Edem osos – cauze, diagnostic si optiuni de tratament

Prin edem osos intelegem, de fapt, o acumulare de fluid la nivelul maduvei osoase. O astfel de constatare este relativ comuna in urma investigatiilor de rezonanta magnetica nucleara (RMN). In mod obisnuit, un edem osos se dezvolta la nivelul extremitatilor inferioare, tinde sa fie lipsit de simptome, motiv pentru care este o constatare accidentala in urma unor investigatii de rutina. Edemul maduvei osoase (prescurtat si BME) apare in special la nivelul articulatiilor membrelor inferioare, indeosebi in articulatia soldului, genunchiului si gleznei. Totusi, exista posibilitatea de a se dezvolta oriunde de-a lungul traiectului osos, cauza subiacenta dictand adesea localizarea.

De mentionat este faptul ca termenul de „edem osos” este oarecum impropriu. In clinica, edemul defineste in special acumularea de lichid in exces, ceea ce duce la aparitia unei formatiuni caracteristice. In asa-zisul edem al maduvei osoase, colectia lichidiana nu este omogena, ci poate sa apara ca urmare a mai multor procese patologice, cum ar fi infarctul osos, hemoragia, infiltrarea celulelor inflamatorii, fibroza si hipervascularizarea zonei afectate. Asadar, nu vorbim despre un „edem” in sine, ci mai mult despre o constatare radiologica tradusa sub forma de „edem osos”. O gama deosebit de variata de cauze poate duce, in cele din urma, la aparitia edemului maduvei osoase.

Edem osos – cauze si factori de risc

In esenta, putem vorbi despre doua tipuri de edem osos, si anume edemul medular primar (care mai este numit si sindromul de edem medular) si edemul osos secundar (cauzat de anumite tipuri de afectiuni sau procese patologice).

1. Edem osos primar

Dupa cum am mentionat, este vorba despre sindromul de edem medular. Se prezinta cu durere si constatarea radiologica a unui edem la nivelul oaselor. Cauzele nu sunt cunoscute, dar exista dovezi care sustin ca acest fenomen este asociat cu tulburari metabolice, printre care si deficitul de vitamina D. Sindromul de edem medular a fost descris pentru prima data la femei insarcinate aflate in cel de-al treilea trimestru de sarcina. Alte studii sustin ca ciroza si hiperlipoproteinemia de tip IV (hipertrigliceridemia endogena) se pot prezenta cu acest tip de edem osos primar. Alte posibile cauze includ anomaliile vasculare, tromboembolismul, inhibarea fibrinolizei in vivo.

2. Edem osos secundar

Aparitia unui edem osos secundar este cauzata de o afectiune subiacenta sau de un proces patologic activ. In functie de natura cauzei de baza, se pot diferentia urmatoarele:

Cauze traumatice:

• fracturi si leziuni la nivelul oaselor (acute, osteoporotice, de stres si suprasolicitare);
• osteoporoza locala tranzitorie;
• vanatai periostale;
• leziuni osteocondrale (osteocondrita disecanta) si ligamentare;
• stres si alterarea biomecanicii (fasciita plantara, tendinita, entezita);
• contuzii osoase.

Cauze degenerative:

• osteoartrita;
• artroza.

Cauze inflamatorii:

• aertropatii;
• entezite inflamatorii;
• spondilita anchilozanta;
• psoriazis;
• inflamatie sistemica cronica (lupus);
• poliartrita reumatoida;

Cauze vasculare (ischemice):

• osteonecroza;
• sicelimia;
• policitemia;
• sindrom dureros regional complex de tip 1;
• tromboembolism;
• anomalii vasculare.

Cauze infectioase:

• osteomielita;
• osteodiscita;
• artrita septica;
• sepsis (infarctul osos).

Cauze metabolice (endocrine):

• picior diabetic sau picior Charcot;
• guta;
• tendinita calcificanta;
• insuficienta renala cronica;
• sarcina;
• ciroza hepatica;
• deficit de vitamina D (osteomalacie la adulti);
• hiperparatiroidism;
• sindrom Cushing;
• osteoporoza.

Cauze iatrogenice:

• dupa interventii chirurgicale locale;
• dupa radioterapie;
• dupa tratamentul cu steroizi si antiinflamatoare nesteroidiene.

Cauze neoplazice:

• cancer osos primar (osteosarcom, condrosarcom, sarcom Ewing);
• cancer osos secundar (metastazarea osoasa a altor tipuri de cancer, in special cel de prostata si cancerul pulmonar, mamar sau renal);
• cancerele de sange (leucemie mieloida).

Asa cum se poate vedea, exista o gama deosebit de variata de cauze care pot sta la baza aparitiei unui edem osos. Drept urmare, pentru a se diagnostica eventuala cauza subiacenta (in cazurile de edem osos secundar), pot fi necesare numeroase investigatii imagistice si hematologice. Cu toate acestea, in prima instanta este necesar sa se certifice daca respectiva constatare imagitica, sub forma de edem osos, nu reprezinta de fapt o tumora asociata unui eventual cancer. Uneori, ar putea fi necesara chiar prelevarea unei biopsii osoase si examinarea anatomopatologica. Insa, foarte rar se dovedeste ca un edem osos este, de fapt, o formatiune tumorala maligna (cancer).

Edem osos – simptome si manifestari

Este foarte probabil ca existenta unui edem osos sa nu provoace niciun fel de simptom. Totusi, daca acestea exista, de obicei tind sa fie destul de severe. Durerea osoasa este principalul semn al existentei unui edem osos, care se poate manifesta atat in miscare, cat si in repaus. De obicei, durerea este indeajuns de severa pentru a limita functionalitatea membrului afectat si, astfel, si activitatile zilnice intreprinse. Poate fi prezenta si umflatura tipica de edem osos (vizibila chiar si cu ochiul liber, daca este indeajuns de mare). Spatiile articulare sunt intacte, asa ca durerea tipica de articulatii si efuziunea articulara nu sunt simptome clasice in caz de sindrom osos, ci un fenomen rar.

De obicei, vorbim despre edem osos la articulatia soldului, genunchiului, gleznei sau la nivelul piciorului. Conform specialistilor, un edem osos evolueaza in trei faze.

1. Prima faza: dureaza aproximativ 30 de zile si se prezinta cu durere si disfunctia membrului afectat (folosirea sa devine tot mai dificila);
2. A doua faza: urmatoarele 30-60 de zile, caracterizate prin cresterea nivelului de durere pana in punctul in care aceasta atinge severitatea maxima:
3. A treia faza: in urmatoarele cateva luni, simptomele de edem osos tind sa regreseze, insa ar trebui remarcat faptul ca prezentarea modului in care are loc atenuarea simptomelor ar putea fi diferita de la o persoana la alta.

De asemenea, zona in care s-a dezvoltat edem osos tinde sa fie sensibila la atingere, calda, iar in unele cazuri se inroseste (in special daca exista si un proces inflamator activ). In schimb, asa cum a fost mentionat si la inceputul acestui articol, deseori edemul osos va fi identificat dintr-o pura intamplare, asadar fara a exista simptome, ca parte a investigatiilor de rutina pentru alte eventuale patologii osoase.

Diagnosticul de edem osos

Identificarea edemului osos se face pe seama rezultatelor oferite de investigatiile imagistice cu sensibilitate superioara, cum ar fi tomografia computerizata (CT-ul) sau investigatia imagistica prin rezonanta magnetica nucleara (RMN). Ambele tipuri de investigatii prezinta aplicabilitate clinica, dupa cum urmeaza:

• CT-ul: ajuta la evaluarea demineralizarii osoase si excluderea altor potentiale cauze care ar putea duce la durere si umflare, cum ar fi un proces malign sau o infectie a osului;
• RMN-ul: se considera a fi o investigatie relativ mai buna pentru a evalua cauzele, deoarece edemul poate fi detectat mult mai rapid, ceea ce sprijina un diagnostic diferential precoce.

Ar putea fi efectuate si analize de sange pentru a identifica eventualele cauze care duc la edem osos, uneori persoana cu aceasta afectiune prezentand niveluri scazute de vitamina D. In astfel de cazuri, se poate recomanda testarea densitatii minerale osoase (prin osteodensiometrie). Este important sa se faca si anamneza si istoricul medical al pacientului, deoarece se poate certifica eventualul tratament anterior cu corticosteroizi sau radioterapia, respectiv cauzele iatrogenice. Diagnosticul nu se pune pe seama simptomelor, deoarece acestea sunt nespecifice. Pentru a se exclude eventualul risc de tumora maligna pe care il ridica un edem osos, se poate face biopsie.

Optiuni de tratament in caz de edem osos

In mod obisnuit, in caz de edem osos primar (sindromul edemului medular) nu este necesar un tratament, deoarece afectiunea este autolimitata. Scopul acestuia este de a ameliora simptomele asociate, daca acestea exista. Terapia fizica (kinetoterapia), evitarea suprasolicitarii membrului afectat si, eventual, administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, pot ajuta la un control mai bun al simptomelor. Tratamentul cu nifedipina se dovedeste, de asemenea, foarte util. Analogii de prostaciclina, folositi pentru ischemia critica, pot imbunatati functionalitatea si reduce foarte mult durerea asociata, dar sunt contraindicati la pacientii care administreaza anticoagulante si la femeile insarcinate.

In caz de edem osos secundar, tratamentul se individualizeaza in functie de cauza de baza, care duce la aparitia acestuia. De exemplu, se poate opta pentru interventie chirurgicala si foraje de decompresie, dar asta in functie particularitatile pe care le prezinta respectivul edem osos (de la marime, pana la localizare si eventualele comorbiditati ale persoanei). De obicei, in caz de edem osos se recomanda si kinetoterapie si fizioterapie. Terapia cu unde de soc extracorporeale (ESWT) este eficienta, indeosebi in cazurile incipiente. Suplimentarea exogena cu bifosfonati (antiosteoporotice) si vitamina D, de asemenea, poate fi recomandata pentru a preveni progresia si a corecta deficitul nutritional.

Surse:

1. https://radiopaedia.org/articles/bone-marrow-oedema
2. https://radiopaedia.org/articles/bone-marrow-oedema-syndrome-of-the-foot-and-ankle
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK559176/
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7074543/
5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8625152/
6. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10095188/
7. https://sci-hub.se/10.5435/JAAOS-D-20-00142
8. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9696648/