Testicul necoborat la copii – cauze si solutii

Criptorhidia (testicul necoborat) reprezinta o afectiune relativ frecventa in pediatrie si urologie, care necesita diagnostic precoce si interventie medicala adecvata pentru a preveni complicatiile pe termen lung. Aproximativ 4% dintre nou-nascutii la termen se prezinta cu testicul necoborat si pana la 30% dintre nou-nascutii prematuri. Coborarea spontana a testiculului este foarte putin probabila daca acesta nu a coborat in primele 6 luni de viata, iar corectarea chirurgicala trebuie avuta in vedere in astfel de cazuri. Daca un copil se naste cu testicul necoborat, de obicei se va astepta cateva luni. Daca nu coboara intre timp, este necesara repozitionarea acestora in scrot.

Ce este criptorhidia (testicul necoborat)?

Criptorhidia reprezinta afectiunea in care unul sau ambele testicule nu coboara in scrot. Astfel, ele raman in cavitatea abdominala sau pe traiectul canalului inghinal. Coborarea testiculelor in scrot este esentiala pentru dezvoltarea normala a functiei reproducatoare, deoarece temperatura scrotului este mai scazuta decat cea abdominala, favorizand spermatogeneza. Procesul prin care testiculele coboara in scrot incepe in jurul saptamanii 7 de gestatie si se finalizeaza, de obicei, pana in momentul nasterii. Coborarea testiculului este dictata de doi factori principali:

• hCG (gonadotropina corionica umana) si testosteronul stimuleaza migrarea testiculelor;
• Gubernaculum testis, o structura fibroelastica ce ghideaza testiculele de la nivel abdominal spre scrot.

De obicei, coborarea testiculelor este completa pana in luna a 80a de sarcina. Cu toate acestea, mai ales la nou-nascutii prematuri, testiculul poate sa nu fie coborat in totalitate la nastere. Mai mult decat atat, 3-5% dintre nou-nascutii la termen se prezinta cu testicul necoborat. De obicei, majoritatea cazurilor se rezolva spontan in primele 3-6 luni de viata. In cazul in care un testicul necoborat persista pana la varsta de 6 luni, se considera a fi o afectiune patologica, ridicandu-se necesitatea interventiei chirurgicale.

Testicul necoborat la copii – cauze si factori de risc

Nu se cunosc in totalitate cauzele care duc la testicul necoborat la copii. Anomalia congenitala, desi foarte comuna, este sporadica, idiopatica. Specialistii cred ca este vorba despre combinatia intre predispozitia genetica si factorii materni. Greutatea mica la nastere este principalul factor de risc pentru testicul necoborat, urmat de antecedentele familiale pozitive (sarcinile anterioare in care nou-nascutul a prezentat criptorhidie). Alti factori de risc asociati sunt:

• Consumul de alcool in timpul sarcinii;
• Fumatul in timpul sarcinii sau expunerea la fumul de tigara;
• Diabetul zaharat matern;
• Prematuritatea;
• Sindroame ereditare: sindromul Down, sindromul Prader-Willi si sindromul Noonan;
• Utilizarea produselor cosmetice in timpul sarcinii;
• Expunerea la ftalati;
• Utilizarea ibuprofenului;
• Fertilizarea in vitro;
• Expunerea mamei la dietilstilbestrol;
• Obezitatea materna;
• Expunerea la pesticite;
• Sindromul canalului Müllerian persistent;
• Preeclampsia (mai ales in formele mai severe, existand un risc foarte crescut ca un copil sa se nasca cu testicul necoborat);
• Greutatea placentara mica.

Aproximativ 3% dintre nou-nascutii la termen se nasc cu testicul necoborat. Insa, la majoritatea problema se rezolva pana la varsta de 6-12 luni si doar 1% dintre nou-nascutii care se prezinta cu testicul necoborat vor avea nevoie de interventie chirurgicala. Criptorhidia, de asemenea, se pare ca afecteaza aproximativ 2-4% dintre tati si 6% dintre fratii nou-nascutilor care se prezinta cu testicul necoborat, ceea ce sugereaza componenta genetica a acestei afectiuni. Cercetarile in desfasurare incearca sa inteleaga natura si semnificatia unei posibile asocieri dintre criptorhidie (testicul necoborat la copii) si autism, deoarece s-a observat ca autismul este usor mai frecvent in randul baietilor care la nastere s-au prezentat cu testicul necoborat.

