Neurom Morton – ce este si cum recunoasteti aceasta afectiune?

Neurom Morton – ce este si cum recunoasteti aceasta afectiune? Neurom Morton – ce este si cum recunoasteti aceasta afectiune?

Ultima actualizare: 22 noiembrie 2024

Neuromul Morton, cunoscut si sub denumirea de nevrom Morton sau metatarsalgie Morton, in unele cazuri neurinom intermetatarsian, este o afectiune relativ frecvent intalnita in ortopedie. Aceasta este caracterizata prin ingrosarea tesutului din jurul nervului interidigital care inerveaza degetele 3-4 (localizare frecventa pentru un neurom Morton), ceea ce duce la inflamatie, dar si la iritarea nervului respectiv. Prezenta neuromului Morton determina aparitia durerii, mai ales cand persoana incearca sa se ridice pe varfuri, si o senzatie sacaitoare, in mod similar cu prezenta unei pietre in pantof, resimtita in mod constant. In mod uzual, durerea apare si dispare.


Neuron Morton – ce este si cum apare?

Un neurom Morton nu este o afectiune neoplazica (canceroasa), ci mai degraba o afectiune de tip degenerativ. Se considera a fi o neuropatie perineurala (din jurul unui nerv), care implica in esenta ingrosarea nervului digital plantar comun, cel mai adesea intre degetele 3-4 de la picior, dar poate afecta si spatiul dintre degetele 2-3. Aceasta afectiune este, de fapt, un fel de „pseudo-tumora benigna”, rezultata din proliferarea tesutului fibros din jurul nervului, care duce in cele din urma la compresia nervului interdigital plantar. Ingrosarea acestui nerv apare drept o reactie de aparare la presiunea repetata si la traumatismele minore care afecteaza zona metatarsiana.

In neurom Morton se observa degenerarea axonilor (prelungiri ale neuronilor) si proliferare de colagen in invelisurile nervului, insotita de inflamatie cronica localizata. Sunt afectati nervii de la nivel plantar si, astfel, persoana se confrunta cu durere, senzatie de arsura, amorteala, precum si disconfort accentuat la mers, mai ales in timpul episoadelor de acutizare a bolii. Mecanismul prin care un neurom Morton apare nu este pe deplin inteles, insa se considera ca traumatismele repetate la nivelul spatiului interdigital duc la inflamatia cronica si aparitia neuromului Morton.

Neurom Morton – cauze si factori de risc

Cauzele care duc la aparitia unui neurom Morton nu sunt pe deplin elucidate, dar se crede insa ca ar fi vorba despre mai multi factori, cum ar fi:

  • Factori biomecanici

Purtarea incaltamintei neadecvate, cum ar fi pantofii cu toc inalt si cei cu varf ingust, in general incaltamintea compresiva, care strange piciorul. Acest tip de incaltaminte creste presiunea de la nivelul regiunii metatarsiene, facilitand traumatizarea cronica a nervului interdigital plantar. In egala masura, presiunea exercitata asupra regiunii metatarsiene anterioare determina compresia si iritarea mecanica repetata a nervului, ducand la inflamatie cronica si ingrosarea acestuia. La femeile care poarta pantofi cu toc inalt, hiperextensia degetelor limiteaza pozitia nervului.

  • Factori anatomici

Variatiile anatomice ale piciorului pot creste riscul de neurom Morton. De exemplu, persoanele cu picior plat sau picior cav sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta neurom Morton. Mai mult decat atat, si prezenta monturilor creste acest risc. In cazul piciorului plat, este afectata in special distributia presiunii pe suprafata plantara, in timp ce in piciorul cav se pune presiune in exces in special in zona metatarsiana.

  • Factori ocupationali si activitatea fizica

Persoanele care desfasoara activitati care presupun presiune crescuta la nivelul antepiciorului, dar si traumatizare repetata, cum sunt alergatorii sau dansatorii, au un risc mai mare de neurom Morton. Aparitia sa este o consecinta a microtraumatismelor repetitive care, in timp, vor duce la ingrosarea nervului interdigital si aparitia simptomelor dureroase.

La a dezvolta neurom Morton sunt predispuse si persoanele cu bursita intermetatarsiana, dar si cele care prezinta lipoame in aceasta zona. Neuromul Morton este frecvent intalnit la femei de varsta mijlocie, iar incidenta este de cel putin 5 ori mai mare in randul femeilor, comparativ cu barbatii. Rareori sunt afectate ambele picioare – totusi, identificarea a doua neuroame la nivelul aceluiasi picior nu este neobisnuita. De obicei, un neurom Morton este localizat intre degetele 2-3, iar celalalt intre degetele 3-4.

