Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa luati sa utilizati acest medicament.
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului
Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi simptome cu ale dumneavoastra.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului
In acest prospect gasiti:
-
Ce este Pentoxifilina SR Zentiva si pentru ce se utilizeaza
-
Inainte sa utilizati Pentoxifilina SR Zentiva
-
Cum sa utilizati Pentoxifilina SR Zentiva
-
Reactii adverse posibile
-
Cum se pastreaza Pentoxifilina SR Zentiva
-
INFORMATII suplimentare
1. CE ESTE PENTOXIFILINA SR ZENTIVA SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA
Pentoxifilina SR Zentiva este un vasodilatator periferic (creste fluxul sanguin la nivelul mainilor si picioarelor).
Pentoxifilina SR Zentiva este utilizat in tratamentul claudicatiei intermitente, afectiune datorata circulatiei deficitare la nivelul picioarelor, manifestata prin durere la mers.
De asemenea, Pentoxifilina SR Zentiva este utilizat pentru tratamentul tulburarilor functionale de cauza circulatorie la nivelul urechii interne (afectarea auzului, pierderea brusca a auzului etc).
Acest medicament este destinat tratamentului pacientilor adulti.
2. INAINTE SA UTILIZATI PENTOXIFILINA SR ZENTIVA
Nu utilizati Pentoxifilina SR Zentiva
-
daca sunteti alergic (hipersensibil) la substanta activa sau la oricare dintre celelalte componente ale Pentoxifilina SR Zentiva;
-
daca aveti afectiuni cardiace, in special infarct de miocard sau palpitatii severe;
-
daca ati avut un accident vascular cerebral, cu sangerare la nivelul creierului (hemoragie cerebrala) sau daca ati avut sangerare la nivelul ochilor (hemoragie retiniana) sau alte hemoragii cu importanta clinica;
-
daca aveti afectiuni cu predispozitie la sangerare (diateze hemoragice);
-
daca aveti ulcer gastric si/sau duodenal.
Aveti grija deosebita cand utilizati Pentoxifilina SR Zentiva
-
daca aveti aritmii, tensiune arteriala scazuta, ateroscleroza coronariana sau dupa un infarct miocardic sau post-operator, dupa interventii chirurgicale; este necesara supraveghere medicala;
-
daca aveti lupus eritematos sistemic (LES) sau boala mixta de tesut conjunctiv;
-
daca apare hemoragie retiniana sub tratament cu pentoxifilina; utilizarea medicamentului trebuie imediat intrerupta;
-
daca aveti insuficienta renala (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min) sau insuficienta hepatica severa; sunt necesare scaderea dozei si supraveghere medicala;
-
daca utilizati concomitent Pentoxifilina SR Zentiva si anticoagulante orale; datorita riscului de hemoragie sunt necesare supravegherea atenta si controlul frecvent al parametrilor coagularii (INR);
-
datorita riscului de anemie aplastica in timpul tratamentului cu Pentoxifilina SR Zentiva, sunt necesare analize sanguine repetate;
-
daca pasajul prin tractul gastro-intestinal este accelerat (laxative, diaree, rezectia chirurgicala a intestinului), pot fi eliminate urme de medicament.
Utilizarea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Pentoxifilina SR Zentiva poate reactiona cu alte medicamente. Spuneti medicului dumneavoastra daca utilizati medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale marite sau daca aveti diabet zaharat si utilizati insulina sau antidiabetice orale.
Spuneti medicului dumneavoastra daca utilizati teofilina pentru afectiuni respiratorii, medicamente care previn formarea cheagurilor de sange (anticoagulante) sau medicamente pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal (cimetidina).
Utilizarea Pentoxifilina SR Zentiva cu alimente si bauturi
Nu se cunosc interactiuni intre Pentoxifilina SR Zentiva si alimente sau bauturi.
Sarcina si alaptarea
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Nu se recomanda administrarea Pentoxifilina SR Zentiva la gravide.
In timpul alaptarii, pentoxifilina se excreta in laptele matern, dar sugarul primeste numai cantitati minime din substanta. De aceea, utilizarea pentoxifilinei in timpul alaptarii este putin probabil sa aiba vreun efect la copil.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
In timpul tratamentului cu Pentoxifilina SR Zentiva, nu este recomandat sa conduceti vehicule sau sa folositi utilaje.
