De cele mai multe ori, scaunul copilului este un indicator al starii sale de sanatate. Orice modificare pe care o observi in scaunul celui mic si care dureaza mai mult de cateva zile ar trebui sa te trimita de urgenta cu el la doctor. Este important ca, inainte sa-i administrezi un anumit tratament, sa intrebi doctorul de posibilele modificari care ar putea interveni in scaunul sau.
Cauzele modificarilor de scaun la bebelusi
Atunci cand dieta bebelusului se modifica, este posibil sa-i fie afectat si scaunul. De asemenea, trebuie sa iei in calcul ca scaunul sugarului, in functie de modalitatea de alaptare, la san sau cu formula de lapte, isi poate schimba consistenta si culoarea. Acelasi lucru se intampla si in cazul bebelusului care incepe diversificarea alimentatiei. Medicamentele reprezinta si ele o posibila cauza de modificare a scaunului la bebelusi. Trebuie sa fii atenta la modificarile de culoare, consistenta, miros si cantitate care pot aparea si, in functie de gravitate, sa contactezi medicul pediatru. O modificare severa a scaunului poate traduce o infectie sau chiar o boala.
Frecventa scaunelor la bebelusi
In prima saptamana de viata, un bebelus poate avea scaun de 4 sau 5 ori pe zi, urmand ca, din a doua saptamana, numarul lor sa se reduca la doua scaune pe zi. De punctat este ca sugarii alaptati la san pot avea scaun dupa fiecare alaptare, cel putin in primele patru saptamani de viata, semn al unei digestii normale si sanatoase. Pe de alta parte, bebelusii alaptati cu formula de lapte pot avea scaun o data pe zi sau chiar mai rar, fara a se putea numi ca sunt constipati.
Cum trebuie sa arate scaunul copilului sanatos?
Scaunul nou-nascutului este numit meconiu si are o consistenta uleioasa, fiind de culoare verde-kaki spre negru. Nu are miros si este lipicios, fiind format din lichid amniotic si resturi pe care bebelusul le-a ingerat cat timp se afla in uter. Dupa primele 3 zile, scaunul se modifica si devine mai deschis la culoare si mai putin lipicios, semn ca sugarul incepe sa digere laptele.
Scaunul bebelusului alaptat la san are culoarea galbena sau verzuie, consistenta cremoasa si un miros nu foarte puternic.
Scaunul bebelusului alaptat cu formula de lapte are o culoare maro spre galben, maro spre verde sau chiar maro inchis, o consistenta pastoasa si un miros intepator.
Daca bebelusul primeste supliment cu fier, atunci scaunul sau se modifica si prezinta o culoare de verde inchis spre negru. De retinut! Daca sugarul nu primeste aceste suplimente si totusi scaunul sau are o culoare spre negru, trebuie sa consulti de urgenta medicul pediatru.
Scaunul bebelusului care a inceput diversificarea este de culoare maro inchis, este dens, dar inca moale si prezinta un miros puternic. De punctat ca bebelusul poate sa nu digere integral anumite alimente si acestea sa se regaseasca in scaunul sau, insa nu trebuie apelat la pediatru decat daca situatia persista si este constanta, caz in care digestia celui mic ar putea fi afectata. De asemenea, anumite alimente, ca, de exemplu, sfecla rosie, morcovii sau spanacul, pot colora scaunul, dar nu este o cauza de ingrijorare.
Motive de ingrijorare: scaunul cu mucus si scaunul cu sange
Scaunul cu mucus. Daca observi in scaunul bebelusului mucus sau puroi, atunci trebuie sa te prezinti degraba cu el la un control, cu atat mai mult daca situatia persista. Mucusul in scaun poate fi semnul unei infectii sau alergii.
Scaunul cu sange. Este un real motiv de ingrijorare, deoarece, in functie de culoarea sangelui, poate traduce o alergie, o infectie bacteriana sau chiar prezenta hemoroizilor. De asemenea, un scaun cu sange sau mucus poate semnala inflamatie a intestinului gros sau a rectului. Cu toate ca sanii mamei pot sangera si cel mic poate inghiti, daca observati aceasta modificare in scaunul bebelusului, este indicat sa mergeti de urgenta la medic.
Scaunul verzui. La sugari este normal sa aiba aceasta culoare, insa, la copiii mai mari, un scaun verzui si moale poate fi semnul unei enterocolite.
Scaunul de culoare deschisa. Daca observi ca scaunul copilului are o culoare pala, acesta poate fi semnul unei hepatite sau al unei obstructii biliare. Daca mirosul este unul puternic si gretos, atunci poate traduce o malabsorbtie intestinala.
Constipatia. Acest simptom intalnit la bebelusi poate fi semn de intoleranta sau de sensibilitate la lapte. Este normal sa apara la bebelusii care sunt deja in etapa diversificarii, insa orice urma de sange observata trebuie sa te trimita la doctor.
Diareea. Acest simptom semnifica existenta unei infectii sau alergii daca apare repetat, cu atat mai mult daca se observa prezenta de mucus sau sange. Diareea poate fi de culoare galbena, verzuie sau maro si are o consistenta apoasa. Un singur episod nu sperie; ingrijoreaza insa repetarea sa, caz in care este necesar consultul unui medic de specialitate, cu atat mai mult daca vorbim de sugari.
Text: Madalina Manole