Sistemul circulator al corpului este format din inima si vasele de sange. Acestea pompeaza si transporta sangele pentru a alimenta celulele cu cele necesare si pentru a elimina reziduurile si alte lucruri dispensabile.
Inima pompeaza sange prin reteaua complexa si extinsa de artere si vene. Sangele furnizeaza oxigen si substante nutritive muschilor, tesuturilor si organelor corpului. De asemenea, aceasta retea aduna deseurile si le furnizeaza catre organele care le elimina apoi din organism.
Sistemul circulator este cunoscut mai bine sub denumirea de sistem cardiovascular. Sunt doua nume diferite pentru acelasi sistem.
Zi si noapte, chiar si in timp ce dormiti, inima impinge sangele prin corp sub forma unui circuit. Sangele se deplaseaza de la inima pe „conducte” mari de sange numite artere care livreaza sange catre organele si tesuturile organismului.
In tesuturi se produce un schimb intre oxigen si reziduuri la nivelul unor retele minuscule de vase de sange numite capilare. Dupa ce paraseste tesuturile si organele, sangele revine la inima prin vene. Sangele trece prin inima si plamani pentru a se oxigena din nou si o ia apoi de la capat cu acest proces absolut vital. Acest lucru se intampla de mii de ori pe zi, cu fiecare bataie de inima.
Anatomia sistemului circulator
Dupa cum mentionam, sistemul circulator este compus din:
-
inima, un organ muscular care pompeaza sange in organism;
-
vasele de sange, care includ arterele, venele si capilarele;
-
sange, format din globule rosii si albe, plasma si trombocite.
Circuitele sistemului cardiovascular
Sistemul cardiovascular are trei circuite. Sangele circula prin inima si prin aceste circuite intr-un model continuu:
-
circuitul pulmonar: acest circuit transporta sangele fara oxigen de la inima la plamani. Venele pulmonare returneaza sangele oxigenat la inima.
-
circuitul sistemic: in cadrul acestui circuit, sangele bogat in oxigen, nutrienti si hormoni calatoreste de la inima catre restul corpului. In vene, sangele preia deseurile pe masura ce organismul consuma oxigenul, nutrientii si hormonii.
-
circuitul coronarian: prin intermediul acestui circuit, inima este alimentata cu sange oxigenat. Circuitul coronarian returneaza apoi sangele lipsit de oxigen in camera superioara dreapta a inimii (atriu), de unde este trimis la plamani pentru a primi oxigen.
Detalii interesante despre sistemul circulator
Exista cateva lucruri foarte interesante care se intampla la nivelul sistemului circulator in fiecare zi, cum ar fi:
-
desi este de dimensiunea unui pumn, inima pompeaza aproximativ 5 litri de sange pe minut;
-
se estimeaza ca intr-o perioada de 70 de ani, inima bate de peste 2,5 miliarde de ori;
-
la majoritatea adultilor, o frecventa cardiaca tipica in repaus este cuprinsa intre 60 si 100 de batai pe minut;
-
lungimea totala a tuturor vaselor de sange din corp este, in medie, de 100.000 km, iar daca ar fi puse cap la cap, ar putea inconjura ecuatorul de doua ori si jumatate;
-
capilarele sunt cele mai numeroase vase de sange si, de asemenea, cele mai mici;
-
tensiunea arteriala se schimba pe parcursul zilei. Are cea mai scazuta valoare in timpul somnului si atinge apogeul in mijlocul dupa-amiezii.
Ce rol are sistemul circulator?
Cele trei functii de baza ale sistemului circulator sunt:
-
transportarea sangelui prin corp;
-
furnizarea de oxigen si substante nutritive organelor, muschilor si tesuturilor;
-
eliminarea deseurilor precum dioxidul de carbon si produsele secundare chimice ale organelor.
Cum functioneaza sistemul circulator?
Sistemul circulator functioneaza cu ajutorul vaselor de sange formate din artere, vene si capilare. Aceste vase de sange colaboreaza cu inima si plamanii pentru a transporta continuu sangele prin corp. Iata cum:
-
camera de pompare din dreapta jos a inimii (ventriculul drept) trimite sangele cu continut scazut de oxigen catre plamani. Sangele trece prin trunchiul pulmonar (artera pulmonara principala).
