Paralizia Bell este o afectiune neurologica cu debut brusc, care afecteaza traiectului celui de-al VII-lea nerv cranian (nervul facial), ducand la paralizia unilaterala a musculaturii fetei. Aceasta afectiune deseori idiopatica (de cauze necunoscute) duce la slabiciunea partiala, uneori completa, a jumatatii fetei, cu modificari ale gustului, sensibilitatii la sunet si alterarea functiei lacrimale si salivare. Contrar speculatiilor actuale, paralizia Bell nu apare in urma unui accident vascular cerebral. Rareori implica ambele jumatati ale fetei, fara a exista vreo predispozitie pentru partea dreapta sau stanga. Poate afecta persoane de orice varsta, desi este mai frecventa la batrani.
Paralizia Bell mai poarta si denumirea de „paralizie faciala acuta idiopatica”, fiind o neuropatie craniana frecventa, ale carei simptome progreseaza in decursul a 48 de ore de la instalare. Se speculeaza ca ar fi vorba despre disfunctia nervului facial, ca parte a unui traumatismului sau din cauza unei inflamatii pe traiectul nervului. Deoarece cauzele deseori sunt necunoscute, vorbim despre lipsa unui tratament in sine, insa determinarea factorilor cauzali si de risc este esentiala pentru a se aborda eficient aceasta patologie. Desi majoritatea persoanelor tind sa se recupereze spontan in mai putin de 3 saptamani, chiar fara tratament, exista si riscul de pareza reziduala.
Paralizie Bell – cauze si factori de risc
Se crede ca paralizia Bell apare din cauza compresiei celui de-al VII-lea nerv cranian, la nivelul ganglionului geniculat al acestuia. Prima portiune a canalului facial, adica segmentul labirintic, este cea mai ingusta, iar majoritatea cazurilor de compresie apar la acest nivel. Intrucat canalul are o deschidere ingusta, inflamatia provoaca compresie si ischemie a nervului. Afectiunea are o constatare clinica specifica, si anume slabiciunea faciala unilaterala, care include muschii de la nivelul fruntii. Paralizia Bell este, prin definitie, o afectiune idiopatica, fara cauze clare. Insa, au fost identificate cateva posibile cauze, iar acestea includ urmatoarele:
-
infectii virale: virusul varicelo-zosterian (VZV), virusul Herpes simplex, virusul Usutu sau virusul Epstein-Barr, HIV;
-
sindromul Ramsay-Hunt;
-
boala Lyme, tuberculoza;
-
sindromul Guillain-Barre;
-
sarcoidoza;
-
expunerea acuta la frig;
-
migrena cronica;
-
hipertensiunea arteriala;
-
diabetul;
-
obezitatea;
-
infectiile frecvente ale tractului respirator superior;
-
sarcina si preeclampsia;
-
factori psihologici (stresul, emotiile puternice, anxietatea, trauma).
Desi exista multe cauze potentiale, inclusiv traumatice, factori neoplazici, congenitali sau autoimuni, aproximativ 70% dintre paraliziile nervului facial sunt diagnosticate drept paralizie Bell. Dintre acestea, majoritatea sunt urmarea infectiei cu virusul Herpes simplex si reactivarii acesteia.
Paralizie Bell – simptome si manifestari clinice
Persoanele cu paralizie Bell prezinta simptome rapide si progresive pe parcursul a 1-7 zile, care de obicei ating severitatea maxima dupa 72 de ore. Slabiciunea va fi partiala sau completa doar pe jumatate din fata, ducand la slabiciunea sprancenelor, fruntii si unghiului gurii. Pacientii cu paralizie Bell pot fi incapabili sa-si inchida pleoapa sau sa-si atinga buzele pe partea afectata a fetei. La examinarea fizica, principala constatare o reprezinta slabiciunea partiala sau completa de la nivelul fruntii. Persoanele cu paralizie Bell pot prezenta, de asemenea, alterari ale simturilor gustativ si auditiv. Pot fi prezente si atalgia (durerea de urechi), disfunctia lacrimala si salivara.
Alte simptome in caz de paralizie Bell pot fi urmatoarele:
-
lagoftalmie (fanta palpebrala este largita);
-
sprancene inclinate;
-
ectropion al pleoapei inferioare;
-
retractia pleoapei superioare;
-
scaderea productiei de lacrimi;
-
dificultati de vorbire;
-
persoana nu poate increti fruntea;
-
nasul pare deviat spre partea sanatoasa a fetei;
-
obrazul este cazut de partea afectata a fetei.
Spranceana si gura de partea afectata par cazute, iar uneori persoana cu paralizie Bell poate sa prezinte si scurgerea salivei prin coltul gurii. Paralizia Bell tinde sa fie autolimitata, ceea ce inseamna ca persoana afectata isi va reveni partial sau complet in decurs de cateva saptamani. Cu toate acestea, uneori slabiciunea faciala poate dura mult mai mult, chiar luni intregi, si poate exista riscul ca acesta sa fie permanenta. Se considera ca, anual, apar aproximativ 40.000 cazuri de paralizie Bell, cu un risc de 1:60 de a dezvolta afectiunea. Rata de recurenta este de 8-12%. Chiar si fara tratament, 70% dintre persoanele afectate prezinta rezolutie completa a paraliziei.
