Disocierea si tulburarile disociative – ce sunt si cum se manifesta

Tulburarile disociative implica probleme cu memoria, identitatea, emotiile, perceptia, comportamentul si simtul sinelui. Exista trei tulburari disociative, si anume tulburarea de identitate disociativa, amnezia disociativa si tulburarea de depersonalizare/derealizare. Aceste afectiuni se dezvolta de obicei ca reactie la traume si se trateaza mai ales prin psihoterapie.

Daca v-am starnit curiozitatea, ramaneti alaturi de noi pentru a afla mai multe detalii despre ce implica disocierea si modul in care se manifesta, diagnosticheaza si trateaza tulburarile disociative.

Ce presupune disocierea

Disocierea este un proces psihic prin care o persoana se detaseaza de gandurile, sentimentele, amintirile sau simtul identitatii sale. Deseori, persoanele care trec pritr-un eveniment traumatic prezinta un anumit grad de disociere pe parcursul evenimentului in sine sau in orele, zilele sau saptamanile care preced evenimentul respectiv. De exemplu, evenimentul pare „ireal” sau persoana se simte detasata de ceea ce se intampla in jurul ei, ca si cum ar urmari evenimentele la televizor.

In majoritatea cazurilor, disocierea trece de la sine, fara a fi nevoie de tratament. Unele persoane, pot in schimb sa dezvolte o tulburare disociativa care necesita optiuni terapeutice. Tulburarile disociative sunt probleme controversate si complexe care necesita diagnostic, tratament si sprijin specific.

Tulburari disociative – generalitati

Tulburarile disociative se caracterizeaza printr-o evadare involuntara din realitate, manifestata prin deconectarea de la ganduri, identitate, constiinta si memorie. Oricine poate dezvolta la un moment dat o tulburare disociativa, indiferent de varsta, etnie sau statut socioeconomic.

Pana la 75% dintre oameni se confrunta cu cel putin un episod de depersonalizare/derealizare in viata lor, dar numai 2% intrunesc criteriile complete pentru episoadele cronice.

Tratamentul tulburarilor disociative implica adesea psihoterapie si medicatie. Desi gasirea unui plan de tratament eficient poate fi dificila, multi pacienti reusesc sa aiba o viata linistita si productiva.

Tulburari disociative – cauze si factori de risc

Simptomele unei tulburari disociative se dezvolta, de obicei, mai intai ca reactie la un eveniment traumatic, socant, suparator sau dureros, pentru a mentine acele amintiri sub control sau pentru a le indeparta. Majoritatea profesionistilor din domeniul sanatatii mintale cred ca principala cauza care genereaza tulburari disociative este trauma cronica din copilarie. In aceasta perioada a vietii, copiii au o capacitate limitata de a intelege pe deplin ce li se intampla. In plus, mecanismele lor de adaptare nu sunt pe deplin dezvoltate, iar sprijinul si resursele de care dispun depind de prezenta unor adulti grijulii.

Traumele care pot genera tulburari disociative sunt abuzurile fizice sau sexuale repetate, abuzul verbal si emotional sau obiceiul parintilor de a-si neglija copiii. Mediile familiale imprevizibile sau inspaimantatoare pot determina copilul sa se detaseze de realitate in perioadele de stres. Se pare ca severitatea tulburarii disociative la varsta adulta depinde direct de severitatea traumelor din copilarie.

Detasarea mentala de o situatie traumatica poate fi un mecanism de adaptare care ajuta pacientul sa scape de durere pe termen scurt. Acest mecanism de adaptare poate deveni insa problemic daca persoana continua sa te detaseze de realitate si sa elimine frecvent si pe termen lung amintirile neplacute.

Si evenimentele traumatice care survin la varsta adulta pot provoca tulburari disociative. In acest caz, cateva exemple pot fi razboaiele, violenta domestica sau trecerea printr-un dezastru natural. Femeile sunt mai predispuse sa dezvolte tulburari disociative.

Intrucat tulburarile disociative apar pe fondul traumelor, multe persoane cu o tulburare disociativa pot avea si afectiuni mintale asociate, cum ar fi:

• tulburare de stres posttraumatic;
• tulburare de personalitate borderline;
• tulburari legate de consumul de alcool sau droguri;
• depresie;
• tulburari de anxietate.

Situatiile stresante pot agrava simptomele, acestea devenind mai usor observabile si afectand capacitatea pacientilor de a-si desfasura activitatile de zi cu zi. Totusi, simptomele vor depinde de tipul de tulburare disociativa pe care il are persoana.

Tipuri de tulburari disociative

Asociatia Americana de Psihiatrie defineste trei tulburari disociative majore: tulburarea de depersonalizare/derealizare, amnezia disociativa si tulburarea de identitate disociativa.

1. Tulburarea de depersonalizare/derealizare – simptome

Persoanele care sufera de tulburare de depersonalizare/derealizare se confrunta regulat, pe termen lung, cu unul sau ambele simptome de mai jos:

1. depersonalizare – implica senzatia de irealitate sau detasarea de minte, corp sau sine. In loc sa fie un participant activ la ceea ce i se intampla, persoana se simte ca si cum si-ar observa viata de la distanta.
2. derealizare – presupune detasarea de mediul inconjurator, oamenii si lucrurile din jur putand sa nu para reale.

In timpul acestor episoade, persoana este constienta de mediul inconjurator si stie ca ceea ce i se intampla nu este normal. Aceste simptome pot aparea inca din copilarie. Primul astfel de episod poate aparea la varsta medie de 16 ani. Mai putin de 20% dintre persoanele cu tulburare de depersonalizare/derealizare pot experimenta pentru prima data asemenea episoade dupa varsta de 20 de ani.

