Pentru orice nou-nascut este foarte important sa fie hranit exclusiv cu lapte matern in primele 6 luni de viata, iar medicii pediatri recomanda ca alaptarea la san sa fie prelungita cel putin pana la varsta de 1 an, in paralel cu introducerea alimentatiei solide. De asemenea, tot pe marginea acestui subiect, cele mai recente recomandari ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii sugereaza includerea de lapte matern in alimentatia copilului pana la varsta de 2 ani.
Nu in ultimul rand, se recomanda ca nou-nascutul sa primeasca prima doza de lapte matern pe cat posibil in prima ora de la venirea pe lume, pentru ca astfel sistemul imunitar insuficient dezvoltat beneficiaza de un sprijin important.
Farmacistii Catena recomanda Adora Pompa manuala pentru san. Poti colecta usor laptele cu ajutorul pompei manuale pentru san Adora. Colectarea se face direct in biberon, pentru a asigura o hranire usoara si rapida. Datorita tehnologiei utilizate, pompa manuala pentru san Adora mimeaza suptul bebelusului, facilitand astfel ejectia laptelui.
Asadar, consumul de lapte matern joaca un rol esential in dezvoltarea bebelusilor, iar prin intermediul acestui material dorim sa va aratam de ce este atat de important.
Ce contine laptele matern
Trebuie precizat de la bun inceput ca nu exista o formula general valabila pentru laptele matern, intrucat concentratiile diferitelor elemente pe care le contine se modifica pe parcurs si pot sa difere de la caz la caz.
In general, laptele matern contine apa in proportie de 87%, iar continutul de macronutrienti este reprezentat de carbohidrati in proportie de 7%, lipide in proportie de 4% si proteine in proportie de 1%.
Totodata, in laptele matern se gasesc cantitati importante de vitamine si minerale, care sunt nutrienti esentiali, iar acestora li se adauga celule imunitare si anticorpi pentru intarirea imunitatii, enzime digestive si colesterol de care organismul copilului are nevoie pentru a produce hormoni.
Cate tipuri de lapte matern exista
Spuneam mai devreme ca laptele matern isi schimba compozitia pe masura ce copilul creste, astfel incat sa-i asigure elementele nutritive optime in raport cu varsta acestuia. Astfel, putem vorbi de trei tipuri de lapte matern, dupa cum urmeaza:
1. Colostrul
Acesta este primul tip de lapte matern pe care organismul mamei il produce imediat dupa nastere, in cantitati mici, dar cu un rol esential in evolutia copilului pe parcursul primelor zile de viata. Acest tip de lapte matern este mai dens si are o culoare galbuie, cu o concentratie mai scazuta de lactoza. Rolul sau se axeaza in special pe dezvoltarea sistemului imunitar, motiv pentru care contine cu preponderenta componente imunologice, precum celulele imunitare si diferiti anticorpi. De asemenea, colostrul contine si anumite substante esentiale pentru dezvoltarea bebelusului, avand un potential nutritiv mai scazut, dar suficient pentru a satisface nevoile copilului in primele zile de viata.
2. Laptele de tranzitie
Se mai numeste si lapte tranzitional, fiind acel lapte matern care inlocuieste treptat colostrul. Productia laptelui de tranzitie incepe la 2-5 zile dupa nastere, pastrand o parte din substantele din colostru, insa continand o cantitate mai mare de proteine si alte substante nutritive. In perioada respectiva, copilul traverseaza o perioada de crestere rapida, iar din acest motiv are nevoie de un lapte matern foarte hranitor, care sa-i satisfaca nevoile nutritionale crescute. Totodata, are nevoie si de protectie in fata agentilor patogeni, motiv pentru care laptele de tranzitie are si un continut bogat in componente imunitare.
3. Laptele matur
Este acel lapte matern care incepe sa se produca dupa aproximativ 2 saptamani de la nastere, avand o formula stabila, care se mentine pe tot parcursul alaptarii, fiind posibile mici modificari care nu ii afecteaza cu nimic calitatea. Glandele mamare continua sa produca lapte matur atat timp cat copilul este alaptat la san, indiferent daca perioada este de 6 luni, un an, doi sau mai mult. Laptele matur contine cantitati echilibrate de nutrienti esentiali care sustin dezvoltarea copilului, alaturi de componente care ajuta la intarirea imunitatii.
Care sunt beneficiile consumului de lapte matern
Hranirea copilului cu lapte matern aduce o serie de beneficii atat bebelusului, cat si mamei, al carei organism trece la randul sau printr-o serie de schimbari in perioada sarcinii si dupa nastere. Lista completa a beneficiilor asociate cu consumul de lapte matern, cel putin in primele 6 luni de viata, o puteti gasi in cele ce urmeaza.
Beneficii pentru copil
Evident, copilul este principalul beneficiar al consumului de lapte matern, despre care putem spune ca are o importanta cruciala in dezvoltarea si evolutia sa. Ne bazam aceasta afirmatie pe urmatoarele argumente:
-
nutritie optima – dupa cum am aratat, compozitia laptelui matern se modifica in functie de nevoile nutritive ale copilului, astfel incat sa-i ofere acestuia toti nutrientii necesari in cantitati adecvate. Astfel, copilul hranit exclusiv cu lapte matern in primele 6 luni de viata nu mai are nevoie de suplimente pentru a beneficia de toate substantele nutritive necesare.
-
intarirea imunitatii – consumul de lapte matern contribuie si la intarirea imunitatii, pentru ca ii confera copilului o serie de anticorpi si celule imunitare care il protejeaza in primele luni de viata, constituind si baza dezvoltarii sistemului imunitar;
-
facilitarea digestiei – laptele matern este alimentul cel mai usor de digerat in conditiile in care sistemul digestiv este inca insuficient dezvoltat, iar orice formula de lapte artificial poate cauza tulburari de digestie;
-
risc scazut de supraponderabilitate – copiii care beneficiaza de alaptare la san in primele luni de viata au o predispozitie mai redusa catre exces ponderal si obezitate;
-
dezvoltare cognitiva – laptele matern contine acizi grasi care contribuie la dezvoltarea creierului, ceea ce inseamna ca bebelusii alaptati la san au sanse mari de a dezvolta un coeficient de inteligenta mai ridicat, in comparatie cu cei hraniti cu formule artificiale.
Beneficii pentru mama
Alaptarea la san vine cu o serie de beneficii si pentru mame, contribuind la o recuperare mai rapida dupa nastere. Iata care sunt acestea:
-
stimularea refacerii uterului – alaptarea la san favorizeaza revenirea uterului la dimensiunile normale dinainte de sarcina, prin stimularea secretiei unui hormon numit oxitocina;
-
reducerea riscului depresiei postnatale – femeile care alapteaza dupa nastere sunt expuse unui risc mai scazut de a dezvolta depresie postnatala, intrucat acest proces stimuleaza hormonii ce reduc stresul si anxietatea;
-
pierdere rapida in greutate – excesul ponderal dobandit dupa nastere poate fi mai usor eliminat in cazul mamelor care alapteaza, intrucat organismul consuma un numar important de calorii pentru a produce lapte matern;
-
diminuarea riscului de cancer de san – alaptarea la san prelungita scade riscul aparitiei cancerului de san si totodata reduce riscul de cancer ovarian. De asemenea, in cazul femeilor care au suferit de diabet gestational, scade riscul aparitiei diabetului de tip 2.
Recomandari despre alaptarea cu lapte matern
Asa cum spuneam si in introducerea acestui material, se recomanda ca in primele 6 luni de viata bebelusul sa fie hranit exclusiv cu lapte matern. Dupa aceasta varsta, odata cu trecerea la alimentatia diversificata, laptele matern poate asigura in continuare cel putin jumatate din necesarul de elemente nutritive, fapt pentru care acesta poate fi mentinut in alimentatia copilului pana la varsta de 1 an sau chiar pana la 2 ani, conform celor mai noi recomandari facute de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Aceeasi organizatie recomanda ca diversificarea alimentatiei sa fie inceputa de la varsta de 6 luni, cand bebelusii pot incepe sa consume treptat si alte alimente, in paralel cu laptele matern.
Este important ca cei mici sa fie alaptati atunci cand cer acest lucru si nu dupa un program stabilit de adulti. Semnalele date de bebelusi cand le este foame sunt evidente si nu pot fi trecute cu vederea, astfel ca orice mama isi poate da usor seama cand copilului ii este foame si trebuie alaptat.
De asemenea, mamele trebuie sa se preocupe si de propria alimentatie, adoptand o dieta echilibrata si hidratandu-se suficient, astfel incat laptele matern sa fie de cea mai buna calitate.