Bolile pentru care se acorda certificat de handicap pot fi definite ca afectiuni cu potential invalidant, care determina limitari importante in ceea ce priveste capacitatea de munca, precum si a capacitatii de a desfasura activitati obisnuite, specifice vietii de zi cu zi. Aceste limitari pot fi de natura fizica, senzoriala, cognitiva sau psihica, astfel ca lista cu bolile pentru care se acorda certificat de handicap in Romania este una destul de lunga si diversificata, cuprinzand afectiuni din toate aceste sfere.
Drepturile pacientilor care sufera de astfel de afectiuni sunt garantate prin Legea 448/2006 cu modificarile ulterioare, privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Aceasta nu mentioneaza în mod expres care sunt bolile pentru care se acorda certificat de handicap, insa cuprinde prevederi care ofera indicii importante in acest sens.
Care sunt bolile pentru care se acorda certificat de handicap in Romania
Conform legislației în vigoare, bolile pentru care se acorda certificat de handicap se impart in 10 categorii, in functie de tipul dizabilitatii pentru care se solicita aceste documente. Lista completa poate cuprinde zeci sau sute de afectiuni, insa pe baza clasificarii facute de legiuitor, vi le vom expune pe cele mai reprezentative.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap fizic
Sunt boli care afecteaza mobilitatea, iar in aceasta categorie se incadreaza pacientii care au suferit amputatii din diferite cauze, cei care au suferit paralizii partiale ori totale sau cei care sufera de afectiuni neurodegnerative, precum boala Parkinson sau scleroza multipla. Practic, orice persoana care sufera de o dizabilitate motorie, indiferent de cauza, se incadreaza in aceasta categorie si are dreptul de indemnizatie de handicap, in functie de gradul de invaliditate.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap vizual
Este lesne de inteles ca in aceasta categorie intra nevazatorii, indiferent de gradul de afectare a vederii. Cataracta, glaucomul, retinopatia diabetica, degenerescenta maculara si retinita pigmentara sunt principalele afectiuni care duc la pierderea partiala sau totala a vederii. De asemenea, persoanele care au suferit accidente sau traumatisme severe la nivelul ochilor, ce au dus la reducerea semnificativa a acuitatii vizuale, se incadreaza in aceasta categorie.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap auditiv
Si persoanele cu deficiente de auz pot beneficia de indemnizatie de handicap, daca in urma evaluarii efectuate de catre comisia de specialitate se stabileste ca aceasta problema le afecteaza intr-o anumita masura calitatea vietii. Este vorba atat de persoanele care si-au pierdut complet auzul, cat si de cele cu hipoacuzie, adica o depreciere usoara sau moderata a acestui simt.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap de surdocecitate
Surdocecitatea este o afectiune care afecteaza atat vederea, cat si auzul, putand fi prezenta de la nastere sau dobandita ulterior, pe parcursul vietii. Poate fi cauzata de o varietate de factori, cum ar fi factori genetici, infectii, traumatisme sau expunere la substate toxice.
Si in acest caz, putem vorbi de mai multe stadii de gravitate a bolii, fapt pentru care fiecare pacient este evaluat pentru incadrarea intr-un anumit grad de handicap. Spre exemplu, exista pacienti complet orbi si surzi, in timp ce la altii este afectat mai puternic doar unul dintre simturi.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap somatic
De aceasta data vorbim despre o categorie mai vasta de afectiuni, ce include bolile care afecteaza functiile locomotorii, respiratorii, cardiovasculare, digestive, renale, endocrine, metabolice, circulatorii si neurologice. Este vorba de boli cu impact negativ asupra capacitatii fizice a organismului, care determina anumite limitari in desfasurarea activitatilor obisnuite. Printre cele mai cunoscute afectiuni somatice locomotorii se numara osteoporoza, artrita reumatoida, distrofia musculara si spondiloartrita anchilozanta. Dintre bolile respiratorii putem mentiona boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC) si fibroza pulmonara idiopatica, iar din sfera cardiaca se cuvin mentionate boala coronariana si insuficienta cardiaca. Alte afectiuni cunoscute din sfera somatica mai sunt diabetul, obezitatea morbida, colita ulcerativa, boala Crohn si insuficienta renala.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap mintal
In aceasta categorie intra bolile care afecteaza semnificativ functiile cognitive si comportamentul unei persoane, limitandu-i capacitatea de a se adapta la cerintele vietii de zi cu zi. Cele mai cunoscute exemple sunt autismul, tulburarea bipolara, retardul mintal si schizofrenia.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap psihic
Este vorba de boli care afecteaza psihicul, fiind cel mai adesea provocate de stres prelungit, traume din copilarie sau mai recente, un eveniment nefericit, emotii negative sau alte probleme de sanatate care starnesc ingrijorare. Tulburarile de anxietate si depresia accentuata sunt cele mai cunoscute afectiuni din aceasta sfera, insa spectrul este mult mai larg.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap HIV/SIDA
Conform legislatiei nationale, persoanele infectate cu HIV au dreptul sa beneficieze de certificat de handicap. Este vorba de virusul imunodeficientei umane, care ataca sistemul imunitar si slabeste capacitatea organismului de a lupta impotriva infectiilor.
SIDA este sindromul imunodeficientei dobandite si reprezinta stadiul cel mai avansat al infectiei cu HIV, cand sistemul imunitar este grav afectat, iar organismul devine vulnerabil chiar si in fata celor mai putin periculosi agenti patogeni.
-
Boli pentru care se acorda certificat de handicap asociat
Exista cazuri de persoane care sufera de mai multe afectiuni care nu intrunesc individual criteriile de acordare a certificatului de handicap, dar ale caror simptome cumulate determina limitari semnificative ale capacitatii pacientilor de a-si indeplini activitatile de zi cu zi. Prin urmare, pentru a fi incadrat in aceasta categorie, un pacient trebuie sa aiba cel putin doua afectiuni care, cumulate, sa indeplineasca criteriile necesare acordarii certificatului de handicap.
-
Boli rare pentru care se acorda certificat de handicap
Bolile rare sunt afectiuni cu o incidenta redusa, motiv pentru care si optiunile de tratament sunt destul de limitate. Prin urmare, pacientii care sufera de o afectiune din aceasta categorie au dreptul la certificat de handicap. Boala Gaucher, sindromul Prader-Willi, mastocitoza, talasemia, fenilcetonuria si anemia falciforma sunt doar cateva din bolile rare pentru care se acorda certificat de handicap.
Primul pas in obtinerea certificatului de handicap este stabilirea unui diagnostic, dupa care se trece la intocmirea dosarului care se depune la registratura primariei din localitatea de resedinta sau a Directiei de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului, de la nivelul judetului sau sectorului. Urmeaza evaluarea efectuata de catre o comisie de specialitate, care stabileste daca sunt intrunite conditiile de acordare a certificatului si care stabileste incadrarea in gradul de handicap.