2. Amnezia disociativa – simptome

In caz de amnezie disociativa, simptomul principal consta intr-un episod de amnezie (pierdere a memoriei) care apare brusc. Persoana poate uita evenimente care au durat cateva minute sau ore, iar in cazuri mai rare, evenimente de pe durata catorva luni sau chiar ani.

Exista trei tipuri de amnezie:

1. localizata – persoana nu isi poate aminti un eveniment sau o perioada (cea mai frecventa forma de amnezie);
2. selectiva – pacientul nu isi poate aminti anumite detalii ale evenimentelor dintr-o anumita perioada;
3. generalizata – persoana nu isi poate aminti nimic despre identitatea si trecutul sau (cea mai rara forma de amnezie).

Unii pacienti nu sunt constienti de pierderea memoriei sau constientizeaza doar vag aceasta problema, dar membrii familiei sau alte persoane apropiate isi amintesc evenimentele cu pricina.

4. Tulburarea de identitate disociativa – simptome

O persoana cu tulburare de identitate disociativa prezinta doua sau mai multe identitati distincte. Identitatea „de baza” este personalitatea obisnuita a pacientului, la care se adauga alter ego-urile (din latină, inseamna „alt eu”), personalitatile alternative ale acestuia.

Fiecare alter ego are un anumit set de comportamente, atitudini, preferinte, amintiri si moduri de gandire, iar trecerea de la o personalitate la alta este involuntara si brusca.

Un alt simptom al acestei tulburari sunt golurile persistente in memorie despre evenimentele de zi cu zi, despre informatiile personale si/sau evenimentele traumatice din trecut.

Aceste simptome pot varia foarte mult ca severitate. In anumite cazuri, afectiunea interfereaza minim cu viata pacientului, pe cand alte persoane cu tulburare de identitate disociativa se pot confrunta cu probleme semnificative.

Tulburari disociative – diagnostic

Tulburarile disociative necesita intotdeauna diagnostic si ingrijire profesionala. Psihiatrii diagnosticheaza diferitele tulburari disociative evaluand simptomele si istoricul medical al pacientului si ghidandu-se dupa criteriile din Manualul de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale al Asociatiei Americane de Psihiatrie.

Stabilirea diagnosticului poate fi insa dificila, deoarece tulburarile disociative sunt complexe, cu simptome care pot fi similare altor afectiuni. In general, spacialistul poate recomanda teste prin care sa poata exclude urmatoarele posibilitati:

• cauzele fizice (cum ar fi traumatismele craniene sau tumorile cerebrale), care pot provoca amnezie si alte probleme cognitive;
• bolile mintale, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburarea de panica si tulburarea de stres posttraumatic, care pot provoca simptome similare unei tulburari disociative;
• efectele anumitor substante, cum ar fi unele droguri recreative sau anumite medicamente eliberate pe baza de reteta;
• privarea de somn.

Diagnosticul poate fi si mai greu de stabilit cand o tulburare disociativa coexista cu o alta problema de sanatate mintala, cum ar fi depresia.

Tulburari disociative – tratament

Tratamentul pentru tulburarile disociative consta de obicei in psihoterapie, prin care pacientul este ajutat sa-si tina sub control simptomele disociative.

Tipurile de psihoterapie recomandate de obicei in caz de tulburari disociative sunt:

• terapia cognitiv-comportamentala – este un tip de psihoterapie structurat, orientat spre obiective, prin care pacientul invata sa-si analizeze atent gandurile si emotiile. Prin anumite tehnici, pacientul se poate debarasa de gandurile si comportamentele negative, invatand in schimb sa adopte obiceiuri de gandire mai sanatoase.
• terapia comportamentala dialectica – aceasta este special adaptata pentru persoanele care percep foarte intens emotiile. Scopul principal este de a gasi un echilibru intre acceptarea sinelui, provocarile cu care se confrunta pacientul si beneficiile schimbarii. Terapeutul ajuta pacientul sa invete tehnici prin care sa-si gestioneze mai bine emotiile.

Terapia poate fi dificila, deoarece presupune amintirea traumelor prin care a trecut persoana si invatarea unor modalitati de a le face fata, dar pe termen lung poate ameliora semnificativ simptomele.

Alte terapii utile sunt:

• hipnoterapia – hipnoza este o stare de relaxare profunda si concentrare tintita pe anumite aspecte. Sub imperiul hipnozei, acest nivel intens de concentrare ii permite pacientului sa ignore sursele obisnuite de distragere a atentiei si sa fie mai deschis la sugestii ghidate, astfel incat sa-si schimbe anumite comportamente si sa-si imbunateasca sanatatea.
• terapia de desensibilizare si reprocesare a miscarilor oculare – comparativ cu alte metode de terapie, aceasta este relativ noua si presupune miscarea ochilor intr-un mod specific, in momentele in care pacientul se gandeste la amintirile traumatice. Aceasta terapie are scopul de a ajuta pacientul sa isi depaseasca traumele sau alte experiente de viata stresante.

Desi nu exista medicatie specifica pentru tulburarile disociative, psihiatrul poate totusi sa recomande anumite medicamente, cum ar fi antidepresivele, pentru a trata afectiunile psihice care pot coexista cu tulburari.

Surse:

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17749-dissociative-disorders

https://www.psychiatry.org/patients-families/dissociative-disorders/what-are-dissociative-disorders

https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/dissociation-and-dissociative-disorders

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dissociative-disorders/symptoms-causes/syc-20355215#:~:text=Dissociative%20disorders%20are%20mental%20health,not%20wanted%20and%20not%20healthy