Flegmon – cauze, factori de risc, simptome, complicatii posibile

Prin flegmon se intelege o infectie bacteriana acuta, purulenta, care se raspandeste foarte rapid de la locul initial de infectie prin tesuturile conjunctive, adipoase si musculare. Este important sa se faca distinctia intre „flegmon” si „abces” – cel din urma este delimitat de o capsula clara, care impiedica raspandirea infectiei. Flegmonul, in schimb, este definit printr-o inflamatie fara delimitari clare, o inflamatie difuza, ceea ce il face mult mai agresiv si periculos. Acesta poate sa se dezvolte in orice zona a corpului, dar cel mai frecvent apare la nivelul membrelor, gatului, abdomenului, in zona fesiera (flegmon fesier) sau chiar la nivelul fetei (cauze odontogene).

La baza aparitiei unui flegmon stau, in general, infectiile bacteriene. Acestea invadeaza tesutul si se multiplica, ducand la formarea colectiei de puroi. Majoritar, este vorba despre bacterii din genul Staphylococcus si Streptococcus. Acestea elibereaza toxine si enzime (streptokinaze, de exemplu) care descompun celulele si matricea extracelulara, facilitand raspandirea infectiei. In general, reactia inflamatorie presupune recrutarea masiva de celule imunitare la locul infectiei. Acestea incearca sa izoleze si sa elimine agentii patogeni. Totusi, din cauza caracterului foarte difuz al flegmonului, organismul intampina dificultati in a combate si limita infectia bacteriana.

Flegmon – cauze si factori de risc

Exista mai multe tipuri de flegmon, in functie de localizarea acestuia:

• Flegmon cutanat: apare la nivelul pielii, bacteriile infiltrandu-se in aceasta prin „portile de intrare” reprezentate de taieturi, leziuni mici, intepaturi de insecte. Ajung in tesuturile moi, elibereaza enzime si se ajunge la o infectie extinsa;
• Flegmon dentar: asa-zisul flegmon odontogen se poate dezvolta ca urmare a acumularii de bacterii in cariile netratate, spre exemplu;
• Flegmon amigdalian: apare cand bacteriile se acumuleaza in criptele amigdaliene. Deseori, poate fi confundat cu abcesul amigdalian;
• Flegmon care apare la nivelul organelor interne: de obicei, se dezvolta la nivelul organelor tractului gastrointestinal, cum ar fi apendicele, intestinul subtire, pancreasul.

Pe masura ce o astfel de infectie se extinde, se poate ajunge la afectarea structurilor invecinate de importanta vitala, cum ar fi vasele de sange si nervii. Dupa dum deja s-a mentionat, la baza aparitiei unui flegmon stau, in principal, infectiile bacteriene cu:

• Staphylococcus aureus: principalul agent patogen implicat in aparitia flegmonului, inclusiv in forme de MRSA (tulpini rezistente la meticilina). Bacteria poate fi prezenta pe piele, insa nu provoaca infectii. Pe fondul unui sistem imunitar redus sau al altor boli, poate patrunde in corp prin rani deschise, intepaturi, in urma interventiilor chirurgicale, provocand infectii;
• Streptococcus pyogenes (streptococul β-hemolitic de grup A): bacteria are capacitatea de a produce infectii foarte invazive, raspandindu-se rapid prin tesuturi. Produce substante, sub forma de toxine si enzime, care descompun tesuturile si ii permit sa se extinda rapid;
• Bacterii anaerobe: in cazuri mai rare, bacteriile anaerobe – din genul Clostridium sau genul Bacteroides – provoaca infectii sub forma de flegmon. Acestea pot fi izolate in special dintr-un flegmon care apare in cavitati adanci ale corpului sau zone slab oxigenate, cum ar fi spre exemplu gatul sau abdomenul (tractul digestiv, in general).

Exista mai multi factori care pot creste riscul ca o persoana sa dezvolte un flegmon, iar cei mai importanti sunt urmatorii:

• Traumatismele sau leziunile nevindecate de la nivelul pielii: reprezinta „porti de intrare” in tesuturi ale bacteriilor implicate in aparitia flegmonului;
• Interventiile chirurgicale recente;
• Starea imunodepresiva (diabet, tratament cronic cu corticosteroizi, infectie HIV/SIDA sau insuficienta renala, chimioterapia, cancerul);
• Igiena precara si neingrijirea corespunzatoare a ranilor deschise;
• Cariile netratate;
• Obezitatea.

Dintre toate tipurile de flegmon, cel cutanat este frecvent intalnit in populatia generala. Lucrul acesta se datoreaza faptului ca, in esenta, pielea este in contact direct cu mediul extern, si drept urmare este in permanenta expusa infectiilor si leziunilor.

