Demineralizare osoasa: cauze si remedii

Demineralizare osoasa: cauze si remedii Demineralizare osoasa: cauze si remedii

Ultima actualizare: 27 februarie 2024

Procesul de demineralizare osoasa defineste pierderea ionilor minerali (calciu, in special) care se gasesc in cristalele de hidroxiapatita. Hidroxiapatita este componenta principala a tesuturilor dure, cum sunt smaltul, dentina, cementul dentar, oasele. Acest proces de demineralizare osoasa este reversibil, cristalele de hidroxiapatita partial demineralizate putand ajunge la biochimia si dimensiunea initiale in urma tratamentelor si modificarilor stilului de viata care favorizeaza, in cele din urma, remineralizarea osoasa. Deseori, acest proces se datoreaza modificarilor aparute la nivelul fiziologiei si biochimiei osoase, care sufera degenerescenta, odata cu varsta inaintata.

Secundar acestui proces de demineralizare osoasa, oasele devin mult mai sensibile si mult mai putin rezistente, iar riscul de fracturi, chiar si la traumatisme minore, este semnificativ crescut. Cu alte cuvinte, „oasele se inmoaie”, ajungandu-se chiar in stadiul in care mobilizarea activa a membrelor afectate este mult compromisa, iar toleranta la efort redusa. De asemenea, procesul de demineralizare osoasa tinde sa fie progresiv, motiv pentru care diagnosticarea cat mai rapida a acestui fenomen patologic imbunatateste semnificativ prognosticul bolii. In esenta, nu vorbim despre o patologie in sine, ci fie despre o boala activa, fie despre o consecinta a imbatranirii.

Farmacistii Catena recomanda OsteoSuport Forte are o formula complexa, ce contribuie la normalizarea densitatii minerale osoase si la buna functionare a intregului sistem osos.


Demineralizare osoasa – informatii generale

La nivelul osului, exista un micromediul biochimic bine stabilit, care are rolul de a-i asigura si sustine functia, arhitectura si structura. De asemenea, exista un echilibru specific intre procesul de mineralizare osoasa si mentinerea densitatii osoase. Osul demineralizat si cu densitate mult redusa prezinta risc major de fractura la traumatism minor. Cazurile de osteoporoza sunt poate cel mai bun exemplu de demineralizare osoasa, cu scaderea masei si densitatii osoase. Procesul de demineralizare osoasa descrie o scadere drastica a densitatii minerale osoase, cu consecinte majore in ceea ce priveste integritatea masei osoase, riscul de fractura si deformarile scheletice.

Un alt caz tipic al procesului de demineralizare il reprezinta sensibilitatea dentara. In situatiile de acest gen, este vorba despre pierderea partiala a ionilor minerali de la nivelul dintilor, motiv pentru care acestia devin mult mai sensibili la stimuli termici, mecanici si chimici. Investigatiile clinice au rolul de a masura nivelul specific de demineralizare, prin osteodensiometrie, care are rolul de masura scorul T. Acest scor descrie riscul de osteoporoza. Densitatea osoasa se masoara folosind dispozitivul DEXA, care functioneaza pe baza unui fascicul de raze X. Cu cat procesul de demineralizare osoasa este mai accentuat, cu atat densitatea osoasa va fi mai redusa.

Demineralizare osoasa – cauze si factori de risc

Dincolo de faptul ca procesul de demineralizare osoasa este o consecinta a inaintarii in varsta, exista si o serie de factori de risc, respectiv conditii medicale, care pot accelera pierderea, insa pe fond patologic, a densitatii minerale osoase. Principalii factori de risc sunt urmatorii:

  • Indicele scazut de masa corporala;
  • Consumul excesiv de alcool si fumatul;
  • Inanitia, anorexia, deficitul nutritional;
  • Schimbarile hormonale (postmenopauza);
  • Anumite tratamente medicamentoase mentinute pe termen lung: glucocorticoizi, inhibitori ai pompei de protoni, inhibitori ai recaptarii serotoninei, antiepileptice, warfarina, heparina;
  • Tratamentele chimio- si radioterapice;
  • Sedentarismul si lipsa activitatii fizice.

Calciu cu Vitamina D de la Naturalis este un supliment alimentar sub forma de comprimate efervescente, cu aroma de portocale.

Principalele conditii medicale care pot duce la accelerarea procesului de demineralizare osoasa sau se traduc printr-o scadere marcanta a densitatii minerale osoase sunt:

  • Osteoporoza si osteopenia (stadiul premergator osteoporozei);
  • Osteomalacia (deficitul de vitamina D la adulti);
  • Artrita reumatoida;
  • Boala Paget;
  • Hipofosfatemia;
  • Colagenopatiile;
  • Sindromul Bruck;
  • Miopatiile;
  • Osteodistrofie renala;
  • Anemia falciforma;
  • Talasemia;
  • Hiperparatiroidismul;
  • Boala osoasa metastatica;
  • Mielomul multiplu;
  • Hemofilia;
  • Boala von Willebrand;
  • Sindroame de malabsorbtie: boala Crohn, fibroza chistica, boala celiaca, colestaza.

Multe patologii se traduc printr-o demineralizare osoasa accentuata. Cu toate acestea, daca este diagnosticat in timp util, procesul poate fi inversat, prin suplimentarea adecvata a dietei cu mai multi compusi (calciu, vitamina D), modificarea stilului de viata si introducerea in rutina zilnica a exercitiilor fizice. In cazul demineralizarii osoase pe fondul inaintarii in varsta, administrarea de agenti antiresorbtivi (bifosfonati, denosumab) sunt deosebit de eficienti pentru a imbunatati densitatea osoasa, respectiv mineralizarea osului. Ca urmare a faptului ca procesul poate aparea in contextul expunerii la numerosi factori de risc si patologii, se recomanda testare periodica.

Demineralizare osoasa – simptome si manifestari

Patologiile descrise prin demineralizare osoasa activa si accelerarea acestui proces se traduc in esenta printr-un tablou simptomatologic cantonat la nivelul sistemului musculo-scheletic. Spre exemplu, osteomalacia, o cauza frecventa pentru demineralizare osoasa precoce la adult, poate prezenta urmatoarele simptome:

  • Artralgii (dureri la nivelul coloanei lombare, genunchilor, gleznelor, degetelor);
  • Dureri musculare;
  • Toleranta scazuta la activitate fizica si efort;
  • Capacitatea deficitara de sprijin intr-un picior;
  • Oboseala accentuata;
  • Fracturi la traumatisme de energie redusa, care provoaca dureri foarte mari.

In contextul altor patologii clinice care, printre altele, duc si la demineralizare osoasa, exista o serie de simptome mult mai relevante si usor de tradus de catre medicul specialist. Procesul de demineralizare osoasa poate fi certificat doar prin teste speciale, cum ar fi osteodensiometria si scorul T. Pe baza rezultatelor, se poate cuantifica densitatea osoasa, implicit concentratia ionilor minerali din cristalele de hidroxiapatita. Persoanele care sunt expuse riscului (care fumeaza si consuma alcool, care nu practica activitati fizice, femeile aflate la postmenopauza, care stiu ca au deficit nutritional) ar trebui sa isi faca acest test, pentru a-si evalua riscul de osteoporoza.

Farmacistii Catena recomanda Calciu Magneziu Zinc Plus Vitamina D de la Naturalis, un supliment alimentar sub forma de comprimate efervescente care contine calciu, magneziu, zinc si vitamina D.

