Sindrom Angelman: cauze, simptome si optiuni de tratament

Sindromul Angelman este o afectiune genetica rara care afecteaza sistemul nervos si provoaca intarzieri in dezvoltare, dificultati de vorbire si echilibru, dizabilitati mintale si, uneori, convulsii. Multe persoane cu sindrom Angelman zambesc si rad des, avand tendinta sa fie vesele si usor de entuziasmat.

Intarzierile in dezvoltare devin vizibile pe la varsta de 6-12 luni, deseori fiind primele semne ale afectiunii. Convulsiile pot aparea pe la varsta de 2-3 ani. Desi persoanele cu sindrom Angelman tind sa aiba o durata de viata normala, afectiunea nu are leac, tratamentul concentrandu-se pe gestionarea simptomelor.

Sindrom Angelman – generalitati

Sindromul Angelman a fost identificat pentru prima data de Dr. Harry Angelman de la Spitalul General Warrington, Regatul Unit. Dr. Angelman avea in aripa de pediatrie trei pacienti care desi nu erau inruditi, prezentau simptome similare de intarziere intelectuala severa, mers rigid, sacadat, lipsa vorbirii, convulsii, tulburari motorii si un comportament neobisnuit de zglobiu.

Apoi, in timp ce se afla in vacanta in Italia, Dr. Angelman a observat la muzeul Castelvecchio din Verona un tablou numit „Portretul unui baiat care tine in mana un desen”, realizat de artistul renascentist Giovanni Francesco Caroto (1480-1555). Amintindu-si de pacientii mai sus mentionati, in 1965 medicul a publicat o lucrare care descria fenomenul pe care el l-a numit pe atunci „sindromul copiilor fericiti”.

Intre timp, s-a constatat ca sindromul Angelman este o tulburare neurogenetica rara, ce apare la unul din 15.000 de copii sau la 500.000 de persoane din intreaga lume. Este cauzata de o pierdere a functiilor genei UBE3A din cromozomul 15, derivat de la mama.

Persoanele cu sindrom Angelman prezinta simptome si caracteristici similare cu cele ale altor tulburari, cum ar fi autismul, paralizia cerebrala sau sindromul Prader-Willi, si de aceea unele cazuri sunt uneori diagnosticate gresit.

Dupa cum am mentionat in introducere, pacientii cu sindrom Angelman au probleme de dezvoltare care devin vizibile pana la varsta de 6-12 luni. Alte semne si simptome frecvent intalnite apar de obicei in copilaria timpurie, cum ar fi tulburarile de mers si de echilibru, problemele gastrointestinale, convulsiile si limitarile in vorbire sau chiar absenta acesteia. In ciuda acestor simptome, persoanele cu sindrom Angelman au un comportament predominant vesel si entuziast.

Sindrom Angelman – cauze

Sindromul Angelman apare de obicei cand gena cunoscuta sub numele de UBE3A fie lipseste, fie nu functioneaza corect. Majoritatea persoanelor cu sindrom Angelman nu au antecedente familiale, anomalia genetica responsabila pentru aceasta boala survenind intamplator, in momentul conceptiei.

In mod normal, un copil primeste doua copii ale acestei gene, cate una de la fiecare parinte, dar numai gena de la mama este activa. Cele mai multe cazuri de sindrom Angelman sunt cauzate de faptul ca fatul nu primeste o copie a genei UBE3A de la mama lui sau gena este nefunctionala, asa ca nu exista o copie activa a genei in creierul copilului.

Intr-un numar mic de cazuri, sindromul Angelman apare cand un copil primeste 2 copii inactive ale genei de la tatal sau, in loc de a primi cate una de la fiecare parinte.

Uneori, cauza sindromului Angelman este necunoscuta. In aceste cazuri inexplicabile, majoritatea copiilor au afectiuni care implica si alte gene sau cromozomi.

Sindrom Angelman – simptome

Un copil cu sindrom Angelman incepe sa dea semne de intarziere a dezvoltarii in jurul varstei de 6 pana la 12 luni, acestea manifestandu-se prin imposibilitatea copilului de a sta in sezut fara sprijin sau de a scoate sunete. Mai tarziu, s-ar putea sa nu vorbeasca deloc sau sa poata pronunta doar cateva cuvinte. Totusi, majoritatea copiilor cu sindrom Angelman pot comunica insa prin gesturi, semne sau in alte moduri.

Si capacitatea de miscare a copiilor cu sindrom Angelman este afectata. Acestia pot avea dificultati de mers din cauza problemelor de echilibru si coordonare (ataxie). Le pot tremura bratele sau pot face miscari sacadate, iar picioarele pot fi rigide.

S-au observat mai multe comportamente distinctive asociate cu sindromul Angelman, desi nu toti copiii cu aceasta afectiune prezinta toate aceste manifestari:

• episoade frecvente de rasete si zambete, deseori la stimuli nesemnificativi sau in situatii nepotrivite;
• tendinta de a fi usor de entuziasmat, acestia dand frecvent din manute;
• stari de neliniste (hiperactivitate), cu dificultati de concentrare;
• tulburari de somn, cu treziri frecvente pe timpul noptii si tendinta de a dormi mai putin decat alti copii;
• fascinatie deosebita fata de apa.

