Ca sa functioneze corect, metabolismul organismului are nevoie de molecule organice esentiale, cunoscute sub denumirea de vitamine, pe care nu le poate sintetiza singur. Sursa principala de vitamine o reprezinta alimentatia, insa doar o nutritie corecta si variata poate asigura necesarul de substante organice naturale care sustin functiile biochimice vitale.
Cele treisprezece astfel de substante organice identificate pana in prezent se impart in vitamine solubile in apa, care ar trebui sa fie consumate constant pentru a preveni carenta (B si C) si solubile in grasime, care se pot acumula in corp, devenind toxice (A, D, E si K).
Din anul 1935, vitaminele au inceput sa fie produse pe cale sintetica, printre primele izolate si preparate artificial fiind vitaminele B.
Vitaminele din complexul B reprezinta un grup de opt vitamine solubile in apa, cum ar fi B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (niacina), B5 (acid pantotenic), B6 (piridoxina), B7 (biotina), B9 (folat) si B12 (cobalamina). Aceste opt vitamine B sunt grupate impreuna pentru ca au responsabilitati inrudite, dar diferite in organism. Vitaminele B sunt importante deoarece joaca un rol in productia de energie si in functiile care influenteaza inima, creierul si celulele.
Vitaminele B se gasesc de obicei in aceleasi alimente. Oamenii pot obtine cantitati suficiente de vitamine B consumand o varietate de alimente bogate in nutrienti.
Cu toate acestea, cei care nu-si pot indeplini necesarul zilnic prin alimente pot folosi suplimente.
Oamenii pot dezvolta deficiente de vitamine B daca nu obtin cantitatile suficiente de vitamine din alimente sau suplimente. De asemenea, carentele pot aparea si daca organismul nu poate absorbi nutrientii in mod corespunzator sau daca organismul elimina o cantitate prea mare din cauza anumitor conditii de sanatate sau medicamente.
Ce sunt vitaminele B si care este rolul lor?
Vitaminele B fac parte dintr-un complex de opt vitamine solubile in apa care au un rol important in mentinerea unui nivel optim de energie, in functionarea creierului si in metabolismul celulelor. Fiecare vitamina B este ori un factor esential in desfasurarea proceselor metabolice in conditii bune, ori un precursor al acestora.
Fiind solubile in apa, vitaminele B sunt eliminate usor prin urina, de aceea excesul nu este in general toxic, fiind corelat insa cu stari de greata, varsaturi, tahicardie sau anumite fenomene alergice. Carentele de vitamine B stau la baza oboselii accentuate si a unor semne si simptome mai mult sau mai putin grave.
Deficienta si excesul de vitamine B
Vitamina B1
Vitamina B1, cunoscuta si sub denumirea de tiamina, are rol catalizator in metabolizarea glucozei, a aminoacizilor si a lipidelor, fiind indispensabila pentru activitatea cerebrala. Nu rezista la fierbere sau coacere, iar zaharul, cafeina, alcoolul si nicotina o anihileaza rapid. I se mai spune si „vitamina bunei dispozitii”.
Deficienta de vitamina B1 poate cauza boala numita beri-beri, caracterizata prin tulburari cardiace si nervoase. Alte semne si simptome includ scaderea in greutate, umflarea tesuturilor, amortirea membrelor, confuzie, insuficienta cardiaca si chiar soc cardiovascular. Se poate trata in cateva ore prin administrarea de tiamina intravenoasa si orala. In zilele noastre, boala beri-beri cauzata de o alimentatie precara este rar intalnita in tarile dezvoltate, insa in secolul XIX a fost o problema grava pentru marina japoneza (din cauza unei alimentatii bazate pe orez decorticat).
Excesul de vitamina B1 nu se poate produce in urma ingerarii, insa s-a constatat aparitia unor reactii alergice in urma injectarii cu doze mari de substanta.
Vitamina B2
Vitamina B2, cunoscuta si sub denumirea de riboflavina, este vitala in procesul respiratiei celulare.
Deficienta de vitamina B2 afiseaza o serie de semne si simptome care includ inflamarea cavitatii bucale, ulceratii usoare la suprafata pielii, sensibilitate la lumina.
Excesul de vitamina B2 nu are efecte toxice, insa este recomandat ca persoanele care sufera de ciroza, boli de ficat sau afectiuni ale vezicii biliare sa ceara sfatul medicului inainte de a lua suplimente.
Vitamina B3
Vitamina B3, cunoscuta si sub denumirea de niacina, are un rol important in producerea energiei necesare organismului pentru o functionare optima.
Deficienta de vitamina B3 se manifesta prin slabiciune, insomnie, diaree, dermatita, iar in cazurile severe, asociate cu un nivel scazut de triptofan (un aminoacid care produce serotonina), poate duce la instalarea unei afectiuni care poarta denumirea de pelagra.
