Despre scabie – ghid complet al simptomelor si optiunilor terapeutice

Scabia (raia) este o infectie contagioasa a pielii, cauzata de parazitul artropod Sarcoptes scabiei (sarcoptul raiei), ducand la mancarimi severe in special pe timpul noptii. Persoanele cu scabie au un risc foarte mare de a transmite infectia mai departe, deoarece exista mai multe modalitati de transmitere a parazitului: prin contact direct piele pe piele sau indirect, prin contact cu diverse materiale si suprafete contaminate (fomite). O alta problema o reprezinta faptul ca deseori este dificil de pus diagnosticul de scabie, deoarece multe persoane se pot prezenta cu simptome care nu sunt specifice. Alternativele de tratament sunt esentiale pentru prevenirea raspandirii bolii.

Sarcoptes scabiei provoaca scabie nu doar la om, ci si la animale domestice (pisici si caini) sau salbatice (mistret, maimute). Drept urmare, o persoana se poate infecta cu acest parazit si prin contactul cu animalele de companie bolnave. Astfel, se recomanda deparazitarea periodica, mai ales daca acestea traiesc in aer liber si pot intra in contact cu alte animale infectate. Scabia este frecventa in special in randul copiilor si tinerilor adulti. Focare de scabie pot aparea in gradinite si scoli, in spitale, case de batrani si, in general, in zone supraaglomerate. Agentul patogen este foarte raspandit, insa prin initierea unui tratament rapid complicatiile asociate sunt mult reduse.

Scabie – cauze si factori de risc

Agentul etiologic care duce la scabie este acarianul Sarcoptes scabiei varietatea hominis. Acest artropod apartine ordinului Astigmata, familia Sacroptidae (fiind numit si „sarcoptul raiei”). S-a observat faptul ca doar femelele adulte duc la aceasta infectie. Acestea sapa tuneluri lungi, de 1-10 milimetri, in straturile superficiale ale epidermei. Aici, depun oua 2-3 ore pe zi. Acarienii mor dupa 30-60 de zile din momentul in care incep sa depuna ouale, iar ouale eclozeaza aproximativ dupa 2-3 saptamani din momentul depunerii. Din pacate, nu toate optiunile de tratament pot fi indeajuns de eficiente pentru a distruge ouale care au fost depozitate in leziunile epidermice.

Infestarea incepe in momentul in care femela „se ingroapa” in stratul cornos al pielii, pentru ca mai apoi sa isi depuna ouale. Mai tarziu, din oua se dezvolta larve, nimfe si adulti. Clinic, exista 3 forme de scabie: clasica, nodulara si varianta contagioasa cu crusta, numita scabie norvegiana. Forma clasica se poate prezenta cu o populatie de 10-15 acarieni la nivelul pielii. S-a observat ca ar fi necesare 10 minute de contact piele pe piele pentru ca acarienii sa se transmita la o alta gazda umana. Boala poate fi transmisa si prin imbracaminte infectata sau lenjerie de pat (de la o persoana la alta). Se prezinta cu placi hiperkeratotice difuze sau localizate pe palme, talpi.

Persoanele cu scabie nodulara, o forma a variantei clasice, prezinta noduli eritematosi localizati in special la nivel axilar si inghinali. Apare si pruritul intens. Varianta cu crusta, denumita drept scabie norvegiana, poate implica milioane de acarieni la un singur individ. S-a observat ca mai ales persoanele imunocompromise (tratament cu corticosteroizi, diabet, infectie cu HIV, varsta inaintata) prezinta un risc mai mare de a dezvolta scabie norvegiana. Ca urmare a densitatii mai crescute cu agenti infectiosi, aceasta forma de scabie este mult mai contagioasa. Dupa infestare, leziunile cutanate tipice apar la aproximativ 2-5 saptamani, cu predilectie in anumite zone.

Scabie – simptome si manifestari clinice

Principalele simptome pe care o persoana cu scabie le acuza sunt, cel mai probabil, cauzate de o reactie imuna a gazdei la acarienii prezenti si produsele lor de excretie (oua, fecale si toxine). Primele semne de scabie apar dupa 2-6 saptamani din momentul contractarii Sarcoptes scabiei, dar in cazul unei reinfestari ulterioare, simptomele pot sa apara in decurs de 48 de ore. Pruritul, indiferent de varsta, este un semn distinctiv al bolii. Cele mai frecvente leziuni, care vor ridica necesitatea unui tratament, sunt papule, vezicule, pustule sau noduli pe suprafata pielii. Nu sunt specifice, dar semnul distinctiv in scabie este reprezentat de locul de invaginare al parazitului.

