Sindrom Marfan: cauze, simptome si tratamente

Prin sindrom Marfan intelegem o tulburare genetica deosebit de complexa, care afecteaza mai ales tesutul conjunctiv, cauzata de mutatii ale genei FBN1. Gena FBN1 codifica fibrilina-1, una dintre componentele structurale ale matricei extracelulare. Persoanele cu sindrom Marfan tind sa aiba in special manifestari cardiovasculare (anevrisme, disectie de aorta), scheletice, oculare, dar tabloul clinic poate fi mult mai extins. Conform datelor, 1 din 4000 de persoane au aceasta afectiune. Scaderea sperantei de viata la persoanele cu sindrom Marfan se datoreaza in special complicatiilor cardiovasculare aortice, inclusiv dilatarea si disectia radacinii arterei aorte.

La persoanele cu sindrom Marfan, manifestarile clinice pot fi foarte variabile, chiar si in cadrul membrilor aceleiasi familii. Acest fenomen poarta numele de „expresivitate variabila”. In unele cazuri, persoanele cu sindromul Marfan prezinta caracteristici izolate care indica forma clasica sau incompleta a bolii. Spre exemplu, forma neonatala si infantila, cu debut precoce, este forma cea mai severa, ducand deseori la deces prin insuficienta cardiaca. Boala este mostenita, acest lucru insemnand ca, in majoritatea cazurilor, unul dintre parinti este afectat. Totusi, s-a observat ca in aproximativ 25% din cazuri persoanele diagnosticate nu au niciun parinte afectat de boala.

Sindrom Marfan - cauze si factori de risc

Sindromul Marfan este o boala care se transmite autozomal dominant: o copie a genei mutante provenita de la parinti va provoca boala la copil. Un copil care are un parinte cu o genta mutanta are sanse de 50% de a mosteni acea gena. Desi majoritatea persoanelor cu sindrom Marfan vor avea un parinte afectat, aproximativ un sfert dezvolta boala ca urmare a unei mutatii care apare de la sine (de novo), la nivelul genei FBN1 care codifica fibrilina-1. Fibrlina-1 este o proteina, constituenta principala a fibrelor elastice. Fara aceasta proteina, tesutul conjunctiv este extrem de slabit si, drept urmare, apar afectiuni in special la nivelul structurilor bogate in acest tesut.

La persoanele cu prezentari atipice care amintesc de sindrom Marfan, se crede ca o mutatie la nivelul genei care codifica factorul de crestere si transformare β-1 (TGFBR) poate fi cauza. In unele cazuri, persoanele cu mutatii la nivelul TGFBR1 sau TGFBR2 au caracteristici clinice ce sunt compatibile cu diagnosticul de sindrom Marfan, in timp ce altele au caracteristici ale unuia dintre cele doua sindroame: sindromul Loeys-Dietz sau sindromul anevrismului aortic toracic familial. Sindromul Marfan este unul dintre cele mai frecvente sindroame de malformatie care are la baza o singura mutatie genetica. Nu se cunosc eventuali factori de risc asociati patologiei.

Sindrom Marfan - simptome si manifestari clinice

Persoanele cu sindrom Marfan pot prezenta o constelatie variata de simptome, care intereseaza diferite sisteme de organe. Cu toate acestea, principala preocupare in cazul persoanelor care au sindrom Marfan o reprezinta patologia cardiaca, cu simptomele asociate (complicatiile aortice sunt responsabile de 60-80% dintre decesele asociate sindromului). Intr-o prima instanta, poate fi pus diagnosticul de sindrom Marfan pe baza criteriilor Ghent (revizuite in 2010), care includ:

1. Dilatatia sau disectia radacinii aortice si subluxatia de cristalin;
2. Dilatatia sau disectia radacinii aortice si mutatia genei FBN1;
3. Subluxatia de cristalin si mutatia genei FBN1.

Persoanele cu sindrom Marfan, in functie de forma prezentata, vor avea simptome cantonate in special la nivel cardiovascular, ocular, musculoscheletic. Relativ mai rare sunt simptomele care apar la nivelul pielii si tractului respirator. De cele mai multe ori, persoanele cu sindrom Marfan prezinta o asociere a mai multor simptome, insa severitatea poate sa difere de la un caz la altul.

Simptome cardiovasculare

• Dilatarea aortei (anevrismul de aorta) la nivelul sinusurilor Valsalva (apare la aproximativ 80% dintre persoanele cu sindrom Marfan);
• Disectia de aorta;
• Prolapsul valvelor mitrale si tricuspide;
• Anevrismul de aorta;
• Aritmii cardiace;
• Cardiomiopatie cu marire biventriculara si disfunctie sistolica usoara;
• Dilatarea arterei pulmonare;
• Calcificarea inelara mitrala;
• Anevrism intracranian sau disectia intracraniana (rar).

Simptome oculare

• Subluxatia de cristalin (ectopia lentis) este una dintre principalele caracteristici asociate, se intalneste la aproximativ 60% dintre persoanele cu sindrom Marfan;
• Miopia (34-44% dintre persoane);
• Strabism;
• Exotropie;
• Esotropie;
• Glaucom;
• Cataracta precoce;
• Dezlipirea de retina;
• Cornee plata.

