Otita medie acuta: cauze, simptome, tratament si prevenire

Otita medie acuta: cauze, simptome, tratament si prevenire Otita medie acuta: cauze, simptome, tratament si prevenire

Ultima actualizare: 23 iunie 2021

 

Otita medie acută este o afecțiune care afectează în primul rând copiii și adolescenții, însă se poate manifesta și la adulți, debutând în special primăvara și toamna. Otita medie acută necesită tratament, riscul de a dezvolta complicații care afectează auzul fiind destul de mare.

O otită medie acută netratată sau tratată necorespunzător poate evolua în otită medie cronică. De asemenea, mai există un tip de otită medie, denumită ottă medie seroasă, care reprezintă acumularea de apă în ureche și poate fi însoțită de slăbirea calității auzului o perioadă de timp.

Cuprins:

Ce este otita medie acuta

Otita medie acuta: cauze și factori de risc

Cum se transmite otita medie acuta

Simptome otita medie acuta

Diagnostic otita medie acuta

Cum se trateaza otita medie acuta

Cum se poate preveni otita medie acuta

Otita medie acuta - complicatii

Ce este otita medie acută

Otita medie acută este o inflamație a urechii medii, zona situată imediat în spatele timpanului, de natură infecțioasă. Conform datelor clinice, peste 80% dintre copiii cu vârsta de până la 3 ani trec printr-un astfel de episod de otită medie, iar explicație vine din faptul că urechea micuților nu este pe deplin maturizată, iar bacteriile se pot acumula cu ușurință zona fiind îngustă și neaerisită.

De asemenea, există o formă de otită medie care apare în tabloul de simptome al bolilor infectocontagioase ale copilariei (rujeola, gripa, scarlatina, varicela, oreionul) și care poate favoriza apariția complicațiilor, necesitând tratament adecvat și atenție deosebită.

Otita medie acută poate fi de două feluri: otită medie acută congestivă, caracterizată de infecția cu germenii responsabili, și otită medie supurată, caracterizată de apariția unor secreții purulente.

Otita medie acută: cauze și factori de risc

Cauzele care stau la baza otitei medii acute sunt infecțiile cu anumite bacterii, categorie din care fac parte Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis și mai rar Pseudomonas aeruginosa și Stafilococcus aureus.

Otita medie acută prezintă și niște factori de risc care pot favoriza îmbolnăvirea, aceștia fiind reprezentați de funcționarea defectuoasă a Trompei lui Eustahio (zona prin care urechea comunică cu nasul), existența polipilor, obstrucția nazală și obstrucția rinofaringelui.

Totodată, anumite afecțiuni sunt considerate favorizante pentru dezvoltarea otitei, categorie din care fac parte virozele respiratorii, sinuzitele și rinitele, dar și alergiile.

De asemenea, deficiențele imune, lipsa alăptării și condițiile de mediu ca umezeala, frigul, aerul poluat, fumul de tigară pot fi factori de risc în declanșarea otitei medii acute.

Cum se transmite otita medie acută

Dat fiind cauzele care conduc la apariția otitei medii acute, aceasta se transmite prin contactul direct cu persoana bonavă. Infecția cu germenii responsabili de dezvoltarea otitei medii acute se produce pe cale aeriană, prin strănut, tuse și vorbit.

Simptome otită medie acută

Simptonele otitei medii acute sunt:

  • durere la nivelul urechii, uneori resimțită ca un junghi puternic
  • febră
  • greață
  • stare generală de disconfort
  • senzații de urechi înfundate
  • scăderea auzului

În funcție de evoluția bolii, otita medie acută mai poate prezenta simptome ca țiuit în ureche și secreții purulente.

Diagnostic otită medie acută

Diagnosticul de otită medie acută este pus de către medicul ORL-ist în urma examinării. Examinarea constă în analizarea urechii cu otoscopul, iar în cazul în care există scurgeri de puroi, secrețiile vor fi prelevate și analizate în laborator. De asemenea, utilă în punerea diagnosticului este și audiograma, care reprezintă un test de sunete pentru a stabili gradul de afectare a auzului.

Cum se tratează otita medie acută

În funcție de stadiul în care se află otita medie acută, tratamentul constă în antibiotice, pentru combaterea infecției, analgezice, pentru diminuarea durerii, și antitermice, pentru scăderea febrei. Totodată, schema de tratament a otitei medii acute implică medicamente pentru desfundat nasul sau medicamente antialergice și o bună igienă a urechii, care implică curățarea sa cu diferite soluții auriculare, dar și a nasului.

În anumite cazuri mai grave, pe lângă tratamentul clasic al otitei medii acute se intervine cu aspirația auriculară, un proces prin care medicul absoarbe cu un aspirator specific puroiul din ureche, sau cu timpanotomia, un proces prin care se face o mică tăietură în membrana timpanului pentru a se evacua puroiul acumulat.

Cum se poate preveni otita medie acută

Otita medie acută se poate preveni prin mai multe mijloace. Astfel, este important să se evite locurile aglomerate în timpul perioadelor de gripă și răceală, dar și contactul cu persoanele infectate. De asemenea, trebuie tratate cauzele care conduc la obstrucție nazală și rinofaringiană. O altă metode de prevenție utilă este vaccinarea antipneumococică și creșterea imunității organismului prin alimentație sănătoasă, odihnă și mișcare.

Otita medie acută – complicații

În cazul în care otita medie acută nu este tratată sau este tratată necorespunzător și superficial, aceasta poate dezvolta complicații destul de grave care pot afecta auzul, fiind de altfel principala cauză de pierdere a auzului. Pe lista complicațiilor întâlnim otomastoidita și mastoidita, ambele reprezentând inflamarea osului din spatele urechii, meningita, dar și posibilitatea de perforare a timpanului și pareza facială.