Febra si alimentatia – ce ar trebui sa mancati cand aveti febra

Febra si alimentatia – ce ar trebui sa mancati cand aveti febra Febra si alimentatia – ce ar trebui sa mancati cand aveti febra

Ultima actualizare: 28 noiembrie 2023

Febra descrie cresterea temperaturii organismului peste punctul de referinta, care se situeaza in jurul valorii de 37-37,2°C. Aceasta crestere se afla sub influenta centrului de termoreglare, care se gaseste in hipotalamus. Deseori, febra apare drept raspuns fiziologic la prezenta unui factor declansator de natura infectioasa (virus, bacterie) sau non-infectioasa (inflamatie). Desi in mod obisnuit temperatura corpului are variatii fiziologice pe parcursul zilei, insa in limita a cel mult 0,5°C, febra este descrisa drept cresterea temperaturii centrale a organismului la valori de peste 37,5°C, ca urmare a actiunii factorului pirogen (toxina, molecula straina, microorganisme).

Ca urmare a faptului ca febra implica, pe langa stimularea sistemului imunitar, si o gama variata de cheltuieli energetice crescute, alimentatia devine o componenta esentiala atat in gestionarea starii febrile, cat si in sustinerea organismului pentru a lupta impotriva procesului infectios. De exemplu, cresterea temperaturii corpului cu aproximativ 1°C implica o crestere de 10-12,5% a ratei metabolice. De asemenea, crestere si cerinta de oxigen si ritmul cardiac. O alta schimbare este reprezentata de faptul ca metabolismul nu mai utilizeaza glucoza drept sursa principala de energie (fiind un mediu favorabil pentru dezvoltarea bacteriilor), ci foloseste proteine si lipide.

Farmacistii Catena recomanda Naturalis Rehidrafort, un supliment alimentar sub forma de comprimate efervescente, cu saruri de rehidratare, avand aroma placuta de portocala si lamaie.


Alimente recomandate cand aveti febra

Drept urmare, alimentatia corecta este esentiala cand aveti febra. Pe langa faptul ca organismul isi schimba necesitatile energetice, in sensul cresterii, isi schimba si dinamica metabolica, prin utilizarea rezervelor proteice (muschi) si lipidice (tesut adipos), in locul rezervelor de glicogen hepatic si muscular. Pentru a preveni, astfel, catabolismul proteic, pronuntat in episoadele grave si avansate de febra, si pentru a preveni deshidratarea asociata pierderii respiratorii si cutanate de apa (principalul mod de termoreglare), iata ce ar trebui sa consumati atunci cand treceti prin episoade de febra. Nu uitati ca, in cazul in care febra persista, este necesar ajutor de specialitate.

Supele si mancarurile lichide

In general, supele si mancarurile lichide va asigura un aport excelent de apa si, pe de alta parte, de nutrienti sanatosi, esentiali atunci cand aveti febra. Optati in special pentru supe care contin si carne slaba de pui, pentru a va asigura si un aport proteic considerabil. Alegeti alternative ce se digera usor si care nu ofera senzatia de plenitudine postprandiala. Mai degraba decat a alege sa aveti mese bogate, mancati portii mici, insa mai dese. Desi s-ar putea sa nu aveti pofta pentru a manca, este necesar sa o faceti, deoarece organismul are nevoie de energie suplimentara astfel incat sa elaboreze un raspuns imunitar puternic si eficient impotriva agentului patogen.

Piureuri de legume si multe fructe

Piureurile de legume reprezinta o sursa excelenta de micronutrienti si vitamine, compusi foarte importanti pentru functionarea normala a sistemului imunitar. Puteti opta pentru piure facut din broccoli, cartofi, mazare, linte si altele. Fructele, pe langa aportul de vitamine si minerale, sunt o alternativa excelenta de a va hidrata suplimentar. Citricele (portocale, lamaie, grapefruit) sunt principala sursa de vitamina C, una dintre cele mai importante vitamine pentru imunitate. Fiind bogate in apa, citricele nelipsite cand vine vorba de ce ar trebui sa mancati cand aveti febra.

