Dupa o pauza de trei ani cauzata de pandemie, s-a reluat competitia care, prin amploare si prin buna organizare, a deschis in mod traditional sezonul de trail running in Romania. Asa ca, pe 2 aprilie, pe traseele clasice, s-a organizat a IX-a editie a Semimaratonului Brasov Intersport.
Am avut emotii, din cauza vremii, dar asta nu ne-a oprit sa ne bucuram maxim de revederea noastra, de revenirea la zambetele colorate alaturi de colegi, de energia pe care o iubim atat de mult, de miscarea plina cu energie si mai ales de dezmortirea picioarelor! Un numarul mare de participanti Catena Racing Team s-a bucurat din plin de acest eveniment.
Multi sportivi s-au aliniat la startul din acest an, alergatorii intrecandu-se la cele doua probe din concurs: cea de cros si respectiv semimaraton, traseele ambelor imbinand portiuni de asfalt, drum forestier si poteci montane. Iar atmosfera din zona de Start/Sosire din Piata Unirii a fost una electrizanta, asa cum este de obicei, chiar daca ploaia a vrut sa faca parte si ea din peisaj :)
Da, da... alergarea a fost super frumoasa si avem ce sa povestim.
Realizator: Ioana Bercaru
Editor: Andrei Gheorghiu
Imagine: Mihai Stirbu/Mihai Lupu
Foto: Sebastian Oros