Simptome musculoscheletice

• Fizionomie caracteristica: fata lunga si ingusta, ochi adanciti, dinti inghesuiti si micrognatie (mandibula subdezvoltata);
• Platfus;
• Scolioza (adesea insotita de lordoza toracica, cifoza lombara);
• Pectus excavatum sau pectus carinatum;
• Hipotonie musculara;
• Dolicostenomelie (disproportie clara intre lungimea membrelor si dimensiunea trunchiului, cu membre superioare foarte lungi);
• Arahnodactilie (semnul pozitiv include ca falanga distala a degetului mare sa treaca dincolo de marginea ulnara a pumnului inchis), cu ligamente foarte flexibile;
• Persoanele cu sindrom Marfan sunt, de obicei, mai inalte decat populatia generala. Tind sa aiba picioare mai lungi si mai inguste;
• Scaderea densitatii minerale osoase a fost raportata atat la adulti, cat si la copii, adolescenti.

Simptome dermatologice

• Vergeturi cutanate;
• Hernia ombilicala;
• Hernia inghinala (adesea congenitala);
• Diastaza abdominala;
• Deseori, persoanele cu sindrom Marfan au tendinta a depozita cu greu rezerve de grasime, pe langa hipotonia musculara asociata, in ciuda aportului caloric adecvat.

Simptome respiratorii

• Deformarea toracica asociata si hipotonia musculara contribuie deseori la boala pulmonara restrictiva, boala pulmonara parenchimatoasa, astm, bronsiectazie si sindromul de apnee in somn;
• Persoanele cu sindrom Marfan au un risc mai mare de a dezvolta pneumotorax spontan.

De cele mai multe ori, persoanele cu sindrom Marfan vor prezenta o asociere intre toate aceste simptome, de unde si variatiile clinice ale acestei afectiuni genetice.

Sindrom Marfan - alternative de tratament

Deoarece vorbim despre o afectiune genetica, nu exista tratament curativ pentru persoanele cu sindrom Marfan. Totusi, trebuie avut in vedere faptul ca, in sine, afectiunea se prezinta cu mai multe afectiuni care, de altfel, au tratament. Spre exemplu, in anii ’70, speranta de viata a unei persoane cu sindrom Marfan era de aproximativ 32 de ani. In anii ’90, speranta de viata a unei persoane cu sindrom Marfan a crescut semnificativ la aproximativ 70 de ani. Totusi, se observa faptul ca speranta de viata este semnificativ mai mica la barbati decat la femei. In zilele de azi, speranta de viata a persoanei cu sindromul Marfan este similara cu cea a populatiei generale.

In cazul persoanelor cu acest sindrom, insuficienta cardiaca ramane principala cauza de deces, in principal din cauza mortii subite (la persoana nediagnosticata sau la care tratamentul medical si chirurgical nu a dus la imbunatatirea simptomelor). Utilizarea beta-blocantelor, monitorizare periodica, restrictia exercitiilor fizice intense si terapia chirurgicala a aortei a imbunatatit foarte mult prognosticul asociat persoanelor cu sindrom Marfan. In principal, alternativele terapeutice pentru persoanele cu sindrom Marfan au in vedere tratarea bolilor asociate sindromului si, mai mult decat atat, prevenirea riscului de complicatii asociate acestora:

• Tratament medicamentos: beta-blocante (pentru adultii si copiii cu anevrism de aorta), insa si antiinflamatoare, corticosteroizi si alte alternative farmacologice eficiente pentru diferite simptome asociate sindromului;
• Tratament chirurgical: are in vedere mai ales anomalii cardiovasculare si presupune tratarea acestora prin abord chirurgical. Ulterior, tratamentul chirurgical poate fi necesar in diferite directii, cum ar fi interventii la nivelul coloanei vertebrale, globului ocular, tratarea herniei inghinale sau ombilicale;
• Kinetoterapia: kinetoterapia este foarte importanta la persoanele cu sindrom Marfan, pentru ca deseori apar si manifestari musculoscheletice ale sindromului. Scolioza, cifoza si lordoza sunt deviatii care pot fi corectate prin kinetoterapie. De asemenea, programele atent dozate si elaborate de exercitii fizice pot ajuta la consolidarea dezvoltarea musculaturii, fiind stiut faptul ca persoanele cu acest sindrom tind sa aiba hipotonie musculare. In cadrul sedintelor de kinetoterapie pot fi efectuate si exercitii de reabilitate pulmonara si respiratorie.

Desi speranta de viata a persoanelor cu sindrom Marfan este mult imbunatatita, s-a documentat faptul ca, in general, calitatea vietii persoanelor afectate este mai mica decat cea a persoanelor care nu au acest sindrom. Adultii cu sindrom Marfan au o capacitate fizica limitata si rezistenta scazuta (fizica, la efort), deseori avand si comorbiditati psihiatrice (depresie, anxietate). Foarte multe persoane diagnosticate se confrunta, din pacate, cu dureri cronice.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1513064/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8915437/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10340634/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9261969/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537339/

https://www.sciencedirect.com/topics/neuroscience/marfan-syndrome

https://www.sciencedirect.com/topics/biochemistry-genetics-and-molecular-biology/marfans-syndrome