Totul despre transplantul de par: ce presupune, mituri, adevaruri si tehnici

Totul despre transplantul de par: ce presupune, mituri, adevaruri si tehnici Totul despre transplantul de par: ce presupune, mituri, adevaruri si tehnici

Ultima actualizare: 31 martie 2025

transplantul-de-par

Transplantul de par este o procedura chirurgicala avansata folosita pentru restaurarea definitiva a parului la pacientii cu alopecie androgenetica (chelie), alopecie cicatriciala, precum si diferite alte tipuri de cadere sau rarire a parului. Tehnicile moderne pentru transplant de par, de exemplu extractia unitatilor foliculare (FUE) sau transplantul de unitati foliculare (FUT) au revolutionat ramura medicala numita tricologie, care se ocupa cu astfel de interventii, cu rezultate din ce in ce mai naturale si durabile. Interventia de transplant de par este sigura si eficienta, dar succesul depinde de mai multi factori: zona de prelevare, tehnica, respectarea indicatiilor postoperatorii.


Ce este transplantul de par?

Procedura de transplant de par este o interventie chirurgicala minimum invaziva care presupune prelevarea de unitati foliculare dintr-o zona donatoare a pacientului (in mod obisnuit, unitatile foliculare se preleveaza din partea posterioara a scalpului si/sau din partile laterale). Mai apoi, acestea sunt implantate in zonele afectate de caderea parului. Aceasta metoda se bazeaza pe un asa-zis principiu numit „dominanta donatoare”, conform caruia firele situate in zona occipitala (posterioara) cresc permanent, deoarece nu sunt afectate de dihidrotestosteron (DTH), adica de hormonul responsabil de alopecia androgenetica. Astfel, foliculii transplantati vor forma par.

Transplant de par – ce presupune?

Procedura de transplant de par se desfasoara in mai multe etape:

  1. consultatia initiala a pacientului: evaluarea cauzei alopeciei, stabilirea eligibilitatii acestuia in vederea transplantului, planificarea interventiei;
  2. alegerea tehnicii potrivite: se decide intre metoda FUE si FUT in functie de diferite criterii, cum ar fi preferintele pacientului, densitatea parului donator si suprafata de acoperit;
  3. prelevarea unitatilor foliculare: se efectueaza sub anestezie locala, fie recoltarea unei benzi de piele (FUT), fie prin extractia individuala a unitatilor foliculare (FUE);
  4. pregatirea si implantarea grefelor: foliculii sunt procesati si implantati in zonele afectate de alopecie conform unui design estetic adaptat pacientului.

Dupa procedura de transplant de par, recuperarea postoperatorie implica respectarea cu strictete a recomandarilor medicului, pentru a optimiza vindecarea si cresterea foliculilor. De multe ori, succesul procedurii depinde de cat de fidel sunt respectate, postoperator, indicatiile medicului.

Pregatirea pacientului pentru transplant de par

Pentru a se asigura succesul interventiei, este important ca pacientul sa se pregateasca adecvat. Astfel, se recomanda urmatoarele:

  • evitarea medicatiei anticoagulante cu 7-10 zile inainte de procedura, pentru a preveni riscul sangerarii excesive;
  • renuntarea la fumat si alcool cu cel putin o saptamana inainte de procedura;
  • spalarea parului cu un sampon antiseptic inainte de interventie;
  • evitarea consumului de cafea in ziua procedurii, in vederea reducerii riscului de crestere a tensiunii arteriale.

Bineinteles, in functie de fiecare caz, medicul specialist va oferi toate informatiile necesare cu privire la modul in care pacientul este nevoit sa se pregateasca inainte de transplant de par.

Transplant de par – tehnici folosite

In mod clasic, exista doua proceduri principale folosite pentru a realiza transplant de par:

Tehnica FUE (Follicular Unit Extraction)

Implica extractia individuala a unitatilor foliculare cu ajutorul unui instrument special, denumit micropunch. Se realizeaza sub anestezie locala. Avantajele includ cicatrici minime, recuperarea rapida si rezultate naturale. Dezavantajul principal il reprezinta durata mai mare a procedurii si faptul ca necesita mai multe sesiuni pentru suprafetele extinse de alopecie.

Tehnica FUT (Follicular Unit Transplantation)

Se recolteaza o fasie de piele cu foliculi din zona donatoare, care este apoi disecata in unitatile individuale. Avantajul principal al acestei tehnicii de transplant de par este posibilitatea de a se obtine un numar mare de grefe intr-o singura sesiune. Dezavantajele includ cicatricile liniare, precum si o perioada mai lunga de recuperare.

Metode inovatoare si tehnologii avansate

Pe langa cele doua proceduri clasice pentru transplant de par, au fost elaborate si metode mult mai moderne si avansate, precum ar fi:

  • DHI (Direct Hair Implantation): tehnica este derivata din FUE si foloseste un implantator special (Choi Pen) pentru o precizie mai mare si o recuperare mai rapida;
  • transplantul robotic (ARTAS): foloseste inteligenta artificiala pentru a selecta si a extrage foliculii cu o acuratete foarte ridicata.