Excesul de vitamina B3 poate aparea in urma folosirii pe perioade lungi a unor suplimente pe baza de niacina, generand semne si simptome precum greata, varsaturi, inrosirea pielii, dureri de cap sau hepatotoxicitate.
Vitamina B5
Vitamina B5 (acidul pantotenic) este importanta in metabolismul energetic al celulelor si participa la formarea unor hormoni.
Deficienta de vitamina B5 poate produce semne si simptome precum acneea, oboseala, insomnia sau iritabilitatea.
Excesul de vitamina B5 se poate manifesta prin diaree.
Vitamina B6
Vitamina B6 sau piridoxina ajuta la echilibrarea nivelurilor de sodiu si potasiu din organism si la producerea globulelor rosii din sange.
Deficienta de vitamina B6 este corelata cu anemia, dermatita seboreica si umflarea limbii.
Excesul de vitamina B6 nu apare in urma unei alimentatii prea bogate in piridoxina, ci din cauza folosirii pentru un timp indelungat a suplimentelor. Se manifesta prin durere si senzatie de amorteala la nivelul extremitatilor, fotosensibilitate si o pierdere progresiva a controlului miscarilor.
Vitamina B7
Vitamina B7 sau biotina este implicata in metabolizarea grasimilor si a carbohidratilor. Ajuta la refacerea tecii de mielina care protejeaza axonii neuronilor, efect care i-a adus supranumele de „vitamina memoriei”.
Deficienta de vitamina B7 nu a fost constatata pana acum la adulti, dar s-a observat ca poate afecta procesul de crestere in cazul bebelusilor.
Excesul de vitamina B7 nu a fost inregistrat in literatura de specialitate cu posibile efecte negative.
Vitamina B9
Vitamina B9 sau acidul folic asigura replicarea corecta a materialului genetic si are un rol esential in sintetizarea hemoglobinei.
Deficienta de vitamina B9 se manifesta prin oboseala, ulceratii ale mucoasei bucale, umflarea limbii si prin instalarea anemiei, cu simptomele specifice (oboseala, ameteli, iritabilitate, dureri de cap, diaree, scadere in greutate).
Excesul de vitamina B9 poate aparea in urma utilizarii suplimentelor si se manifesta prin diaree, crampe abdominale, iritabilitate, confuzie.
Vitamina B12
Vitamina B12 sau cobalmina este implicata in metabolismul fiecarei celule din organism: sintetizeaza mielina, asigura replicarea corecta a ADN-ului, are un rol important in metabolismul grasimilor si al aminoacizilor.
Deficienta de vitamina B12 poate cauza instalarea anemiei cu semnele si simptomele specifice (oboseala, iritabilitate, dureri de cap, pierderea apetitului, senzatii de lesin), dar se poate manifesta si prin simptome specifice psihozei.
Excesul de vitamina B12 nu afecteaza organismul, in general, dar este recomandat sa cereti sfatul medicului daca suferiti de diabet sau afectiuni ale rinichilor si vreti sa luati suplimente alimentare.
Surse de vitamine B
Vitaminele B se gasesc in cantitati mari in carnea de curcan si ton, in lapte, oua si iaurt, dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa va asigurati necesarul de tiamina, riboflavina, niacina, acid pantotenic, piridoxina, biotina, acid folic si cobalmina exclusiv din produse animale.
Surse bune de vitamina B sunt cartofii, morcovii, fasolea pastai, vinetele, mazarea, broccoli, ciupercile si varza creata, pepenele galben, zmeura si semintele de floarea-soarelui, alunele, nucile, germenii de grau si cerealele integrale.
Drojdia de bere contine intregul complex de vitamine B, dar acest lucru nu justifica un consum ridicat de bere. Alcoolul distruge complexul de vitamine B din organism, asa ca este recomandat sa consumati mai multa linte, ovaz, carne de vita, lapte si portocale daca planuiti sa consumati mai mult alcool decat este necesar.
Ceea ce trebuie sa retineti este ca o alimentatie echilibrata va poate asigura necesarul zilnic de vitamine B. Daca vreti totusi sa luati suplimente si suferiti de diabet sau de anumite afectiuni ale ficatului, rinichilor sau vezicii biliare, este recomandat sa cereti sfatul medicului in prealabil.
Referinte:
https://www.eatingwell.com/benefits-of-vitamin-b-complex-8669791
https://www.medicalnewstoday.com/articles/325292
https://www.healthline.com/health/food-nutrition/vitamin-b-complex
https://www.healthline.com/nutrition/vitamin-b-complex
https://draxe.com/nutrition/vitamin-b/