Aderente peritoneale (aderente abdominale) – ce sunt si de ce apar

Multi dintre pacientii supusi unei interventii chirurgicale in zona abdomenului sunt expusi riscului de a dezvolta aderente peritoneale, numite si aderente abdominale, care sunt o complicatie comuna asociata unor astfel de operatii. Totodata, aderente peritoneale pot aparea si in urma unor infectii sau inflamatii in zona abdominala, iar in cazul femeilor pot fi o consecinta a endometriozei.

In majoritatea cazurilor, persoanele cu aderente abdominale nu prezinta simptome si nu necesita tratament atat timp cat aceasta problema nu deranjeaza cu nimic, insa exista si situatii in care pot aparea complicatii si simptome suparatoare.

Din fericire, pentru astfel de situatii exista si solutii de tratament, in cazurile mai severe putandu-se ajunge la o noua interventie pentru indepartarea aderentelor.

Aderente peritoneale – cauze

Fie ca folosim termenul de aderente peritoneale sau aderente abdominale, este vorba de unul si acelasi lucru, mai precis de formarea unor benzi de tesut cicatricial intre organele si tesuturile din cavitatea abdominala si peretele peritoneal. Pe masura ce tesutul cicatricial se dezvolta, ajunge sa uneasca structurile anatomice din abdomen de peretele peritoneal care captuseste cavitatea abdominala, ducand astfel la aparitia de aderente abdominale.

Majoritatea pacientilor supusi unei interventii chirurgicale in zona abdominala dezvolta aderente peritoneale. Acestea se explica prin faptul ca in timpul operatiilor se produc leziuni ale perineului, iar ulterior, prin procesul normal de vindecare, se formeaza tesut fibros cicatricial care da nastere la aderente abdominale. Conform statisticilor, operatiile de apendicita si cele din regiunea pelviana prezinta cel mai ridicat risc de a dezvolta ulterior aderente peritoneale.

O alta cauza o reprezinta infectiile abdominale sau pelviene, care declanseaza un proces inflamator ce duce la formarea de tesut fibros si la aparitia aderentelor.

In cazul femeilor, aderente peritoneale pot aparea si pe fondul endometriozei, o afectiune in care tesutul endometrial care captuseste uterul se dezvolta in afara acestuia. Celulele endometriale scapate in afara uterului se ataseaza de organe din cavitatea abdominala sau de peritoneu, dezvoltand tesut endometrial care creeaza aderente abdominale.

De asemenea, acestea mai pot parea ca urmare a unor traumatisme si ca efect secundar al radioterapiei in zona abdominala si pelviana.

Aderente peritoneale – simptome

Multi pacienti cu aderente abdominale nu sunt constienti de acest lucru intrucat nu au niciun fel de simptome, iar organismul functioneaza normal. De aceea, astfel de cazuri raman cel mai adesea nediagnosticate sau sunt depistate intamplator, cu ocazia unor investigatii pentru alte probleme de sanatate, iar atat timp cat nu cauzeaza probleme, nu necesita tratament.

Cand aderentele peritoneale sunt simptomatice, durerea este principalul simptom, care variaza ca intensitate si mod de manifestare de la caz la caz. Astfel, durerea asociata cu aderentele abdominale poate fi constanta sau intermitenta si totodata poate fi localizata intr-o anumita zona sau poate fi resimtita difuz. De asemenea, unii pacienti cu aderente peritoneale pot simti durere cand fac anumite miscari sau se aseaza in anumite pozitii ori desfasoara unele activitati fizice.

Daca astfel de aderente abdominale afecteaza intestinele sau exercita presiune asupra acestora, genereaza si simptome in plan digestiv, manifestate prin greturi si varsaturi, constipatie sau diaree, balonare si senzatia de preaplin.

In cazul in care aderentele peritoneale se formeaza in zona abdomenului inferior, pot afecta functionarea aparatului urinar, generand simptome precum urinarile frecvente, golirea incompleta a vezicii, nevoia frecventa si emergenta de a urina, precum si infectii urinare recurente.

Aderente peritoneale – diagnostic

Diagnosticul de aderente abdominale poate fi destul de dificil de stabilit intrucat simptomele sunt similare cu cele ale altor afectiuni. Spre exemplu, durerile pot fi usor confundate cu cele specifice apendicitei, diverticulitei sau endometriozei, in timp ce tulburarile digestive sunt specifice majoritatii afectiunilor din plan digestiv. De asemenea, problemele de urinare ce pot aparea in unele cazuri pot fi usor asociate unor disfunctii de la nivelul vezicii sau aparatului urinar in ansamblul sau.

Diagnosticarea presupune pentru inceput o anamneza in cadrul careia medicul se pune la curent cu simptomele acuzate de pacient si cu istoricul sau medical. Urmeaza examinarea fizica, ce se axeaza pe palparea abdomenului, in scopul depistarii zonelor dureroase si a eventualelor tumefieri.

Pentru a confirma prezenta unor aderente abdominale si pentru a evalua severitatea acestora este nevoie de o investigatie imagistica, precum ecografia, tomografia computerizata sau examenul RMN.

Cel mai frecvent se apeleaza insa la explorarea laparoscopica a interiorului cavitatii abdominale, dat fiind faptul ca aceasta procedura permite si interventia in vederea separarii aderentelor.

Aderente abdominale – optiuni terapeutice

Tratamentul aderentelor abdominale se stabileste in functie de severitatea simptomelor si de riscul aparitiei unor complicatii. Astfel, in cazul pacientilor cu aderente peritoneale care prezinta simptome usoare spre medii, prima optiune de tratament consta in administrarea de medicamente in scopul ameliorarii durerii sau/si tulburarilor digestive.

Daca simptomele sunt severe, nu raspund la tratament sau daca exista riscul unor complicatii, aderentele peritoneale se trateaza chirurgical, printr-o procedura minim invaziva pe care am mentionat-o putin mai devreme. Este vorba de laparoscopie, ce presupune introducerea in cavitatea abdominala a unui tub subtire si flexibil, prevazut in capat o camera in miniatura si o sursa de lumina, cu ajutorul caruia imaginile din interiorul abdomenului sunt vizualizate pe un monitor. De asemenea, prin intermediul unor mici tuburi se introduc in abdomen diferite dispozitive chirurgicale ghidate din exterior, cu ajutorul carora se indeparteaza aderentele peritoneale.

In cazurile severe, de mare complexitate, se apeleaza la operatie deschisa, ce presupune efectuarea unei incizii prin care se face indepartarea aderentelor.

Aderente abdominale – posibile complicatii

Formarea de aderente abdominale nu reprezinta intotdeauna un risc pentru sanatate, insa in functie de complexitate, de zona in care apar si de organele afectate, pot da nastere unor complicatii serioase, cu un semnificativ impact negativ.

In primul rand, aparitia durerilor cronice, precum si a tulburarilor digestive sau de urinare afecteaza calitatea vietii pacientilor si constituie un factor permanent de stres, ce poate duce la aparitia tulburarilor de somn, anxietatii si a depresiei.

Daca aderentele abdominale afecteaza intestinul subtire sau colonul, pot tulbura tranzitul intestinal, ducand la aparitia obstructiei intestinale, care este o urgenta medicala ce necesita fara intarziere o interventie chirurgicala.

Formarea de aderente peritoneale in zona pelvina poate exercita presiune asupra vezicii urinare sau poate distorsiona ureterele – canalele prin care urina ajunge din rinichi in vezica. In astfel de situatii apare retentia de urina, care la randul sau poate cauza infectii urinare recurente.

In cazul femeilor, aderentele peritoneale pot duce la blocarea totala sau partiala a trompelor uterine si totodata pot afecta uterul sau functionarea ovarelor. Situatiile de acest gen cauzeaza probleme de fertilitate, reducand considerabil sansele de a procrea.

Aderente abdominale – masuri preventive

Pentru ca in majoritatea cazurilor aderentele peritoneale apar in urma unor interventii chirurgicale in zona abdomenului, principala masura preventiva consta in folosirea unor tehnici care sa reduca acest risc. Interventiile minim invazive, cum este si laparoscopia despre care am vorbit mai devreme, sunt considerate mai sigure si mai eficiente si prin prisma riscului mai scazut de a cauza aderente abdominale. De asemenea, folosirea unor instrumente chirurgicale performante, care sa lezeze cat mai putin tesuturile, este o alta masura preventiva, la fel si utilizarea unor solutii numite generic „bariere de aderenta”.

Acestea sunt disponibile sub forma de geluri sau alte tipuri de materiale care se aplica intre tesuturi, la finalul interventiilor chirurgicale, actionand ca o bariera ce impiedica formarea aderentelor intre tesuturile care se vindeca.

In ceea ce-i priveste pe pacienti, este important sa nu ignore durerile sau alte simptome de la nivel abdominal, care pot fi generare de o infectie sau inflamatie, avand in vedere ca si astfel de probleme pot cauza aderente peritoneale.

Nu in ultimul rand, purtarea echipamentului de protectie in timpul activitatilor care predispun la traumatisme in zona abdominala previne atat consecintele imediate ale unui astfel de accident, cat si posibilele aderente peritoneale ce pot aparea ulterior.

In concluzie, aderentele abdominale sau peritoneale apar cel mai adesea ca urmare a unei interventii chirurgicale si se formeaza din cauza dezvoltarii de tesut cicatricial, care uneste organele interne cu stratul protector care captuseste cavitatea abdominala. In multe cazuri se manifesta asimptomatic si nu prezinta riscuri, in timp ce in alte situatii pot genera durere, probleme digestive sau de urinare, in functie de zona in care s-au format.

Tratamentul poate fi conservator, pentru ameliorarea simptomelor, sau interventional, pentru inlaturarea aderentelor si prevenirea posibilelor complicatii.