Gamapatie monoclonala: simptome, tratamente, tipuri

2025-01-16 17:58:25 2025-01-16 17:58:25 Gamapatie monoclonala: simptome, tratamente, tipuri

Catena

Ultima actualizare: 16 ianuarie 2025

gamapatie-monoclonala

Sub termenul de generic de „gamapatie monoclonala” sunt renumite diferite afectiuni de natura hematologica, caracterizate in esenta prin proliferarea anormala a celulelor plasmatice si, pe de alta parte, de productia unei proteine monoclonale numita componenta-M sau paraproteina. In anumite cazuri, aceasta conditie poate fi asimptomatica si benigna, insa are si un potential de a evolua spre boli grave precum mielomul multiplu, amiloidoza, boala „lanturilor grele”, limfom, macroglobulinemia Waldenström. O alta forma de gamapatie monoclonala o reprezinta cea de semnificatie necunoscuta (gamapatia monoclonala cu semnificatie necunoscuta; GMNS).

Cuprins

1. Ce este gamapatia monoclonala?

2. Gamapatie monoclonala – cauze si factori de risc

3. Tipuri de gamapatie monoclonala

4. Gamapatie monoclonala – simptome si manifestari

5. Tratament gamapatie monoclonala

Ce este gamapatia monoclonala?

Patologiile reunite sub denumirea de gamapatie monoclonala se definesc prin prezenta in sange (sau urina) a unei imunoglobuline anormale, numita proteina monoclonala M sau paraproteina. Aceasta este secretata de un singur clon de celule plasmatice. In conditii normale, aceste celule plasmatice produc anticorpi policlonali, pentru a combate infectiile. La persoana cu gamapatie monoclonala, insa, un clon anormal de celule plasmatice prolifereaza si sintetizeaza o cantitate excesiva de componenta-M (paraproteina). Totusi, aceasta gamma-globulina, spre deosebire de alte tipuri de imunoglobuline, nu indeplineste functii protective, ci are potential distrugator.

Exista mai multe posibile cauze care duc la gamapatie monoclonala, cum ar fi:

Mutatii genetice somatice in celulele progenitoare ale liniei B, care duc in cele din urma la proliferare necontrolata;
Factori microambientali, deoarece micromediul maduvei osoase hematogene, la persoanele cu gamapatie monoclonala, pare sa contribuie la sustinerea si expansiunea clonului celular anormal prin intermediul citokinelor, cum ar fi interleukina-6 (IL-6);
Fenomenul de imunosenescenta, deoarece odata cu inaintarea in varsta se poate observa ca, din cauza modificarilor degenerative, controlul imunitar asupra celulelor anormale este mai redus, ceea ce creste riscul gamapatiei monoclonale.

Acest grup de afectiuni hematologice este deosebit de complex. Diagnosticarea necesita o serie de investigatii specifice. Totusi, de foarte putine ori cauzele subiacente vor fi identificate, fiind mult mai probabil ca acestea sa fie diferentiate in momentul in care afectiunea este benigna, in contextul unor afectiuni precum hepatita autoimuna, colagenoza, hepatita virala cronica.

Gamapatie monoclonala – cauze si factori de risc

Nu se cunosc in totalitate cauzele care duc la gamapatie monoclonala, dar a fost relativ frecvent asociata cu:

Mutatii genetice: studiile au identificat mutatii specifice in gene precum NRAS, KRAS sau TP53, in celulele anormale prelevate de la persoanele cu gamapatie monoclonala;
Expunerea la substante chimice precum pesticidele si solventii organici se considera a fi un factor de risc major pentru gamapatia monoclonala;
Infectiile cronice cu diferite virusuri (virusurile hepatice, HIV, Epstein-Barr) pot duce si la gamapatie monoclonala, prin stimularea cronica a limfocitelor B si transformarea maligna, in cele din urma, a acestora;
Tulburari subiacente: boli ale tesutului conjunctiv, neuropatie periferica, boli dermatologice si endocrine, angioedem.

Diagnosticul de gamapatie monoclonala de semnificatie necunoscuta (GMNS) este foarte des pus in randul persoanelor cu varsta de peste 50 de ani. Barbatii prezinta o usoara predispozitie mai crescuta decat femeile. Incidenta este mai mare la persoanele de origine africana decat cele de origine caucaziana. Istoricul familial pozitiv (in special in randul rudelor de gradul I) fie de gamapatie monoclonala de semnificatie necunoscuta, fie de mielom, creste riscul ca urmasii sa dezvolte un anumit tip de gamapatie monoclonala. Curios este faptul ca, in unele cazuri, poate fi observat faptul ca persoana a dezvolta gamapatie monoclonala dupa un transplant de organ.

Tipuri de gamapatie monoclonala

Exista numeroase tipuri si subtipuri de gamapatie monoclonala. In continuare vor fi prezentate, totusi, principalele tipuri diagnosticate clinic:

1.Gamapatie monoclonala de semnificatie nedeterminata (GMNS)

Este o forma benigna de gamapatie monoclonala, caracterizata printr-o concentratie scazuta de proteina M (paraproteina, componenta-M) si absenta simptomelor clinice sau afectarii organice a persoanei diagnosticate. Cu toate acestea, aproximativ 1% dintre cazuri evolueaza anual catre mielom multiplu sau alte patologii maligne.