Solutii in caz de testicul necoborat la copii (tratament)

In primele 6 luni de viata, multi dintre nou-nascutii cu testicul vor prezenta o rezolvare spontana a afectiunii – testiculul (sau testiculele) coboara de la sine. Totusi, este foarte putin probabil ca un testicul necoborat in primele 3 luni sa coboare ulterior in scrot. Asadar, in aceasta perioada este necesara monitorizarea atenta a copilului cu testicul necoborat. Ulterior, daca au trecut mai bine de 3-4 luni este foarte important sa se consulte medicul specialist. Alternativele terapeutice in caz de testicul necoborat la copii includ:

Tratament medicamentos

Terapia hormonala cu gonadotropina corionica umana pentru a stimula productia de testosteron si facilita coborarea testiculului. Rezultatele acestui tratament pentru testicul necoborat sunt, insa, variabile, cu o rata de succes de 20%. Administrarea intranazala de GnRH (hormon de eliberare a gonadotropinei) poate avea succes in anumite cazuri, mai ales daca testiculul, desi nu se afla in scrot, este localizat aproape de acesta (testicul partial coborat).

Tratament chirurgical (orhidopexie)

Reprezinta fixarea chirurgicala a testiculelor in scrot. Aceasta operatie pentru testicul necoborat este indicata in cazul in care testiculul nu a coborat pana la varsta de 6-12 luni. Se recomanda ca aceasta interventie sa se faca in primele 6-18 luni de viata. Alternativele includ:

• Tehnica chirurgicala, cu localizarea testiculului, mobilizarea acestuia si fixarea in scrot;
• Chirurgia laparoscopica, de preferat in cazul testiculelor intraabdominale, deoarece ofera o vizualizare mai buna a structurilor manipulate si recuperarea mai rapida.

Daca operatia pentru testicul necoborat se efectueaza inainte de varsta de 18 luni, se pot obtine rezultate mult mai bune, iar riscul de complicatii este mult redus. In cazurile foarte rare, atunci cand testiculul este displazic sau absent, pot fi necesare alte interventii, cum ar fi reconstructia scrotului sau implanturile testiculare (pentru imbunatatirea aspectului cosmetic). Este deosebit de important de recunoscut impactul psihologic pe care absenta unui testicul (chiar a ambelor, in unele cazuri) il poate avea asupra unei persoane.

Testicul necoborat la copii – complicatii si riscuri asociate

In esenta, criptorhidia este relativ usor de gestionat chirurgical. Totusi, este important de retinut faptul ca nou-nascutii cu criptorhidie prezinta o serie de riscuri asociate, cum ar fi urmatoarele:

Risc de infertilitate

Mai multi factori contribuie la reducerea fertilitatii la nou-nascutii cu criptorhidie. Unul dintre cei mai importanti este hipertermia, care poate afecta spermatogeneza, intrucat temperatura de la nivelul scrotului este mai mica cu cateva grade decat cea din alte regiuni in care testiculul s-ar putea afla la copiii cu criptorhidie. Diverse anomalii anatomice, cum ar fi disocierea testicul-epididim, sunt mai frecvente la copiii nascuti cu criptorhidie. De asemenea, la acestia este mult mai probabil sa apara anticorpi anti-spermatozoizi (observabili mai ales la barbati infertili care au antecedente pozitive de criptorhidie). Statisticile arata faptul ca:

• 10-30% dintre nou-nascutii cu criptorhidie unilaterala vor dezvolta infertilitate;
• 13% vor dezvolta azoospermie;
• 90% dintre nou-nascutii cu criptorhidie bilaterala netratata dezvolta azoospermie.

Interventia chirurgicala precoce pentru testicul necoborat este foarte importanta pentru a reduce riscul de infertilitate si degenerescenta a tesutului spermatogen.

Consecinte psihologice

Baietii cu testicule necoborate nu sunt, in mod evident, mai predispusi sa dezvolte tulburari de gen, trasaturi efeminate sau caracteristici prehomosexuale. Totusi, corectia chirurgicala a unei astfel de afectiuni favorizeaza, de obicei, dezvoltarea unui simt sanatos al masculinitatii. Copiii netratati tind sa fie mai izolati si au o incidenta mai mare a depresiei si anxietatii.

Risc de cancer testicular

Riscul de cancer testicular este de 3 ori mai mare la nou-nascutii cu testicul necoborat, in cazul in care orhiopexia se efectueaza inainte de pubertate. Acest risc de cancer testicular creste, insa, de pana la 5-6 ori daca orhiopexia se efectueaza dupa pubertate. Seminomul testicular este cea mai frecventa forma de cancer, cu incidenta maxima intre 15-45 de ani. Copiii cu criptorhidie au, de asemenea, un risc mai mare de a dezvolta teratom testicular.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/sites/books/NBK470270/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5332229/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3114036/

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1055858610000235?via%3Dihub

https://radiopaedia.org/articles/cryptorchidism

https://www.msdmanuals.com/professional/pediatrics/congenital-renal-and-genitourinary-anomalies/cryptorchidism

https://www.urologyhealth.org/urology-a-z/u/undescended-testicles-(cryptorchidism)