De mii de ani, yoghinii au promovat felul in care yoga poate imbunatati capacitatile mentale si fizice. Din fericire, nu trebuie sa fiti experti pentru a a avea parte de aceste beneficii. Este suficient sa faceti cateva miscari de yoga in fiecare zi, pentru a va imbunatati starea de sanatate in tot felul de moduri neasteptate.
La nivel fizic, yoga ajuta la imbunatatirea flexibilitatii, fortei, echilibrului si rezistentei fizice. La nivel psihic, yoga va poate ajuta sa va cultivati atentia, deoarece este necesar va concentrati continuu asupra senzatiilor, gandurilor si emotiilor care insotesc o anumita pozitie sau exercitiu.
In plus, exista tot mai multe dovezi conform carora practicarea regulata a sesiunilor de yoga poate aduce beneficii persoanelor care au anumite afectiuni cronice, cum ar fi astm, boli de inima sau scleroza multipla (SM).
Potrivit specialistior, cele mai frecvente motive pentru care atat adultii, cat si copiii apeleaza la yoga sunt ameliorarea durerilor cronice de spate, imbunatatirea functionarii generale a organismului, reducerea stresului si imbunatatirea capacitatii fizice generale, a fortei si a flexibilitatii. De asemenea, yoga este o modalitate minunata de a contracara efectele statului indelungat pe scaun, iar cercetarile arata ca efectuarea zilnica a unor miscari de yoga poate ajuta la imbunatatirea sanatatii inimii.
Unul dintre numeroasele aspecte interesante ale acestei practici este ca exista atat de multe tipuri diferite de yoga incat exista cu siguranta unul care sa vi se potriveasca si care sa va inspire.
Ce este yoga?
Yoga este o practica straveche care implica anumite pozitii corporale, concentrare si respiratie profunda. Practicarea regulata a exercitiilor de yoga poate imbunatati rezistenta, forta, calmul, flexibilitatea si bunastarea.
In prezent, yoga este o forma extrem de apreciata de exercitii fizice la nivel mondial.
Istorie
Prima mentiune a cuvantului „yoga” apare in Rig Veda, o colectie de texte antice. Yoga provine din cuvantul sanscrit „yuj”, care inseamna „uniune” sau „a se alatura”. Yoga isi are originile in nordul Indiei, in urma cu peste 5.000 de ani.
Calugarii indieni si-au raspandit cunostintele despre yoga in Occident la sfarsitul anilor 1890. Invataturile moderne de yoga au devenit foarte populare in tarile occidentale in anii 1970.
Ce beneficii are yoga?
Tot mai multe dovezi sugereaza ca yoga poate oferi o multime de beneficii pentru sanatate.
Lumea practica adesea yoga pentru a se relaxa. Oamenii de stiinta descopera acum mecanismele din spatele modului in care yoga reduce stresul.
Cresterile persistente ale nivelurilor hormonilor de stres, cum ar fi adrenalina si cortizolul, pot deteriora vasele de sange si pot creste tensiunea arteriala. Conform cercetarilor, persoanele care practica yoga in mod regulat au niveluri scazute de cortizol. Studiile au descoperit, de asemenea, ca practicarea exercitiilor de yoga timp de cel putin 3 luni poate reduce nivelul cortizolului si stresul perceput, putand reduce citokinele proinflamatorii care provoaca inflamatie.
-
Poate ameliora anxietatea
Multi oameni se confrunta ocazional cu stari de anxietate. Cu toate acestea, anxietatea este o manifestare a multor afectiuni, cum ar fi tulburarea de panica, tulburarea de anxietate sociala, tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) sau fobiile.
Potrivit unui metaanalize din 2016, practicarea exercitiilor de yoga Hatha a avut un efect promitator asupra anxietatii. Yoga a fost, de asemenea, extrem de benefica in cazul persoanelor care au avut cel mai mare nivel de anxietate la inceputul studiilor.
Un studiu mai vechi, din 2010, a demonstrat ca yoga a imbunatatit starea de spirit mai mult decat mersul pe jos. Cercetatorii sugereaza ca acest lucru s-a datorat faptului ca yoga a crescut nivelurile de acid gamma-aminobutiric (GABA), un neurotransmitator.
Activitatea GABA este de obicei mai mica la persoanele cu tulburari de anxietate si dispozitie. Cercetatorii au testat activitatea GABA si au descoperit ca yoga a crescut nivelul GABA la participanti.
Un studiu din 2017 a evaluat daca practicarea exercitiilor de yoga la scoala ar putea ajuta copiii care se confrunta cu anxietate. Practicarea yoga la inceputul zilei de scoala, timp de opt saptamani, le-a imbunatatit starea de bine si sanatatea emotionala in comparatie cu grupul de control.
-
Poate ajuta la gestionarea depresiei
Depresia majora afecteaza milioane de adulti la nivel mondial. Cu toate ca aceasta afectiune este tratata cu medicamente si psihoterapie, yoga a avut rezultate promitatoare ca terapie complementara.
O analiza sistematica din 2017 a constatat ca yoga ar putea reduce simptomele depresiei la multe populatii, printre care persoanele cu tulburare depresiva, femeile insarcinate si cele care au nascut, dar si ingrijitorii.
Cercetarile din 2017 au analizat persoanele cu depresie care nu au raspuns bine la tratamentul cu antidepresive. Participantii la studiu, care au practicat yoga Sudarshan Kriya timp de 2 luni, au observat o reducere a simptomelor depresiei, in timp ce grupul de control nu a prezentat nicio ameliorare.