In jurul varstei de 2 ani, unii copii cu sindrom Angelman pot avea capul mic, care poate fi si plat in partea din spate (microbrahicefalie). Tot pe la aceasta varsta, micii pacienti pot incepe sa aiba si convulsii sau crize.

Alte posibile caracteristici ale sindromului sunt urmatoarele:

• tendinta de a scoate limba afara;
• strabism;
• pielea, parul si ochii de culoare mai stearsa decat la ceilalti membri ai familiei;
• gura larga, cu dinti departati unii de altii;
• curbura laterala a coloanei vertebrale (scolioza);
• tendinta de a tine bratele in sus, cu coatele indoite;
• maxilar proeminent.

Unii bebelusi cu sindrom Angelman pot intampina dificultati de hranire, deoarece nu-si pot coordona suptul si deglutitia. In astfel de situatii, acestia trebuie hraniti printr-un tub special. Bebelusii cu sindrom Angelman pot avea nevoie si de tratament pentru reflux gastroesofagian.

Unii pacienti nu reusesc sa mearga niciodata, fiind dependenti de scaunul cu rotile.

Pe masura ce inainteaza in varsta, nivelul receptivitatii la stimuli incepe sa scada, iar tulburarile de somn tind sa se amelioreze. Persoanele afectate continua totusi sa aiba dizabilitati intelectuale, tulburari severe de vorbire si convulsii de-a lungul vietii. Speranta de viata a persoanelor cu aceasta afectiune pare in schimb sa fie aproape normala.

Sindrom Angelman – diagnostic

Simptomele caracteristice ale sindromului Angelman nu sunt de obicei evidente la nastere, asa ca in general afectiunea este diagnosticata la copii cu varsta cuprinsa intre 1 si 4 ani. Chiar si asa, simptomele si gradul de severitate a sindromului Angelman variaza suficient incat acesta sa poata fi confundat cu alte boli, cum ar fi:

• tulburarea spectrului autist;
• paralizia cerebrala;
• sindromul Mowat-Wilson;
• sindromul Christianson;
• sindromul Pitt-Hopkins;
• sindromul Prader-Willi;
• sindromul Phelan-McDermid.

Singura modalitate sigura de a diagnostica o persoana cu sindrom Angelman este prin testarea genetica, deoarece astfel se pot identifica anomaliile genei UBE3A.

In majoritatea cazurilor, medicii diagnosticheaza sindromul Angelman la copiii mici, dar uneori pot depista afectiunea si inainte de nastere, printr-o ecografie prenatala, cand se pot sesiza unele probleme de dezvoltare a fatului.

Studiile actuale au aratat ca screeningul prenatal neinvaziv este foarte precis in diagnosticul sindromului Angelman. Prin aceasta metoda se poate determina riscul ca bebelusul sa se nasca cu anumite anomalii genetice. Acest test analizeaza mici fragmente de ADN din sangele mamei.

Tot pentru a confirma diagnosticul sindromului Angelman, medicul poate recomanda o varietate de analize de sange specializate pe probleme genetice, prin care se pot viza cromozomii sau fragmentele de cromozomi care lipsesc si anomaliile genei UBE3A.

Medicul poate recomanda si urmatoarele investigatii medicale:

• electroencefalograma (EEG) – aceasta masoara semnalele electrice ale creierului copilului. Tehnicianul plaseaza pe scalpul micutului niste discuri metalice mici, numite electrozi, care la randul lor sunt atasate la un dispozitiv ce ii ofera specialistului informatii despre activitatea cerebrala a copilului. Acest test poate afisa tiparele de activitate cerebrala caracteristice sindromului Angelman si eventualele tendinte epileptice, putand ajuta la stabilirea diagnosticului.
• polisomnografie – aceasta poate diagnostica tulburarile de somn, care sunt frecvente la copiii cu sindrom Angelman.

Sindrom Angelman – tratament

Momentan, aceasta afectiune nu poate fi vindecata. Tratamentul actual se concentreaza pe gestionarea simptomelor si abordarea intarzierilor de dezvoltare ale copiilor cu sindrom Angelman.

In functie de simptomele micutului, tratamentul pentru sindrom Angelman poate consta in:

• medicamente anticonvulsivante, pentru a tine sub control convulsiile;
• kinetoterapie si/sau terapie ocupationala, pentru a imbunatati postura, echilibrul, mersul si capacitatea motorie, mai ales ca pe masura ce imbatranesc, persoanele cu sindrom Angelman pot deveni mai putin mobile sau obeze;
• terapie logopedica, ce poate include limbajul semnelor si comunicarea prin imagini, pentru a favoriza dezvoltarea abilitatilor sociale;
• terapie comportamentala, pentru a ajuta la depasirea hiperactivitatii si favorizarea invatarii;
• medicamente pentru tulburarile de somn;
• modificari ale dietei si medicatie pentru a gestiona dificultatile de hranire, constipatia si refluxul gastroesofagian;
• orteze, cum ar fi bretele pentru spate sau pentru picioare.

Surse:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/angelman-syndrome/symptoms-causes/syc-20355621

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17978-angelman-syndrome

https://www.nhs.uk/conditions/angelman-syndrome/

https://www.angelman.org/what-is-as/

https://www.childrenshospital.org/conditions/angelman-syndrome#:~:text=Angelman%20syndrome%20is%20caused%20by,certain%20areas%20of%20the%20brain

https://medlineplus.gov/genetics/condition/angelman-syndrome/#inheritance