Diagnosticul de demineralizare osoasa

Inainte de toate, daca se certifica faptul ca, intr-adevar, exista o accelerare masiva a procesului de demineralizare osoasa, trebuie ridicata suspiciunea unei anumite afectiuni. Pe baza semnelor clinice si simptomelor asociate, spectrul bolilor poate fi restrans. Diagnosticul se elaboreaza in primul rand pe baza rezultatelor osteodensiometriei, asadar a scorului T. Pentru elaborarea unui diagnostic diferential, pot fi necesare si alte teste, cum ar fi masurarea nivelurilor de calciu, dar si de potasiu, vitamina D, fosfataza-alcalina. In functie de valoarea sa, scorul T poate indica nu doar stadiul demineralizarii osoase, ci si riscul ulterior de osteoporoza:

  • Densitate osoasa normala (valori intre +1 si -1), fara demineralizare osoasa;
  • Densitate osoasa redusa (valori intre -1 si -2,5), cu demineralizare osoasa crescuta;
  • Osteoporoza activa (valori sub -2,5), cu demineralizare osoasa severa.

Cu cat procesul patologic este diagnosticat mai rapid, cu atat se poate interveni mai precoce cu tratamentul aferent. Osteoporoza este o afectiune progresiva care, daca este diagnosticata rapid, poate fi incetinita, insa nu tratata. Celelalte cauze pot dispune de un tratament eficient (cum ar fi osteomalacia, de exemplu).

Tratament demineralizare osoasa

Tratamentul pentru demineralizare osoasa se individualizeaza in functie de caz. Vorbind despre osteomalacie, care este o cauza frecventa a fragilitatii osoase in randul adultilor, tratamentul se constituie din:

  • 50.000 UI de vitamina D2 sau D3 cu administrare orala, o data pe saptamana, timp de 8-12 saptamani, cu administrare a 800-2000 UI de vitamina D3 in fiecare zi (in afara zilei in care se administreaza 50.000 UI);
  • 1000 miligrame de calciu in fiecare zi, pe intreaga durata a tratamentului cu vitamina D;
  • La femeile cu osteoporoza: risedronat, alendronat, acid zoledronic sau denosumab;
  • La barbati: bifosfonati;
  • Teriparatida, la persoanele cu intoleranta la agentii farmacologici enumerati mai sus;
  • Bazedoxifenul (prevenirea procesului de demineralizare osoasa si osteoporoza);
  • Raloxifenul si ibandronatul reduc riscul de fracturi vertebrale de compresie.

Exisa si medicamente care redus procesul de resorbtie osoasa si demineralizare, cum sunt asa-zisii bifosfonati, care inhiba activitatea osteoclastelor. Se recomanda si activitatea fizica, pentru a stimula consolidarea si rezistenta osoasa (jogging, alergat, inot, plimbari). Persoanele care se confrunta cu o accelerare a procesului de demineralizare osoasa, ar trebui sa evite consumul de alcool si sa renunte la fumat. In cazul in care procesul de demineralizare osoasa este consecinta unei alte afectiuni medicale, tratamentul acesteia este esential pentru a stopa procesul. Mai mult decat atat, se recomanda si o dieta sanatoasa, care scade riscul de demineralizare osoasa.

Demineralizarea osoasa si riscurile asociate ei

Principalele complicatii asociate accelerarii procesului de demineralizare osoasa sunt, de fapt, asociate riscului semnificativ de fracturi care pot pune in pericol viata si compromite, in esenta, functionalitatea unei persoane. Uneori poate fi vorba si despre fracturi de compresie, care apar chiar in stare de repaus, in cazurile de demineralizare osoasa severa. Oasele cu densitate foarte mica se vindeca mult mai greu si, de asemenea, au un prognostic nefavorabil la tratamentul de reconstituire a continuitatii osoase si protezare. Deformarile scheletice si postura cifotica sunt, de asemenea, mult mai frecvente in randul persoanelor cu demineralizare osoasa accentuata.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2901252/

https://www.sciencedirect.com/topics/nursing-and-health-professions/bone-demineralization

https://www.sciencedirect.com/topics/biochemistry-genetics-and-molecular-biology/demineralization

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5034904/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8930910/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3639529/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK551616/