Infectia cu Pseudomonas aeruginosa

Infectia cu Pseudomonas aeruginosa Infectia cu Pseudomonas aeruginosa

Ultima actualizare: 30 mai 2023

Pseudomonas aeruginosa este o bacterie oportunista care cauzeaza infectii acute ori cronice la persoanele cu stari imunitare compromise, frecvent ca fundalul existentei unei alte patologii si afectiuni. Tratamentele infectiilor cu Pseudomonas aeruginosa sunt extrem de dificile, intrucat aceasta sufera mutatii rapide, adaptative, in urma carora castiga rezistenta la antibiotice. Studii epidemiologice arata ca la nivel global aproximativ 700.000 de persoane mor anual din cauza infectiilor cu bacterii rezistente la antibiotice, infectii cu Pseudomonas aeruginosa gasindu-se la 12,9% dintre pacientii decedati. Aceste infectii bacteriene au potentialul de a fi mortale.

Bacteria reprezinta unul dintre principalii agentie etiologici ai infectiilor nosocomiale, cele care apar ca urmare a internarii in spitale. Pseudomonas aeruginosa si Pseudomonas maltophilia se pare ca sunt implicate in 80% dintre infectiile oportuniste cu pseudomonade. Pacientii internati care sufera de cancer, fibroza chistica si arsuri prezinta un risc de fatalitate de 50% in cazurile in care sunt infectati cu Pseudomonas aeruginosa. Bacteria este responsabila de dezvoltarea si aparitia a numeroase afectiuni si complicatii, care intereseaza sistemul cardiovascular (cum ar fi cazul endocarditei), plamanii, tractul urinar, organele de simt si sistemul nervos central.


Infectia cu Pseudomonas aeruginosa – generalitati

Pseudomonas aeruginosa este o bacterie care se gaseste in mediul din jur (sol, apa) si care are capacitatea de a se raspandi deosebit de rapid prin intermediul suprafetelor, echipamentelor sau mainilor contaminate. Este agentul etiologic a unei game variate de infectii care au potentialul de a pune in pericol viata pacientului, in special daca acesta are sistemul imunitar slab si sufera de alte afectiuni. La indivizii sanatosi, cu sistem imunitar puternic, bacteria cauzeaza afectiuni acute, cum ar fi o eruptie cutanata sau o infectie a urechii, precum si pneumonie. Pe scurt, acest agent patogen poate cauza o gama variata de afectiuni, multe necesitand urgente medicale.

Pseudomonas aeruginoasa este un bacil Gram-negativ, nesporulat, capabil sa provoace foarte multe tipuri de infectii atat la gazdele imunocompetente, cat si la cele imunocompromise. Fiind un bacil, are forma de bastonas, care poate atinge pana la 3 μm in lungime si 0,8 μm diametru. Se observa o incidenta mai crescuta a infectiilor cu Pseudomonas aeruginosa in randul femeilor si barbatilor cu sistem imunitar scazut, iar versatilitatea bacteriei, precum si rezistenta specifica la antibiotice, in sinergie cu alte mecanisme de aparare si contracarare a protocolului terapeutic, fac ca infectiile sa fie deosebit de greu de tratat, chiar si din prisma medicinii moderne.

Infectia cu Pseudomonas aeruginosa – factori de risc

Pseudomonas aeruginosa este o bacterie extrem de raspandita in mediul inconjurator, in special in apele dulci. In mediul urban, focarul de infectie poate fi reprezentat de baile publice, jacuzzi si piscine publice. In mod uzual, bacteria este un agent oportunist, cauzand infectii la persoane cu imunitate scazuta, dar este si o cauza majora a infectiilor nosocomiale: pneumonia asociata ventilatiei mecanice, infectiile tractului urinar asociate cateterului si altele. Infectia dupa ce se atinge o suprafata contaminata este uzuala, insa deseori cauza este necunoscuta.

Totusi, exista mai multi factori de risc care pot creste posibilitatea de infectie cu Pseudomonas aeruginosa:

  • stari imunocompromise: fibroza chistica, bronsiectazia, arsurile, cancerul, infectia cu HIV, diabetul zaharat necontrolat;
  • internarea la sectia de terapie intensiva;
  • spitalizarea;
  • neutropenia;
  • tratamentul cu medicamente imunosupresoare;
  • purtarea de dispozitive medicale (catetere, tuburi endotraheale);
  • ventilatia mecanica;
  • infectii cu Pseudomonas aeruginosa in urma transplantului de organe;
  • contactul cu suprafete contaminate;
  • ingestia de alimente si apa contaminate;
  • varsta inaintata (ca urmare a faptului ca sistemul imunitar este deficitar);
  • obezitatea.

 

La persoanele sanatoase, cu sistem imunitar functional, infectiile cu Pseudomonas aeruginosa apar cel mai frecvent ca urmare a contactului cu suprafetele contaminate, din bazinele publice cu apa, consumul de alimente sau apa contaminata. Infectiile cu aceasta bacterie se pot traduce printr-o gama variata de afectiuni, atat acute, cat si cronice:

Infectii acute cu Pseudomonas aeruginosa

Printre cele mai uzuale afectiuni si patologii de natura acuta care pot fi cauzate de infectia cu Pseudomonas aeruginosa se regasesc:

  • infectii ale tractului respirator;
  • keratita si ulcere corneene;
  • infectii ale tractului urinar;
  • infectii ale fluxul sangvin;
  • osteomielita;
  • keratita;
  • otita externa (cu otalgie si otoree);
  • foliculita Pseudomonas aeruginosa („foliculita de jacuzzi”);
  • fibroza chistica;
  • otita;
  • meningita;
  • endoftalmia;
  • infectii gastrointestinale (enterocolita necrozanta).