Flegmon – simptome si manifestari clinice

Prezenta unui flegmon se poate manifesta printr-o serie de simptome clinice deosebit de diferite in functie de localizarea infectiei si chiar de stadiul acesteia. Drept urmare, in cele ce urmeaza vor fi prezentate simptomele unui flegmon cutanat:

• Prezenta unei umflaturi (edem) difuze in zona afectata, fara limitari clare, care in lipsa unui tratament pare sa creasca progresiv;
• Roseata si caldura in zona afectata, ceea ce indica inflamatia activa;
• Zona afectata devine extrem de dureroasa si sensibila la atingere. Se pot resimti si senzatiile de tensiune si presiune, in special cand pielea este miscata;
• Senzatia de arsura si furnicaturi in zona afectata, ceea ar putea indica afectarea nervilor din vecinatate;
• Febra si frisoane, ca raspuns sistemic al organismului la infectia activa;
• Limfadenopatie, adica umflarea ganglionilor limfatici din proximitatea zonei afectate, care devin durerosi si sensibili la atingere.

Daca vorbim despre un flegmon dentar, de exemplu, de cele mai multe ori este vorba despre o infectie dentara anterioara, netratata, care s-a extins. Se poate ajunge la o umflare semnificativa a fetei sau limbii, ceea ce poate duce la dificultati respiratorii. Acelasi lucru este valabil si daca vorbim despre un flegmon amigdalian. In cazul in care persoana prezinta dureri abdominale cu caracter sever, constant, stari febrile, greturi si varsaturi nejustificate, se poate ridica suspiciune de flegmon aparut la nivelul tractului digestiv. Flegmoanele apendiculare, localizate la nivelul apendicelui, sunt printre cele mai frecvent diagnosticate in randul populatiei generale.

Tratament flegmon

In functie de stadiu, un flegmon se poate trata fie prin terapie antibiotica, fie prin interventii de tip chirurgical. De cele mai multe ori, terapia initiala vizeaza administrarea de antibiotic pentru flegmon. Ulterior, daca infectia teritoriul infectios nu se limiteaza, se poate opta pentru operatie de flegmon.

Tratament antibiotic

Tratamentul de baza pentru flegmon presupune administrarea de antibiotice cu spectru larg de actiune, in functie de speciile bacteriene implicate. Antibioticele frecvent utilizate sunt de tipul penicilinelor (Amoxiciclina/Clavulanat), cefalosporinelor (ceftriaxona), macrolidele (cum ar fi claritromicina) sau, in cazurile in care flegmonul este cauzat de tulpini rezistente, antibioticele pentru MRSA sunt utile (vancomicina).

Drenajul chirurgical

In cazurile in care infectia a dus deja la acumularea difuza de puroi sau cand antibioterapia nu s-a dovedit suficienta pentru a controla infectia, este necesar un drenaj chirurgical. O astfel de interventie se foloseste foarte des, de exemplu, pentru operatia de flegmon fesier. Chirurgul va face o incizie pentru a permite evacuarea puroiului si pentru a elimina eventualele tesuturi deja necrozate (moarte), ceea ce va facilita vindecarea ulterioara.

Debridarea

O alta alternativa chirurgicala o reprezinta debridarea – indepartarea tesutului necrotic (mort), pentru a reduce incarcatura infectioasa si a permite regenerarea tesutului sanatos. Aceasta este o alternativa eficienta in cazurile foarte severe, unde tesutul a fost afectat pe un teritoriu foarte extins si trebuie imediat indepartat pentru a preveni eventualele complicatii.

Flegmon – posibile complicatii si riscuri asociate

Din cauza naturii sale difuze, o astfel de infectie poate conduce la numeroase complicatii, daca nu este tratata prompt si eficient. Cateva dintre cele mai grave riscuri asociate sunt urmatoarele:

• Sepsisul, adica patrunderea bacteriilor in circulatia sanguina. Se poate ajunge la inflamatie sistemica si disfunctie multipla de organe;
• Necroza tisulara, care necesita interventie rapida pentru indepartarea tesutului mort inainte de a se forma gangrena;
• Deteriorarea structurilor invecinate (nervi, vase de sange, muschi, formatiuni articulare);
• Riscul de recidiva al infectiei, in special in cazul persoanelor cu afectiuni cronice sau cu un sistem imunitar compromis (diabet, HIV/SIDA, tratament cu corticosteroizi).

De asemenea, exista si riscuri asociate interventiilor chirurgicale, inclusiv infectii aparute dupa operatie (in unele cazuri, chiar interventiile chirurgicale initiale duc la aparitia flegmonului) si sangerari sau reactii adverse nedorite la anestezicul folosit. De asemenea, exista si riscul crescut ca in zona in care s-a efectuat incizia sa ramana cicatrici.

Surse:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7588325/
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6481778/
3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17968164/
4. https://radiopaedia.org/articles/phlegmon-1
5. https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/phlegmon
6. https://universum.clinic/en/blog/flegmona-prichini-simptomi-diagnostika-likuvannya-ta-profilaktika/
7. https://www.healthline.com/health/phlegmon