Informatii complete despre saptamana 27 de sarcina

Informatii complete despre saptamana 27 de sarcina Informatii complete despre saptamana 27 de sarcina

Ultima actualizare: 17 iunie 2021

saptamana-27-sarcina

Saptamana 27 de sarcina inseamna, practic, sfarsitul celui de-al doilea trimestru si inceputul celui de-al treilea. Pe masura ce intri in ultimul trimestru, bebelusul ia si mai mult in greutate, iar corpul tau va trece prin mai multe schimbari ca raspuns la aceasta crestere fetala.

De asemenea, in saptamana 27 de sarcina, in creierul bebelusului se formeaza noi conexiuni neuronale. In plus, acesta incepe sa exerseze miscarile musculare necesare pentru respiratie dupa nastere.

 

Cuprins:

Bebelusul tau in saptamana 27 de sarcina

Corpul tau in saptamana 27 de sarcina

Sfaturi pentru saptamana 27 de sarcina

 

Bebelusul tau in saptamana 27 de sarcina

In saptamana 27 de sarcina, bebelusul are in jur de 24,4 centimetri de la crestet pana la sezut si aproximativ 34,7 centimetri de la crestet pana la calcaie. In plus, bebelusul a depasit cu cateva grame borna de un kilogram.

Activitatea creierului

Creierul fatului este mai activ ca niciodata in aceasta etapa. Neuronii si sinapsele (locurile unde se intalnesc celulele creierului) se formeaza continuu si realizeaza un sistem de conexiuni complexe in creier.

Plamanii se maturizeaza

Plamanii bebelusului isi continua procesul de dezvoltare si se pregatesc de marele moment in care vor respira dupa nastere. Micii saci de aer din plamani (numiti alveole pulmonare) se extind pentru ca bebelusul sa faca schimbul de gaze dupa nastere. Intre timp, celulele plamanilor produc cantitatea suficienta de surfactant necesara pentru a evita colapsul alveolelor.

De asemenea, fatul exerseaza respiratii de lichid amniotic, aceasta fiind o parte importanta a dezvoltarii sale pulmonare. Un detaliu interesant este ca bebelusul isi petrece aproximativ 10%-20% din timp exersand respiratiile.

Copilul iti recunoaste vocea

Veste extrem de interesanta: in saptamana 27 de sarcina, bebelusul ar putea recunoaste atat vocea ta, cat si a partenerului tau. Dezvoltarea sa auditiva (sau auzul) se imbunatateste pe masura ce reteaua de nervi catre urechi se maturizeaza. Cu toate acestea, sunetele pe care le aude sunt usor ”infundate” din cauza stratului cremos de vernix caseosa care il acopera pe cel mic.

Bebelusul are gust si... (hic) sughita

In acest moment, papilele gustative ale fatului sunt foarte dezvoltate, mai mult decat vor fi vreodata in afara pantecului, de fapt. De exemplu, daca mananci picant, bebelusul va putea simti gustul din lichidul amniotic. Ba mai mult, unii bebelusi ar putea sughita ca raspuns la mancarea picanta pe care o consuma mamicile lor.

Supravietuirea in afara uterului in saptamana 27 de sarcina

Bebelusii nascuti in saptamana 27 de sarcina sunt considerati inca extrem de prematuri si vulnerabili si trebuie ingrijiti in mod deosebit. Cu toate acestea, cercetatorii sustin ca aproximativ 90% dintre copiii nascuti in saptamana 27 de sarcina vor supravietui daca sunt ingrijiti in unitatea de terapie intensiva neonatala.

Corpul tau in saptamana 27 de sarcina

In aceasta etapa, sarcina ta a trecut de borna de 6 luni. In acest moment, corpul tau a trecut deja prin multe modificari si va continua sa faca acest lucru pana in momentul sosirii bebelusului. Ca multe femei care au intrat in al treilea trimestru, cel mai probabil te simti epuizata fizic si emotional. Copilul creste si la fel se intampla si cu arsurile tale stomacale, acumularea in greutate, durerile de spate si umflaturile.

Intrarea in trimestrul al treilea vine de obicei cu un set complet nou de simptome si disconforturi specifice sarcinii. In aceasta saptamana vei observa ca sanii si hemoroizii au devenit tot mai mari, deoarece hormonii din timpul sarcinii continua sa-si puna amprenta asupra sistemelor corpului (printre care si digestia). Din aceasta cauza, vei continua sa iei in greutate in mod constant.

Cresterea sanilor

Pentru a avea o sarcina cat mai usoara, e important sa acumulezi kilograme intr-un mod cat mai sanatos. O parte din greutatea suplimentara este rezultatul cresterii in dimensiuni a bebelusului, a lichidului amniotic, a placentei si a uterului. Greutatea in plus este produsa si de sangele suplimentar pe care il produce corpul tau si de apa retinuta in corp. In plus, sanii contribuie si ei la greutatea suplimentara din timpul sarcinii.

sarcina-27

In mod normal, dimensiunea sanilor este determinata de cantitatea de tesut adipos din acestia. Cu toate acestea, in sarcina, tesutul care produce laptele matern este in crestere pentru ca se pregateste de hranirea bebelusului dupa nastere. Aceasta transformare schimba dimensiunea si greutatea sanilor.

Hemoroizii devin din ce in ce mai incomozi

Hemoroizii sunt foarte frecventi in aceasta etapa a sarcinii. Nu mai putin de 25%-35% dintre femeile insarcinate sunt afectate de hemoroizi. Umflarea venelor din zona rectala este cauzata de constipatie (o problema foarte intalnita in sarcina) si de presiunea pusa de uterul aflat in continua crestere.

Sfaturi pentru saptamana 27 de sarcina

Marirea sanilor – cum poti gestiona situatia

La unele viitoare mamici, sanii cresc doar putin, in timp ce altele experimenteaza schimbari majore. Femeile insarcinate cu sanii mari si grei se confrunta cu disconfort si dureri de spate, mai ales daca sutienele nu suporta greutatea suplimentara. Pentru a reduce disconfortul:

- poarta un sutien confortabil, care sustine greutatea sanilor si care se potriveste formei acestora

- foloseste sutiene cu bretele mai largi, care pot distribui mai bine greutatea si care pot ameliora durerea de umar

- incearca sa dormi folosind un sutien confortabil, de tip sport, pentru un confort sporit pe timpul noptii

Cum pot fi combatuti hemoroizii

In timp ce sarcina avanseaza si burtica devine mai mare si mai grea, hemoroizii ar putea crea si mai multe probleme. Din fericire, disconfortul poate fi ameliorat astfel:

- nu sta in picioare pentru prea mult timp

- consuma multe alimente care contin fibre sanatoase, cum ar fi cerealele integrale, semintele de in, fructe cu coaja, legumele, orezul brun si lintea

- bea multa apa pentru a mentine tractul digestiv in miscare

- nu te incorda cand mergi la toaleta (incordarea cauzata de constipatie poate provoca hemoroizi)

- fa exercitii fizice in mod regulat pentru o mai buna miscare a reziduurilor prin intestine

- fa bai de sezut cu apa calda sau calduta

- afla daca exista creme care amelioreaza mancarimile si durerile

Referinte:

https://www.verywellfamily.com/27-weeks-pregnant-4159102

https://www.whattoexpect.com/pregnancy/week-by-week/week-27.aspx

https://www.healthline.com/health/pregnancy/27-weeks-pregnant