Limfom non-Hodgkin: simptome, cauze, tratament

Limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer al sangelui care se dezvolta de obicei la nivelul sistemului limfatic. Limfomul non-Hodgkin este o maladie transmisa genetic. Pacientii cu limfom non-Hodgkin nu se nasc cu aceasta afectiune. In schimb, limfomul non-Hodgkin se dezvolta atunci cand genele din interiorul anumitor celule se modifica. In cazul acestei tulburari, celulele afectate sunt limfocitele B (celule B) sau limfocitele T (celule T) care fac parte din sistemul imunitar.

Exista mai mult de 70 de tipuri de limfom non-Hodgkin. Speranta de viata pentru pacientii cu aceste afectiuni s-a marit considerabil datorita noilor tratamente, cum ar fi terapia tintita. In unele cazuri, tratamentele elimina toate semnele si simptomele limfomului non-Hodgkin si vindeca afectiunea. In alte cazuri, scopul tratamentului este de a pune boala in remisiune cat mai mult timp posibil.

Limfoamele non-Hodgkin afecteaza de obicei persoanele cu varsta de cel putin 60 de ani si sunt ceva mai frecvente la barbati decat la femei.

Ce este limfomul non-Hodgkin?

Limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer care se declanseaza in sistemul limfatic, care face parte din sistemul imunitar al organismului, mai exact sistemul care lupta impotriva germenilor. In cazul limfomului non-Hodgkin, celulele albe din sange, numite limfocite, se dezvolta anormal si pot forma excrescente (tumori) in tot corpul.

Limfomul non-Hodgkin este o categorie generala de limfom. Exista multe subtipuri care se incadreaza in aceasta categorie. Limfomul difuz cu celule B mari si limfomul folicular sunt printre cele mai frecvente subtipuri. Cealalta categorie generala de limfom este limfomul Hodgkin.

Progresele in diagnosticul si tratamentul limfomului non-Hodgkin au contribuit la imbunatatirea prognosticului pentru persoanele cu aceasta boala.

Tipuri de limfom non-Hodgkin

Exista mai multe tipuri de limfom non-Hodgkin (LNH), acestea fiind clasificate dupa felul in care arata celulele la microscop. Cele mai multe tipuri de LNH sunt clasificate fie ca limfom cu celule B, fie ca limfom cu celule T.

Cele mai frecvente tipuri de limfoame cu celule B sunt limfomul difuz cu celule B mari si limfomul folicular. Limfomul difuz cu celule B mari reprezinta aproximativ 1 din 3 cazuri, iar limfomul folicular reprezinta aproximativ 1 din 5 cazuri.

Tipurile mai putin frecvente de limfom cu celule B sunt:

• limfomul Burkitt, cunoscut si sub numele de limfom cu celule mici neclivate;
• limfomul de zona B marginala;
• limfomul limfoplasmocitar;
• limfom mediastinal primar cu celule B mari;
• limfom limfocitar cu celule mici.

Cauze

Cercetatorii au legat limfomul non-Hodgkin de mai multi factori de risc, dar cauza exacta a acestor tipuri de cancer este inca necunoscuta.

LNH este un cancer de sange care se dezvolta si isi are originea in sistemul limfatic. Se dezvolta din diferite tipuri de globule albe (limfocite) numite celule B, celule T sau celule NK („natural killer”).

• Celule B (limfocite B)

Celulele B produc proteine ​​numite anticorpi, care ajuta la protejarea organismului de bacterii si virusuri.

• Celule T (limfocite T)

Celulele T reprezinta un grup de mai multe tipuri de celule. Unele celule T distrug agentii patogeni sau celulele neobisnuite din organism, in timp ce altele ajuta la stimularea activitatii altor celule ale sistemului imunitar.

• Celulele „natural killers” (celule NK)

Celulele ucigase naturale fac parte din aceeasi familie cu celulele B si celulele T. Ele controleaza si limiteaza raspandirea mai multor tipuri de tumori si infectii microbiene.

Limfomul non-Hodgkin a fost asociat cu modificari ale unor parti ale ADN-ului numite cromozomi. Cand apar modificari cromozomiale – cunoscute sub numele de mutatii –, organismul incepe sa produca limfocite atipice. Aceste limfocite neobisnuite continua sa creasca si sa se divida, marind ganglionii limfatici si provocand tumori canceroase.

Aceste modificari cromozomiale sunt uneori rezultatul mutatiilor ADN mostenite de la un parinte sau al modificarilor genetice care se pot produce de-a lungul vietii. Modificarile genetice pot aparea din cauza expunerii la radiatii, a anumitor substante chimice care cauzeaza cancer sau a infectiilor.

Modificarile genetice par sa se produca mai mult pe masura ce oamenii imbatranesc, ceea ce ar putea explica prevalenta limfoamelor la persoanele in varsta. Cu toate acestea, modificarile genetice apar adesea fara un motiv aparent.

Factori de risc

Factorii de risc pentru limfomul non-Hodgkin sunt:

• varsta mai inaintata – cele mai multe persoane diagnosticate cu limfom non-Hodgkin au 65 de ani sau mai mult;
• sexul masculin;
• excesul de greutate si alimentatia nesanatoasa;
• infectiile bacteriene, cum ar fi infectia cu Helicobacter pylori;
• infectiile virale, cum ar fi infectia cu virusul Epstein-Barr;
• o tulburare autoimuna, cum ar fi artrita reumatoida;
• trecerea printr-un transplant de organ;
• un tratament anterior pentru cancer;
• expunerea la radiatii;
• o tulburare de imunodeficienta, cum ar fi SIDA.

