Oreion: cauze, simptome, tratament si complicatii

In jurul anilor 1950-1960, diagnosticul de oreion era deosebit de frecvent in randul copiilor, si din acest motiv afectiunea era considerata o „boala a copilariei”. Odata cu aparitia posibilitatea imunizarii prin vaccinare, incidenta a scazut semnificativ, iar aceasta boala candva comuna de-a lungul copilariei a devenit relativ mai rara. Cu toate acestea, boala virala contagioasa produce chiar si in ziua de astazi focare de oreion, mai ales in randul persoanelor nevaccinate. Vaccinul rujeola-oreion-rubeola (ROR) reprezinta cea mai eficienta metoda de preveni infectia virala, si face parte din schema completa de vaccinare recomandata in randul populatiei pediatrice.

Oreionul este cauzat de infectia cu virusul oreionului, care apartine familiei Paramyxoviridae. Este o boala contagioasa raspandita la nivel global si este singura cauza cunoscuta a parotiditei epidemice (inflamatia glandelor salivare parotide). Majoritatea cazurilor de oreion tind sa apara la sfarsitul iernii sau inceputul primaverii, observandu-se caracterul sezonier al bolii. Deoarece infectia virala este contagioasa, virusul transmitandu-se prin picaturi respiratorii, frecvent apar mai multe cazuri de oreion, in special in colectivitati (gradinite, scoli, crese). In schimb, boala este deseori autolimitata, iar majoritatea persoanelor infectate isi vor reveni in 1-2 saptamani.

Oreion - cauze si factori de risc

Infectia cu virusul Urlian va duce la oreion. Agentul viral se transmite prin picaturi Flügge, pe care persoana infectata le expuleaza atunci cand vorbeste, tuseste si stranuta. Uneori, virusul se transmite si prin fomite (obiecte infectate), pe care persoanele sanatoase le ating, iar ulterior isi duc mainile la gura. In zilele noastre, cazurile de oreion sunt relativ rare. Incidenta din ziua de azi se considera a fi de 1 caz de oreion la 100.000 de oameni. Desi boala era considerata „o boala a copilariei”, majoritatea persoanelor diagnosticate astazi cu oreion sunt fie adolescenti, fie tineri adulti. Acest lucru s-ar datora lipsei imunizarii prin vaccinare in timpul copilariei.

Simptomele de oreion apar la aproximativ 2-3 saptamani dupa infectare si tind sa dureze in jur de 1-2 saptamani. Contagiozitatea, adica riscul de a transmite oreion si altor persoane, apare cu 7 zile inainte de instalarea simptomelor si poate dura chiar pana la 9 zile dupa disparitia lor. O persoana care a facut oreion capata imunitate (dobandita) de obicei pentru intreg restul vietii si nu va mai face boala in viitor (decat in cazuri deosebit de rare). Principalul factor care ar creste riscul ca o persoana sa dezvolte oreion il reprezinta starea imunodeficitara, ca parte a diabetului, infectiei subiacente cu HIV, si lipsa vaccinarii (mai ales in randul populatiei pediatrice).

Oreion - simptome si manifestari clinice

Persoanele cu oreion acuza, in prima instanta, simptome nespecifice, cum ar fi febra, starea de rau si oboseala, durere de cap, dureri musculare si lipsa poftei de mancare. La scurt timp, apare si parotidita, adica inflamarea glandelor salivare parotide. Reprezinta cea mai frecventa forma de manifestare in cazul oreionului aparand in peste 70% dintre cazurile diagnosticate si va ajuta la stabilirea diagnosticului diferential. Tumefierea parotidiana este de obicei bilaterala si relativ rar unilaterala. Se prezinta ca o inflamatie dureroasa a zonei dintre lobul urechii si mandibula. Aceasta manifestare specifica in cazul bolii poarta denumirea triviala de „obraji de veverita”.

De asemenea, in caz de oreion poate sa apara si umflarea vizibila a ganglionilor limfatici de la nivelul gatului. O treime dintre persoanele infectate fie nu au simptome, fie au doar simptome usoare, care pot fi trecute cu vederea. Cu toate acestea, inca pot transmite virusul si persoanelor sanatoase. Simptomele oreionului descrise mai sus sunt frecvente in special in randul populatiei pediatrice. Cu toate acestea, mai ales la adulti si adolescenti, infectia se poate prezenta cu mai multe simptome. Acest lucru se datoreaza faptului ca infectia celulelor din ganglionii limfatici promoveaza viremia si migrarea virusului spre alte organe, ducand la inflamatie sistemica, cu:

