
Inca din cele mai vechi timpuri, ingrijirea parului a reprezentat o preocupare deopotriva pentru barbati si femei. Prezentul e de partea noastra si, astazi, avem acces la informatie si la o multime de produse si accesorii care ne pot ajuta sa avem o podoaba capilara frumoasa. Cu toate acestea, exista situatii cand apar confuzii in ceea ce priveste ingrijirea adecvata a parului. Social media, in special, abunda de mituri. Unele dintre acestea sunt chiar secrete de frumusete mostenite din mosi-stramosi, in vreme ce altele sunt trenduri imprevizibile. Poate ca au, intr-adevar, un sambure de adevar, insa forma la care au ajuns astazi este departe de a ne fi de folos.
Asadar, care sunt miturile si adevarurile din spatele unui par frumos? Poate ca nu exista o reteta general valabila pentru o podoaba capilara sanatoasa, insa exista cateva obiceiuri care odata corectate, vor duce la schimbari semnificative.

Mit: Parul frumos se mentine cu 100 de perieri pe zi
Adevar: Perierea podoabei capilare, dimineata si seara, ajuta la prevenirea incurcarii si a ruperii parului. Nu, nu aveti nevoie de 100 de miscari de periere, ci doar de atatea incat sa descurcati parul si sa-i mentineti un aspect ingrijit. Periajul excesiv nu aduce beneficii suplimentare, ci din contra, e posibil sa dauneze, in special daca folositi instrumente nepotrivite. Spre exemplu, anumite perii pot cauza leziuni fibrei capilare si solzilor cuticulei firului de par. De aceea, este important sa periati parul cu blandete, de la varfuri spre radacina.
Farmacistii Catena recomanda Bioclin Bio-Force sampon fortifiant care actioneaza impotriva caderii parului. Acesta contine 93% ingrediente active de origine naturala. Bioclin Bio-Force sampon fortifiant ii confera parului vitalitate si ii stimuleaza cresterea.
Mit: Parul are propriul sistem de curatare
Adevar: Parul nu se poate curata singur, ci trebuie sa fie spalat o data la doua sau trei zile prin doua aplicari de sampon. Exista, insa si exceptii cand parul poate fi spalat in zile consecutive, spre exemplu daca ati transpirat excesiv sau medicul v-a recomandat acest lucru. Nespalarea parului duce la acumularea de murdarie, praf, sebum si celule moarte, combinatie care provoaca dezechilibre la nivelul microbomului pielii: scalp iritat, inflamatie, mancarime, descuamare etc.
Spalarea corecta a parului se face, asadar, o data la doua sau trei zile, dupa caz, cu doua samponari si o aplicare de balsam/masca. Atentie! Samponul se aplica prin masaj delicat doar pe scalp si la radacina. Dupa efectuarea celor doua samponari si a clatirii, uscati un pic parul cu prosopul, apoi aplicati balsamul/masca pe lungimea fibrelor capilare, Asteptati cinci sau zece minute, conform instructiunilor de pe ambalaj, apoi clatiti.

