Abulie: ce este si cum afecteaza viata cotidiana?

Prin abulie, afectiune numita si apatie sau akinezie psihica, se intelegere o tulburare psihiatrica si neurologica complexa, caracterizata prin lipsa vointei, dezinteresare, indiferenta, in asociere cu scaderea motivatiei pentru activitati zilnice. Pe intelesul tuturor, mai este denumita si „lipsa vointei”. Starea de abulie este considerata a fi intermediara intre cea de apatie si asa-zisa stare de mutism akineto-abuliac, putand varia de la forme usoare in care pacientul poate interactiona, dar nu poate initia activitati, si pana la forme severe in care pacientul devine aproape inert, fara a reactiona la stimuli sau initia activitati. Prin urmare, poate avea un impact major asupra vietii.

Ce este abulia?

Mai mult decat a fi o afectiune in sine, abulia este un simptom asociat unei tulburari psihiatrice. Persoana cu abulie se confrunta cu o scadere patologica a capacitatii de a initia comportamente voluntare, fara insa a exista o afectare severa a functiilor motorii sau cognitive. O persoana cu abulie are dificultati in a lua decizii, a planifica si a indeplini activitati zilnice, ceea ce implicit influenteaza semnificativ viata sociala si profesionala. Tulburarea este asociata cu o disfunctie a circuitelor fronto-subcroticale (care formeaza asa-zisul nucleu centro-medial ce se intinde de la lobul frontal pana la trunchiul cerebral) si cu dezechilibrul neurotransmitatorilor (dopamina).

Tipuri de abulie

Clinic, pot fi diferentiate doua tipuri de abulie, in functie de simptomele asociate:

Abulie minora (apatie)

Pacientii cu abulie minora pot raspunde la solicitarile celor din jur si pot participa la activitatile initiate de altii, dar nu initiaza sau planifica actiuni proprii. Motivatia si placerea pentru diferite activitati pot fi diminuate sau absente. Acest tip de abulie se manifesta prin:

• reducerea vorbirii spontane;
• lipsa initiativei, dar prezenta unei minime reactivitati sociale;
• incapacitatea de a finaliza planuri, desi pot exprima intentia de a le realiza.

Abulie majora (mutism akinetic)

Aceasta reprezinta o forma severa a bolii, in care pacientul nu initiaza nicio actiune, nici macar vorbirea sau hranirea, necesitand astfel ingrijire totala. Caracteristicile mutismului akinetic pot include:

• pacientul poate avea ochii deschisi si poate urmari obiecte, dar nu initiaza miscari;
• are reactii minime la stimuli, fara semne de paralizie sau coma;
• raspunsuri monosilabice la intrebari sau absenta vreunui raspuns;
• are tendinta de a manifesta o reactie minima la stimuli neplacuti, cum ar fi cei durerosi.

Un fenomen fascinant, cunoscut sub denumirea de „efectul telefonului lui Miller Fisher”, arata faptul ca unii pacienti cu abulie pot vorbi foarte fluent si animat la telefon, desi in interactiunile fata in fata sunt retrasi si inactivi.

Abulie – cauze si factori de risc

Abulia apare frecvent in contextul afectiunilor neurologice sau psihiatrice care implica sistemul dopaminergic si circuitele fronto-subcorticale.

Cauze neurologice:

• accidentul vascular cerebral (in special leziuni frontale, capsular si ganglionare bazale);
• traumatisme cranio-cerebrale (leziuni ale lobului frontal);
• boli neurodegenerative (boala Parkinson, boala Alzheimer, boala Huntington, dementa);
• tumori cerebrale cu localizare frontala sau ganglionara bazala, abcese cerebrale;
• hidrocefalie cu presiune normala (afecteaza circulatia lichidului cefalorahidian);
• leziuni cerebrale inchise.

Cauze psihiatrice:

• depresie majora;
• schizofrenie;
• tulburari de anxietate severa.

Tulburari metabolice si electrolitice:

• hipoxie severa;
• hipoglicemie;
• encefalopatie hepatica (in asociere cu disfunctia hepatica subiacenta).

Abulia are la baza o defectiune in circuitele cerebrale dependente de dopamina. De asemenea, poate avea la baza o scadere a concentratiei dopaminei. Leziunile cerebrale localizate la nivelul nucleului centro-medial al circuitului fronto-subcortical al creierului – de la lobul frontal, pana la trunchiul cerebral – pot duce la aparitia starii de abulie.

