Anemia este problema medicala cu care se confrunta persoanele care nu au in organism suficiente globule rosii sanatoase sau hemoglobina. Hemoglobina este o proteina din celulele rosii (numite si hematii sau eritrocite) care transporta oxigenul de la plamani catre toate celelalte organe din corp. Aparitia anemiei poate provoca oboseala, slabiciune si dificultati respiratorii.
Exista mai multe tipuri de anemie, fiecare forma a bolii avand propria cauza, iar durata variind, aceasta fiind prezenta pe termen scurt sau mai lung. Si simptomele pot varia de la usoare la severe, iar unele tipuri de anemie pot trada prezenta unei boli de fond grave.
Tratamentele pentru diferitele tipuri de anemie pot implica administrarea unor simple suplimente alimentare sau pot ajunge pana la proceduri medicale mai serioase. Din fericire, dieta echilibrata poate preveni anumite forme de anemie.
Ramaneti alaturi de noi pentru a afla tot ce trebuie sa stiti despre diferitele tipuri de anemie.
Anemie – generalitati
Anemia implica un numar insuficient de globule rosii in corp. In urma unei analize de sange de rutina, anemia este depistata sub forma nivelului redus de hemoglobina sau hematocrit. Hemoglobina este principala proteina din celulele rosii ale sangelui. Transporta oxigenul si il distribuie tuturor tesuturilor din organism. Daca aveti anemie, nivelul de hemoglobina va fi si el scazut. Cand acest nivel scade sub un anumit prag, tesuturile sau organele nu mai primesc suficient oxigen si astfel apar simptomele anemiei, cum ar fi oboseala sau dificultatile respiratorii.
Se estimeaza ca diferitele tipuri de anemie afecteaza 1 din 3 persoane la nivel global, deci aproximatic 6% din populatie. Femeile, copiii mici si persoanele cu boli cronice sunt mai susceptibile sa dezvolte diverse tipuri de anemie.
Anemie – simptome
Dupa cum spuneam, oboseala sau slabiciunea este cel mai vizibil simptom al anemiei. Alte simptome ale diferitelor tipuri de anemie constau in:
-
dureri in piept;
-
ameteala;
-
infectii recurente;
-
palpitatii;
-
dureri de cap;
-
paloare sau ten ingalbenit;
-
tinitus pulsatil;
-
dificultati respiratorii (dispnee);
-
dureri la nivelul oaselor si articulatiilor, pieptului sau abdomenului;
-
tulburari de crestere in cazul copiilor si adolescentilor;
-
maini si picioare reci.
Tipuri de anemie – cauze si factori de risc
Intrucat exista mai multe tipuri de anemie, nu este de mirare ca si cauzele lor variaza. De exemplu, anemia cu deficit de fier este cea mai raspandita forma de anemie. Puteti dezvolta acest tip al bolii daca nu va asigurati un aport optim de fier din alimentele pe care le consumati sau daca pierdeti sange din cauza unei leziuni sau boli.
Anemia apare pe fondul unui deficit de hemoglobina sau eritrocite, fenomen care apare daca:
-
organismul nu produce suficienta hemoglobina sau globule rosii;
-
sangerarea provoaca pierderea hematiilor (eritrocitelor) si a hemoglobinei intr-un ritm mai rapid decat pot fi acestea inlocuite;
-
din varii motive, corpul distruge eritrocitele din sange si hemoglobina care se afla in ele.
Iata cateva aspecte importante de retinut:
-
anumite tipuri de anemie sunt transmise genetic, sugarii respectivi putand avea boala inca de la nastere;
-
femeile sunt mai predispuse la anemia prin deficit de fier din cauza pierderii de sange asociate menstruatiei sau a nevoii mai mari de aprovizionare cu sange in timpul sarcinii;
-
varstnicii au un risc mai mare de a dezvolta diverse tipuri de anemie pe fondul bolilor renale sau a altor afectiuni cronice.
Tipuri de anemie – exemple si descriere
In principiu, diferitele tipuri de anemie sunt clasificate ca fiind dobandite sau ereditare (mostenite).
-
Tipuri de anemie – anemii dobandite
Puteti dezvolta anemie din cauza anumitor factori din timpul vietii, cum ar fi o afectiune care provoaca o forma de anemie. Acele tipuri de anemie dobandita sunt:
-
anemia aparuta pe fondul unei boli cronice: puteti dezvolta acest tip de anemie daca aveti o boala care provoaca inflamatie cronica, fenomen care impiedica organismul sa foloseasca fierul de care are nevoie pentru a produce globule rosii. Anemia poate fi un simptom sau o complicatie a urmatoarelor situatii:
-
boli autoimune;
-
cancer;
-
boala inflamatorie intestinala;
-
afectiune hepatica;
-
boala renala;
-
tulburare tiroidiana.
-
anemia hemolitica autoimuna: in acest caz, sistemul imunitar ataca hematiile (eritrocitele) din sange;
-
anemia macrocitara si anemia megaloblastica: acestea sunt tipuri de anemie care se dezvolta cand maduva osoasa produce globule rosii neobisnuit de mari. Anumite afectiuni si deficiente de vitamine pot provoca aceste tipuri de anemie. Medicii pot numi aceste afectiuni drept anemie cu deficit de vitamine.
