Ce este viroza digestiva? Cum stiti ca va confruntati cu o viroza digestiva

Ce este viroza digestiva? Cum stiti ca va confruntati cu o viroza digestiva Ce este viroza digestiva? Cum stiti ca va confruntati cu o viroza digestiva

Ultima actualizare: 10 septembrie 2024

Viroza digestiva, cunoscuta si sub denumirea de „enteroviroza” sau „gastroenterita virala”, este o afectiune inflamatorie a stomacului si intestinului, cauzata de infectia cu diferite virusuri. De cele mai multe ori, infectia apare in randul copiilor si persoanelor in varsta, din cauza sistemului imunitar vulnerabil. De fapt, gastroenterita virala acuta este cea mai frecventa cauza a bolii diareice la nivel mondial. Dintre cauzele virozei digestive, infectia cu Norovirus, un tip specific de enterovirus, este responsabila in peste 90% din cazurile documentate. Frecvent, acest tip de infectie provoaca focare epidemice de diaree la nivel mondial, dar vaccinarea le poate preveni.

Inainte de vaccinare, infectia cu Rotavirus este principala cauza pentru viroza digestiva, si mai ales in randul copiilor. La nivel mondial, infectia cu Rotavirus provoca anual peste 440.000 de decese, deseori ca urmare a complicatiilor gastroenteritei virale netratate. Pe masura ce au fost introduse vaccinurile, numarul cazurilor de viroza digestiva a scazut major si, de asemenea, ar trebui sa urmeze o panta descendenta in continuare. Infectia virala a tractului digestiv se poate manifesta prin simptome severe cum ar fi diareea puternica, greata, durerile abdominale severe. In lipsa tratamentului si gestionarii optime a diareei, cu hidratare constanta, apar si complicatii.


Viroza digestiva - cauze si factori de risc

Viroza digestiva este cauzata de infectia cu diferite tipuri de virusuri, cum ar fi:

  • Norovirusul: este principala cauza a virozei intestinale la adulti si copii mai mari. Infectiile cu Norovirus sunt foarte contagioase si se pot raspandi rapid in comunitati inchise, cum ar fi scolile, spitalele, caminele pentru batrani;
  • Rotavirusul: este principala cauza pentru viroza digestiva (gastroenterita virala) in randul copiilor cu varsta sub 5 ani. Deseori este necesara spitalizarea, din cauza deshidratarii foarte puternice provocata de diareea violenta. In multe tari, vaccinarea a redus major severitatea si incidenta infectiei:
  • Adenovirusul: este o cauza mai rara pentru viroza digestiva, in special la copii mici. Aceste virusuri pot cauza si alte infectii respiratorii sau oculare, pe langa gastroenterita virala;
  • Sapovirusul si Astrovirusul: infectia apare in special la copiii mici si persoane cu sistemul imunitar compromis, provocand simptome de viroza digestiva similare cu cele care apar in urma infectiei cu alte virusuri gastrointestinale.

Asa cum s-a mentionat, infectia cu Norovirus este principala cauza a virozei digestive. Privitor la cat timp este contagioasa enteroviroza, este putin probabil ca la 2-3 zile dupa ce simptomele au disparut, persoana inca sa fie contagioasa. Totusi, unele studii arata ca potentialul contagios exista chiar si dupa cateva saptamani de la disparitia simptomelor.

Transmiterea virozei digestive se face de obicei pe cale fecal-orala, ceea ce inseamna ca virusul poate fi ingerat prin contactul direct cu materiile fecale infectate sau prin intermediu diferitelor alimente contaminate, apei sau suprafetelor. De asemenea, virusurile se pot raspandi chiar prin particule vehiculate pe cale aeriana, eliminate in timpul varsaturilor, sau prin contact direct, cu saliva sau voma persoanei infectate.

Virusurile responsabile pentru viroza digestiva afecteaza celulele epiteliale ale mucoasei de la nivel intestinal si perturba functia normala a absorbtiei si secretiei de apa si electroliti. Apare o asa-zisa „diaree osmotica”, exacerbata de faptul ca, in plus, virusurile provoaca, de asemenea, si inflamatia si distrugerea celulelor de la nivelul intestinului. Suplimentar, apare si pierderi de lichid in intestin, ceea ce creste severitatea diareei.