3. CUM SA UTILIZATI PENTOXIFILINA SR ZENTIVA
Utilizati intotdeauna Pentoxifilina SR Zentiva exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Doza uzuala este de un comprimat cu eliberare prelungita Pentoxifilina SR Zentiva de doua ori pe zi, administrat dupa mese.
Comprimatele se inghit intregi, cu mult lichid.
Daca luati mai mult decat trebuie din Pentoxifilina SR Zentiva
Daca luati mai mult decat trebuie din Pentoxifilina SR Zentiva, spuneti medicului dumneavoastra cat mai repede posibil
Daca uitati sa utilizati Pentoxifilina SR Zentiva
Daca uitati sa luati o doza de Pentoxifilina SR Zentiva, luati-o imediat ce va amintiti, cu exceptia cazului cand este aproape timpul pentru urmatoarea doza.
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
4. REACTII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Pentoxifilina SR Zentiva poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Spuneti medicului dumneavoastra daca observati oricare dintre urmatoarele reactii adverse:
Frecvente (afecteaza intre 1 si 10 utilizatori din 100)
Greata, varsaturi, balonare, senzatie de presiune in stomac si diaree, bufeuri, mancarimi, inrosirea trecatoare a pielii, urticarie.
Mai putin frecvente (afecteaza intre 1 si 10 utilizatori din 1000)
Tulburari ale ritmului cardiac (de exemplu batai prea rapide ale inimii), ameteli si cefalee, neliniste si insomnia.
Rare (afecteaza intre 1 si 10 utilizatori din 10000)
Sangerari la nivelul pielii, mucoaselor, stomacului sau intestinului, tractului uro-genital, scaderea tensiunii arteriale, angina pectorala, dificultate in respiratie si acumulare de lichid in tesuturi.
Foarte rare (afecteaza mai putin de un utilizator din 10000)
Sangerari la nivelul creierului, ochilor si dezlipiri de retina, scaderea numarului de trombocite cu purpura trombocitopenica si posibil, anemie aplastica letala (scaderea completa sau partiala a productiei tuturor celulelor sanguine, pancitopenie), transpiratie in exces, amorteli, tulburari vizuale, conjunctivita, convulsii, necroza pielii si sindromul Stevens Johnson, meningita aseptica, reactii de hipersensibilitate foarte severe care se instaleaza in cateva minute de la administrare (edem angioneurotic- umflarea fetei, buzelor, gatului, bronhospasm -ingustarea cailor respiratorii, soc anafilactic). La primele semne ale unei reactii de hipersensibilitate trebuie intrerupta imediat administrarea medicamentului si instituit tratament specific.
Pacientii cu boli autoimune (LES, boala mixta de tesut conjunctiv) par sa fie predispusi aparitiei acestor reactii adverse. In toate cazurile observate, simptomele au fost reversibile dupa intreruperea medicamentului.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.
5. CUM SE PASTREAZA PENTOXIFILINA SR ZENTIVA
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Nu necesita conditii speciale de pastrare
Nu utilizati Pentoxifilina SR Zentiva dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMATII SUPLIMENTARE
Ce contine Pentoxifilina SR Zentiva
Substanta activa este pentoxifilina. Un comprimat cu eliberare prelungita contine pentoxifilina 600 mg.
Celelalte componente sunt: nucleu- hipromeloza 2200/15000, povidona 40, talc, stearat de magneziu; film: hipromeloza (E 464), celuloza microcristalina (E 460), stearat de polioxil 40 (E 431), dioxid de titan (E 171), emulsie de dimeticona SE-2, polietilenglicol 6000.
Cum arata Pentoxifilina SR Zentiva si continutul ambalajului
Pentoxifilina SR Zentiva se prezinta sub forma de comprimate biconvexe, ovale, de culoare alba, avand pe una din fete o linie mediana.
Este ambalat in cutii cu 2, 5 si respectiv 10 blistere a cate 10 comprimate cu eliberare prelungita.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si producatorul
Zentiva a.s.
Acest prospect a fost aprobat in Noiembrie 2008