Peste si fructe de mare

Pe langa faptul ca sunt alternative proteice excelente, pentru a suplini consumul de proteine ca urmare a intensificarii catabolismului proteic in febra, sunt bogate si in acizi grasi polinesaturati deosebit de benefici pentru sanatate. Puteti opta pentru cod, tilapia, ton. Fructele de mare sunt, in general, destul de slabe caloric, dar au un profil nutritional complet. Scoicile si crevetii sunt o sursa importanta de minerale si proteine, esentiale atunci cand aveti febra.

Naturalis Rehidrafort aroma portocale este un supliment alimentar sub forma de pulbere pentru solutie buvabila cu saruri de rehidratare, care contribuie la restabilirea echilibrului electrolitic.

Evitati alimentele bogate in grasimi si picante

Alimentele bogate in grasimi si picante, precum si cele bogate in zahar, ar trebui evitate, inainte de toate, daca aveti febra. Nu doar ca pot fi greu de digerat si va pot provoca disconfort la nivel abdominal, dar actioneaza si prin promovarea inflamatiei, in contextul in care este foarte posibil sa existe deja un proces inflamator in organism. Aportul suplimentar de glucoza, in special sub forma de glucide rafinate, are potentialul de a promova cresterea si dezvoltarea patogenului, ca urmare a faptului ca glucoza este un mediu favorabil cresterii microorganismelor.

Sfaturi privind managementul febrei la domiciliu

Multe episoade de febra pot fi gestionate cu succes la domiciliu. Cu toate acestea, este esential de retinut ca temperatura care se apropie de 40°C ridica urgenta medicala, fiind necesar ajutorul de specialitate. Iata cum puteti gestiona eficient febra la domiciliu.

Administrarea de antipiretice

Febra este, de cele mai multe ori, gestionata eficient prin administrarea de antipiretice. Acestea functioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care faciliteaza raspunsul inflamator. Totusi, nu se recomanda administrarea de antipiretice tuturor persoanelor cu febra. Antipiretice eliberate fara prescriptie medicala sunt paracetamolul, aspirina, naproxenul si ibuprofenul. Daca luati si alte tipuri de medicamente, ar fi de preferat sa va adresati medicului dumneavoastra inainte de a va administra antipiretice pentru febra.

Racirea corpului

Un alt mod de a scadea febra este prin folosirea de comprese reci, aplicate la nivelul fruntii sau in alte zone ale corpului. De asemenea, puteti pune in picioare o pereche de sosete umezite, pe care le-ati tinut la congelator timp de cateva minute. Este o modalitate eficienta de a stimula in mod direct reglarea temperaturii corpului, in sensul scaderii acesteia.

Hidratati-va constant

Consumul de apa la temperatura moderata, nici prea rece, dar nici calda, va va ajuta sa reduceti mult mai rapid temperatura corpului. De asemenea, previne deshidratarea datorata pierderii de apa ca urmare a respiratiei si transpiratiei.

Mentinerea unei temperaturi ambientale optime

Puteti deschide un geam, pentru ca temperatura ambientala sa se fie mult mai placuta. In timpul episoadelor de febra, multe persoane trec succesiv prin senzatii de cald si rece, desi temperatura corpului este ridicata. Chiar daca aveti senzatia de frig, este important sa ii oferiti corpului toate circumstantele de care are nevoie pentru a-si reechilibra temperatura de baza.

Daca febra persista pentru perioade lungi de timp si atinge valori mari, de peste 39,5-40°C, nu ezitati sa solicitati serviciile medicale de urgenta.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK562334/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8394829/

https://www.geelongmedicalgroup.com.au/2018/02/foods-to-eat-when-you-have-a-fever