Abulie – simptome, manifestari, impactul asupra vietii zilnice

Asa cum s-a mentionat, exista mai multe tipuri clinice ale abuliei. Implicit, manifestarile pot fi diferite. Totusi, cea mai comuna forma este apatia care se manifesta prin:

• scaderea motivatiei (lipsa vointei) pentru indeplinirea activitatilor zilnice, de rutina;
• lipsa initiativei, chiar si pentru actiuni esentiale (hranire, igiena personala);
• vorbire redusa, cu tendinta de a raspunde doar la intrebari directe;
• interactiuni sociale limitate sau absente;
• dificultatea de a initia planuri sau de a le respecta, de a le finaliza;
• placiditate (stare exagerata de calmitate, indiferenta).

Pacientii cu abulie par, din exterior, lenesi si indiferenti. Insa, in realitate, sunt practic incapabili de a initia si de a mentine un comportament voluntar, de la sine. Intr-un fel, pacientii nu dispun de capacitatea de a trece de la idee la actiune, de unde dificultatile cu care deseori se confrunta pe plan social si profesional.

Diagnosticul de abulie

Diagnosticul de abulie este in esenta unul clinic, adica pus pe seama simptomelor. Dupa cum a fost mentionat deja, abulia in sine nu este o entitate clinica distincta, ci un simptom asociat unei afectiuni. Totusi, prin certificarea starii de abulie, se poate restrange gama de afectiuni posibile asociate. Criteriile pentru diagnosticul abuliei sunt urmatorii:

• diminuarea capacitatii de a initia activitati spontane si de a vorbi;
• receptivitatea redusa la indicatii, raspunsul diminuat la stimuli si intarzierea raspunsului la diferite intrebari;
• capacitatea redusa de a persista in efectuarea unei sarcini date.

In vederea identificarii cauzei care duce la abulie, se pot efectua teste precum:

• teste neuropsihologice: examinarea initiativei, capacitatii de luare a deciziilor, motivatiei;
• teste imagistice: RMN si CT cerebral pentru detectarea eventualelor leziuni cerebrale (care de obicei se localizeaza frontal sau la nivel ganglionar bazal);
• teste neurofiziologice: pentru evaluarea reactivitatii la diferiti stimuli (in general, pacientul cu abulie are nevoie de stimuli de intensitate mult mai mare decat in mod obisnuit pentru a ii determina curiozitatea si implicarea).

Anumite schimbari hormonale si metabolice pot determina, de asemenea, o astfel de stare. Prin urmare, medicul specialist poate solicita si astfel de investigatii.

Tratament abulie

Tratamentul abuliei are in vedere, in primul rand, tratarea cauzei de baza, daca acest lucru este posibil. Altfel, se bazeaza pe administrarea de medicamente care cresc nivelul de dopamina in circuitul dopaminergic:

• agenti dopaminergici (amantadina, bromocriptina);
• inhibitori ai recaptarii dopaminei si norepinefrinei (bupropion);
• antidepresive (inhibitori ai recaptarii serotoninei), daca abulia este asociata cu depresia;
• medicatie neuroleptica atipica (aripiprazol, risperidona) in cazurile de schizofrenie care se prezinta cu simptome severe.

Alte alternative terapeutice mai pot fi si:

• terapie cognitiv-comportamentala, pentru stimularea initiativei si gradului de motivatiei;
• reabilitarea neurologica in cazul pacientilor cu leziuni cerebrale asociate;
• stimularea electrica transcraniana (tES) s-a dovedit a fi eficienta in anumite cazuri, intrucat activeaza cortexul prefrontal.

Alternativele farmacologice raman tratamentul de prima linie la persoanele care prezinta astfel de simptome, cu rezultate variabile in functie de cauza de baza.

Abulie – posibile complicatii

In general, complicatiile se datoreaza lipsei de initiativa si vointa a persoanelor afectate, si pot fi urmatoarele:

• deteriorarea progresiva a functiei executive, cu incapacitatea de a lua decizii;
• dezvoltarea unei forme severe de depresie, mai ales in formele cronice;
• retragere si izolare sociala completa, cu impact major asupra relatiilor interpersonale;
• dependenta totala de ingrijire, mai ales in cazurile de mutism akineto-abuliac;
• deshidratare, dezechilibre hidroelectrolitice, malnutritie.

De asemenea, persoanele abulice au un nivel minim de activitate fizica. Astfel, riscul de escare si tromboza venoasa profunda, obezitate, este mult mai mare in randul acestora. Complicatiile, bineinteles, pot fi dictate si de patologia subiacenta. Acestea sunt mai severe in bolile cronice, spre deosebire de cele acute, iar prognosticul asociat urmareste acelasi scenariu (este mai putin favorabil in cazul bolilor cronice care stau la baza aparitiei abuliei).

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537093/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4215525/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4493212/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7731689/

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S221315821400148X