Viroza digestiva - simptome si manifestari clinice

Viroza digestiva este definita ca acea infectie care duce la diaree apoasa, cu eliminarea zilnica a cel putin 3 scaune. Privitor la cat dureaza o enteroviroza, simptomele pot fi resimtite chiar si o saptamana, dar de obicei se amelioreaza dupa 1-3 zile. Simptomele virozei digestive apar, de obicei, la 1-2 ore de la contractarea agentului patogen, si includ:

Simptome gastrointestinale

Diaree

Este principalul simptom de viroza digestiva. Aceasta este de obicei apoasa si duce la eliminare frecventa de scaune. Drept urmare, se poate ajunge la deshidratare rapida, in special la copii si persoanele in varsta. In cazuri severe, diareea din viroza digestiva poate contine sange, mucus, ceea ce este un semn de infectie mai grava sau o posibila complicatie.

Varsaturi

Varsaturile sunt un alt simptom comun in caz de viroza digestiva si frecvent apar la scurt timp dupa debutul diareei. Acestea pot varia de la episoade usoare, ocazionale, pana la episoade mult mai frecvente, repetate, care contribuie la pierderea rapida de lichide si electroliti, ceea ce poate creste riscul de deshidratare.

Greata si disconfort abdominal

Greata si durerea abdominala, crampele, sunt frecvente in caz de viroza digestiva. Disconfortul poate varia de la senzatii usoare de crampe la dureri severe, localizate in zona ombilicala (adica in jurul buricului) sau epigastrica (cosul pieptului).

Simptome sistemice

Febra

Febra usoara (37,3-38°C) este frecventa in caz de viroza digestiva acuta. In schimb, febra care este mai mare de 39°C ridica suspiciunea gastroenteritei cauzata de infectii bacteriene. Mai pot aparea si simptome de tahicardie si tahipnee, din cauza febrei si deshidratarii.

Oboseala si slabiciune

Din cauza pierderii de lichide si electroliti si a efectelor sistemice ale infectiei virale, persoanele cu viroza digestiva prezinta adesea oboseala si slabiciune generalizate. Aceste simptome vor fi progresiv mai intense din cauza deshidratarii si lipsei aportului nutritional corespunzator.

Simptomele deshidratarii

Deshidratarea este cea mai grava complicatie in caz de viroza digestiva, mai ales la copii si la persoanele in varsta sau cu afectiuni cronice. Semnele deshidratarii includ:

  • Sete intensa;
  • Uscaciunea gurii si pielii;
  • Scaderea frecventei urinarii, eliminarea unei cantitati reduse de urina, de culoare inchisa;
  • Oboseala extrema, semne de confuzie;
  • Cresterea frecventei cardiace si respiratorii;
  • Crampe musculare.

In cazuri severe, deshidratarea poate evolua spre soc hipovolemic, o urgenta medicala care face necesara interventia rapida.

Viroza digestiva - tratament

Nu exista tratament pentru viroza digestiva, cel putin nu unul curativ. Intrucat este vorba despre infectii cu virusuri, antibioticele nu au efect terapeutic. Tratamentul enterovirozei la adulti si la copii vizeaza in primul rand ameliorarea simptomelor, iar obiectivul principal este rehidratarea si corectarea pierderilor de electroliti. Hidratarea poate fi facuta cu:

  • Solutii cu glucoza si electroliti disponibile in farmacii sau bauturi pentru sportivi;
  • Desi exista tendinta ca persoana cu viroza digestiva sa verse, rehidratarea trebuie continuata cu inghitituri mici, constante;
  • In cazul in care copilul este hranit la san, alaptarea ii va asigura aportul hidric si electrolitic necesar;
  • In cazuri severe (varsaturi care nu pot fi tratate, semne de deshidratare) este necesara chiar si spitalizarea, in vederea monitorizarii atente si corectarii deficitului hidroelectrolitic;
  • Nu exista recomandat sau impus vreun regim alimentar in viroza digestiva. Totusi, persoana cu viroza digestiva de obicei nu va avea apetit si, daca mananca, are tendinta de a varsa. La scurt timp dupa disparitia simptomelor, se recomanda consumul alimentelor usoare. Pentru o scurta perioada de timp, persoanele pot avea o usoara intoleranta la lactoza;
  • Introducerea medicamentelor in tratamentul virozei intestinale la adulti depinde in functie de caz. Medicamentele antiemetice pot ajuta la controlul starii de greata si varsaturi. Totusi, este inca neclar daca antidiareicele trebuie administrate.

Prevenirea deshidratarii la persoanele cu viroza digestiva reprezinta principalul obiectiv. Daca apar semne de deshidratare, este necesar consultul medical de urgenta.

Surse:

  1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK518995/
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK562334/
  3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7173604/
  4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10128049/
  5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8883799/
  6. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470525/