Hepatita D (HVD) - ce este si cum se manifesta

Virusul hepatitei D (HVD) a fost descoperit in anul 1977, izolat de la persoane infectate cronic cu virusul hepatic B (HVB). Desi s-a crezut ca acest virus poate afecta toate persoanele, a fost observat faptul ca doar persoanele deja diagnosticate cu hepatita B se pot infecta cu virusul, iar aceasta este o particularitate unica. Hepatita D, denumita si hepatita Delta, nu apare decat la un individ care deja este diagnosticat cu hepatita B. Pentru a se replica, virusului hepatic D ii este necesar antigenul de suprafata al virusului hepatic B. Drept urmare, este necesar ca o persoana sa gazduiasca in organism virusul hepatic B, anterior dezvoltarii infectiei cu virusul hepatic D.

Hepatita D - generalitati

Se estimeaza ca aproximativ 5% dintre persoanele cu hepatita B au concomitent si hepatita D, ca urmare a infectiei secundare. Ca orice alta forma de hepatita, boala afecteaza ficatul. Totusi, se considera ca hepatita D este cea mai agresiva forma de hepatita, in primul rand din cauza ca apare in asociere cu hepatita B. Statisticile estimeaza ca aproximativ 42 milioane de persoane, la nivel mondial, sufera si de aceasta forma de hepatita. Coinfectia cu virusul hepatic D nu doar ca duce la exacerbarea simptomelor de hepatita, insa creste si riscul complicatiilor asociate. In egala masura, tratamentul unei suprainfectii este mai dificil decat al unei coinfectii.

Hepatita D - cauze si factori de risc

Este important de retinut faptul ca hepatita D poate aparea doar la persoanele diagnosticate deja cu hepatita B. In acest context, virusul se transmite asemanator cu virusul hepatic B, dupa cum urmeaza:

• Contactul cu sangele persoanei infectate si cu alte fluide corporale (secretii vaginale, lichid seminal, laptele matern);
• Virusul hepatic D poate fi transmis vertical, de la mama la fat, in momentul nasterii;
• Virusul se transmite si pe cale sexuala, prin contact sexual neprotejat;
• Contactul cu instrumente medicale si chirurgicale nesterile, inclusiv cele folosite in saloane de cosmetica, tatuaj;
• Transfuzii de sange si hemodializa;
• Hepatita D nu se transmite prin saliva, asadar prin sarut, dar agentul viral poate fi transmis prin folosirea in comun a periutelor de dinti (sangerari gingivale) sau a lamelelor de ras (ca urmare a microleziunilor pielii si infectarea cu sange);
• Administrarea intravenoasa de droguri.

De asemenea, este important de mentionat diferenta intre coinfectie si suprainfectie:

• In cazul unei coinfectii, vorbim despre infectarea simultana atat cu virusul hepatitei B, cat si cu virusul hepatitei D;
• In cazul unei suprainfectii, vorbim despre infectarea cu virusul hepatitei D a unei persoane care deja sufera de hepatita B cronicizata. Drept urmare, replicarea virusului este asigurata, ceea ce va duce la suprainfectia cu virusul hepatic D.

In cazul coinfectiei, riscul ca hepatita D sa se cronicizeze este mult mai mic, pentru ca virusul nu dispune inca de „suportul” necesar replicarii. Conform datelor, in cazul coinfectiei simultane cu cei doi agenti virali, riscul ca hepatita D sa se cronicizeze este de aproximativ 10%.

Hepatita D - simptome si manifestari clinice

Simptomele asociate cu hepatita D sunt foarte similare cu cele ale altor forme de infectie virala hepatica. Multe persoane cu hepatita D sunt totusi asimptomatice. Perioada de incubatie a HVD este de cuprinsa intre 3-7 saptamani (in coinfectie) si de aproximativ 3 saptamani (in cazul unei suprainfectii). Perioada de incubatie scade in cazul suprainfectiei, deoarece exista deja virusuri hepatice B care ii asigura replicarea. Simptomele de hepatita D, in cazul in care acestea exista, sunt urmatoarele:

• Stari febrile;
• Dureri abdominale si articulare;
• Greata;
• Varsaturi;
• Icter;
• Lipsa poftei de mancare;
• Oboseala generalizata;
• Urina inchisa la culoare si scaune deschise la culoare;
• Insomnii, dificultati de concentrare.

Hepatita D provoaca aceleasi modificari histologice la nivel hepatic ca si alte infectii virale, cu necroza si inflamatia celulelor hepatice, infiltrari la nivelul parenchimului hepatic. Cronicizata, creste semnificativ riscul de afectare hepatica progresiva, ciroza si carcinom hepatocelular.

