Sindromul de hiperstimulare ovariana, cand apare si cu ce consecinte

Sindromul de hiperstimulare ovariana este o afectiune medicala care apare in principal ca o complicatie a tratamentului de stimulare ovariana, utilizat in fertilizarea in vitro (FIV) si alte tehnici de reproducere asistata.

Sindromul de hiperstimulare ovariana  se caracterizeaza printr-un raspuns exagerat al ovarelor la medicamentele hormonale administrate pentru a stimula producerea de ovule. In mod normal, aceste medicamente sunt utilizate pentru a induce dezvoltarea mai multor foliculi ovarieni, insa, in cazurile sindromului de hiperstimulare ovariana, ovarele devin foarte mari si produc cantitati excesive de hormoni.

Sindromul de hiperstimulare ovariana se manifesta printr-o serie de simptome care pot varia de la forme usoare, cu balonare abdominala si disconfort, pana la forme severe, care pot include cresterea in greutate rapida, acumularea de lichid in abdomen si torace, dureri abdominale severe si chiar complicatii grave precum tromboze si insuficienta renala.

Sindromul de hiperstimulare ovariana apare cel mai frecvent in cadrul procedurilor de reproducere asistata, dar poate aparea si in alte cazuri rare, cum ar fi utilizarea de medicamente pentru inducerea ovulatiei la femeile care nu sunt supuse FIV. Diagnosticul se bazeaza pe simptome clinice si pe investigatii imagistice si de laborator, iar tratamentul variaza de la observatie si management simptomatic pentru formele usoare, pana la spitalizare si interventii medicale mai complexe pentru cazurile severe.

Sindromul de hiperstimulare ovariana - simptome

Sindromul de hiperstimulare ovariana prezinta o gama variata de simptome care pot varia de la forme usoare pana la forme severe si pot pune viata in pericol.

In formele usoare, sindromul de hiperstimulare ovariana se manifesta prin balonare abdominala, disconfort si dureri abdominale minore, senzatie de greutate, si o crestere moderata in greutate. De asemenea, femeile pot prezenta greata si senzatie de plenitudine abdominala, semne de inceput ale  sindromului de hiperstimulare ovariana.

Pe masura ce sindromul de hiperstimulare ovariana devine mai sever, simptomele pot include dureri abdominale intense si severe, distensie abdominala semnificativa datorata acumularii de lichid, crestere rapida in greutate (peste 1 kg pe zi), greata intensa, varsaturi si diaree.

In cazurile severe ale sindromului de hiperstimulare ovariana, pacienta poate prezenta dificultati respiratorii din cauza lichidului acumulat in cavitatea toracica (hidrotorax) si in abdomen (ascita), ceea ce necesita adesea spitalizare pentru monitorizare si tratament adecvat.

Un alt simptom asociat cu sindromul de hiperstimulare ovariana sever este oliguria, care se refera la o scadere semnificativa a volumului de urina eliminat. Acest simptom poate indica afectarea functiei renale, o complicatie grava asociata cu sindromul de hiperstimulare ovariana. In plus, sindromul de hiperstimulare ovariana poate duce la deshidratare severa si dezechilibre electrolitice, ceea ce agraveaza starea pacientei.

Formele severe ale sindromului de hiperstimulare ovariana pot duce, de asemenea, la formarea de cheaguri de sange (tromboze), ceea ce poate creste riscul de evenimente tromboembolice, cum ar fi embolismul pulmonar. Din acest motiv, este esential ca femeile care prezinta sindromul de hiperstimulare ovariana sever sa primeasca ingrijire medicala imediata si sa fie monitorizate indeaproape pentru a preveni complicatiile majore.

Factori de risc pentru sidromul de hiperstimulare ovariana

Aparitia acestui sindrom depinde de o serie de factori de risc, care pot influenta severitatea si frecventa acestei afectiuni. Intelegerea acestor factori de risc este esentiala pentru a preveni si gestiona sindromul de hiperstimulare ovariana.

1. Varsta tanara

Unul dintre factorii de risc importanti ai sindromului de hiperstimulare ovariana este varsta tanara a pacientei. Femeile sub 30 de ani au un risc mai mare de a dezvolta sindromul de hiperstimulare ovariana. Aceasta se datoreaza, in parte, faptului ca femeile mai tinere tind sa aiba un raspuns ovarian mai robust la medicamentele folosite pentru stimularea ovulatiei. In mod specific, ovarele femeilor tinere sunt mai susceptibile la suprastimulare si produc un numar mai mare de foliculi ca raspuns la terapia hormonala.

2. Sindromul ovarelor polichistice

Femeile cu sindromul ovarelor polichistice reprezinta un grup cu risc semnificativ crescut pentru dezvoltarea a dezvolta sindromul de hiperstimulare ovariana. Sindromul ovarelor polichistice se caracterizeaza printr-o disfunctie ovariana, care include productia excesiva de hormoni androgeni si dezvoltarea de foliculi multipli. Aceste caracteristici fac ca ovarele sa fie mai sensibile la medicamentele de stimulare foliculare, crescand riscul de a dezvolta sindromul de hiperstimulare ovariana.

3. Niveluri ridicate de estradiol seric

Nivelurile ridicate de estradiol seric in timpul stimularii ovariene sunt un indicator al unui raspuns ovarian puternic si pot prevesti dezvoltarea afectiunii numita sindromul de hiperstimulare ovariana. Estradiolul este un hormon produs de foliculii ovarieni in curs de dezvoltare, iar nivelurile foarte ridicate indica prezenta unui numar mare de foliculi maturi. Atunci cand nivelurile de estradiol depasesc anumite praguri, riscul de a aparea sindromul de hiperstimulare ovariana creste semnificativ.

4. Numarul mare de foliculi ovarieni sau ovocite obtinute

Un alt factor de risc esential este numarul mare de foliculi ovarieni sau ovocite obtinute in timpul unui ciclu de stimulare ovariana. De obicei, un numar mai mare de 20 de foliculi poate indica un risc crescut pentru sindromul de hiperstimulare ovariana. Aceasta deoarece un numar mare de foliculi este asociat cu o productie crescuta de hormoni, cum ar fi estradiolul, si poate duce la o crestere excesiva a permeabilitatii vasculare, o caracteristica a sindromului de hiperstimulare ovariana.

5. Utilizarea gonadotropinelor pentru stimularea ovariana

Gonadotropinele, utilizate frecvent in stimularea ovariana pentru FIV (fertilizarea in vitro), sunt un alt factor de risc important. Aceste medicamente, cum ar fi hormonul foliculostimulant si hormonul luteinizant, sunt concepute pentru a stimula ovarele sa produca mai multe ovocite. Totusi, in unele cazuri, raspunsul ovarelor la aceste medicamente poate fi excesiv, ducand la sindromul de hiperstimulare ovariana. Administrarea dozelor prea mari sau lipsa monitorizarii adecvate a raspunsului ovarian poate creste acest risc.

6. Administrarea de gonadotropina corionica umana

Administrarea de gonadotropina corionica umana pentru declansarea ovulatiei este un pas crucial in procedurile de reproducere asistata, dar acest hormon poate creste si riscul de a dezvolta sindromul de hiperstimulare ovariana.

7. Istoric de sindrom de hiperstimulare ovariana

Un istoric al sindromului de hiperstimulare ovariana in cicluri anterioare este un factor de risc major pentru dezvoltarea din nou a sindromului de hiperstimulare ovariana. Femeile care au experimentat anterior sindromul de hiperstimulare ovariana sunt mai susceptibile la recurenta, probabil din cauza sensibilitatii crescute a ovarelor lor la stimularea hormonala. Aceasta subliniaza importanta unei monitorizari si ajustari atente a tratamentului la aceste paciente pentru a le preveni recidiva sindromului  de hiperstimulare ovariana.

8. Factori genetici si sensibilitatea individuala

Exista, de asemenea, o componenta genetica in dezvoltarea sindromului de hiperstimulare ovariana, desi aceasta nu este pe deplin inteleasa. Sensibilitatea individuala la medicamentele de stimulare ovariana poate varia semnificativ, iar unii cercetatori sugereaza ca anumite variatii genetice pot influenta riscul de a dezvolta sindromul de hiperstimulare ovariana. Acesti factori genetici ar putea afecta raspunsul ovarian la stimularea hormonala si permeabilitatea vasculara, contribuind la predispozitia la sindromul de hiperstimulare ovariana.

Diagnosticare sindromului hiperstimularii ovariene

Iata care sunt principalele investigatii utilizate pentru depistare si evaluare in sindromul de hiperstimulare ovariana.

Evaluare clinica

Prima etapa in depistarea sindromului de hiperstimulare ovariana este o evaluare clinica amanuntita. Medicul va discuta cu pacienta despre simptomele experimentate. Examinarea fizica poate include masurarea circumferintei abdominale, evaluarea semnelor de deshidratare, ascultarea sunetelor pulmonare si abdominale si verificarea semnelor de edem sau acumulare de lichid in abdomen.

Teste de laborator

Testele de laborator sunt esentiale pentru a evalua severitatea afectarii in starii pacientelor in  sindromul de hiperstimulare ovariana si monitorizarea acestora.

Hemoleucograma completa poate dezvalui hemoconcentratie (cresterea numarului de globule rosii si hematocrit), un semn al hemoconcentrarii datorate acumularii de lichid in afara vaselor de sange.

Nivelurile de sodiu, potasiu si alte electroliti sunt monitorizate pentru a detecta dezechilibrele electrolitice, care pot aparea din cauza deshidratarii sau a acumularii de lichid in spatiile extravasculare.

Nivelurile de creatinina si uree serica sunt evaluate pentru a verifica functia renala. In cazurile severe de SHO, poate aparea insuficienta renala acuta, ceea ce face aceste teste cruciale pentru monitorizare.

Nivelurile de enzime hepatice (AST, ALT) pot fi masurate pentru a evalua impactul pe care il are sindromul de hiperstimulare ovariana asupra functiei hepatice.

Coagulograma este evaluata pentru a monitoriza riscul de tromboza, care poate fi crescut in sindromul de hiperstimulare ovariana cazurile severe, din cauza hemoconcentratiei si hipervascozitatii.

Imagistica

Ecografia transvaginala este o investigatie imagistica de baza utilizata pentru evaluare in sindromul de hiperstimulare ovariana. Aceasta metoda non-invaziva permite vizualizarea directa a ovarelor si a cavitatii abdominale. Prin ecografie, medicul poate determina dimensiunea si structura ovarelor, prezenta ascitei care este un semn al formelor moderate pana la severe de sindrom al ovarelor polichistice .

Uneori, ecografia toracica este utilizata pentru a verifica prezenta lichidului in cavitatea pleurala, care poate aparea in cazurile severe.

Ecografia Doppler color poate fi utilizata pentru a evalua fluxul sanguin ovarian. Acest tip de ecografie poate ajuta la diferentie in caz de sindromul de hiperstimulare ovariana de alte afectiuni ovariene si poate oferi informatii suplimentare despre starea ovarelor.

Radiografia toracica poate fi utilizata pentru a evalua prezenta lichidului pleural (hidrotorax), o complicatie care poate aparea in cazurile severe de sindromul de hiperstimulare ovariana. Aceasta poate ajuta la evaluarea starii pulmonare si la detectarea posibilelor complicatii respiratorii.

Tomografia computerizata si imagistica prin rezonanta magnetica sunt utilizate mai rar pentru evaluare diagnostic in sindromul de hiperstimulare ovariana, dar pot fi indicate in cazurile in care ecografia nu ofera suficiente informatii sau cand se suspecteaza complicatii. Aceste tehnici imagistice pot oferi o vizualizare mai detaliata a organelor interne si pot ajuta la evaluarea severitatii acumularii de lichid, a starii ovarelor si a posibilelor complicatii, cum ar fi tromboza.

Monitorizarea regulata a tensiunii arteriale, frecventei cardiace si a saturatiei de oxigen este importanta pentru evaluarea starii hemodinamice a pacientei cu suspiciune de sindromul de hiperstimulare ovariana.

https://www.sciencedirect.com/science/article/

https://ivi-fertilite.fr/blog/hyperstimulation-ovarienne/

https://www.fiv.fr/hyperstimulation-ovarienne-quels-sont-les-risques-et-peut-on-la-prevenir/