Semne si simptome

Simptomele limfomului non-Hodgkin difera in functie de tipul specific si de locul in care se dezvolta celulele maligne.

Unii oameni nu prezinta simptome inainte ca maladia sa devina avansata.

Simptomele comune ale limfomului non-Hodgkin sunt:

• ganglioni limfatici mariti;
• frisoane;
• burta umflata;
• senzatie de satietate dupa consumul unei portii mici de mancare;
• invinetiri usoare;
• dificultati de respiratie;
• tuse;
• infectii frecvente;
• pierdere in greutate inexplicabila;
• oboseala.

O persoana cu un tip de limfom non-Hodgkin cu celule B se poate confrunta, de asemenea, cu febra care vine si pleaca si transpiratii nocturne severe.

Simptomele limfomului cu celule T cutanate sunt ganglionii limfatici mariti, pielea uscata, pruritul (mancarimea) si o eruptie cutanata rosie.

Diagnostic

Medicii folosesc o serie de teste pentru a diagnostica limfomul non-Hodgkin.

Examenele fizice pot fi folosite pentru a verifica dimensiunea si starea ganglionilor limfatici. Examenele fizice pot detecta daca ficatul sau splina sunt marite.

Ganglionii limfatici se umfla oricand corpul se lupta cu o infectie. Medicul poate propune realizarea unor analize de sange si urina, pentru a determina cu ce tip de infectie se lupta corpul.

De asemenea, medicul poate efectua unul sau mai multe dintre urmatoarele teste imagistice, pentru a verifica daca exista tumori si in ce stadiu ar putea fi cancerul:

• radiografie;
• tomografie computerizata (CT);
• rezonanta magnetica (RMN);
• tomografie cu emisie de pozitroni (PET);
• ecografie;
• scintigrafie osoasa.

In plus, poate efectua o biopsie, in timpul careia indeparteaza o portiune din ganglionul limfatic pentru a o testa. Acest lucru poate identifica definitiv NHL. O biopsie a maduvei osoase il poate ajuta pe medic sa determine daca boala s-a raspandit.

Medicii recomanda, de asemenea, analize de sange pentru a determina cat de avansat este limfomul.

Metode de tratament

Exista mai multe tipuri de tratamente pentru limfomul non-Hodgkin. Aceste tratamente fie ucid celulele canceroase, fie le impiedica sa se multiplice. Fiecare tratament are efecte secundare diferite. Iata mai multe informatii:

• Monitorizare atenta

Daca pacientul are un tip de limfom non-Hodgkin indolent sau cu dezvoltare lenta, dar nu prezinta simptome, medicul poate sa nu recomande medicamente sau alte tratamente, dar sa-l tina totusi sub observatie. Furnizorii monitorizeaza cu atentie sanatatea pacientului, astfel incat acesta sa fie pregatit sa inceapa tratamentul de indata ce apar simptomele.

• Chimioterapie

Aceste medicamente ataca celulele canceroase din corp. Cele mai multe medicamente chimioterapice sunt administrate intravenos si uneori au efecte secundare, cum ar fi greata, caderea parului sau scaderea nivelurilor de celule sanguine normale.

• Terapie tintita

Terapia tintita presupune administrarea de anticorpi monoclonali. Acest tratament foloseste anticorpi creati in laborator pentru a detecta si distruge anumite celule canceroase.

• Imunoterapie

Acest tratament, numit si terapie biologica, intareste sistemul imunitar al corpului. Terapia cu celule CAR-T este un exemplu de imunoterapie, desi multi furnizori de asistenta medicala considera, de asemenea, anticorpii monoclonali ca un tip de imunoterapie.

• Radioterapie

Acest tratament implica administrarea de raze X sau alte tipuri de radiatii.

• Chimioterapia cu transplant de celule stem

Celulele stem sunt celule sanguine imature care se gasesc in sange sau maduva osoasa. In cazul transplantului de celule stem, medicii pot efectua un transplant autolog de celule stem. Mai rar, acestia pot realiza un transplant alogen de celule stem.

Prevenire

Nu exista o modalitate clara de a preveni limfomul non-Hodgkin. Cu toate acestea, riscul de afectiune poate fi redus prin evitarea factorilor de risc cunoscuti, cum ar fi obezitatea si HIV.

• Folosirea metodelor de protectie de fiecare data cand va angajati in activitati sexuale va poate reduce riscul de a contracta HIV.
• Evitarea consumului de droguri intravenos sau utilizarea acelor curate atunci cand va injectati droguri va poate reduce riscul de a contracta HIV sau hepatita C.
• Urmatoarele actiuni pot ajuta la prevenirea obezitatii si pot proteja impotriva limfomului: mentinerea unei greutati moderate, mentinerea activitatii fizice si urmarea unei alimentatii nutritive care sa contina multe fructe, legume si cereale integrale. De asemenea, evitati pe cat posibil bauturile care contin zahar, carnea rosie sau procesata si alimentele procesate, in general.

Referinte:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/non-hodgkins-lymphoma/symptoms-causes/syc-20375680

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15662-non-hodgkin-lymphoma

https://www.healthline.com/health/non-hodgkins-lymphoma

https://www.medicalnewstoday.com/articles/327277