Sindromul de coada de cal – ce este si cum afecteaza sanatatea

In anul 1595, medicul francez Andre du Laurens a descris pentru prima data o structura vizibil asemanatoare unui manunchi de fibre sau unei franghii, situata la capatul inferior al maduvei spinarii. Manunchiul de axoni (prelungiri ale neuronilor) a fost denumit „cauda equina”, care in limba latina inseamna „coada de cal”. Sindromul de coada de cal reprezinta o patologie care descrie afectarea nervilor senzoriali si motori de la nivelul cozii de cal, care cuprinde nervi de la nivelul regiunii lombare, sacrale si coccigiene. In ceea ce priveste incidenta, aproximativ 1-3 persoane din 100.000 vor dezvolta, din cauze relativ diferite, sindromul de coada de cal.

Pe de alta parte, s-a observat ca cele mai frecvente leziuni ale maduvei spinarii care ar putea sa duca la sindromul de coada de cal sunt herniile de disc la nivelul vertebrelor L5-S1. Coada de cal cuprinde nervi si radacini nervoase care isi au originea in capatul inferior al maduvei, adica la nivelul vertebrelor L1-L5. Acesti nervi asigura inervatia motorie si senzoriala a picioarelor, vezicii urinare, anusului si perineului. Sindromul de coada de cal rezulta din compresia acestor nervi, ceea ce duce la intreruperea functiei lor. Cel mai frecvent, leziunile afecteaza radacinile nervilor L3-L5. Sindromul cauda equina reprezinta, de cele mai multe ori, o urgenta medicala.

Sindromul de coada de cal – cauze si factori de risc

Sindromul de coada de cal este destul de rar, dar apare in aproximativ 3% din toate cazurile de hernie de disc. Cel mai frecvent este diagnosticat in randul barbatilor tineri, probabil ca urmare a faptului ca este mult mai probabil ca acest grup populational sa sufere de traumatisme toraco-lombare compresive. Principala cauza care poate duce la sindromul de coada de cal este hernia de disc la nivel lombar. Aproximativ 45% dintre cazurile diagnosticate sunt urmarea compresiei mecanice a cozii de cal rezultate in urma unei hernii lombare. Alte cauze care ar putea duce la sindromul de coada de cal sunt urmatoarele:

• abcesul epidural;
• hematomul epidural spinal;
• discita (inflamatia discului intervertebral);
• prezenta unei tumori (fie prin metastazare, fie sub forma unui cancer al sistemului nervos);
• traumatisme la nivelul regiunii inferioare a maduvei spinarii;
• stenoza coloanei vertebrale;
• obstructia aortica, tromboza venei cave inferioare;
• manipularea chiropractica gresita;
• arahnoidita spinala (inflamarea membranei arahnoide, care acopera maduva spinarii);
• chisturile arahnoidiene;
• infectiile (meningita);
• starile inflamatorii, cum ar fi spondilita anchilozanta.

In unele cazuri, sindromul de coada de cal poate fi o complicatie secundara unei interventii la nivelul coloanei vertebrale. Totusi, hernia de disc lombara reprezinta principala cauza a acestei afectiuni. Foarte rar, constipatia cronica poate duce, in timp, la sindromul de coada de cal. Alte cauze rare sunt plagile prin impuscare, chimionucleoliza sau anestezia spinala (rahianestezia). Principalii factori de risc asociati cu hernierea lombara sunt fumatul, varsta inaintata, indicele de masa corporala crescut (obezitatea). De asemenea, supraincarcarea axiala cu greutati excesive (caratul unor obiecte, antrenamentele de forta efectuate gresit) si loviturile puternice cresc riscul de hernie.

Sindromul de coada de cal – simptome si manifestari clinice

Sindromul de coada de cal se poate prezenta cu manifestari clinice variate. Specific, se prezinta cu disfunctie acuta sau progresiva a vezicii urinare, cu sau fara dureri cronice de spate si cu un simptom frecvent prezent, si anume sciatica. In linii mari, sindromul de coada de cal se clasifica in doua tipuri, in functie de severitatea leziunii si simptomele asociate, in special daca este sau nu prezenta retentia urinara:

1. complet: puternic asociat cu incontinenta urinara, pierderea sensibilitatii perianale, alaturi de retentia urinara;
2. incomplet: necesitatea de a incorda muschii pentru a elimina urina, fara retentie urinara sau senzatia de plenitudine vezicala, flux urinar redus, pierderea partiala a sensibilitatii in jurul anusului.

In mod obisnuit, persoanele cu sindromul de coada de cal se pot confrunta si cu:

• dureri severe de spate si sciatica (97% dintre persoanele diagnosticate);
• slabiciune si parestezii (furnicaturi, amorteli) ale membrelor inferioare;
• disfunctia vezicii urinare (prezenta fie sub forma de retentie urinara, fie incontinenta, pana la 92% dintre persoanele cu sindromul de coada de cal prezentand acest simptom);
• disfunctie intestinala (retentie sau incontinenta fecala, pana la 72% dintre pacienti avand acest simptom);
• amortire, furnicaturi si pierderea sensibilitatii la nivelul feselor, coapselor, soldurilor;
• disfunctie erectile sau impotenta (la barbati);
• reflex bulbocavernos diminuat sau absent.

Pierderea sau diminuarea sensibilitatii la nivelul feselor, in asociere cu disfunctia vezicala, sunt simptome tipice stadiilor incipiente ale sindromului cauda equina. Retentia urinara nedureroasa are valoarea predictiva cea mai relevanta in cazul acestei afectiuni. Totusi, din pacate frecvent va indica un stadiu tardiv al sindromului, adesea ireversibil. In cazul unei compresii mecanice cronice a cozii de cal, pot aparea deficiente motorii semnificative, cum ar fi lipsa reflexelor (la nivelul membrelor inferioare), hipotonie sau atrofie musculara. Sindromul complet al cozii de cal are un prognostic si un rezultat chirurgical mai putin favorabil decat cel incomplet.

Sindromul de coada de cal – protocol de diagnostic

Standardul de aur pentru a diagnostica sindromul de coada de cal este investigatia RMN. Daca exista contraindicatii pentru efectuarea unui RMN (de exemplu, in cazul prezentei unor implanturi metalice), se poate opta pentru mielografia CT. Imagistica vezicii urinare ar putea demonstra prezenta unui volum rezidual postmictional, sustinand diagnosticul sindromului cauda equina. Ca urmare a faptului ca sindromul de coada de cal reprezinta o urgenta medicala, investigatia prin RMN si consultul neurochirurgical (sau ortopedic) precoce sunt esentiale. Prin RMN pot fi identificate si posibile cauze care duc la sindromul de coada de cal, cum ar fi hernia lombara, tumorile sau stenoza.

Sindromul de coada de cal – optiuni de tratament

Tratamentul pentru sindromul de coada de cal este, in prima instanta, chirurgical. Procedura cu cele mai eficiente rezultate este laminectomia lombara, prin care se indeparteaza structura care pune compresie mecanica asupra nervilor de la acest nivel. De mentionat este faptul ca succesul acestei interventii este in stransa dependenta de momentul in care loc. Studiile sustin ca in cazul in care interventia are loc in decurs de 24-48 de ore de la aparitia simptomelor asociate, exista o rata mult mai buna de rezolvare si recuperarea este mult mai usoara. Interventia chirurgicala precoce previne lezarea permanenta a nervilor, imbunatatind recuperarea ulterioara a functiilor.

Sindromul de coada de cal – complicatii si riscuri asociate

Mai multe studii au analizat prognosticul sau rezultatele asociate cu sindromul de coada de cal, in functie de momentul in care a avut loc decompresia chirurgicala a nervilor afectati. Este cunoscut faptul ca interventia precoce, in decurs de cel mult 48 de ore de la initierea semnelor asociate cu sindromul de coada de cal, are prognosticul cel mai bun. Cu cat compresia persista mai mult timp, cu atat deteriorarea structurala si functionala a nervilor este mai severa, deci vorbim despre un prognostic mult mai rezervat. Prezenta disfunctiei vezicii urinare la persoanele ce ulterior au fost diagnosticate cu sindromul de coada de cal a fost asociata cu rezultate terapeutice slabe.

Complicatiile asociate cu sindromul de coada de cal apar la majoritatea persoanelor care sufera de aceasta afectiune. Datele epidemiologice sugereaza ca un procent mare dintre persoanele cu acest sindrom ajung sa aiba simptome reziduale, indiferent de momentul decompresiei pe cale chirurgicala. Retentia vezicala si incontinenta urinara sunt complicatii prezente la aproximativ 48% dintre persoanele diagnosticate. Chiar daca disfunctia intestinala se reduce dupa operatie, s-a observat ca pana la 42% dintre pacienti pot prezenta disfunctie intestinala chiar si dupa 60 de zile. Disfunctia sexuala, sciatica si pierderea sensibilitatii perianale pot uneori sa persiste.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3082683/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8782783/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10208163/

https://www.magonlinelibrary.com/doi/full/10.12968/hmed.2023.0012

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537200/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513251/