Diagnosticul de paralizie Bell
Pentru a pune diagnosticul de paralizie Bell, este necesara evaluarea fizica a persoanei in cauza. De asemenea, pentru a descrie gradul de slabiciune a nervului facial (I = fara slabiciune si VI = cu slabiciune completa), se foloseste sistemul de clasificare House-Brackmann. Atunci cand se prezinta cu simptome fizice tipice, in concordanta cu acest tip de paralizie, nu mai sunt necesare teste de laborator sau investigatii imagistice. Daca exista caracteristici atipice, poate fi vorba si despre alte cauze centrale. Diagnosticul de paralizie Bell ar trebui sa includa si investigatii sau teste necesare identificarii cauzei de baza. Astfel, pot fi recomandate urmatoarele:
-
analize serologice (pentru boala Lyme, dar doar daca sunt prezente si alte semne clinice, cum ar fi artrita, eruptiile cutanate);
-
RMN cerebral, pentru a exclude afectiuni precum neurinomul, hemangiomul, hematomul, posibilele leziuni de la nivelul emisferelor cerebrale, leziunile capsulare sau malformatiile;
-
testul Schrimer (pentru a evalua secretia lacrimala) si testul Blatt (pentru a evalua secretia salivara);
-
electroneurografie;
-
audiometrie;
-
punctie lombara (in unele cazuri).
Diagnosticul de paralizie Bell este unul clinic, pus pe seama simptomelor. De foarte multe ori, identificarea unei cauze de baza este dificila, afectiunea fiind deseori idiopatica.
Tratament paralizie Bell
De cele mai multe ori, persoanele cu paralizie Bell isi vor reveni de la sine. Tocmai acesta este si motivul pentru care, in caz de paralizie Bell, deseori rolul tratamentului este discutabil. Insa, se considera ca tratamentele cu corticosteroizi sunt primare, cu un regim standard de 60-80 mg timp de aproximativ 1 saptamana. Studiile sustin ca antiviralele si corticosteroizii, combinate, pot imbunatati semnificativ rezultatele si rata de recuperare, spre deosebire situatiile in care se administreaza doar corticosteroizi. Persoanelor cu paralizie Bell severa (grad IV sau mai mare) li se recomanda in special terapia combinata – corticosteroizi si antivirale si respectarea igienei.
Persoanele cu paralizie Bell ar trebui sa cunoasca necesitatea de a utiliza picaturi de ochi cu rol lubrifiant si,inainte de culcare, ar trebui sa-si aplice un plasture steril deasupra ochiului afectat, pentru a se evita riscul de abraziune a corneei. Interventia chirurgicala este tratamentul pentru care ar trebui sa se opteze in ultima instanta, si mai ales in cazurile cronice. Decompresia nervului facial, pe de alta parte, nu este o optiune de tratament recomandata, deoarece deseori nu are rezultate cu eficienta dovedita, ba chiar poate ridica risc crescut de complicatii. Se recomanda consultul din partea unui specialist daca nu se observa imbunatatiri in decurs de 4 saptamani de la debut.
In caz de paralizie Bell, se mai poate opta si pentru alternative conservatoare de tratament, care se pot dovedi eficiente in anumite cazuri:
-
fizioterapie (electroterapie, unde scurte, ultraviolete, raze infrarosii) si kinetoterapie;
-
masaj;
-
exercitii de mimica si coordonare a musculaturii fetei;
-
acupunctura;
-
termoterapie.
In peste 70% din cazurile de paralizie Bell, afectiunea se vindeca complet, chiar fara a fi necesar vreun tratament, in decurs de maximum 4-5 saptamani. S-a observat ca tratamentul pe baza de corticosteroizi, initiat rapid (la cel mult 48 de ore de la debutul simptomelor de paralizie Bell), creste probabilitatea unei refaceri complete si rapide a nervului afectat. De asemenea, in caz de paralizie Bell exista si riscul de recidiva (incidenta de 12%). Un alt studiu raporteaza faptul ca pana la 10% dintre persoanele cu paralizie Bell au raportat recidive simptomatice chiar si dupa 10 ani de la primul episod al acestei afectiuni.
Paralizie Bell – complicatii si riscuri asociate
Chiar daca diagnosticul de paralizie Bell tinde sa fie autolimitat, exista si riscul de complicatii. Factorii de risc asociati cu rezultatele slabe ale evolutiei bolii includ paralizia completa a fetei, unilaterala sau bilaterala, varsta de peste 60 de ani a persoanei diagnosticate, probleme cu gustul sau cu auzul in partea afectata si scaderea salivatiei. Cu cat timpul de recuperare este mai lung, cu atat este mai probabil ca, ulterior, sa existe sechele reziduale. Cateva complicatii pe care le pot dezvolta persoanele cu paralizie Bell sunt urmatoarele: uscarea excesiva a corneei, putand duce la abraziuni corneene, pierderea vederii, leziuni permanente ale nervului sau cresterea sa anormala.
Surse:
-
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK482290/
-
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9648613/
-
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7320932/
-
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK568812/
-
https://www.sciencedirect.com/topics/neuroscience/bells-palsy
-
https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/bells-palsy