Cercetatorii sugereaza ca yoga poate reduce simptomele depresiei prin reducerea nivelului de cortizol, cunoscut drept „hormonul stresului”.
-
Poate reduce durerile de spate
Aproximativ 80% dintre adulti se confrunta cu dureri lombare la un moment dat in timpul vietii, iar acestea le afecteaza capacitatea de a-si indeplini sarcinile zilnice, de a face exercitii fizice si de a dormi. Yoga poate fi o modalitate convenabila si ieftina de a oferi o oarecare ameliorare a acestui disconfort fizic.
O analiza din 2017 a constatat ca practicarea exercitiilor de yoga a redus durerile de spate.
-
Poate imbunatati calitatea vietii in cazul anumitor afectiuni
Multi oameni folosesc yoga ca terapie complementara, alaturi de tratamentele medicale conventionale, pentru a-si imbunatati calitatea vietii. Exista anumite dovezi care sugereaza ca yoga poate imbunatati calitatea vietii pentru persoanele care se confrunta cu urmatoarele afectiuni:
Cancer de prostata
Cercetarile sugereaza ca participarea la un curs de yoga de doua ori pe saptamana, pe parcursul radioterapiei pentru tratarea cancerului de prostata, poate sa reduca oboseala si sa imbunatateasca functia sexuala si pe cea urinara.
Accident vascular cerebral
Yoga poate imbunatati echilibrul si functia motrica dupa un accident vascular cerebral, chiar si atunci cand pacientul respectiv incepe sa practice astfel de exercitii la 6 luni sau mai mult dupa un accident vascular cerebral.
Colita ulcerativa
Persoanele care au colita ulcerativa pot urma un curs de yoga timp de 12 saptamani, pentru a-si imbunatati calitatea vietii si pentru a-si ameliora simptomele.
Artrita reumatoida
Persoanele cu poliartrita reumatoida pot participa la un curs intensiv de yoga, de opt saptamani, pentru a-si ameliora simptomele fizice si psihice.
-
Poate stimula functia creierului
Potrivit mai multor studii, yoga poate stimula functia creierului si impulsiona nivelul de energie.
Un studiu din 2017 a aratat ca yoga Hatha a imbunatatit functiile executive ale creierului, precum si starea de spirit a participantilor. Functiile executive sunt activitati ale creierului legate de comportamentul directionat spre obiectiv si de reglare a raspunsurilor si obiceiurilor emotionale.
Cercetarile din 2012 au descoperit ca o singura sesiune de yoga a imbunatatit viteza si acuratetea memoriei de lucru mai mult decat o sedinta de exercitii aerobice. Cu toate acestea, efectele au aparut numai imediat dupa exercitiu si au fost de scurta durata.
Alte cercetari sugereaza ca yoga poate imbunatati flexibilitatea mentala si amintirea informatiilor in randul adultilor in varsta.
Tipuri de yoga
Exista 6 ramuri ale yoga. Fiecare ramura are la baza un anumit focus si un set diferit de caracteristici. Cele 6 ramuri sunt:
Aceasta este ramura fizica si mentala care isi propune sa aduca un echilibru intre minte si corp.
Aceasta ramura implica meditatie si aderarea stricta la o serie de pasi disciplinari. Raja Yoga este, de asemenea, cunoscuta sub numele de yoga Ashtanga (yoga Opt padi), deoarece este organizata in 8 parti.
Aceasta este o cale care isi propune crearea unui viitor lipsit de negativism si egoism.
Acest tip de yoga urmareste stabilirea caii devotamentului, o modalitate pozitiva de a canaliza emotiile si de a cultiva acceptarea si toleranta.
Aceasta ramura a yoga pune accentul pe intelepciune si dezvoltarea intelectului prin studiu.
Aceasta este calea ritualului, ceremoniei sau desavarsirii unei relatii.
Riscuri potentiale
Multe tipuri de yoga sunt relativ usoare si, prin urmare, sigure pentru oameni atunci cand practicarea este ghidata de un instructor bine pregatit. Se intampla extrem de rar ca o persoana sa sufere o accidentare grava atunci cand face yoga. Cele mai frecvente leziuni in randul persoanelor care practica yoga sunt entorsele si intinderile musculare.
Cu toate acestea, este recomandat ca toti practicantii sa ia in calcul cativa factori de risc, inainte de a incepe practicarea exercitiilor de yoga.
Femeile insarcinate sau persoanele care au o afectiune, cum ar fi osteoporoza, glaucom sau sciatica, ar trebui sa consulte un profesionist din domeniul sanatatii, inainte de a incepe sedintele de yoga.
Unii oameni ar putea fi nevoiti sa modifice sau sa evite anumite pozitii de yoga care ar putea fi riscante, avand in vedere starea lor de sanatate. Incepatorii ar trebui sa evite pozitiile avansate si tehnicile dificile, cum ar fi pozitia lotus, dar si respiratia fortata.
Cand trateaza o afectiune, nu ar trebui sa inlocuim ingrijirile medicale conventionale cu yoga sau sa amanam consultarea unui specialist in caz de durere sau orice alta problema medicala.
Referinte:
https://draxe.com/fitness/benefits-of-yoga/
https://www.verywellfit.com/top-health-benefits-of-yoga-3566733
https://www.medicalnewstoday.com/articles/286745
https://www.medicalnewstoday.com/articles/326414
https://www.everydayhealth.com/fitness-pictures/10-surprising-health-perks-of-yoga.aspx
https://www.healthline.com/nutrition/13-benefits-of-yoga