Probabil ca dupa nastere ati realizat ca viata de proaspata mamica nu arata aproape deloc cum credeati. Fara discutii, va iubiti copilul mai mult decat orice pe lume. Insa faptul ca nu ati mai aflat ce inseamna un somn bun de cateva saptamani (poate luni) incepe sa-si puna amprenta asupra starii fizice. Si aceasta deprivare de somn nu se va incheia in curand!
Efortul din timpul travaliului si nasterii v-a epuizat la maximum. In plus, adaugati stresul ingrijirii bebelusului si lipsa somnului pentru a intelege de ce va confruntati cu stari intense de oboseala si epuizare in perioada postpartum.
De fapt, specialistii sustin ca aproape 90% dintre femeile care au nascut natural au declarat ca se simt obosite in perioada postpartum. Ba mai mult, aproape 11% dintre femei au continuat sa experimenteze oboseala chiar si in a treia luna de dupa nastere.
Lipsa somnului si starea de oboseala sunt absolut normale pentru toti proaspetii parinti, insa nu inseamna ca aceasta perioada trebuie sa fie un adevarat calvar. Exista anumite lucruri pe care le puteti face pentru a trece cu brio peste perioada postpartum.
Proaspata mamica? Aflati cum sa gestionati noul rol si cum puteti face fata epuizarii
Oboseala postpartum are mai multe cauze. Pe langa efortul depus de organism in timpul travaliului si al nasterii, dupa marele eveniment apar lipsa somnului, grija pentru noul membru al familiei, starea continua de alerta maxima si multe altele.
Adaugati la toate acestea depresia, anxietatea, problemele de somn si de alaptare cu care unele mamici se confrunta si veti descoperi ca riscul semnificativ de oboseala extrema este mare. De asemenea, printre factorii care contribuie la starea de oboseala se numara varsta mamei si numarul de copii pe care ii ingrijeste.
De obicei, epuizarea este insotita de slabiciune, somnolenta sau ameteala. In plus, din cauza oboselii puteti avea probleme de alaptare, motiv pentru care unele mamici au tendinta de a renunta la a-si mai hrani bebelusii.
Aveti mare grija de alimentatie
Pentru a va recupera mai repede dupa nastere, este esential sa mancati si sa va hidratati cat mai bine. La fel de importante sunt si suplimentele, insa ar trebui sa discutati intotdeauna cu un medic inainte de a lua orice fel de suplimente. Recomandarea Catena este Benesio Tonico Forte, un supliment alimentar fara zahar, cu indulcitor, care contine o formula complexa, pe baza de 4 aminoacizi (Arginina, Fosfoserina, Glutamina, Asparagina) si Vitamina B12. Aminoacizii sunt compusii chimici care intra in alcatuirea proteinelor. Proteinele stau la baza structurii celulelor vii si participa la procesele metabolice esentiale din organism. Tonico Forte aduce un aport de substante nutritive care sustin organismul in perioade de surmenaj fizic si intelectual, convalescenta, stari de slabiciune.
Va trebui sa consumati mai multe calorii daca alaptati. De aceea, este recomandat ca pe tot parcursul zilei sa luati cateva gustari bogate in proteine. In plus, hidratati-va in mod constant, mai ales daca alaptati. Si, cu toate ca va intelegem pe deplin tentatia de a va rasfata cu o cafea buna pentru a rezista intreaga zi, incercati sa consumati cat mai putina cofeina pentru ca deshidrateaza.
De asemenea, trebuie sa va luati vitaminele prenatale pana cand va recapatati fortele sau pana cand medicul va transmite ca puteti opri administrarea lor. Combinatia dintre magneziu si vitamina B6 este renumita pentru beneficiile asupra corpului. De aceea, puteti incerca Naturalis Mg+ Vit. B6, un supliment alimentar esential pentru sanatatea organismului. Inima, rinichii si creierul au nevoie de magneziu pentru a functiona optim. Vitamina B6 ajuta la absorbtia magneziului, de aceea, pentru rezultatele cele mai bune, cei doi nutrienti trebuie asociati. Simptomele deficitului de magneziu sunt: agitatia, anxietatea, slabiciunea sau bataile neregulate ale inimii. Magneziu plus Vitamina B6 Naturalis contine magneziu si vitamina B6 intr-o proportie optima, pentru o absorbtie ridicata in organism.
Dormiti in acelasi timp cu bebelusul
Cel mai probabil, specialistul v-a spus deja ca este oportun sa dormiti in acelasi timp cu micutul. Urmarea acestui sfat intelept este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteti face pentru organism. Asadar, incercati sa adormiti imediat dupa ce bebelusul a atipit si faceti tot posibilul sa mergeti la culcare cat mai devreme posibil seara.
De asemenea, este ideal sa stati cat mai confortabil in timp ce va hraniti copilul. De aceea, stati cu picioarele ridicate sau adoptati o pozitie cat mai relaxata cand alaptati. Folositi perne pentru a va sprijini bratele si pentru a va pastra, astfel, nivelul de energie.
Puteti stabili toate aceste lucruri din timp, inainte de a aduce copilul acasa. Dupa ce ramaneti gravida, discutati cu partenerul despre cum puteti evita problemele de somn.
Cereti ajutor
Cereti-le partenerului, prietenilor si rudelor sa se ocupe de treburile casnice, rufe, gatit si ingrijirea copiilor mai mari. Asa ca, daca o persoana va spune sa va bazati pe ea in cazul in care aveti nevoie de ceva, ”profitati” de oferta. Si oferiti informatii cat mai concrete: ”Poti gati ceva? Imi poti aduce cateva scutece? Poti sa bagi rufele la spalat? Poti sa ai grija de cel mic cat timp fac eu dus?”
Incercati sa faceti putina miscare
O scurta plimbare va poate ajuta sa scapati macar un pic de senzatia de oboseala. Faceti acest lucru, insa numai daca medicul va spune ca puteti incepe sa faceti cateva exercitii usoare. Miscarea imbunatateste nivelul de energie si dispozitie. Chiar si o scurta plimbare cu caruciorul in aer curat va poate schimba starea de spirit. Cheia este sa nu exagerati si sa nu va consumati toata energia.
Referinte:
https://www.verywellfamily.com/breastfeeding-and-postpartum-fatigue-431591
https://www.webmd.com/sleep-disorders/features/sleep-deprived-new-baby