In general, pacientii opteaza pentru transplant de par prin tehnici clasice, intrucat au o rata mare de succes si rezultate foarte bune.

transplant-de-par

Transplant de par – mituri si adevaruri

Cand vine vorba de transplant de par, exista mai multe mituri care graviteaza in jurul unei astfel de interventii.

Mit: Transplantul de par ofera rezultate imediate

Adevar: Cresterea parului transplantat incepe dupa aproximativ 3-4 luni, iar rezultatele finale sunt vizibile dupa aproximativ 12-18 luni.

Mit: Transplantul de par este dureros

Adevar: Procedura se efectueaza sub anestezie locala, iar disconfortul postoperator este minim si gestionabil cu analgezice usoare.

Mit: Parul transplantat cade dupa interventie

Adevar: Este normal ca parul transplantat sa cada in primele saptamani (efluvium telogen) de la interventia de transplant de par, dar foliculii raman activi si vor produce, in timp, noi fire de par.

Mit: Transplantul de par este eficient pentru orice tip de alopecie

Adevar: Procedura functioneaza cel mai bine in alopecia androgenetica. In alopecia cicatriciala sau efluviul telogen, rezultatele sunt variabile.

Mit: Transplantul de par poate fi efectuat de oricine

Adevar: Nu toti pacientii sunt candidati potriviti. Densitatea parului din zona donatoare si tipul de alopecie influenteaza eligibilitatea.

Transplant de par – posibile riscuri

Intrucat procedurile pentru transplant de par sunt de tip chirurgical, exista si riscuri asociate. In schimb, acestea sunt foarte rare si depinde de mai multe variabile, inclusiv starea de sanatate a pacientului, precum si de abilitatile medicului care realizeaza interventia:

  • infectia poate aparea daca nu sunt respectate masurile de igiena postoperatorii;
  • sangerarea excesiva poate fi o alta complicatie dupa transplant de par, mai frecventa atunci cand se utilizeaza tehnica de transplant a unitatilor foliculare prin extractia unei benzi, adica tehnica FUT;
  • socul folicular, care presupune ca parul din zona implantata poate cadea temporar ca urmare a stresului fizic pe care procedura in sine il presupune.

Bineinteles, rezultatele nesatisfacatoare sunt posibile, mai ales daca tehnica este inadecvata sau daca pacientul nu respecta recomandarile de ingrijire postoperatorie dupa transplant de par.

Transplant de par – intrebari frecvente

In continuare, vor fi oferite raspunsuri celor mai frecvente intrebari care apar cand vine vorba de transplant de par.

Cat dureaza procedura de transplant de par?

Interventia de transplant de par are durata variabila, in stransa dependenta de numarul de grefe necesare, dar in general dureaza intre 4-8 ore. De asemenea, in unele cazuri nu pot fi prelevate suficiente unitati foliculare pentru rezultate complete, iar procedura trebuie repetata (uneori se poate astepta chiar si un an pana la urmatoarea interventie).

Este nevoie de mai multe sesiuni de transplant de par?

In caz de alopecie avansata, pot fi necesare mai multe sesiuni pentru a se obtine o densitate cat mai satisfacatoare a parului.

Pot folosi sampon obisnuit dupa transplant de par?

Se recomanda folosirea sampoanelor normale abia dupa 10-14 zile de la interventie. De altfel, nu este recomandata spalarea scalpului in primele 2-3 zile dupa interventie.

Este necesar sa iau medicamente dupa transplant de par?

Nu este absolut necesar, dar pentru a mentine parul nativ si a preveni caderea suplimentara, pot fi recomandate medicamene precum minoxidilul sau finasterida.

Cat timp dureaza recuperarea dupa transplant de par?

Majoritatea pacientilor isi pot relua activitatile normale dupa 5-7 zile, pot incepe sa se spele pe cap dupa 2-3 zile, dar vindecarea completa poate dura si cateva luni.

De unde se preleveaza foliculii care urmeaza a fi transplantati?

De obicei, se creeaza zone donatoare cu foliculii de par care se gasesc in acea zona care incepe din partea superioara posterioara a urechii, intinzandu-se pana in zona cefei (zona occipitala). Totusi, daca nu exista posibilitatea de a se preleva grefe suficiente din aceasta zona, acestea ar putea fi prelevate si prin crearea de zone donatoare la nivelul pieptului, barbii.

Procedura de transplant de par reprezinta o solutie eficienta si definitiva pentru pacientii, femei sau barbati, care se confrunta cu alopecie sau cu rarirea parului. Rezultatele estetice sunt deseori naturale si durabile. Cu toate acestea, este foarte important sa se respecte indicatiile medicului, de la bun inceput sa se stabileasca asteptari realiste si, de asemenea, interventia sa fie realizata de un specialist in domeniu intr-un centru special destinat pentru transplant de par.

Surse:

https://baaps.org.uk/patients/procedures/19/hair_transplant_surgery

https://esencaninternational.com/everything-about-hair-transplant/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2825128/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8719948/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK547740/