Periartrita scapulohumerala si impactul acestei afectiuni asupra calitatii vietii

Periartrita scapulohumerala este, de fapt, un termen medical generic care descrie patologia, de obicei inflamatorie, a articulatiei scapulohumerale. Articulatia scapulohumeral se afla la nivelul umarului, facand legatura intre membrul superior si trunchi. Termenul „periartrita” provine din limba greaca: „peri” inseamna „in jurul”, „arthros” inseamna articulatie, sufixul „-ita” indicand un proces inflamator. Asadar, periartrita scapulohumerala reuneste acele afectiuni care, printre altele, duc la inflamatia dureroasa a formatiunilor din jurul articulatiei umarului: ligamente sau tendoane, capsula articulara, bursa articulara, tesuturile moi sau muschii, scazand mobilitatea.

Periartrita scapulohumerala, indiferent de forma, se va prezenta (aproape) intotdeauna cu asa-zisul fenomen de „umar inghetat”, care presupune rigidizarea articulatiei si limitarea drastica a miscarilor realizate la nivelul articulatiei. Amplitudinea de miscare scade, ceea ce interfereaza cu posibilitatea de a realiza eficient activitati zilnice obisnuite. O alta problema pe care o ridica periartrita scapulohumerala este faptul ca reabilitarea fizica, desi are rezultate incurajatoare, va dura in cele mai multe cazuri chiar si pana la 3 ani. De obicei, afectiunea evolueaza progresiv, dar simptomele pot sa apara si brusc, caz in care tratamentul este mai dificil si de lunga durata.

Periartrita scapulohumerala – cauze si factori de risc

Periartrita scapulohumerala se mai numeste si „umar inghetat” sau „capsulita adeziva”, desi se observa tendinta de a mentiona capsulita adeziva drept o cauza a periartritei. Periartrita are, de cele mai multe ori, o cauza incerta, dar se caracterizeaza in prima instanta prin restrictia majora a mobilizarii atat active, cat si pasive (de catre o alta persoana) a umarului. Aceasta limitare a miscarii nu ar putea fi pusa pe seama unei afectiuni cunoscute la nivelul articulatiei. La foarte multe persoane, rigiditatea apare progresiv, se prezinta cu durere severa, se agraveaza noaptea si poate duce la pierderea completa a rotatiei pasive si active a umarului.

Se considera ca periartrita scapulohumerala poate fi primara sau secundara. Forma primara este asociata unor boli si afectiuni, cum ar fi diabetul zaharat. In unele cazuri, la persoanele diabetice periartrita scapulohumerala poate fi chiar prima manifestare a bolii. In cazul bolilor sistemice, cum ar fi bolile tiroidiene si boala Parkison, se observa o incidenta crescuta a diagnosticului de periartrita scapulohumerala. Boala Dupuytren, accidentul vascular cerebral si diferite forme de cancer cresc, de asemenea, riscul de a dezvolta aceasta afectiune. Forma secundara se datoreaza leziunilor aparute la nivelul umarului sau imobilizarii prelungite a acestuia, ca urmare a:

• sindromului de impingement subacromial;
• rupturii coafei muschilor rotatori;
• tenosinovitei bicepsului;
• tendinitei degenerative;
• tendinitei calcificanta;
• bursitei;
• miscarilor repetitive si de energie puternica, cum se observa in cazul celor care joaca tenis sau baseball, golf;
• antrenamentelor solicitante cu greutati si efectuarea gresita a miscarilor;
• inaintarii in varsta, pe fondul modificarilor degenerative de la nivelul articulatiei umarului.

Periartrita scapulohumerala debuteaza in jurul varstei de 55 de ani. Conform datelor, afecteaza femeile de 4 ori mai des decat barbatii, iar articulatia de pe partea mainii nedominante este cel mai frecvent afectata. Persoanele cu diabet zaharat si afectiuni tiroidiene nu doar ca sunt relativ mai predispuse acestei afectiuni, dar au si rezultate mai slabe in urma tratamentului. Alti factori de risc pentru periartrita scapulohumerala includ sedentarismul, slabiciunea musculaturii de la nivelul bratului, imobilizarea prelungita (fractura de brat care necesita imobilizare in ghips) sau, in unele cazuri, cicatricile si leziunile postoperatorii, cu interventii asupra articulatiei umarului.

Periartrita scapulohumerala – simptome si manifestari

Periartrita scapulohumerala progreseaza, adesea, in trei etape:

1. Faza de inghetare: dureaza aproximativ 2-9 luni, duce la aparitia treptata a durerii difuze si severe, care se agraveaza de obicei noaptea;
2. Faza de blocare (adezivitate): durerea incepe sa scada, dar se observa o pierdere progresiva a mobilitatii articulatiei scapulohumerale (flexia, abductia, rotatia interna si externa), etapa durand in jur de 4-12 luni;
3. Faza de dezghetare: in aceasta etapa, persoana cu periartrita scapulohumerala poate observa o oarecare imbunatatire treptata a mobilitatii, fiind necesare in jur de 5-26 de luni pentru a-si putea redobandi mobilitatea anterioara. In continuare, simptomele sunt prezente, insa se observa o ameliorare a intensitatii acestora.