2.Mielomul multiplu

Este, poate, cea mai cunoscuta forma de gamapatie monoclonala maligna. Se caracterizeaza in principal prin proliferarea necontrolata a celulelor plasmatice in maduva osoasa, ducand astfel la afectare osoasa, insuficienta renala, anemie si hipercalcemie. Este cel mai sever tip clinic de gamapatie monoclonala.

3.Bolile cu „lanturi grele” (BLG)

Reprezinta un tip rar de gamapatii, caracterizate in esenta prin proliferarea maligna a celulelor care sintetizeaza imunoglobuline. Se asociaza si cu sinteza proteinelor monoclonale constituite din fragmente de asa-zise „lanturi grele”, libere in plasma.

4.Amiloidoza cu „lanturi usoare” (AL)

Se manifesta prin depunerea proteinelor monoclonale anormale (amiloid) in diferite organe. In general, se ajunge la disfunctie renala, cardiaca sau hepatica.

5.Macroglobulinemia Waldenström

Reprezinta o forma relativ rara de limfom non-Hodgkin, caracterizata prin secretia excesiva de imunoglobulina M monoclonala. Se prezinta cu vascozitate crescuta a sangelui, cu anemie, dar si cu limfadenopatie (umflarea ganglionilor limfatici).

6.Plasmocitomul solitar

Reprezinta o leziune localizata a celulelor plasmatice, deseori intalnita la nivel osos. Pe de alta parte, acest tip de gamapatie monoclonala nu se prezinta cu semne de diseminare sistemica.

gamapatia-monoclonala

Gamapatie monoclonala – simptome si manifestari

Simptomele din gamapatie monoclonala variaza, bineinteles, in functie de tipul clinic asociat. Cu toate acestea, printre manifestarile cele mai comune se numara:

Oboseala persistenta (anemia din mielomul multipli);
Dureri osoase (cauzate de leziunile osteolitice din cadrul mielomului multiplu);
Infectii recurente, deoarece imunoglobulinele monoclonale anormale vor reduce raspunsul imunitar normal;
Semne de hipervascozitate: tulburari vizuale, cefalee, ameteli, mai frecvente atunci cand se ridica suspiciunea de gamapatie monoclonala Waldenström;
Edeme si proteinurie, care indica afectarea renala in caz de amiloidoza cu lanturi usoare.

Manifestarile asociate cu afectarea de organ in caz de gamapatie monoclonala includ:

Oase: fracturi patologice, spontane, la traumatisme usoare, fracturi de compresie, semne de osteopenie;
Rinichi: insuficienta renala secundara depozitelor de paraproteine sau nefropatiei cu lanturi usoare;
Sistemul nervos: neruopatie periferica, mai ales in caz de amiloidoza;
Sistemul cardiovascular: cardiomiopatie restrictiva secundara depunerilor de amiloid.

In caz de gamapatie monoclonala sub forma de mielom multiplu, in stabilirea diagnosticului se au in vedere criteriile CRAB:

C: hipercalcemie (Hyper-Calcemia);
R: insuficienta renala (Renal dysfunction);
A: anemie (Anemia);
B: leziuni osoase (Bone lesions).

Totusi, simptomele pot fi foarte diferite si, dupa cum se poate observa, sunt relativ nespecifice. Tocmai din acest motiv, diagnosticul poate fi intarziat o perioada destul de lunga de timp. Dupa cum s-a mentionat, in unele situatii afectiunea poate fi chiar asimptomatica.

Tratament gamapatie monoclonala

Alternativele de tratament depind foarte mult de tipul asociat de gamapatie, riscul de progresie, severitatea simptomelor si natura bolii (benigna sau maligna). In functie de tipul clinic, se poate opta pentru:

Gamapatia monoclonala de semnificatie nedeterminata (GMNS)

Monitorizare activa, intrucat nu necesita tratament imediat. Persoanele ar trebui evaluate la intervale regulate (la fiecare 6-12 luni), pentru a determina semnele de progresie;
Managementul factorilor de risc, cum ar controlul comorbiditatilor (diabet, hipertensiune), evitarea substantelor toxice (fumat, alcool, expunerea la compusi volatili nocivi).

Mielomul multiplu

Chimioterapie: regimuri combinate, ar fi bortezomib, lenalidomida si dexametazona;
Transplantul autolog de celule stem reprezinta tratamentul de electie pentru persoanele care indeplinesc criteriile de eligibilitate;
Terapie de intretinere cu lenalidomida, pentru a preveni recidiva;
Radioterapia este indicata pentru tratamentul durerilor osoase severe, fracturilor patologice asociate.

Amiloidoza cu „lanturi usoare”

Chimioterapie, medicamentele recomandate in caz de mielom multiplu fiind eficiente si in caz de amiloidoza;
Transplant de celule stem, rezervat cazurilor selectionate, cu afectare minima de organ;
Terapie de suport: diuretice, anticoagulante, inhibitori de ACE pentru a gestiona eficient si eventualele simptome cardiace sau renale asociate.

Macroglobulinemia Waldenström

Chimioterapie cu rituximab, asociat cu agenti alchilanti, este tratamentul standard;
Plasmafereza este utilizata pentru a reduce rapid hipervascozitatea, in cazurile severe.