-
celulele sanguine capteaza oxigenul din plamani;
-
venele pulmonare transporta sangele oxigenat de la plamani catre atriul stang al inimii (camera superioara a inimii);
-
atriul stang trimite sangele oxigenat in ventriculul stang (camera inferioara). Aceasta parte musculara a inimii pompeaza sangele in corp prin artere.
-
pe masura ce se misca prin corp si organe, sangele se aduna si elimina nutrienti, hormoni si deseuri;
-
venele transporta sangele deoxigenat si dioxidul de carbon inapoi la inima, care trimite sangele la plamani;
-
plamanii elimina dioxidul de carbon atunci cand expirati.
Posibile afectiuni ale sistemului circulator
Mai jos, vom explora unele dintre cele mai frecvente probleme care pot afecta sanatatea sistemului circulator.
Ateroscleroza
Ateroscleroza este o afectiune caracterizata prin acumularea placilor de aterom de-a lungul peretilor arterelor. Factorii de risc care pot contribui la formarea placii sunt:
-
hipertensiunea arteriala;
-
nivelul ridicat de colesterol;
-
consumul de tutun;
-
diabetul;
-
alimentatia nesanatoasa;
-
nivelul scazut de activitate fizica;
-
supraponderalitatea sau obezitatea.
Hipertensiune arteriala
Tensiunea arteriala este forta pe care sangele o exercita asupra peretilor arterelor pe masura ce inima il pompeaza. Hipertensiunea arteriala poate afecta in cele din urma inima si vasele de sange, precum si alte organe precum creierul, rinichii si ochii.
Angina pectorala
Angina pectorala este durerea in piept care apare cand inima nu primeste suficient oxigen. Este adesea cauzata de boala coronariana, o afectiune caracterizata prin ingustarea arterelor care alimenteaza inima, cauzata de acumularea placii.
Aritmie
Aritmia cardiaca se manifesta printr-un ritm cardiac anormal. In timpul unei aritmii, inima poate sa bata prea repede (tahicardie), prea incet (bradicardie) sau neregulat. Problema este cauzata de o modificare aparuta la nivelul inimii sau al semnalelor sale electrice.
Cheaguri de sange
Un cheag de sange apare prin coagularea sangelui. Acest cheag se poate forma intr-un vas de sange, cauzand blocarea circulatiei sanguine. Cheagurile de sange pot provoca:
-
atac de cord;
-
accident vascular cerebral;
-
tromboza venoasa profunda (TVP);
-
embolie pulmonara.
Atac de cord
Atacul de cord are loc atunci cand fluxul de sange catre o parte a inimii este blocat. In aceasta situatie urgenta, acea zona a inimii nu primeste suficient oxigen si incepe sa moara sau sa isi piarda functia.
Accident vascular cerebral
Accidentul vascular cerebral se produce cand un vas de sange care furnizeaza creierului oxigen si substante nutritive este blocat. Cand se intampla acest lucru, celulele din creier incep sa moara. Intrucat aceste celule nu pot fi inlocuite, deteriorarea creierului poate fi ireversibila, cu exceptia cazului in care fluxul sanguin este restabilit rapid.
Alte afectiuni
De asemenea, exista si alte probleme medicale care pot afecta sistemul circulator. Acestea sunt:
-
insuficienta cardiaca;
-
problemele de la nivelul valvelor cardiace;
-
inflamatia inimii;
-
anevrismul;
-
bolile cardiace congenitale;
-
vasculita.
Cum pot fi prevenite problemele circulatorii?
Acesti pasi pot proteja sanatatea sistemului circulator:
-
incercati sa faceti cel putin 150 de minute de activitate fizica in fiecare saptamana;
-
optati pentru o alimentatie sanatoasa pentru inima, bogata in legume si fibre si saraca in grasimi saturate si alimente procesate. Incercati dieta mediteraneana sau o dieta bazata de consumul de plante, deoarece acestea par a fi cele mai sanatoase pentru inima.
-
gasiti modalitati sanatoase de a reduce stresul;
-
mentineti o greutate sanatoasa;
-
gestionati afectiuni precum diabetul, hipertensiunea arteriala si nivelul ridicat de colesterol;
-
solicitati ajutor pentru a renunta la fumat, daca aveti acest viciu.
Referinte: