Hipotermie: manifestari, tratament, posibile complicatii

Hipotermie: manifestari, tratament, posibile complicatii Hipotermie: manifestari, tratament, posibile complicatii

Ultima actualizare: 20 februarie 2024

hipotermie

Hipotermia este o problema medicala care apare cand temperatura corpului scade sub 35 °C. Aceasta scadere a temperaturii poate cauza complicatii majore, inclusiv decesul. Hipotermia este deosebit de periculoasa, deoarece afecteaza capacitatea persoanei afectate de a gandi clar. Aceasta problema poate reduce probabilitatea de a solicita ajutor medical.

Semnele si simptomele hipotermiei sunt impartite in functie de severitatea problemei. Nu exista o clasificare universala a categoriilor de severitate, insa cei mai multi furnizori de servicii medicale folosesc urmatoarele stadii: usoara, moderata si severa, definite de temperatura corpului si semnele asociate.

Expunerea la frig poate aparea lent, afectandu-i pe oameni inainte ca acestia sa-si dea seama ca exista o problema. Daca persoana afectata nu este atenta la semnele si simptomele hipotermiei, acestea ajung sa fie observate abia cand problema devine semnificativa.

Suspiciunea de hipotermie este aproape la fel de importanta ca si recunoasterea manifestarilor. Este la fel de important sa recunoasteti conditiile in care poate aparea hipotermia si sa acordati o atentie deosebita persoanelor expuse acestor conditii.


Ce este hipotermia?

Hipotermia este o afectiune care implica scaderea temperaturii corpului, de obicei sub 35 °C. Tremuraturile, pielea palida, vorbirea neclara si ritmul cardiac rapid pot fi semne de hipotermie. Aceasta reprezinta o urgenta medicala.

Stadiile hipotermiei variaza, de la usoara la severa. Chiar si etapa usoara reprezinta o urgenta, iar solicitarea ingrijilor medicale este esentiala. Cat timp asteptati sosirea ajutorului, primul ajutor presupune mutarea persoanei afectate intr-un loc cald si uscat si indepartarea hainelor umede si reci.

Cauza de baza a hipotermiei este expunerea prelungita la frig. Exista insa si alti factori care pot creste riscul, cum ar fi varstele extreme si anumite probleme de sanatate, cum ar fi malnutritia.

Semne si simptome de hipotermie

Hipotermia se manifesta diferit la copii si bebelusi, fata de adulti. Bebelusii afectati de hipotermie sunt de obicei lipsiti de energie si au pielea rece si de culoare rosu aprins.

hipotermie-manifestari

Pe masura ce hipotermia progreseaza catre stadiile mai avansate, simptomele devin mai severe si mai periculoase. Potrivit unui articol din 2021, adultii se confrunta cu urmatoarele manifestari:

Hipotermie usoara

Simptomele in aceasta etapa sunt:

  • temperatura corpului de 32-35 °C;
  • oboseala;
  • tremuraturi;
  • foame;
  • greata;
  • piele uscata si mai palida decat de obicei;
  • ritm cardiac rapid;
  • tonus muscular crescut;
  • cresterea tensiunii arteriale;
  • afectarea memoriei, a judecatii si a capacitatii de gandire;
  • vorbire neclara;
  • pierderea controlului asupra miscarilor corpului;
  • urinari dese.

Hipotermie moderata

De obicei, tremorul se opreste cand temperatura corpului atinge 30-32 °C. Alte simptome ale hipotermiei moderate sunt:

  • temperatura corpului de 28-32 °C;
  • scaderea continua a capacitatii de gandire;
  • letargie;
  • pupile marite si mai putin receptive;
  • tensiune arteriala scazuta;
  • ritm cardiac lent;
  • ritm respirator lent;
  • risc crescut de ritm cardiac anormal.

simptome-hipotermie-moderata

Hipotermie severa

Hipotermia severa se manifesta astfel:

  • temperatura corpului sub 28 °C;
  • scaderea continua a fluxului de sange catre creier, ceea ce duce la letargie;
  • scaderea continua a tensiunii arteriale, a frecventei cardiace si a debitului cardiac;
  • risc mare de ritm cardiac anormal;
  • congestie in plamani;
  • producerea unei cantitati foarte mici de urina;
  • lipsa reflexelor;
  • in cele din urma, insuficienta cardiaca si pulmonara.

Cauze

Hipotermia apare cand corpul pierde caldura mai repede decat o poate produce. Cele mai frecvente cauze ale hipotermiei sunt expunerea la conditii de vreme rece sau la apa rece. Insa si expunerea prelungita la orice mediu mai rece decat temperatura organismului poate duce la hipotermie, daca nu sunteti imbracat corespunzator sau nu puteti controla conditiile de mediu.

O persoana se poate confrunta cu hipotermie daca:

  • poarta haine care nu sunt suficient de calduroase pentru conditiile meteorologice;
  • sta afara in frig pentru prea mult timp;
  • nu-si poate indeparta hainele ude sau nu se poate muta intr-un loc cald si uscat;
  • cade in apa, in timpul unui accident de barca, de exemplu;
  • locuieste intr-o casa in care este prea frig.

hipotermie-cauze

Cum se pierde caldura corporala

Corpul pierde caldura din urmatoarele cauze:

  • Caldura radiata

De cele mai multe ori, pierderile de caldura sunt cauzate de caldura radiata de suprafetele neprotejate ale corpului.

  • Contact direct

Daca va aflati in contact direct cu ceva foarte rece, cum ar fi apa rece sau pamantul rece, corpul pierde caldura. Deoarece apa poate sa transfere caldura in afara corpului, caldura corpului se pierde mult mai repede in apa rece decat in aerul rece. In mod similar, pierderea de caldura din organism se face mult mai repede daca hainele sunt ude, cum se intampla, de exemplu, cand va prinde ploaia.

  • Vant

Vantul indeparteaza caldura din corp prin eliminarea stratului subtire de aer cald de la suprafata pielii.

Diagnostic

Diagnosticul de hipotermie este de obicei stabilit pe baza semnelor fizice ale unei persoane si a conditiilor in care aceasta a fost gasita. De asemenea, analizele de sange pot ajuta la confirmarea hipotermiei si a severitatii acesteia.

Exista situatii in care diagnosticul de hipotermie poate sa nu fie evident, cum se intampla in cazul simptomelor usoare. In aceasta situatie se poate afla, de exemplu, o persoana in varsta, care se afla in casa si care are simptome de confuzie, lipsa de coordonare si probleme de vorbire.

Tratament pentru hipotermie

Hipotermia este o urgenta medicala. Este vital sa sunati imediat la numarul de urgenta daca banuiti ca aveti hipotermie sau daca o persoana se confrunta cu o astfel de situatie potential grava.

Scopul tratamentului pentru hipotermie este de a creste temperatura corpului la o valoare normala. In asteptarea echipei medicale, persoana afectata sau ingrijitorul acesteia poate urma cativa pasi, pentru a remedia situatia:

  • Manevrati persoana afectata cu grija

Nu ii faceti masaj in incercarea de a restabili circulatia sanguina. Orice miscare fortata sau excesiva poate provoca stop cardiac. In schimb, mutati-o intr-un loc mai cald sau protejati-o de frig.

hipotermie-prim-ajutor

  • Indepartati imbracamintea umeda

Scoateti hainele ude ale persoanei afectate. Daca este necesar, taiati-le pentru a evita miscarea individului. Apoi, acoperiti-o cu paturi calde, inclusiv fata, insa nu si gura. Daca nu aveti nicio patura la indemana, folositi caldura corpului pentru a o incalzi.

Daca persoana afectata este constienta, incercati sa-i oferiti bauturi calde sau supa, deoarece acestea pot ajuta la cresterea temperaturii corpului.

