Triplu test – ce este si cand se face

Triplu test – ce este si cand se face Triplu test – ce este si cand se face

Ultima actualizare: 22 iulie 2024

triplu-test

Triplu test, numit si testul Kettering sau testul Bart, este o metoda de screening care se recomanda a fi facuta in trimestrul 2 de sarcina. Cu ajutorul acesteia se verifica 3 parametri biochimici (de unde denumirea de triplu test) din sangele femeii insarcinate: α-fetoproteina, gonadotropina corionica umana (hCG) si estriolul liber (uE3). Valorile obtinute se coreleaza cu eventualii factori de risc materni, pentru a se depista daca exista defecte de tub neural (spina bifida) si anomalii cromozomiale ale fatului. Astfel, desi nu are valoare 100% de diagnostic, aceasta metoda de screening prenatal poate dicta investigatii ulterioare mai precise.

Screeningul prenatal prin triplu test se recomanda in special deoarece defectele de tub neural si trisomiile (13, 18 sau 21) nu au intotdeauna antecedente familiale pozitive. De altfel, aproximativ 80% dintre copiii cu sindrom Down (trisomia 21) si aproximativ 90% dintre copiii cu defect de tub neural sunt nascuti de catre femei care prezinta factori de risc pentru astfel de anomalii congenitale. Varsta de peste 35 de ani, spre exemplu, este unul dintre factorii de risc, dar si fumatul, greutatea materna, sarcina multipla. Triplu test se recomanda in special cand, din motive personale, nu s-a efectuat screeningul prin dublu test in primul trimestru de sarcina.


Triplu test sarcina – ce este?

Investigatia prin triplu test reprezinta o metoda de screening prenatal eficienta, insa nu cu valoare de diagnostic, prin care se poate depista in timp util eventualul risc de anomalii cromozomiale ale fatului. De fapt, acest triplu test este un algoritm matematic ce evalueaza eventualul risc pe baza unor parametri biochimici ai mamei si fatului, ale caror valori ar trebui sa se situeze intr-un anumit interval. S-a observat ca abateri de la valorile normale se coreleaza cu o crestere a riscului ca fatul sa sufere de anomalii genetice sau defecte de tub neural (spina bifida). Totusi, aceasta metoda de screening nu pune un diagnostic specific, ci estimeaza doar riscul asociat.

Rilastil Elasticizing Ulei cu utilizare corporala este emolient si reparator, cu uleiuri vegetale selectate (ulei de argan, jojoba, tarate de orez si Plukenetia) si imbogatit cu vitamina E si vitamina F. Formele de Omega 3, 6 si 9 continute il recomanda pentru a imbunatati protectia si elasticitatea pielii.

In prima instanta se recomanda un astfel de test deoarece este non-invaziv, spre deosebire de alte teste (insa mult mai sensibile si care au intr-adevar valoare de diagnostic), cum ar fi amniocenteza. Triplu test in sarcina este doar un punct de plecare in recomandarea ulterioara a altor investigatii. Pe baza celor trei parametri biochimici mentionati, si anume α-fetoproteina, gonadotropina corionica umana (hCG) si estriolul liber (uE3), se poate estima riscul ca fatul sa sufere de anomalii cromozomiale sau de alte defecte de dezvoltare. Rezultatele testului deseori se completeaza cu ecografia materna si au in vedere si alte variabile ale mamei, cum ar fi:

  • greutatea si rasa;
  • daca aceasta fumeaza sau nu;
  • daca sufera sau nu de diabet insulino-dependent;
  • modalitatea conceptiei (reproducere asistata sau naturala);
  • istoricul sarcinilor anterioare (cu sau fara aneuploidii sau defecte de tub neural).

Aceste covariabile materne pot influenta riscul ca fatul sa dezvolte diferite anomalii. Prin triplu test, se estimeaza riscul ca fatul sa dezvolte:

  • defecte de tub neural (spina bifida);
  • trisomia 13 (sindromul Patau);
  • trisomia 18 (sindromul Edwards);
  • trisomia 21 (sindromul Down).

Un triplu test are rate de detectie dupa cum urmeaza:

  • 85% pentru defectele de tub neural;
  • 65% pentru trisomia 21 (sindromul Down);
  • 60% pentru trisomia 18 (sindromul Edwards).

In vederea detectiei sidnromului Patau, procentele sunt similare. De mentionat, totusi, ca triplu test poate oferi si rezultate fals-pozitive. Cu alte cuvinte, desi valorile obtinute ar putea indica faptul ca exista o suspiciune de anomalii cromozomiale si defecte de tub neural, fatul nu sufera de astfel de afectiuni. Pentru rezultate mult mai sensibile si acuratete superioara, se poate efectua cvadruplul test de sarcina, care implica si cuantificarea inhibinei A dimerice (DIA). Se estimeaza ca identificarea inhibinei A dimerice creste cu pana la 10% rata de detectie cand vine vorba de sindromul Down si reduce cu pana la 50% riscul asociat de rezultate fals-pozitive.