Persoanele cu periartrita scapulohumerala precoce prezinta, de obicei, durere cu debut brusc la nivelul unei singure articulatii (de pe partea mainii nedominante). Durerea se face resimtita mai ales in partea anterioara a articulatiei, iar simptomele tipice includ restrictia miscarii (pasiva si activa), afectand intai rotatia externa a umarului si ulterior abductia umarului (ridicarea bratului la orizontala). Un alt simptom intalnit in caz de periartrita scapulohumerala este durerea aparuta la nivelul gatului, ca urmare a suprasolicitarii muschilor cervicali. Suprasolicitarea este urmarea faptului ca muschii acestia actioneaza pentru a compensa pierderea miscarii umarului.

Periartrita scapulohumerala – alternative de tratament

In majoritatea cazurilor, periartrita scapulohumerala este autolimitata, iar recuperarea spontana are loc in decurs de 18-30 de luni diagnostic. Tratamentul se concentreaza atat pe ameliorarea simptomelor, cat si pe imbunatatirea capacitatii de miscare. Alternativele terapeutice includ:

• administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, pentru gestionarea durerii;
• kinetoterapia reduce durerea asociata cu periartrita scapulohumerala si, de asemenea, ajuta la redobandirea functionalitatii si capacitatii de miscare;
• administrarea orala de corticosteroizi, pentru a ameliora durerea si imbunatati miscarea la nivelul umarului (totusi, efectele sunt pe termen scurt, iar corticosteroizii pot avea si efecte secundare nedorite);
• injectiile intraarticulare cu steroizi: imbunatatesc functia umarului, reduc durerea si timpul de recuperare necesar;
• hidrodilatare: capsula scapulohumerala este injectata cu o solutie salina si steroizi, pentru a favoriza dilatarea capsulei;
• manipularea sub anestezie: recomandata in cazuri refractare de periartrita scapulohumerala, deoarece exista risc de fracturi de humerus;
• eliberarea capsulei prin artroscopie se recomanda doar in periartrita scapulohumerala care nu raspunde la alte alternative de tratament.

De cele mai multe ori afectiunea este autolimitata, insa tratamentul poate fi necesar ca urmare a faptului ca durerea este foarte severa. Limitarea miscarilor bratului interfereaza cu activitatile zilnice, ducand la un grad ridicat de disfunctionalitate. Se recomanda o combinatie intre terapia medicamentoasa si kinetoterapie, atat pentru a ameliora simptomele, cat si in vederea reducerii timpului necesar recuperarii in caz de periartrita scapulohumerala.

Periartrita scapulohumerala – riscuri si impact asupra calitatii vietii

Periartrita scapulohumerala are o durata care poate varia de la 1 la 3,5 ani, iar durata medie este de aproximativ 30 de luni. La aproximativ 15% dintre persoanele diagnosticate care se prezinta de la inceput cu afectarea unui singur umar, umarul de cealalta parte va fi, de asemenea, afectat in cursul urmatorilor 5 ani. Restrictia pasiva si activa a miscarii interfereaza cu activitatile de zi cu zi, munca si capacitatea de a realiza anumite lucruri. Deficitul functional la care periartrita scapulohumerala duce implica in primul rand capacitatea de a intinde si ridica bratul, mai ales la miscarile laterale (fixarea centurii de siguranta) sau deasupra capului (intinderea rufelor).

Rotatia umarului este mult redusa, ceea ce duce la dificultati in mentinerea igienei personale si imbracare, pieptanat si alte activitati care implica folosirea umarului afectat. Dincolo de faptul ca periartrita scpaulohumerala scade calitatea generala a vietii, exista si cateva complicatii care pot aparea atat ca urmare a alternativelor de tratament, cat si din cauza gestionarii inadecvate a afectiunii:

• durere si rigiditate reziduale, resimtite chiar si dupa ce afectiunea pare sa fi disparut;
• fractura de humerus, ca urmare a manipularii sub anestezie in vederea tratamentului;
• ruptura tendonului bicipital, ca urmare a manipularii umarului;
• luxatia articulatiei scapulohumerale;
• leziuni la nivelul labrumului superior (lacrimi labrale), care pot duce la instabilitate grava la nivelul umarului si la periartrita scapulohumerala refractara;
• ruptura mansetei rotatorilor.

Cu cat afectiunea este diagnosticata mai din timp, cu atat prognosticul este mai bun, iar timpul de recuperare mult mai scurt.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5917053/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7720362/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK482162/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK532955/

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/frozen-shoulder

https://www.sciencedirect.com/topics/nursing-and-health-professions/frozen-shoulder