  • Aplicati comprese calde

Folositi comprese calde (nu fierbinti), uscate, cum ar fi o sticla de apa incalzita sau un prosop incalzit. Aplicati compresele doar pe piept, gat sau zona inghinala. Nu aplicati comprese pe brate sau picioare. Aplicarea unei comprese in aceste zone va impinge sangele rece inapoi spre inima, plamani si creier, ceea ce ar putea fi fatal. Temperaturile prea mari pot arde pielea sau pot provoca stop cardiac.

  • Monitorizati respiratia persoanei afectate

Monitorizati respiratia pacientului. In cazul in care observati ca respiratia sa pare periculos de lenta sau daca isi pierde cunostinta, efectuati manevre de resuscitare daca sunteti antrenat sa faceti acest lucru.

  • Tratament medical

Hipotermia severa este tratata medical cu lichide calde, adesea saline, injectate in vene. Medicul ii poate reincalzi pacientului sangele, o procedura in care implica extragerea unei cantitati de sange, incalzirea acestuia si apoi reintroducerea sa in corp. Pentru aceasta manevra este nevoie de un aparat de hemodializa.

hipotermie-tratament-medical

Reincalzirea cailor respiratorii se poate face cu ajutorul mastilor si tuburilor nazale. De asemenea, medicul poate decide incalzirea tubului digestiv prin administrarea de apa calduta in stomac, printr-o sonda nazo-gastrica.

Posibile complicatii

Asistenta medicala imediata este cruciala pentru prevenirea complicatiilor. Cu cat pacientul asteapta mai mult, cu atat creste riscul de aparitie a mai multor complicatii ale hipotermiei. Printre acestea se numara:

  • degeraturile, sau moartea tesuturilor, aceasta fiind cea mai frecventa complicatie care apare cand tesuturile corpului ingheata;
  • leziuni la nivelul nervilor si vaselor de sange;
  • gangrena sau distrugerea tesuturilor.

Hipotermia poate provoca, de asemenea, decesul.

Prevenire

In urma unui studiu realizat in 2018, s-a ajuns la urmatoarele recomandari de prevenire a hipotermiei:

  • verificati prognoza meteo inainte de a iesi in aer liber si imbracati-va corespunzator;
  • evitati consumul bauturilor care contin alcool sau cofeina, deoarece acestea cresc pierderile de caldura;
  • purtati mai multe straturi de imbracaminte, inclusiv caciula, fular si manusi;
  • setati termostatul de acasa la 20 °C sau mai mult si imbracati-va calduros;
  • puneti prosoape rulate in dreptul pragurilor usilor casei, pentru a preveni patrunderea curentilor de aer;
  • verificati care este situatia vecinilor in varsta si asigurati-va ca au suficienta caldura si hrana;
  • imbracati-va copiii cu haine calduroase si limitati-le expunerea la temperaturile scazute.

hipotermie-prevenire

In timpul iernii, pot aparea evenimente neasteptate care prezinta un pericol de hipotermie, cum ar fi intreruperile de curent la domiciliu si lipsa benzinei in timpul conducerii autovehicului. Pentru a va pregati pentru eventualitatea unor astfel de situatii, expertii recomanda sa aveti la dispozitie truse de supravietuire pe timp de iarna, acasa si in masina.

Anumite medicamente, in special cele psihiatrice, pot creste riscul de hipotermie. De aceea, este indicat ca persoanele care iau astfel de tratamente sa isi intrebe medicul sau farmacistul daca medicamentele pe care le administreaza ar putea creste riscul de hipotermie.

 

Referinte:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hypothermia/symptoms-causes/syc-20352682

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21164-hypothermia-low-body-temperature

https://www.medicalnewstoday.com/articles/182197

https://www.healthline.com/health/hypothermia

https://www.verywellhealth.com/hypothermia-symptoms-and-complications-4161048