Uscaciune vaginala: cauze, simptome, solutii eficiente si tratament

Uscaciune vaginala: cauze, simptome, solutii eficiente si tratament Uscaciune vaginala: cauze, simptome, solutii eficiente si tratament

Ultima actualizare: 13 august 2024

Uscaciune-vaginala

Prin uscaciune vaginala se intelege un simptom al sindromului urogenital asociat menopauzei, care tinde sa se accentueze odata cu varsta si in perioada de postmenopauza. Acest simptom ar putea fi cauzat de functia secretorie redusa a epiteliului vaginal, asociata si cu scaderea fluxului de sange de la acest nivel, subtierea mucoasei, modificari ale microbiomului vaginal si inflamatie. Femeile descriu aceasta uscaciune vaginala drept iritatie, mancarime sau arsura, chiar si in afara unei activitati sexuale. Multe femei se confrunta cu uscaciune vaginala, perceputa imediat sub forma unei scaderi a lubrifierii normale a vaginului in timpul intretinerii raporturilor sexuale.

Potrivit mai multor studii, mai mult de jumatate dintre femeile aflate la postmenopauza tind sa se confrunte cu uscaciune vaginala (usoara sau severa). In acest caz, vorbim despre modificari specifice ale reglarii hormonale (scaderea nivelului de estrogen la menopauza). Pe de alta parte, aproximativ 17% dintre femeile cu varsta cuprinsa intre 17 si 50 de ani intampina probleme mai ales in timpul actului sexual, din cauza ca se confrunta cu uscaciune vaginala si, implicit, si cu dispareunie (durere in timpul actului sexual). Dispareunia afecteaza libidoul (dorinta sexuala), iar din acest motiv este afectata viata de cuplu. Uscaciunea vaginala creste si riscul de infectii.


Uscaciune vaginala – cauze si factori de risc

Exista mai multe cauze care pot duce la uscaciune vaginala, precum si numerosi factori care ar putea agrava aceasta afectiune.

  • Modificarile hormonale

Modificarile hormonale reprezinta cea mai comuna cauza pentru uscaciune vaginala. In esenta, este vorba despre scaderea nivelului de estrogen in jurul peri- si postmenopauzei. De asemenea, nivelul de estrogen scade si in timpul alaptarii, motiv pentru care femeile care alapteaza se pot confrunta si cu uscaciune vaginala.

  • Anumite afectiuni

Exista o serie de afectiuni care pot duce la uscaciune vaginala, cum ar in special cele legate de sistemul imunitar (alergiile, sindrom Sjogren), insuficienta ovariana prematura (care de obicei se asociaza imbatranirii accelerate), diabetul. Prin modificarile biochimice aparute in aceste boli, se poate ajunge si la uscaciunea vaginala excesiva.

  • Stilul de viata si anumite obiceiuri

Cu uscaciune vaginala se confrunta in special femeile care fac spalaturi vaginale des, folosind produse agresive, femeile care fumeaza si consuma alcool. Practicarea de exercitii fizice foarte intense, indepartarea chirurgicala a ovarelor, iradierea si chimioterapia in tratamentul anumitor forme de cancer, predispun o femeie la uscaciune vaginala.

  • Tratamentele medicamentoase

Medicamentele antiestrogenice (pentru tratarea endometriozei si fibromului uterin), precum si antidepresivele, medicamentele pentru raceala, antihistaminicele pot avea drept efect secundar simptomul de uscaciune vaginala. Tratamentul cu contraceptive creste riscul acestei afectiuni.

  • Deshidratarea

Aportul adecvat de lichide este esential pentru a asigura lubrifierea vaginala adecvata. In acest caz, lubrifierea artificiala folosind geluri hidratante vaginale este unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru uscaciunea vaginala asociata. Alte simptome asociate sunt durerea de cap si uscarea excesiva a mucoaselor.

  • Factori psihologici

Factorii psihologici joaca un rol important in aparitia simptomului de uscaciune vaginala. Spre exemplu, este evident ca lipsa excitatiei sexuale inainte de contactul sexual favorizeaza nu doar uscaciunea vaginala, ci si reducerea libidoului (atat la femeile aflate la premenopauza, cat si la cele aflate la postmenopauza). In plus, stresul si anxietatea influenteaza negativ libidoul si, mai mult decat atat, capacitatea de lubrifiere naturala a vaginului.

Ovulele vaginale Cicatridina au in compozitie acid hialuronic sub forma de sare de sodiu, extract de Centella asiatica, extract de ulei de galbenele, extract de ulei aloe vera, ulei esential din arbore de ceai, gliceride semisintetice, BHT. Sunt recomandate ca adjuvant al proceselor reparative in situatiile de atrofie si distrofie ale mucoasei vaginale, cicatrizarii mucoasei vaginale dupa nastere, interventiilor ginecologice, uscaciunii vaginale sau deficientei de estrogen.

