Prospect: Informatii pentru utilizator
METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi
citrat de alverina/simeticona
Cititi cu atentie si în întregime acest prospect inainte de a incepe să utilizati acest medicament deoarece conţine informatii importante pentru dumneavoastra.
Luati intotdeauna acest medicament conform indicatiilor din acest prospect sau indicatiilor medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe informatii sau recomandari.
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect.
Ce gasiti in acest prospect:
-
Ce este Meteospasmyl si pentru ce se utilizeaza
-
Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Meteospasmyl
-
Cum sa utilizati Meteospasmyl
-
Reactii adverse posibile
-
Cum se pastreaza Meteospasmyl
-
Continutul ambalajului si alte informatii.
1. Ce este Meteospasmyl si pentru ce se utilizeaza
Meteospasmyl este un medicament pentru tulburari functionale intestinale.
Meteospasmyl este indicat adultilor pentru ameliorarea simptomatologiei gastro-intestinale, indusa de acumularea excesiva de gaze in intestin, de exemplu, flatulenta.
Simptomatologia determinata de acumularea de gaze in tractul gastro-intestinal, poate fi un semn al tulburarilor functionale de la acest nivel, manifestandu-se ca presiune sau balonare, plenitudine, eructatie, miscari peristaltice intestinale si flatulenta.
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Meteospasmyl
Nu utilizati Meteospasmyl daca sunteti alergic la alverina, simeticona sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Atentionari si precautii
Inainte sa utilizati Meteospasmyl, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Meteospasmyl impreuna cu alte medicamente
Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ati utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.
Meteospasmyl impreuna cu alimente, bauturi si alcool
Nu se cunosc interactiuni cu alimente si bauturi.
Sarcina, alaptarea si fertilitatea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.
Nu exista date disponibile de teratogeneza la animale. Din punct de vedere clinic, pana in prezent, nu a aparut nici o malformatie la fat. De asemenea, urmarirea gravidelor expuse la alverina este insuficienta pentru excluderea riscului.
In consecinta, pentru precautie, este preferabil sa nu se utilizeze alverina in timpul sarcinii.
In absenta datelor disponibile privind trecerea acestui medicament in laptele matern, acesta nu trebuie utilizat pe perioada sarcinii.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Meteospasmyl nu are nicio influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.
3. Cum sa utilizati Meteospasmyl
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Doza recomandata este de:
Adulti: o capsula de 2-3 ori pe zi, inainte de masa.
Daca ati luat mai mult Meteospasmyl decat trebuie
Pana in prezent, nu s-au raportat cazuri de intoxicatie cu simeticona.
Daca uitati sa utilizati Meteospasmyl
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Datorita prezentei alverinei, au fost observate :
-
cazuri rare de urticarie, uneori cu edemul laringelui, soc;
-
cazuri rare de afectare hepatica, care se remite la intreruperea tratamentului.
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect.
5. Cum se pastreaza Meteospasmyl
Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Acest medicament nu necesita conditii speciale de pastrare.
Nu utilizati Meteospasmyl dupa data de expirare inscrisa pe cutie si blister dupa EXP.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Meteospasmyl
Substantele active sunt: citratul de alverina si simeticona. Fiecare capsula moale contine citrat de alverina 60 mg si simeticona 300 mg.
Celelalte componente sunt: gelatina, glicerol, dioxid de titan (E171), apa purificata.
Cum arata Meteospasmyl si continutul ambalajului
Meteospasmyl se prezinta sub forma de capsule moi de culoare alba stralucitoare, care contin o suspensie densa de culoare alba.
Este disponibil in cutii cu 3 blistere din PVC/Al a cate 10 capsule moi.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul:
Laboratoires MAYOLY SPINDLER
6 Avenue de l'Europe – BP 51, 78401 Chatou Cedex, Franta.
Acest prospect a fost revizuit in Iulie, 2019.