Simptome neurom Morton

Simptomele in neurom Morton sunt relativ specifice, deseori progresive – in stadiul initial tind sa fie subtile, dar in timp se intensifica, odata cu accentuarea presiunii asupra nervului. Cateva dintre cele mai comune simptome ale neuromului Morton sunt urmatoarele:

  • Durerea

Principalul simptom raportat de persoanele cu neurom Morton. Durerea se localizeaza mai ales intre spatiul dintre al treilea si al patrulea deget al piciorului, uneori intre al doilea si al treilea. Durerea este descrisa frecvent ca o senzatie de arsura sau soc electric, care poate fi intensificata in timpul mersului, purtarii de incaltaminte stramta sau in momentul ridicarii pe degete. Poate iradia si catre alte degete si de obicei se amelioreaza la scoaterea incaltamintei.

  • Parestezii si senzatia de amorteala

Persoanele cu neurom Morton raporteaza frecvent parestezii (furnicaturi) si senzatia specifica de amorteala in degetele de la picior, care se agraveaza daca se aplica presiune in spatiul dintre degetele afectate. Aceste simptome sunt datorate compresiei nervoase si apar atat in perioadele de activitate sustinuta, cat si in repaus.

  • Disconfort in timpul mersului

Unele persoane descriu o senzatie de „pietricica in pantof”, incomoda si enervanta, care poate afecta echilibrul si se exacerbeaza daca se pune presiune pe antepicior. Aceasta senzatie deseori este acompaniata de inflamatie localizata si dificultate in desfasurarea activitatilor zilnice. Mai rar, dar in cazuri mai grave de neurom Morton, se poate ajunge la durere care iradiaza extins si spre alte zone ale piciorului, iar uneori chiar la mersul schiopatat, ca metoda de compensare.

Durerea din neurom Morton este de obicei intermitenta, apare in episoade (aproximativ 2-3 pe saptamana), iar apoi tinde sa dispara. In unele cazuri, aceasta reapare chiar dupa cateva luni in care n-a mai existat niciun episod de acutizare. Totusi, pe masura ce modificarile patologice au progresat, episoadele de durere din neurom Morton devin mult mai frecvente.

Tratament neurom Morton

Tratamentul in caz de neurom Morton variaza in functie de severitatea simptomelor si ar putea include urmatoarele:

Tratament conservator

Este de prima linie pentru majoritatea persoanelor cu neurom Morton si poate fi foarte eficient:

  • modificarea incaltamintei: persoanele sunt sfatuite sa poarte incaltaminte cu zona frontala mai larga si tocuri joase, cu talpa ferma si moale, pentru a reduce presiunea exercitata, ceea ce scade gradul de compresie a nervului plantar;
  • suporturi plantare si orteze: utilizarea ortezelor personalizate ajuta la reducerea presiunii si suporturile plantare. Daca sunt necesare in caz de picior plat sau cav, vor asigura distribuirea mai uniforma a greutatii pe antepicior, ameliorand astfel simptomele dureroase.
  • injectii cu corticosteroizi in spatiul afectat, pentru a reduce inflamatia si durerea.

Tratament minimum invaziv

In cazul in care tratamentele conservatoare pentru neurom Morton nu au rezultatele dorite, pot fi folosite alternative minimum invazive, cum ar fi:

  • ablatia percutanata cu alcool (injectie): are rolul de a reduce dimensiunea neuromului prin denaturarea fibrelor nervoase (sclerozarea acestora), ameliorand durerea. Este o procedura relativ eficienta in caz de neurom Morton, dar necesita mai multe sedinte.
  • radiofrecventa: prin intermediul acestei tehnici se foloseste o sonda cu radiofrecventa care distruge partial neuromul prin caldura. Procedura este minimum invaziva si are o rata destul de buna de succes in ameliorarea simptomelor de neurom Morton.
  • crioterapia: localizarea si identificarea nervului afectat si inghetarea efectiva a acestuia, cu ajutorul unei sonde criogenice. Inghetarea provoaca lezarea moderata a axonului nervului, fara insa a afecta si tesutul conjunctiv, ceea ce ii permite sa se regenereze.

Tratament chirurgical

Cazurile severe, refractare la alte forme de tratament, pot necesita tratament chirurgicala, adica operatie de neurom Morton. Neuromectomia (indepartarea chirurgicala a neuromului) este procedura standard in astfel de cazuri. Operatia implica excizia neuromului si nervului afectat, eliminand astfel sursa durerii. Desi eficienta, aceasta interventie de indepartare a unui neurom Morton poate duce la pierderea partiala a sensibilitatii in degetele adiacente, o complicatie care bineinteles ca ar trebui prezentata si discutata cu pacientul.

 

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470249/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7211826/

https://www.journal-cot.com/article/S0976-5662(20)30107-7/fulltext

https://radiopaedia.org/articles/morton-neuroma-1

https://radiopaedia.org/cases/morton-neuroma-1

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/mortons-neuroma

https://www.sciencedirect.com/topics/nursing-and-health-professions/mortons-neuroma