-
anemia normocitara: in astfel de cazuri, pacientii au mai putine globule rosii decat de obicei;
-
anemia pernicioasa: reprezinta una dintre cauzele deficientei de vitamina B12, fiind o afectiune autoimuna care impiedica organismul sa absoarba aceasta vitamina.
-
Tipuri de anemie – anemii ereditare
Cand discutam despre tipuri de anemie ereditara ne referim la cele prezente inca de la nastere. Pe lista anemiilor ereditare includem:
-
anemia Diamond-Blackfan: aceasta tulburare mostenita impiedica maduva osoasa sa produca suficiente eritrocite;
-
anemia Fanconi: este o tulburare sangvina rara, care determina un risc crescut de tulburari de sange, inclusiv de aparitie a anemiei;
-
anemia cu celule in forma de secera: aceasta afectiune modifica forma celulelor rosii din sange, transformand eritrocitele rotunde si flexibile in celule rigide si lipicioase in forma de secera, care blocheaza fluxul sanguin;
-
talasemia: in astfel de cazuri, corpul produce mai putina hemoglobina, globulele rosii sunt mai mici decat ar fi normal si astfel se instaleaza anemia.
Unele tipuri de anemie pot fi mostenite, dar se pot si dobandi pe parcursul vietii. Pe lista acestor tipuri de anemie se numara:
-
anemia aplastica: apare daca celulele stem din maduva osoasa nu produc suficiente celule sangvine;
-
anemia hemolitica: in aceasta forma a bolii, celulele rosii din sange se descompun sau mor mai repede decat in mod normal;
-
anemia sideroblastica: survine ca urmare a utilizarii anormale a fierului in timpul dezvoltarii globulelor rosii;
-
anemia microcitara: apare cand eritrocitele din sange nu au suficienta hemoglobina, asa ca sunt mai mici decat de obicei. Anemia microcitara se manifesta prin deficit de fier, talasemie si anemie sideroblastica. De asemenea, apare la unele persoane care au anemie aparuta pe fondul unei boli cronice.
Tipuri de anemie – diagnostic
Medicul se va interesa despre simptome si cel mai probabil va va recomanda urmatoarele analize de sange:
-
hemoleucograma completa (CBC): pentru a verifica toate celulele din sange, cu accent pe eritrocite. Medicii patologi examineaza probele de sange pentru a verifica numarul globulelor rosii prezente. De asemenea, se examineaza dimensiunea si forma celulelor respective. Specialistii pot folosi aceasta analiza de sange inclusiv pentru a verifica nivelul de vitamina B12 (prin care se poate depista anemia pernicioasa despre care am discutat anterior) sau B9.
-
analiza nivelului hemoglobinei: intrucat hemoglobina este principala componenta eritrocitelor, aceasta analiza este adesea folosita pentru a detecta diferitele tipuri de anemie;
-
analiza nivelului hematocritului: acest test masoara procentul globulelor rosii din sange;
-
frotiu de sange periferic: patologii examineaza eritrocitele la microscop pentru a evalua dimensiunea si forma acestor celule sanguine;
-
analiza pentru verificarea nivelului reticulocitelor: reticulocitele sunt globule rosii imature. Aceasta analiza de sange are rolul de a verifica daca maduva osoasa produce suficiente globule rosii sanatoase.
Tipuri de anemie – optiuni de tratament
Tratamentul variaza in functie de cauza diferitelor tipuri de anemie. Daca aveti anemie aparuta pe fondul unei afectiuni subiacente, medicul se va concentra asupra tratamentului afectiunii respective. In general, optiunile de tratament constau in suplimente alimentare sau medicamente.
Suplimente alimentare
Specialistul va poate recomanda urmatoarele suplimente pentru diferitele tipuri de anemie:
-
suplimente cu fier: acest supliment alimentar este disponibil sub forma de capsule sau tablete pe care le puteti lua pe cale orala, cu un pahar cu apa;
-
suplimente cu acid folic: vitamina B9 (folatul) este o vitamina esentiala care va ajuta corpul sa formeze eritrocitele din sange si ADN-ul, care sunt elementele de baza ale organismului;
-
suplimente cu vitamina B12: acestea sustin producerea globulelor rosii sanatoase.
Medicamente
In unele tipuri de anemie, medicul va poate prescrie anumite medicamente, cum ar fi:
-
eritropoietina: acest medicament ajuta maduva osoasa sa produca mai multe celule stem in sange;
-
imunosupresoare: daca aveti anemie din cauza unei tulburari autoimune, medicul va poate prescrie medicamente care impiedica sistemul imunitar sa atace hematiile din sange.
Proceduri
In cazuri mai grave, pentru unele tipuri de anemie medicul va poate recomanda:
-
transfuzie de sange pentru inlocuirea globulelor rosii;
-
transplant de celule stem (maduva osoasa) pentru ca celulele stem nesanatoase din sange sa fie inlocuite cu altele sanatoase;
-
interventie chirurgicala pentru tratarea hemoragiei interne care provoaca anemie.
Surse:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/3929-anemia
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/anemia/symptoms-causes/syc-20351360
https://www.medicalnewstoday.com/articles/158800
https://www.webmd.com/a-to-z-guides/understanding-anemia-basics