 

Acestea sunt doar cateva afectiuni care cauzate de infectia acuta cu Pseudomonas aeruginosa, insa gama este mult mai complexa si necesita diagnosticul pus de catre medicul specialist, prin teste de specialitate specifice.

Infectii cronice cu Pseudomonas aeruginosa

Infectia cronica cu Pseudomonas aeruginosa se observa la mai mult de 60% dintre adultii care au fibroza chistica pe fond genetic, fiind in legatura cu cresterea mortalitatii: compromiterea si pierderea functiei pulmonare, ca urmare a leziunilor. Pseudomonas aeruginosa este bacteria ce se gaseste in cantitatea cea mai mare la nivelul ranilor cronice: ulcerele piciorului diabetic, dar si ulcere venoase ale picioarelor si ulcere de presiune. Prezenta acestei bacterii previne, astfel, vindecarea ranilor si exacerbeaza deteriorarea tesutului. Conform studiilor, ranile reprezinta un mediu prielnic dezvoltarii bacteriei Pseudomonsa aeruginosa

Infectia cu Pseudomonas aeruginosa – cauze

Infectiile cu Pseudomonas aeruginosa pot fi obtinute prin mai multe moduri. Aceasta se poate dezvolta pe fructe si legume, asadar infectia apare ca urmare a consumului de alimente. Intrucat se gaseste aproape pe orice tip de suprafata, poate fi luata prin contactul cu suprafetele care au fost ulterior infestate. Totusi, cele mai severe infectii cu Pseudomonas aeruginosa apar chiar in spitale, unde se dezvolta pe diferite echipamente medicale sau anexe folosite. Cauzele infectiei sunt multifactoriale, dar ceea ce intereseaza clinicianul este reprezentat de modul in care infectia cu Pseudomonas aeruginosa se manifesta, cauza infectiei ramanand deseori obscura.

Diagnosticul infectiei cu Pseudomonas aeruginosa

Diagnosticul infectiei cu Pseudomonas aeruginosa se face pe baza cunoasterii faptul ca aceasta este agentul etiologic a numeroase afectiuni. Medicul va efectua un examen fizic, va analiza si inspecta simptomele acuzate, precum si istoricul medical. La necesitate, se pot efectua teste de laborator pentru izolarea si identificarea speciei, cu efectuarea antibiogramei necesara pentru a ghida corespunzator terapia medicamentoasa. Pseudomonas aeruginosa este identificat pe baza morfologiei sale Gram, faptului ca este nefermentativ, da reactie pozitiva cu oxidaza si prezinta un miros de usor de fructe, alaturi de capacitatea de a se dezvolta la 42°C.

Infectia cu Pseudomonas aeruginosa – tratament

Tratamentul infectiei cu Pseudomonas aeruginosa trebuie sa fie elaborat in functie de starea si simptomele pacientului, traduse prin anumite patologii asociate infectiei. Foliculita cauzata de infectia este autolimitata, nu necesita interventie. Alte infectii implica administrarea de antibiotice, de cele mai multe ori, sau debridarea chirurgicala. Deosebit de importanta in elaborarea tratamentului infectiei cu Pseudomonas aeruginosa este efectuarea antibiogramei, pentru a determina care sunt active impotriva bacteriei. Pentru anumite subtipuri ale bacteriei Pseudomonas aeruginosa, multirezistente la antibiotice, optiunile de tratament sunt limitate.

Infectia cu Pseudomonas aeruginosa – complicatii

Prognosticul infectiei cu Pseudomonas aeruginosa nu este unul specific, depinzand de tipul de infectie, de caracteristicile individuale ale persoanei infectate, comorbiditatile si alte stari care pot duce la deprecierea starii imunitare. De asemenea, acesta depinde si de disponibilitatea din ce in ce mai mica a antibioticelor cu actiune rapida asupra pseudomonelor si multe altele. Dintre complicatii, osteomielita oaselor piciorului si artrita septica sunt destul de frecvent intalnite, pe langa numeroase alte afectiuni.

Neuropatiile nervilor cranieni pot aparea in otita externa maligna avansata. Infectiile pseudomonale sistemice sunt cele mai grave, putand duce la insuficienta respiratorie, soc septic si deces. Intarzierile in instaurarea si elaborarea tratamentului de specialitate sunt asociate cu cresterea marcanta a riscului mortalitatii. De asemenea, exacerbarea simptomelor asociate unei anumite afectiuni, cu dezvoltarea necontrolata a incarcaturii bacteriene, poate fi o complicatie debilitanta, cu potential deosebit de violent asupra pacientului.

 

Surse:

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/pseudomonas-aeruginosa

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9233671/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK557831/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK8326/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9818774/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8572145/

https://www.cdc.gov/hai/organisms/pseudomonas.html

https://www.everydayhealth.com/pseudomonas-aeruginosa/