In zona in care acesta a sapat pentru a-si depune ouale, apare o linie scurta, ondulata, solzoasa, de obicei de culoare gri. Deseori, aceste semne apar pe maini si picioare, in spatiile interdigitale (dintre degete), pe incheieturi, la nivel axilar, la nivelul coatelor, in jurul buricului, uneori chiar la nivel genital, perimamelonar si in regiunea fesiera. Poate aparea si eczema, desi deseori este observat faptul ca aceasta este preexistenta infectiei. Diagnosticul de scabie poate duce ulterior si la eczema, probabil ca urmare a reactiei imune a organismului la prezenta parazitilor si, mai ales, a produselor lor reziduale (materialele fecale). Eczema poate duce la infectie secundara.

Parazitul sapa canale in epiderma, iar excretiile sale irita pielea provocand mancarime. Deseori, fiind deosebit de intensa si agravata in special pe timp de noapte, o persoana cu scabie va ajunge sa dezvolte rani din cauza scarpinatului excesiv. Papulele, veziculele, pustulele sau infiltratiile se pot infecta secundar, transformandu-se in furunculi. Alternativele de tratament sunt esentiale pentru a preveni astfel de infectii. La femei, este caracteristica mancarimea mameloanelor, care se asociaza unei eruptii papulare pruriginoase generalizate. La barbati, aparitia papulelor de pe scrot si penis, cu prurit intens, reprezinta un simptom primordial in caz de scabie.

La sugarii si copiii mici cu scabie, deseori apar leziuni caracteristici la nivelul fetei, capului si gatului, scalpului, palmelor si talpilor. Adesea, exista o afectare generalizata a pielii. La sugari, leziunile se prezinta frecvent sub forma de papule (umflaturi mici, solide si iesite in relief) sau vezicule pustuloase (formatiuni care par umplute cu un lichid), deseori pe palma si talpi. Pe de alta parte, in cazul adultilor leziunile din scabie sunt rareori distribuite pe fata si gat. Copiii mai mici au adesea un eritem eczematos extins, in special la nivelul trunchiului. La bebelusi, nodulii de culoare maro-roz sunt caracteristici scabiei, dictand diagnosticul si alternativa de tratament.

Scabie – alternative de tratament

Exista mai multe alternative viabile de tratament in cazul infectiei cu Sarcoptes scabiei. Multe dintre ele se prezinta sub forma de creme sau lotiuni cu aplicare topica, crotamitonul local sau permetrina locala, iar in unele cazuri se poate recomanda tratament cu ivermectina sistemica:

• crema topica cu permetrina 5% este eficienta si se utilizeaza drept tratament pe scara larga. De obicei, se aplica o data pe saptamana, timp de doua saptamani;
• ivermectina orala este o alta optiuni, se administreaza persoanelor cu varsta de peste 10 ani si in doza unica. Daca simptomele persista, se administreaza o doza suplimentara dupa doua saptamani. S-a observat ca alternativele de tratament cu ivermectina sistemica sunt cu mult mai eficiente decat aplicarea de permetrina topica atunci cand se trateaza focarele infectiei.
• alte optiuni terapeutice sunt lindanul topic, unguentul cu sulf precipitat 5% sau ivermectina locala;
• antihistaminice, pentru a se ameliora pruritul deosebit de intens;
• antibiotice, in cazul in care au loc infectii secundare (mai ales cu Streptococcus pyogenes);
• adoptarea metodelor de preventie (dezinfectarea hainelor si lenjeriei de pat, insa si terapia simultana a persoanelor din proximitate, care prezinta infectia sau suspiciunea acesteia). De foarte multe ori, tratamentul este inutil daca nu se respecta si normele de igiena asociate.

Tratamentele scabicide pot sa nu aiba insa efectele dorite. Este obisnuit ca boala sa reapara si, astfel, terapia sa fie iarasi necesara. Deseori, reinfectia apare din cauza faptului ca nu a avut loc o gestionare optima a factorilor de risc, cum ar fi lipsa decontaminarii hainelor purtate sau chiar a lenjeriei de pat, nerespectarea regimului de tratament, netratarea simultana a persoanelor care au fost ulterior infectate prin contact direct si alte variabile esentiale. In cazul scabiei cu cruste, exista o posibilitate foarte mare ca parazitii Sarcoptes scabiei sa fie rezistenti la ivermectina si, in astfel de situatii, se recomanda tratamentul cu moxidectina (daca se atesta rezistenta speciei).

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1215558/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK544306/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8743988/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4614097/

https://sci-hub.se/https://doi.org/10.1016/S0140-6736(06)68772-2

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/scabies

https://www.sciencedirect.com/topics/pharmacology-toxicology-and-pharmaceutical-science/scabies