Diagnosticul de hepatita D

Diagnosticul de hepatita D se pune pe seama prezentei virusului hepatic D in sange. Ca raspuns la prezenta antigenului viral, sunt produsi anticorpi anti-HVD. Exista trei modele infectioase:

• Coinfectia acuta HVD/HVB;
• Suprainfectia acuta cu HVD;
• Infectia cronica cu HVD (in asociere cu hepatita B diagnosticata).

Modelul infectios poate fi identificat pe baza nivelului de ARN-HVD si anticorpilor anti-HVD. Deoarece virusul hepatic D este dependent de virusul hepatic B, prezenta HBsAg (antigenul de suprafata al virusului hepatitei B) este esentiala pentru diagnostic. In infectia acuta cu HVD, se observa ca aparitia antigenului Delta este rapida, dar de scurta durata, purtand fi necesare teste repetate in vederea depistarii. Aparitia anticorpilor anti-HVD este tardiva in infectia acuta si ar putea fi singura modalitate de a diagnostica hepatita D acuta, daca alti markeri ai infectiei sunt absenti. Daca testul ARN-HVD este pozitiv, atunci persoana este pozitiva pentru hepatita D.

Tratament hepatita D

In ciuda progreselor medicale actuale, tratamentele pentru hepatita D sunt limitate si nu exista niciun fel de abordare terapeutica standardizata. Desi nu a fost aprobat de FDA drept alternativa de tratament a hepatitei D cronice, interferonul alfa (IFN-alfa) s-a dovedit a fi benefic in cateva studii clinice. Scopul tratamentului cu interferon alfa este de a suprima replicarea virusului. La persoanele care au urmat acest tratament, ulterior s-a demonstrat incapacitatea de a mai detecta ARN-HVD in ser si antigenul Delta la nivel hepatic. Obiectivele finale de tratament in cazurile de hepatita D, si nu numai, includ normalizarea functiei hepatice si reducerea inflamatiei.

In anul 2020, in Europa s-a aprobat Bulevirtide, sub numele de marca Hepcludex. Lipopeptida se administreaza subcutanat si inhiba in mod specific intrarea HVB/HVD in hepatocite. Un alt medicament este Lonafarnib, un inhibitor al farnesil-transferazei, administrat oral. Actioneaza prin mecanisme specifice, ducand la inhibarea asamblarii virionului in hepatocite. Se observa o reducere a ARN-ului viral dependenta de doza. REP2139 este un polimer de acid nucleic care blocheaza selectiv asamblarea particulelor subvirale. De asemenea, s-a observat ca folosirea sa duce la scaderea nivelurilor serice de ARN-HVD, dar nu se cunoaste mecanismul de actiuni.

Hepatita D - complicatii si riscuri asociate

Suprainfectia cu virusul hepatic D creste semnificativ riscul de complicatii asociate hepatitei si de asemenea poate duce la simptome mult mai severe. Cateva dintre complicatiile asociate sunt urmatoarele:

• Ciroza;
• Insuficienta hepatica;
• Carcinom hepatocelular;
• Insuficienta hepatica fulminanta.

In sine, ciroza provoaca complicatii multiple, cum ar fi encefalopatia hepatica, hipertensiunea portala, ascita, peritonita bacteriana spontana, sangerare variceala, sindrom hepatorenal, eruptii cutanate, vasculita si glomerulonefrita. Limfomul non-Hodgkin, sialadenita limfocitara focala, tiroidita autoimuna, porfiria cutanata tardiva si lichenul plan pot fi alte complicatii asociate, in special in cazul suprainfectiilor.

Sfaturi pentru preventie

Pentru a reduce riscul de hepatita D, se recomanda, in primul rand, reducerea riscului infectiei cu virusul hepatic B. Vaccinarea impotriva virusului hepatic B face parte din schema nationala de vaccinare, propusa de Ministerul Sanatatii. Vaccinul este administrat in primele 24 de ore si ulterior in doua trei de rapel la 2, 4 si 12 luni. Totusi, vaccinul se poate administra si persoanelor adulte, reducand riscul de hepatita B si, implicit, hepatita D. Alte modalitati prin care se poate reduce riscul de hepatita D sunt:

• Contactul sexual protejat;
• Verificarea anterioara a instrumentarului folosit pentru proceduri cosmetice sau tatuaje, dar si in cabinete medicale si stomatologice, in vederea asigurarii ca acestea sunt sterile;
• Limitarea contactului cu persoana diagnosticata cu hepatita sau cu suspiciune de diagnostic.

Vaccinarea, in cele din urma, reprezinta principala modalitate de a preveni hepatita D. Eficienta vaccinului este dovedita prin incidenta tot mai mica a hepatitei. Vaccinul are potential efect de protectie chiar pe durata intregii vieti.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470436/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9276264/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513490/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK554549/

https://www.sciencedirect.com/topics/neuroscience/hepatitis-d-virus

https://www.sciencedirect.com/topics/biochemistry-genetics-and-molecular-biology/hepatitis-d