Mit: Decolorarea distruge parul!
Adevar: Decolorarea usuca parul, deoarece procesul in sine deshidrateaza fibra capilara. Astfel, structura se schimba, firul de par isi pierde din elasticitate si devine uscat, aspru si fragil, iar in cele din urma se poate rupe. Aceasta situatie poate fi evitata daca parul are parte ulterior de o ingrijire adecvata. Hidratarea este cheia! La ora actuala, exista pe piata produse specifice de ingrijire care ajuta la mentinerea hidratarii parului, precum sampon, balsam, masca, uleiuri sau masti pentru par decolorat, fragil sau uscat.
Important de mentionat este si faptul ca tehnica decolorarii a evoluat foarte mult. Solutiile folosite in prezent sunt mult mai blande cu fibra capilara, comaprativ cu cele pe care le foloseau mama sau bunica. Un aspect foarte important este acela ca daca decideti sa va decolorati parul, este indicat sa alegeti ca acest lucru sa fie facut de catre un specialist, la un salon de coafura, si nu acasa. Ceea ce pare initial o cheltuiala in plus, ar putea fi de fapt sigura posibilitatea de a avea un par asa cum va doriti. Specialistul in decolorare stie exact ce cantitati de pura si oxidant sa foloseasca, cum sa le aplice si cat timp sa le lase pe par. De asemenea, dupa decolorare, parul va fi spalat profesional si i se vor aplica masti de hidratare. Dorinta de a economisi si a va decolora acasa asa cum vedeti in diferite tutorial de pe internet s-ar putea ca intr-un final sa va coste mult mai mult.
Mit: Utilizarea placii de par distruge podoaba capilara
Adevar: Utilizarea excesiva a oricarui dispozitiv de coafare care presupune caldura poate pune in pericol sanatatea parului. Cu toate acestea, utilizarea placii de par, la o temperatura de 175 de grade Celsius, dupa ce ati utilizat un spray cu protectie termica, poate spori stralucirea parului si ii poate conferi un aspect neted si catifelat.

Mit: Cel mai bine e sa lasi parul sa se usuce de la sine
Adevar: Caldurea excesiva afecteaza parul. Totodata, uscarea de la sine necesita prea mult timp, ceea ce poate duce la umflarea si craparea cortexului (stratul mijlociu al fibrei capilare, reprezinta aproximativ 85% din masa firului). Asadar, umezeala in exces poate distruge fibra capilara. De asemenea, dormitul cu parul ud si frecarea acestuia de fata de perna duce la despicarea varfurilor si incurcarea si ruperea fibrelor capilare. Aparent inofensiva, mentinerea unui mediu ud pe fata de perna poate favoriza aparitia bacteriilor.
In aceste conditii, cum ar trebui pana la urma sa ne uscam parul? Dupa spalare, absorbim excesul de apa cu un prosop, pulverizam protectie termica, apoi folosim treapta cea mai de jos de caldura a uscatorului de par, timp de 10 – 15 minute.

Mit: Taierea frecventa a varfurilor ajuta parul sa creasca mai repede
Adevar: Viteza medie de crestere a fibrei capilare este de aproximativ 1 cm pe luna. Taierea frecventa a parului nu stimuleaza cresterea. Este important, insa, sa tundeti varfurile o data la doua – trei luni pentru a preveni despicarea si ruperea. Astfel, ajutati la mentinerea unei podoabe capilare frumoase si sanatoase.
Firul de par are o existenta limitata, iar viteza de crestere este legata de ciclul sau de viata (a se vedea cele patru etape de crestere si regenerare: faza anagena, catagena, telogena si exogena).
Cresterea firului de par este influentata, asadar, de ceea ce se intampla la radacina. Stimularea circulatiei de la nivelul capului si adoptarea unui stil de viata sanatos pot fi benefice in acest sens. Daca sunteti in cautare de metode care sa sustina cresterea, s-ar putea sa va ajute o combinatie de lucruri, precum:
-
masaj capilar zilnic cu perie din silicon;
-
masaj capilar periodic cu ulei de ricin/rozmarin/menta
-
administrarea anumitor suplimente alimentare (spre exemplu, biotina, acizi grasi Omega-3 etc.)
-
consumul anumitor alimente (oua, fructe de padure, spanac, avocado, ardei, fasole boabe etc.)
-
reducerea stresului.
Folositi doar produsele de ingrijire care se potrivesc parului dumneavoastra. Tineti cont ca sanatatea podoabei capilare este porneste de la scalp si ca, de multe ori, este influentata de tipologia tenului.
Surse:
https://www.healthline.com/nutrition/foods-for-hair-growth
https://www.healthians.com/blog/haircare-myths-we-must-do-away-with-at-the-earliest/
https://trichologists.org.uk/the-great-hair-myths/