Prin textura bogata si placuta, Crema Rilastil Stretch Marks antivergeturi este potrivita pentru masaj. Crema contine un complex de aminoacizi, vitamine si ulei din tarate de ovaz care cresc elasticitatea pielii si lupta impotriva deteriorarii acesteia. Crema pentru prevenirea vergeturilor poate fi utilizata in timpul sarcinii, dar si in perioada alaptarii.

Triplu test sarcina – cand se face?

Triplu test este recomandat a fi facut in cel de-al doilea trimestru de sarcina, cand varsta gestationala atinge intre 15 si 20 de saptamani. Perioada optima se considera a fi in intervalul 16-18 saptamani. In saptamana a 14-a de sarcina, de exemplu, nu poate fi estimat riscul de defecte de tub neural (spina bifida). Chiar daca s-a efectuat dublu test in primul trimestru, se recomanda si triplu test in cel de-al doilea, pentru a permite evaluarea mai ales a defectelor tubului neural. Testele din primul trimestru de sarcina ofera informatii valoroase in ceea ce priveste un risc de anomalii congenitale, insa se recomanda, deseori, si efectuarea acestuia.

Acest triplu test nu este obligatoriu in sarcina, insa se recomanda mai ales in cazul femeilor care:

  • au diabet (insulino-dependent), fiind cunoscut faptul ca diabetul mamei este asociat cu un risc de 10 ori mai mare ca fatul sa dezvolte defecte de tub neural;
  • varsta de peste 35 de ani a mamei, deoarece riscul anomaliilor cromozomiale creste odata cu varsta mamei;
  • istoricul pozitiv de sarcini anterioare cu aneuploidii fetale si defecte de tub neural;
  • administrarea unor medicamente;
  • infectii virale si bacteriene in timpul sarcinii;
  • expunerea la radiatii in perioada sarcinii.

Efectuarea unui triplu test in sarcina este deosebit de usoara si nu necesita niciun fel de pregatire prealabila. Se ia o proba de sange venos, pe nemancate sau postprandial (nu influenteaza acesti markeri biochimici), la orice laborator de specialitate. Desi ar putea parea neasteptat, de obicei acest triplu test se recomanda in special femeilor care au sarcini cu risc scazut de astfel de anomalii cromozomiale sau de dezvoltare ale fatului. La femeile cu antecedente pozitive, cu sarcini anterior afectate, nu se recomanda triplu test, ci alte alternative de diagnostic cu sensibilitate mult mai mare, dar mult mai invazive, cum ar fi amniocenteza.

Desi triplu test nu este o metoda de diagnostic, are numeroase beneficii:

  • triplu test are acuratete ridicata, avand astfel relevanta clinica;
  • triplu test este o metoda de screening non-invaziva, sigura pentru fat si mama;
  • nu necesita pregatiri speciale inainte de a fi efectuat si dureaza aproximativ 5-10 minute;
  • rezultatele se obtin rapid si, in urma acestora, poate fi dictata necesitatea altor investigatii.

Triplu test in sarcina – interpretare rezultate

In citirea rezultatelor oferite printr-un triplu test, inainte de toate se au in vedere anumite valori de referinta in baza carora se stabileste eventualul risc:

Afectiune

Limita de risc (valoarea de la care se stabileste riscul)

Trisomia 13 (sindromul Patau)

1/100

Trisomia 18 (sindromul Edwards)

1/100

Trisomia 21 (sindromul Down)

1/250

Defect de tub neural

2,5 MoM AFP

 

Riscul este calculat de catre medicul specialist, cu ajutorul valorilor obtinute in urma masurarii celor trei biomarkeri specifici prin triplu test: α-fetoproteina (APF), estriolul liber (uE3) si gonadotropina corionica umana (hCG).

S-a observat faptul ca, in cazul sarcinilor cu sindrom Down, valorile pentru α-fetoproteina si uE3, obtinute in urma unui triplu test in sarcina, de obicei sunt cu 30% mai mici decat in mod normal, iar valorile hCG si ale inhibinei A dimerice (DIA, care nu se cuantifica prin triplu test sarcina, ci prin testul cvadruplu) sunt de aproximativ 2 ori mai mari. In cazul trisomiei 18 (sindrom Edwards), toti biomarkerii tind sa aiba valori scazute.

 

Surse:

  1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2971727/
  2. https://academic.oup.com/clinchem/article/60/1/269/5581487
  3. https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2002/0301/p922.html
  4. https://www.vinmec.com/en/news/health-news/obstetrics-gynecology-and-assisted-reproductive-technologies-art/does-every-pregnant-woman-need-to-do-triple-test/
  5. https://americanpregnancy.org/prenatal-testing/triple-screen-test/

 

Farmacistul Catena va recomanda: