Hepatitele A, B si C: simptome, tratament si metode de preventie

Dr. Adelina Popescu, medic specialist gastroenterologie, Clinica DigestMed

Ficatul este unul dintre cele mai mari organe, cantarind aproximativ 1,5 kg. In acelasi timp, este si unul dintre cele mai importante, avand aproximativ 500 de functii, printre care sintetizarea vitaminelor, proteinelor, colesterolului si a factorilor de coagulare a sangelui. De asemenea, ficatul ajuta la depozitarea fierului si glucozei, la producerea sucului biliar, la eliminarea substantelor toxice, precum si la metabolizarea medicamentelor.

Ce sunt hepatitele si cum se transmit?

Hepatitele reprezinta o inflamatie a ficatului si pot fi acute (instalate recent, cu evolutie pana in sase luni) si cronice (cu evolutie peste sase luni). Totodata, hepatita poate fi cauzata atat de virusuri, bacterii, fungi (hepatita infectioasa), cat si de medicamente (hepatita toxica), alcool (hepatita etanolica), exces de grasimi (hepatita steatozica) si chiar de propriul sistem imunitar (hepatita autoimuna).

In articolul de fata, discutam despre hepatitele infectioase, si anume cele determinate de virusuri precum A, B, C, D, E, Epstein-Barr, citomegalovirus, herpes simplex, de bacterii, fungi sau paraziti.

Hepatitele virale sunt o cauza frecventa de boala hepatica severa si cancer hepatic. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), o persoana moare la fiecare 30 de secunde din cauza complicatiilor hepatitei virale. Sunt cinci tipuri de virusuri hepatice: A, B, C, D si E. Acestea  difera prin calea de transmitere, severitatea bolii hepatice determinate, distributia geografica, metode de preventie si tratament. Virusurile B si C sunt cele mai comune si agresive, determinand 1,1 milioane de decese si 3 milioane de noi infectii pe an. La nivel mondial, se estimeaza ca exista un numar de 354 de milioane de oameni infectati cu virusurile B si C.

Virusurile B si C se pot asocia si cu infectie cu HIV, cel mai des intalnita fiind co-infectia virus hepatic B si HIV. Aceste virusuri au cale de transmitere comuna, prin administrarea drogurilor intravenoase, pe cale sexuala, prin transfuzii sau la nastere, de la mama la fat.

Ce este hepatita A?

Hepatita virala A este o inflamatie a ficatului, determinata de infectia cu virusul hepatic A. Se transmite pe cale orala, digestiva, prin ingestia unor alimente sau a apei contaminate sau prin contact cu o persoana infectata. Este o hepatita cu evolutie acuta, fara tratament specific, care se vindeca de la sine in majoritatea cazurilor, doar un numar mic de pacienti putand dezvolta hepatita acuta fulminanta, cu risc mare de deces. Dupa vindecare, apar anticorpi care protejeaza pe tot parcursul vietii impotriva unei reinfectii. Riscul infectiei cu VHA este asociat unei igiene deficitare sau consumului apei din zone cu incidenta crescuta a hepatitei A. Perioada de incubatie a VHA este de 14 – 28 de zile.

Care sunt principalele simptome ale hepatitei A?

Simptomele hepatitei A pot varia de la usoare la severe: febra, stare genarala de rau, lipsa poftei de mancare, diaree, greata, disconfort abdominal, ingalbenirea pielii si sclerelor (icter), urina inchisa la culoare. In general, adultii fac forme mai severe si se recupereaza mai greu decat copiii.

Fiind o boala infecto-contagioasa, pacientul cu hepatita virala A trebuie izolat pentru a limita transmiterea in comunitate. Nu exista un tratament specific si recuperarea se face in saptamani sau chiar luni. In formele usoare nu este necesara spitalizarea, doar asigurarea unei hidratari si alimentatii corespunzatoare. Medicamentele hepatotoxice trebuiesc evitate in toata aceasta perioada.

Preventia infectiei cu VHA se face prin pastrarea curateniei si a igienei personale, precum spalatul pe maini inainte de masa si dupa folosirea toaletei si prin evitarea consumului de apa si alimente din surse nesigure. Exista multiple vaccinuri impotriva VHA la nivel mondial, insa niciunul pentru copiii sub 1 an.

Ce este hepatita B?

Infectia cu virusul B (VHB) reprezinta o problema de sanatate publica in toata lumea, prin numarul crescut de cazuri si mortalitate. Aproximativ 2 miliarde de persoane, adica o treime din populatia globului, a avut contact cu VHB, 350 – 400 de milioane de persoane prezinta infectie cronica cu VHB si 686.000 sufera anual un deces din cauza bolii de ficat avansate, cu VHB, si a complicatiilor aferente.

VHB se intalneste in sangele, saliva, sperma, secretiile vaginale si alte fluide corporale ale persoanelor infectate. Infectia cu VHB se poate transmite perinatal, adica de la mama la fat; prin sange – in urma transfuziilor de sange sau produselor sangvine contaminate, prin hemodializa, organe sau tesuturi transplantate, provenind de la persoane infectate; percutan, adica prin piele – ace sau instrumentar chirurgical contaminat, administrarea pe vena a drogurilor, acupunctura, manichiura, tatuaje; pe cale sexuala – prin contact sexual neprotejat cu persoane infectate; prin contact interpersonal strans intre membrii unei familii sau comunitati – utilizarea in comun a lamelor de ras, forfecutelor sau periutelor de dinti. VHB nu se transmite pe cale orala, adica prin ingestia unor alimente contaminate sau apa.

Circa 5% dintre persoanele adulte si 90% dintre nou-nascutii care se infecteaza cu VHB au risc de dezvoltare a infectiei cronice cu VHB. Infectia cronica cu VHB nu semnifica hepatita cronica, ci purtarea in sange a acestui virus pe termen lung. Dintre pacientii care au infectie cronica cu VHB, circa 40% vor dezvolta hepatita cronica, ciroza hepatica si cancer hepatic.

Care sunt principalele simptome ale hepatitei B?

Manifestarile hepatitei cronice cu VHB variaza de la forme complet asimptomatice sau usoare, precum astenie, oboseala, durere la nivelul hipocondrului drept, pana la ingalbenirea tegumentelor si sclerelor (icter), stare subfebrila, lipsa poftei de mancare, greata, varsaturi, dureri musculare si articulare. Cand pacientul vine cu semne de boala hepatica avansata, putem intalni marirea de volum a abdomenului prin lichid intraabdominal, umflarea picioarelor, hemoragie digestiva exteriorizata prin melena (scaun negru) sau hematemeza (varsaturi cu sange), dezorientare si incoerenta, uneori chiar coma.

Cand se descopera ca un pacient are infectie cu VHB, pe langa testul standard de diagnostic al infectiei si examinarea clinica, se efectueaza ecografie abdominala si o serie de analize. Un test esential este viremia sau ADN-VHB, care arata incarcatura sau nivelul virusului in sange. Coroborand toate aceste date, se face o stadializare a infectiei cu VHB in cateva forme. Exista o forma de infectie cronica cu VHB, inainte denumita purtator cronic al VHB, in care nu se produce inflamatia ficatului, dar pacientul poate transmite virusul si poate evolua catre hepatita cronica; o alta forma este cea in care apare hepatita cronica, cand virusul produce inflamatia ficatului, cu risc de evolutie catre ciroza hepatica; si mai exista infectia oculta cu VHB, in care VHB este aparent inactiv, dar se poate reactiva cand apar boli imunosupresive (cancer, SIDA, leucemii, limfoame, boli autoimune) sau cand pacientul ia medicamente care scad imunitatea (citostatice, corticosteroizi, biologice, imunomodulatoare).

Cum se trateaza hepatita B?

Tratamentul si monitorizarea se fac in functie de forma infectiei cu VHB si nivelul viremiei, astfel ca purtatorii de virus B se monitorizeaza anual prin analize uzuale, viremie si ecografie abdominala; cei care au infectie oculta cu VHB se monitorizeaza in situatia in care sunt diagnosticati cu o boala imunosupresiva sau sunt nevoiti sa ia medicamente care le afecteaza sistemul imunitar. Hepatita cronica necesita tratament medicamentos pentru a impiedica progresia catre ciroza si cancer hepatic. Exista doua categorii de medicamente impotriva VHB: cu durata scurta, de maximum 2 ani, avand rata de vindecare de 30% si multiple reactii adverse si contraindicatii, si cu durata lunga, cu rol in impiedicarea multiplicarii virusului B si administare pe termen lung, de multe ori pe tot parcursul vietii, cu toleranta buna si fara efecte adverse majore. In situatia in care infectia cu VHB este diagnosticata in stadiul de ciroza, se intervine cu medicamente specifice complicatiilor asociate cirozei.

Gravidele infectate cu VHB reprezinta o categorie ce trebuie monitorizata si tratata cu mare atentie. Screeningul infectiei cu VHB se recomanda tuturor femeilor cu potential reproductiv, inainte de sarcina si in trimestrul I. Cele depistate cu VHB inainte de sarcina si cu boala hepatica usoara este de preferat sa fie tratate dupa nasterea copilului. In cazul femeilor insarcinate, infectate cu VHB si cu boala hepatica usoara sau avansata, se recomanda initierea imediata a tratamentului cu agenti nucleozidici, scazand astfel riscul de transmitere al VHB catre fat. Alaptarea nu este contraindicata la femeile cu infectie cu VHB, netratate sau aflate sub tratament.

Se cunoaste faptul ca preventia este cel mai bun tratament in majoritatea afectiunilor. Vaccinarea universala a nou-nascutilor este masura cu cel mai mare succes in eliminarea infectiei cu VHB si a consecintelor pe termen lung ale acesteia. Protectia oferita de vaccinare este eficienta minimum 15 ani. Persoanele cu infectie VHB trebuie informate despre riscul de transmitere si masurile de protectie, astfel ca membrii familiilor vor fi testati si vaccinati in cazul in care nu au dobandit virusul. De asemenea, pacientii cu hepatita cronica cu VHB trebuie incurajati in mentinerea unui stil de viata sanatos (dieta, activitate fizica) si in evitarea altor cauze de injurie hepatica (alcool, substante toxice, medicamente etc.)

Ce este hepatita C?

In 2015, OMS a estimat ca aproximativ 100 de milioane de oameni au luat contact cu VHC si 71 de milioane aveau hepatita cronica cu VHC. In 2019, circa 290.000 de oameni au murit din cauza hepatitei VHC si a complicatiilor aferente cirozei si cancerului hepatic. Distibutia infectiei la nivel global arata ca cele mai multe cazuri sunt in regiunea mediteraneeana de Est; China, Pakistan, India si Egipt au cel mai mare numar de cazuri din lume, iar dintre acestea Egiptul are cea mai mare prevalenta din lume. In Europa, cea mai mare prevalenta este in zona de est, comparativ cu vestul. Acest virus a fost descoperit in anul 1989 si teste serologice de depistare a lui au fost disponibile din 1990. Astfel ca, nestiindu-se despre existenta lui, majoritatea pacientilor din generatia de dinainte de 89 au dobandit VHC prin transfuzii de sange de la persoanele infectate.

Cum se transmite hepatita C?

Transmiterea infectiei cu VHC este similara cu cea a infectiei VHB, prin contact cu sange sau alte produse biologice: transfuzii sangvine, ace si instrumentar chirurgical nesterilizate, tatuaje, droguri intravenoase, hemodializa, contact sexual, folosirea la comun a obiectelor personale (precum lame de ras, forfecute, periuta de dinti etc.). VHC nu se transmite prin alaptare, tuse, imbratisare, sarut, alimente sau apa. Perioada de incubatie variaza intre 14 si 80 zile, media fiind de 45 zile. In primele 6 luni de la contactul cu VHC, sistemul imunitar fie reuseste sa distruga virusul, fie acesta ramane in organism si determina hepatita cronica. 85% dintre cei care se infecteaza cu VHC dezvolta hepatita cronica, care ulterior progreseaza catre ciroza si cancer hepatic. Progresia catre ciroza are loc in 20 – 30 de ani de la debutul infectiei, insa consumul cronic de alcool duce la aparitia mai rapida a cirozei decat VHC.

Care sunt principalele simptome ale hepatitei C?

Ca si in cazul hepatitei cu VHB, simptomatologia hepatitei cu VHC poate varia de la lipsa manifestarilor clinice pana la icter, oboseala, dureri articulare, febra, urina inchisa la culoare, dureri abdominale, varsaturi, lipsa poftei de mancare. In boala hepatica avansata, pot aparea simptome legate de complicatiile asociate cirozei.

Din nefericire, nu s-a descoperit un vaccin similar celui pentru VHB, pentru a impiedica infectia cu VHC. Exista cateva masuri preventive in depistarea precoce a hepatitei cu VHC, si anume: testarea tuturor persoanelor de peste 18 ani si a gravidelor, testarea regulata a persoanelor care se drogheaza cu substante intravenoase, a celor care au primit transfuzii de sange sau organ transplantat inainte de 1987, a celor in program de hemodializa, a celor cu enzime hepatice crescute, cu HIV sau nascuti din mame cu VHC. Testul de depistare a contactului cu VHC consta in anticorpii anti-VHC. Daca aceasta analiza este pozitiva, atunci se impune efectuarea viremiei pentru VHC, care masoara cantitatea de virus din sange. Cand valoarea viremiei depaseste limita de detectie, se impune tratament specific antiviral. Exista si situatia in care anticorpii sunt pozitivi si viremia nedetectabila, semnificand ca pacientul s-a vindecat. Anticorpii raman in sange toata viata, fiind o marca a contactului cu VHC. Pe langa testele standard de depistare a VHC, sunt necesare analize uzuale de sange si ecografie abdominala, impreuna evaluand functia hepatica si posibilele complicatii asociate.

Cum se trateaza hepatita C?

Pana in urma cu 8 ani, exista o singura varianta de tratament pentru virusul C, cu multe reactii adverse si raspuns suboptimal. Din 2014, au aparut medicamente antivirale cu actiune directa, fara interferon, cu eficacitate de peste 95% in eradicarea VHC, cu minime reactii adverse si durata de tratament de maximum 3 luni. In comparatie cu infectia cu VHB, pacientii cu VHC se pot vindeca complet in 3 luni. Persoanele infectate cu VHC si care au boala hepatica avansata trebuie monitorizate la 6 luni prin analize si ecografie abdominala, caci ramane riscul de a dezvolta cancer hepatic pe un ficat cirotic, chiar daca virusul nu mai exista in organism.