Polimenoree – cauze si alternative de tratament

Polimenoree – cauze si alternative de tratament Polimenoree – cauze si alternative de tratament

Ultima actualizare: 18 martie 2024

Polimenoree

Sangerarea vaginala normala apare odata cu ciclul ovulativ feminin, care incepe prin menarha (prima menstruatie), in jurul varstei de 10-15 ani, si se termina cu instalarea menopauzei, care se instaleaza in jurul varstei de 45-50 de ani. Conform specialistilor in domeniu, durata ciclului menstrual tipic este de 21-35 de zile, prima zi de sangerare fiind considerata prima zi din ciclul menstrual. In general, menstruatia poate sa dureze intre 2-6 zile, iar volumul mediu al menstrei este de 20-80 de mililitri. Prin polimenoree se intelege fenomenul in care ciclurile menstruale sunt mai scurte de 21 de zile si, astfel, menstruatia apare mai frecvent decat in mod obisnuit.

Este important de retinut ca menstruatia asociata fenomenului de polimenoree este normala din punct de vedere al volumului eliminat, insa anormala in ceea ce priveste frecventa. O persoana cu polimenoree are menstruatii mai frecvente, ajungand ca de-a lungul unui an sa aiba chiar si 19-20, spre deosebire de 10-12, cum se intampla in cazul ciclului menstrual normal. Un numar relativ mare de femei se confrunta cu tulburari ale ciclului menstrual, care, pe langa fenomenul acesta, se pot manifesta si prin oligomenoree (menstruatii rare, la un interval de peste 37 zile), amenoree (absenta menstruatiei timp de cel putin 90 de zile), indicand tulburari de frecventa.


Polimenoree – informatii generale

Deseori, fenomenul de polimenoree este confundat cu metroragia, adica durata crescuta a unui flux menstrual, peste 7 zile, care continua ciclul menstrual (sangerare intre menstruatii). Poate fi distins de metroragie prin faptul ca acest fenomen este ciclic, regulat, nu se prezinta cu astfel de sangerari intre doua cicluri consecutive, ci doar cu scurtarea perioadei normale. O confuzie la fel de frecventa este facuta intre „polimenoree” si „hipermenoree”. Hipermenoreea defineste situatia in care volumul menstruatiei este excesiv, deseori peste 90 de mililitri, dar reprezinta o parte a unui ciclu menstrual de durata normala (2-6 zile), reprezentand o tulburare cantitativa.

Polimenoree – cauze si factori de risc

Exista trei mecanisme care stau la baza aparitiei fenomenului de polimenoree:

  • Anovulatia, adica lipsa expulziei ovulului in perioada ciclului menstrual normal;
  • Scurtarea ciclului menstrual in faza de maturare a foliculului ovarian (faza foliculara);
  • Scurtarea ciclului menstrual in faza de degenerescenta a foliculului (faza luteala).

In perioada pubertara si adolescenta, fenomenul de polimenoree este relativ frecvent, ca urmare a dezvoltarii incomplete a axei hipotalamo-hipofizo-gonadale. Ciclurile menstruale au tendinta de a fi mai scurte in perimenopauza timpurie (tranzitia spre menopauza). Conform datelor, intr-o astfel de perioada fenomenul de polimenoree este mai frecvent ca urmare a reducerii cu pana la 3-7 zile a ciclului menstrual normal, intrucat faza foliculara devine mai scurta. Polimenoreea nu este o afectiune in sine, ci mai degraba simptomul unei afectiuni subiacente sau un fenomen secundar expunerii la anumiti factori de risc, cum ar fi stresul. Cateva cauze principale pot fi:

  • Tulburarile endocrine: hipotiroidismul, hipertiroidismul, hiperprolactinemia, acromegalia, sindromul Cushing, fenomenul de rezistenta la insulina (factor de risc pentru diabet tip 2);
  • Stresul si efortul fizic intens: reprezinta cauze comune ale fenomenului de polimenoree si, de asemenea, al altor anomalii menstruale;
  • Administrarea de contraceptive sau purtarea dispozitivului intrauterin (sterilet);
  • Sindromul ovarelor polichistice;
  • Endometrioza;
  • Obezitate sau anorexie;
  • Prezenta de chisturi sau fibroame la nivelul uterului;
  • Infectii cu transmitere sexuala, cum ar fi Chlamydia, Neisseria gonorrhoeae, insa acest tip de infectii se manifesta si prin alte simptome, mult mai specifice, nu doar polimenoree;
  • Hiperactivitatea hipofizei;
  • Tulburari psihice (anxietate, depresie);
  • Malnutritie si tulburari alimentare;
  • Boala inflamatorie pelvina;
  • Anumite coagulopatii.

S-a observat faptul ca atunci cand se datoreaza unei faze luteale inadecvate, asadar unui deficit de progesteron, aparitia fenomenului de polimenoree ar putea fi asociata unui risc usor crescut de cancer endometrial. Este vorba doar despre o asociere teoretica, fundamentata pe studiile de natura epidemiologica, si nu de asocierea cauzala directa.

Generea gel intim este un produs special adaptat acestei zone sensibile, care poate sa ingrijeasca pielea, sa curete cu blandete si sa-ti ofere o senzatie de confort care dureaza intreaga zi. Produsele pentru igiena intima din gama Genera contin tensioactivi delicati ce indeparteaza impuritatile in cel mai delicat mod cu putinta, precum si un pH fiziologic ideal pentru femei, dar si pentru barbati. Gelul intim cu musetel de la Genera curata delicat zona intima, are un pH natural de 4,5 si este testat dermatologic.

 

Polimenoree – protocol de diagnostic

Fenomenul de polimenoree poate fi observat de persoana in cauza, prin metoda calendarului si certificarea faptului ca menstruatiile sunt mult mai frecvente decat in mod obisnuit. Intr-o astfel de situatie, se recomanda consultul medicului ginecolog care, printre investigatii specifice si o anamneza amanuntita, va identifica potentiala cauza adiacenta a menstruatiilor frecvente. Sunt utilizate mai multe tipuri de investigatie atunci cand vine vorba de polimenoree, cum ar fi:

  • Investigatia cu ultrasunete;
  • Investigatia prin histeroscopie;
  • Investigatia prin sonohisterografie.

In unele cazuri, cand se ridica suspiciunea unui proces malign drept cauza principala a acestui, se poate efectua o biopsie endometriala, cu analiza anatomopatologica ulterioara. Scanarea prin tomografie computerizata reprezinta o alta investigatie sensibila in identificarea patologiilor ce se pot prezenta, prin altele, si cu acest simptom.

Tratament polimenoree

In multe situatii, fenomenul de polimenoree este tranzitoriu si autolimitat, indeosebi cand apare ca urmare a factorilor de mediu (stres, alimentatie haotica si altele). Atunci cand apare secundar unei patologii subiacente, tratarea acestuia va rezolva si acest simptom. Principala abordare de tratament o reprezinta administrarea de progesteron natural sau progestative de sinteza, inainte de toate in cazul in care este vorba despre scrutarea celei de-a doua faze a ciclului (faza luteala). In aceasta faza, exista un deficit de progesteron, iar administrarea exogena a acestui hormon ar putea ajuta la reglarea ulterioara a perioadei ciclului menstrual.

Polimenoree – complicatii si riscuri asociate

Pe langa faptul ca persoanele cu polimenoree se confrunta mult mai frecvent cu simptomele si semnele deseori asociate perioadei menstruale (crampe, dureri, oboseala, pierderea libidoului, anxietate), exista si cateva riscuri asociate in special faptului ca sangerarea este mai frecventa, desi in aceeasi cantitate, decat in cazurile obisnuite. Aceste complicatii includ:

  • Anemie si deficit de fier: eliminarea sangelui mai frecvent decat in randul femeilor cu ciclu menstrual normal;
  • Infertilitate: deoarece fenomenul de polimenoree s-ar putea datora si anovulatiei, o cauza a infertilitatii, s-a observat o incidenta mult mai mare a acestei patologii in randul persoanelor care prezinta acest simptom;
  • Avort spontan: deoarece fenomenul de polimenoree poate fi secundar unei faze luteale mai scurte decat in mod normal, ar putea exista defecte in implantarea ovulului fecundat la nivel de uter;
  • Cancer endometrial: a fost observat faptul ca femeile cu polimenoree secundara scurtarii si alterarii fazei luteale prezinta un risc relativ mai mare de cancer endometrial;
  • Dificultati in a ramane insarcinata.

Sfaturi pentru preventie

Pentru a preveni aparitia fenomenului de polimenoree, specialistii recomanda:

  • Abordarea unei diete echilibrate in care sa se includa alimente bogate in fier, fibre vegetale, vitamine, grasimi polinesaturate;
  • Mentinerea unui stil activ de viata, cu exercitii fizice zilnice de intensitate moderata;
  • Mentinerea unui statut normoponderal, in conformitate cu varsta si inaltimea;
  • Gestionarea eficienta a stresului, prin tehnici specifice de detensionare, cum ar fi meditatia, yoga, Tai Chi, pilates, consiliere psihologica, tehnici de respiratie;
  • Evitarea dietelor restrictive sau a aportului alimentar hipercaloric.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5885123/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3462713/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK282/

https://sci-hub.se/https://doi.org/10.1016/j.ics.2004.01.106

https://www.medicalnewstoday.com/articles/polymenorrhea

https://www.healthline.com/health/polymenorrhea

 

Farmacistul Catena va recomanda:

  • 3 la pret de 2
    Genera Gel intim musetel 300ml  281210

    Genera Gel intim cu musetel X 300 ml

    Pentru igiena intima ai nevoie de produse special adaptate acestei zone sensibile, care sa ingrijeasca pielea, sa curete cu blandete si sa-ti ofere o senzatie de confort care dureaza intreaga zi. Produsele…