• Orhita: urmatoarea cea mai frecventa manifestare in caz de oreion, putand duce la umflarea dureroasa unilaterala sau bilaterala a testiculelor, care devin sensibile la atingere. Exista un risc crescut de atrofie testiculara (peste 50% dintre persoanele cu oreion si orhita). Aceasta manifestare apare in special in randul adolescentilor aflati in perioada postpubertara; totusi, ooforita (inflamatia ovarelor) se poate asocia (mai rar) cazurilor de infectie la adolescente;
• Manifestari neurologice: diagnosticul de oreion poate duce la manifestari neurologice, cum ar fi encefalita, meningita, sindromul Guillain-Barré, ataxia cerebeloasa;
• Mastita, miocardita, tiroidita, nefrita, artrita, keratita si pancreatita sunt complicatii rare, cu incidenta mai mare in randul adultilor.

Cu toate acestea, de obicei simptomele pe care persoanele cu oreion le prezinta sunt limitate si dispar de la sine dupa aproximativ 1-2 saptamani de la aparitie. Complicatiile asociate sunt mai frecvente in randul persoanelor cu sistem imunitar slabit, cum ar fi cele cu diabet, infectie HIV sau care urmeaza tratamente cronice cu corticosteroizi. Adultii, de asemenea, par a fi mult mai predispusi la complicatii decat copii.

Oreion - alternative de tratament

De cele mai multe ori, diagnosticul de oreion este benign, nu necesita tratament deoarece este autolimitat. In prima instanta, tratamentul este unul de sustinere, care are in vedere ameliorarea simptomelor asociate. Analgezicele si compresele reci sau calde, pentru diminuarea umflaturii parotidiene, sunt eficiente. Avand in vedere ca o infectie virala duce la oreion, antibioticele nu prezinta niciun fel de eficienta. Persoanele cu oreion ar trebui sa ramana in izolare aproximativ 5 zile de la debutul parotiditei, pentru a reduce astfel riscul de a transmite virusul mai departe. Copiilor cu oreion nu ar trebui sa li se dea aspirina, deoarece poate duce la sindromul Reye.

Oreion - complicatii si riscuri asociate

In era prevaccinarii s-a estimat ca peste 50% dintre barbati si 25% dintre femeile cu infectie au dezvoltat complicatii asociate. La barbati, orhita era cea mai frecventa complicatie (1 din 5), si meningita aspetica avea incidenta similara in randul ambelor sexe. Complicatiile tind sa apara in special in randul persoanelor nevaccinate si cu sistem imunitar slabit, acestea incluzand, asa cum s-a mentionat, orhita, ooforita, meningita, encefalita, mastita si pancreatita, hipoacuzie sau surditate (in cazurile severe), mastita, atrofia testiculara. Miocardita, tiroidita, nefrita, keratita, artrita, hidrocefalia, sindromul Guillain-Barré si bolile hepatice sunt complicatii foarte rare.

Sfaturi pentru preventie

Principala modalitate de a preveni infectia virala este vaccinarea. Vaccinul este recomandat ca parte a schemei nationale de vaccinare, administrandu-se impreuna cu vaccinul anti-rubeola si anti-rujeola (vaccinul ROR). Se recomanda 2 doze de vaccin ROR La copii, prima dupa 11-15 luni de la nastere, iar a doua in jurul varstei de 4-6 ani. Vaccinul mai poate fi administrat odata cu cel impotriva varicelei. Copiii care merg la cresa, spre exemplu, pot fi vaccinati deja in jurul varstei de 9 luni. Imunizarea este sigura si dureaza pe intreg parcursul vietii. Efectul protector al vaccinului este mult mai slab la cei care au primit doar o doza unica de vaccin.

Este foarte important sa se cunoasca faptul ca vaccinul limiteaza raspandirea bolii. Atunci cand cea mai mare parte a populatiei este vaccinata, acest lucru ii protejeaza pe cei care nu pot primi inca vaccinul, cum ar fi nou-nascutii si bebelusii mici. Deoarece virusul are potential contagios foarte mare, nu exista alte metode de a preveni aparitia bolii. Desi normele de igiena (spalarea, dezinfectarea) sunt respectate, este mult mai probabil ca o persoana sanatoasa sa ia virusul de la o persoana infectata, dar inca asimptomatica. Acesta este si motivul pentru care deseori apar focare infectioase, mai ales in colectivitati de persoane (scoli, gradinite, universitati, crese).

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10330407/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7084951/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK563971/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534785/

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/mumps