Infertilitate la barbati: cauze si tratamente eficiente

Infertilitate la barbati: cauze si tratamente eficiente Infertilitate la barbati: cauze si tratamente eficiente

Ultima actualizare: 19 septembrie 2024

infertilitate-barbati

Infertilitatea nu afecteaza doar femeile, ci ii poate afecta in egala masura si pe barbati, studiile demonstrand ca pana la 50% dintre cupluri nu pot avea copii din cauza infertilitatii masculine. Din acest motiv, este important ca testarea fertilitatii sa o faca ambii parteneri, cu atat mai mult cu cat unele cauze pot fi tratate.

Tipuri de infertilitate la barbati

Exista doua tipuri de infertilitate masculina:

  • infertilitate primara, care presupune incapacitatea de a avea primul copil
  • infertilitate secundara, care inseamna ca o persoana care a avut in prealabil un copil viu nu poate concepe din nou

Cum se poate rezolva infertilitatea la barbati?

In functie de cauza declansatoare se pot aborda tratamentele necesare. De la suplimentele cu vitamine si minerale si pana la tratamentele medicamentoase sau injectabile, exista solutii care sa eficientizeze procesul de fertilizare. Pe de alta parte, procedurile invazive, cum ar fi inseminarea artificiala sau diferitele tehnici de reproducere asistata, au o rata de succes foarte mare.

 


Ce este infertilitatea la barbati?

Aproape 1 din 7 cupluri se confrunta cu infertilitate, ceea ce inseamna ca nu au reusit sa conceapa un copil, desi au avut relatii sexuale frecvente si neprotejate timp de un an sau mai mult. In pana la jumatate dintre aceste cupluri, infertilitatea masculina joaca cel putin un rol partial.

Infertilitatea la barbati poate fi cauzata de productia scazuta de spermatozoizi, functionarea anormala a spermatozoizilor sau de blocaje care impiedica livrarea spermatozoizilor. Bolile, leziunile, problemele cronice de sanatate, stilul de viata si alti factori pot contribui la infertilitatea masculina.

ce-este-infertilitatea-la-barbati

Incapacitatea de a concepe un copil poate fi stresanta si frustranta, dar sunt disponibile o serie de tratamente pentru infertilitatea in cazul barbatilor.

Cauzele infertilitatii la barbati

Desi fertilitatea femeilor este mult mai afectata de inaintarea in varsta, iata ca si barbatii sunt influentati de acest aspect. Astfel, proportional cu varsta, scad si motilitatea si numarul spermatozoizilor.

Fumatul, drogurile si stresul sunt urmatorii factori care isi lasa o amprenta negativa asupra cantitatii si calitatii spermei. De asemenea, lipsa ejacularii, ejacularea precoce sau retrograda si impotenta pot fi cauze, insa acestea afecteaza fertilitatea in mai putin de 1% dintre cazuri si prezinta tratament eficient. Tot in aceasta categorie intra si incapacitatea testiculara de a produce numarul necesar de spermatozoizi maturi, insa prin tehnicile de fertilizare aceasta problema poate fi rezolvata.

Criptorhidia, sau incapacitatea unui testicul de a cobori in scrot pana la adolescenta, poate afecta ulterior fertilitatea. Pe de alta parte, malnutritia, carentele de vitamine si minerale, dar si obezitatea contribuie la declansarea infertilitatii. Mai exact, un studiu a demonstrat ca o crestere in greutate cu 10 kg mareste in mod direct si riscul de sterilitate. Tot cercetarile in domeniu au concluzionat ca mersul pe bicicleta dauneaza grav fertilitatii ca urmare a faptului ca se creeaza un stres continuu care afecteaza nervii responsabili de ejaculare si, in plus, poate cauza traume scrotului. O alta cauza mai putin cunoscuta si destul de comuna este supraincalzirea testiculelor ca urmare a bailor fierbinti, saunei sau starilor febrile dese.

Factori de mediu

Iata ca spermograma poate fi puternic influentata si de factorii din mediu si in aceasta categorie intra poluarea. Astfel, studiile au demonstrat ca toxinele, substantele chimice si radiatiile influenteaza negativ sistemul reproducator si, implicit, fertilitatea prin afectarea nivelului de testosteron, insa acestea nu pot fi considerate cauze de sine statatoare, ci se cumuleaza cu alti factori de risc in declansarea infertilitatii la barbati.

De punctat este faptul ca exista o serie de medicamente care pot afecta in mod negativ fertilitatea barbatilor.

infertilitate-barbati-cauze-mediu

Factori genetici

Infertilitatea la barbati poate avea la baza si o serie de factori genetici, dar si modificari cromozomiale dobandite pe parcursul vietii. Daca genele responsabile de fertilitate prezinta anomalii sau materialul genetic al spermatozoizilor este afectat de anomalii cromozomiale, barbatul devine infertil.

Conform studiilor, pana la 10% dintre cazurile de infertilitate sunt generate de fondul genetic. De asemenea, fibroza chistica poate sta la baza sterilitatii, aceasta afectand in mod indirect transportarea spermei.

Sindromul Kartagener, desi este o boala genetica foarte rara, poate afecta motilitatea spermatozoizilor, caz in care tratamentul de fertilizare in vitro poate functiona. Persoanele care au mostenit boala polichistica renala prezinta un risc mare de infertilitate daca acele chisturi se pozitioneaza la nivelul aparatului reproducator.

Boli si afectiuni

Sistemul ductal poate fi responsabil de infertilitate, caz in care canalele care transporta sperma sunt blocate. In aceasta situatie, ductele se pot desfunda sau repara, iar daca acest lucru nu este posibil, se pot colecta spermatozoizi, iar fertilizarea se poate realiza prin diferite tehnici.

O alta cauza sunt anomaliile lichidului seminal, caz in care lichidul seminal are o densitate foarte mare si spermatozoizii nu-l pot penetra, insa aici se poate interveni medical, astfel incat conceperea unui copil sa nu reprezinte o problema.

O cauza de infertilitate la barbati este legata de sistemul imunitar, caz in care acesta ataca spermatozoizii, considerandu-i intrusi, insa exista un tratament impotriva anticorpilor spermatozoizilor si astfel situatia se poate remedia.

Varicocelul afecteaza fertilitatea masculina intr-o proportie destul de semnificativa, 15%, acesta manifestandu-se printr-o dilatare anormala a vaselor din scrot. In acest caz, interventia chirurgicala poate fi o solutie pentru tratarea infertilitatii.

infertilitate-barbati-cauze-boli

O serie de infectii si boli cu transmitere sexuala pot amprenta infertilitatea, cele mai periculoase fiind gonoreea si infectiile cu Chlamydia si HPV. De asemenea, infectiile prostatei sau ale testiculelor, oreionul facut dupa adolescenta, dar si infectiile bacteriene sau virale pot fi nocive pentru fertilitate.

Cauze hormonale

Infertilitatea masculina poate fi si de natura hormonala, caz in care hormonii pituitari, responsabili de producerea spermatozoizilor, sunt produsi de catre organism in cantitati infime. Tot in aceasta categorie intra si hipogonadismul, tradus printr-un deficit de testosteron. De retinut ca barbatii care iau suplimente pentru cresterea masei musculare se supun riscului de a deveni infertili.

Cum este diagnosticata infertilitatea la barbati?

O analiza a materialului seminal este unul dintre testele principale pe care furnizorii de asistenta medicala le folosesc pentru a ajuta la diagnosticarea infertilitatii la barbati. Acesta este un test de laborator care examineaza volumul si calitatea spermei.

De asemenea, specialistul poate efectua si alte teste pentru a ajuta la identificarea sau excluderea cauzei infertilitatii la barbati. Acestea sunt:

  • Teste imagistice. Acestea pot include teste neinvazive, cum ar fi ecografia sau imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) sau teste invazive, cum ar fi venografia.
  • Analize de sange. Testele de sange pot masura nivelul hormonilor si pot verifica prezenta anomaliilor genetice sau cromozomiale.
  • Analiza de urina (test de urina). Testul de urina poate ajuta la diagnosticarea bolilor cu transmitere sexuala (BTS) si a diabetului.
  • Biopsie testiculara. In timpul acestei proceduri, specialistul indeparteaza o cantitate mica de tesut testicular pentru a determina cat de bine produc testiculele spermatozoizi.

infertilitate-barbati-diagnostic

Metode de tratament pentru infertilitatea la barbati

Modul in care este tratata infertilitatea la barbati depinde de cauza acesteia.

Daca infertilitatea este cauzata de un anumit aspect al stilului de viata, medicul ar putea recomanda schimbarea obieciurilor de zi cu zi. Daca medicamentele pe care persoana in cauza le iau in mod uzual pentru a trata o afectiune ar putea contribui la infertilitate, specialistul poate prescrie un alt tratament.

Medicul poate recomanda tratament hormonal sau alte medicamente pentru a trata infertilitatea la barbati.

Procedurile chirurgicale pot fi efectuate pentru a repara varicocelul sau obstructiile tractului urogenital daca acestea sunt cauzele infertilitatii la barbati.

In cazul in care tratamentul pentru infertilitate nu are succes, tehnologiile de reproducere asistata (ART) ii pot ajuta pe cei doi parteneri sa conceapa un copil.

 

 

 

Referinte:

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17201-male-infertility

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/male-infertility/symptoms-causes/syc-20374773

https://healthymale.org.au/mens-health/infertility

https://www.bupa.co.uk/health-information/mens-health/male-infertility