Uscaciune vaginala – simptome si manifestari

Persoanele care se confrunta cu uscaciune vaginala acuza mancarimi in zona intima si senzatii de arsura, usturime vaginala. Actul sexual devine dureros (dispareunie), ceea ce va duce ulterior la scaderea libidoului (apetitul sexual). Femeile care se confrunta cu uscaciune vaginala severa pot acuza dureri si disconfort chiar si atunci cand stau in pozitie sezanda, in picioare sau atunci cand fac sport si exercitii fizice. In cele din urma, tesutul vaginal uscat pe termen lung va creste riscul de infectii frecvente (urinare si vaginale). Durerile apar in timpul actului sexual si foarte des se resimt si dupa finalizarea acestuia. Desi mai rar, pot aparea sangerari dupa actul sexual.

Infectiile urinare sunt mult mai frecvente la femeile cu uscaciune vaginala, deoarece se observa o alterare a pH-ului si microbiomului vaginal, ceea ce favorizeaza colonizarea cu diferite specii de drojdii sau bacterii. Un semn al infectiei urinare este aparitia senzatiei de usturime sau arsura in timpul urinarii, precum si necesitatea de a urina mult mai des. Nu doar vaginul este afectat, ci si structurile anexe ale aparatului reproducator feminin, cum ar fi vulva. Este important si de mentionat faptul ca atunci cand aceste simptome, inclusiv uscaciunea vaginala, apar in perioada menopauzei, este vorba despre o entitate clinica numita sindromul genito-urinar al menopauzei.

Mastrelle® Madame 45+ este un gel care contine izoflavone din soia si acid hialuronic ce asigura rehidratarea stratului superior al mucoasei vaginale. Actiunea sa trofica se datoreaza extractului de soia, concentrat si standardizat in izoflavone 40%, si acidului hialuronic.

Uscaciune vaginala – solutii eficiente si tratament

Multe femei cu uscaciune vaginala usoara pot folosi o crema lubrifianta sau hidratanta vaginala (fara prescriptie medicala) pentru a spori lubrifierea vaginului. Terapia cu estrogeni este foarte eficienta, desi in general se prefera aplicarea topica de estrogen si nu administrarea orala. Daca se administreaza estrogeni pe cale orala, exista risc mai mare de crestere sistemica a nivelurilor de estrogen. Majoritatea specialistilor nu adauga si un progestativ (pentru a proteja si mucoasa uterina de efectele estrogenului) in cazul femeilor cu uscaciune vaginala care iau tratament cu estrogen vaginal (supozitoare, dispozitive de eliberare a estrogenului), dar depinde de caz.

Este cunoscut faptul ca excesul de estrogen si deficitul relativ de progesteron poate creste riscul de hiperplazie de endometru. Tratamentul in doze mici si intermitent (spre exemplu 1-2 grame de crema cu estrogen conjugat sau 0,025 miligrame de comprimat cu estradiol, de doua ori pe saptamana) duce la cresteri foarte mici ale nivelurilor sistemice de estrogen si, asadar, nu pare sa reprezinte un factor de risc pentru cresterea si ingrosarea endometrului. Totusi, s-a observat ca tratamentul zilnic in doza completa creste nivelul de estradiol la peste 50 pg/mL la aproape jumatate dintre femeile cu uscaciune vaginala, fiind asociat cu sangerari vaginale si hiperplazie.

Sfaturi pentru preventie

Pentru a reduce riscul de uscaciune vaginala, specialistii recomanda urmatoarele:

  • evitarea fumatului si consumului de alcool;
  • hidratarea adecvata;
  • adoptarea unor metode eficiente de a gestiona stresul si anxietatea;
  • evitarea spalaturilor vaginale frecvente si igienizarea zonei intime folosind produse special formulate, care nu contin parfum sau alti compusi cu potential iritant;
  • raporturile sexuale ar trebui sa fie precedate de preludiu, astfel incat sa aiba loc lubrifierea fiziologica a vaginului;
  • folosirea lubrifiantului atunci cand vaginul pare a nu fi corespunzator lubrifiat inainte de a sustine actul sexual;
  • evitarea exercitiilor fizice intense;
  • adoptarea unui regim alimentar sanatos, bogat in vitamine, minerale si fibre vegetale.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6136974/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6459457/

https://www.sciencedirect.com/topics/nursing-and-health-professions/vaginal-dryness

https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/21027-vaginal-dryness

https://www.nhs.uk/conditions/vaginal-dryness/

https://www.mountsinai.org/health-library/diseases-conditions/vaginal-dryness

 

Farmacistul Catena va recomanda:

  • Cicatridina x 10ov.vag.

    Cicatridina X 10 ovule vaginale

    Ovulele vaginale Cicatridina au in compozitie acid hialuronic sub forma de sare de sodiu, extract de Centella asiatica, extract de ulei de galbenele, extract de ulei aloe vera, ulei esential din…

  • Mastrelle Madame 45+ x 45 g gel

    Mastrelle Madame 45+ X 45 g gel

    Mastrelle® Madame 45+ este un gel care contine izoflavone din soia si acid hialuronic ce asigura rehidratarea stratului superior al mucoasei vaginale. Actiunea sa trofica se datoreaza extractului…