Slabitul dupa sarcina este o adevarata provocare pentru orice proaspata mamica, insa nu este o misiune imposibila. Pentru ca nu doar pierderea kilogramelor in plus este o prioritate, ci si sanatatea bebelusului, este important sa se adopte o dieta echilibrata combinata cu exercitii fizice adecvate.
Alaptatul ajuta la slabit
In medie, imediat dupa nastere o femeie slabeste fara efort in jur de 4-5 kilograme, insa surplusul trebuie dat jos prin adoptarea unui stil de viata sanatos. Conform studiilor, alaptatul favorizeaza scaderea ponderala, procesul in sine avand la baza un mare consum caloric. Astfel, o mama care alapteaza consuma aproximativ 500 kcal/zi, ceea ce inseamna ca in primele 6 luni dupa nastere poate slabi aproximativ 1 kg/luna. Dieta de dupa sarcina nu trebuie sa contina mai mult de 1800-2000 kcalorii/zi.
Dieta in timpul alaptarii
Dietele restrictive sunt absolut interzise deoarece pot provoca mari carente in organism care pot afecta buna crestere si dezvoltare a bebelusului. In plus, pot provoca scaderea lactatiei. Pentru o slabire sanatoasa, atat pentru mama, cat si pentru cel mic, este esential sa se urmeze cativa pasi. Astfel, se recomanda a se manca de mai multe ori pe zi, iar portiile sa fie mici si alimentele diversificate. Este de preferat ca hrana sa fie proaspata si sa fie gatita acasa, pentru mai multa siguranta asupra ingredientelor si a modului de preparare. Totodata, hidratarea este foarte importanta in procesul de slabit, iar mama trebuie sa consume un pahar mare de apa la fiecare alaptare. Punctam ca laptele matern contine in proportie de 87% apa Un alt factor esential al dietei este odihna, cu atat mai mult cu cat este o perioada stresanta pentru prtoaspata mamica si are nevoie de refacerea fortelor.
Alimente recomandate
De o reala importanta in perioada alaptarii sunt proteinele care trebuie asimilate din lactate, carne slaba, oua, nuci si leguminoase. Lactatele nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic al femeii care alapteaza, acestea fiind bogate in calciu, mineral esential in acesta perioada. Glucidele nu trebuie evitate, acestea constituind sursa principala de energie, insa pentru dieta este indicat sa fie asimilate din cereale integrale, legume si fructe. Cat despre lipide, recomandate in aceasta perioada sunt cele provenite din peste si fructe oleaginoase. La recomandarea medicului, proaspata mamica poate introduce in meniu suplimente alimentare pe baza de calciu, zinc, vitaminele B si D.
De evitat in timpul dietei si alaptarii
Bauturile alcoolice, sucurile din comert si cafeaua trebuie evitate in perioada alaptarii, insa aportul de lichide necesar poate fi completat si cu ajutorul ceaiurilor care stimueaza lactatia. De asemenea, trebuie evitate alimentele care pot provoca disconfort gastric bebelusului, categorie in care intra varza, brocolli, fasolea, strugurii si merele verzi. Pe de alta parte, sunt interzise prajelile, mezelurile, conservele, maioneza, ciupercile, fructele de mare, alimentele afumate, dar si alimentele cu miros puternic, cum sunt usturoiul, ceapa, hreanul, telina, care pot afecta gustul laptelui matern.
Cand se incep exercitiile fizice
Nicio dieta din lume nu va da aceleasi rezultate daca nu este insotita de sport, insa in cazul proaspetelor mamici, exercitiile fizice nu trebuie sa fie intense si epuizante. Femeile care au nascut natural pot incepe antrenamentele fizice usoare imediat dupa ce organismul s-a refacut, aspect care poate varia de la femeie la femeie, insa nu mai devreme de 2-3 saptamani pentru ca in aceasta perioada se stabilizeaza productia de lapte. Femeile care au nascut prin cezariana trebuie sa astepte minim 6 luni pana sa faca sport. Se recomanda consultarea medicului inainte de a incepe un program sportiv. Punctam ca exercitiile fizice solicitante conduc la cresterea productiei de acid lactic care va afecta gustul laptelui matern. De aceea este recomandat ca mama sa alapteze inainte de antrenament si sa astepte aproximativ o ora jumatate dupa finalizarea acestuia.