Paralizia corzilor vocale este o afectiune cauzata de deteriorarea nervilor care controleaza corzile vocale. Impulsurile nervoase din laringe sunt intrerupte, ducand la paralizia muschilor corzilor vocale. Aceasta problema poate fi cauzata si de leziuni la nivelul creierului.
Persoanele cu paralizie vocala se confrunta de obicei cu raguseala, oboseala vocala, o reducere usoara sau severa a volumului vorbirii, durere in gat in timpul vorbirii si, in cazuri mai grave, chiar sufocare.
Corzile vocale, pe langa faptul ca ne permit sa producem enunturi (vorbire etc.), protejeaza si caile respiratorii, impiedicand alimentele, bauturile si saliva sa ajunga in trahee. In cazuri extreme, sufocarea cauzata de paralizia corzilor vocale poate duce la deces.
Persoanele cu paralizie a corzilor vocale pot constata ca intampina dificultati atunci cand vor sa tuseasca, sa inghita sau sa stranute. Acest lucru poate duce la acumulari de resturi alimentare sau alte lucruri la nivelul gatului, facilitand acumularea de bacterii si virusuri care pot provoca infectii ulterioare si disconfort in gat.
Ce este paralizia corzilor vocale?
Paralizia corzilor vocale se manifesta prin incapacitatea uneia sau a ambelor corzi vocale (pliurile vocale) de a se misca. Se intampla atunci cand impulsurile nervoase catre laringe sunt intrerupte. Acest lucru duce la paralizia muschilor corzilor vocale.
Paralizia corzilor vocale poate ingreuna vorbirea si chiar respiratia, deoarece corzile vocale mai au un rol vital, in afara de acela de a produce sunete. Ele contribuie si al protejarea cailor respiratorii, impiedicand alimentele, bauturile si chiar si saliva sa patrunda in trahee.
Cauzele posibile ale paraliziei corzilor vocale sunt leziunile de la nivelul nervilor, care pot aparea in timpul interventiei chirurgicale, infectiilor virale si in anumite tipuri de cancer. Tratamentul pentru paralizia corzilor vocale implica de obicei o interventie chirurgicala si, uneori, terapia vocala.
Cat de frecventa este paralizia corzilor vocale?
Paralizia unilaterala a corzilor vocale este mult mai frecventa decat paralizia bilaterala a corzilor vocale. Se intampla foarte rar ca ambele corzi vocale sa fie afectate de paralizie. Cu toate acestea, ambele tipuri de paralizie a corzilor vocale pot afecta pe oricine, indiferent de varsta.
Tipuri de paralizie a corzilor vocale
Paralizia corzilor vocale poate afecta o coarda vocala (unilaterala) sau ambele corzi vocale (bilaterala).
-
Paralizia unilaterala a corzilor vocale
In acest caz, o singura coarda vocala este paralizata. Cand o coarda vocala nu se misca normal, persoana afectata se poate confrunta cu probleme de vorbire sau (in cazuri mai grave) de inghitire. In mod normal, paralizia unilaterala nu provoaca dificultati respiratorii.
-
Paralizia bilaterala a corzilor vocale
In aceasta situatie, ambele corzi vocale sunt paralizate. Cand ambele corzi vocale sunt paralizate, acestea ajung de obicei sa se apropie foarte mult una de cealalta, provocand o ingustare periculoasa a cailor respiratorii. Acest lucru poate cauza probleme respiratorii, fenomen care poate pune viata in pericol daca pacientul nu beneficiaza de tratament.
Cauze si factori de risc
Mai multe afectiuni pot afecta nervii care controleaza modul in care se misca corzile vocale. Le enumeram mai jos:
Bolile care perturba felul in care nervii comunica cu muschii, cum ar fi miastenia gravis (MG), pot duce la paralizia corzilor vocale.
Boala Lyme, herpesul, infectia cu virusul Epstein-Barr si COVID-19 pot provoca inflamatii care afecteaza nervii care controleaza miscarea corzilor vocale.
Traumatismele la nivelul gatului, capului si pieptului pot provoca leziuni ale nervilor.
Afectiunile care lezeaza nervii, cum ar fi scleroza multipla (SM), boala Parkinson si accidentul vascular cerebral, pot afecta nervii care controleaza corzile vocale.
Toxinele, printre care plumbul, mercurul si arsenicul, pot afecta tesutul nervos.
Interventiile chirurgicale la nivelul capului si gatului, cum ar fi operatia de indepartare a glandei tiroide (tiroidectomia), chirurgia paratiroida, chirurgia cardiaca si interventia chirurgicala la nivelul coloanei cervicale, pot duce la complicatii, cum ar fi leziuni ale nervilor. De asemenea, utilizarea unui tub de respiratie, in timpul unei interventii chirurgicale, poate deteriora uneori nervii de la nivelul laringelui.
Tumorile canceroase (maligne) si cele necanceroase (benigne) pot impinge nervii din laringe, provocand probleme. Atat cancerul tiroidian, cat si nodulii tiroidieni pot afecta acesti nervi.
Uneori, paralizia unei corzi vocale poate aparea dupa o raceala sau o infectie a cailor respiratorii superioare. Medicii nu pot determina intotdeauna cauza exacta. Aceste cazuri de paralizie a corzilor vocale sunt numite idiopatice sau postvirale.
Cum se manifesta?
Simptomele paraliziei corzilor vocale variaza de obicei in functie de cauza si de numarul corzilor vocale afectate. Pacientii se pot confrunta cu una sau mai multe dintre urmatoarele manifestari:
-
raguseala sau pierderea completa a capacitatii de a vorbi;
-
dificultate la inghitire;
-
probleme respiratorii;
-
incapacitatea de a ridica vocea;
-
modificari ale sunetului vocii;
-
sufocare frecventa in timpul hranirii;
-
respiratie zgomotoasa.
Daca persoana observa aceste simptome sau detecteaza modificari semnificative in tiparul de vorbire si in calitatea vocii, este important sa contacteze un medic specializat in ORL.
Metode de tratament pentru paralizia corzilor vocale
Tratamentul pentru paralizia corzilor vocale depinde de mai multi factori, cum ar fi cauza, severitatea si durata simptomelor. Medicul ar putea recomanda terapia vocala, interventia chirurgicala sau ambele.
Terapia vocala este echivalentul fizioterapiei, in procesul de tratare a paraliziei musculare. In timpul sedintelor de terapie vocala, pacientul face exercitii speciale pentru a-si intari corzile vocale, pentru a-si imbunatati respiratia si vorbirea, pentru a preveni tensiunile neobisnuite de la nivelul altor muschi aflati in apropierea corzilor vocale afectate si pentru a proteja caile respiratorii de lichide si alimentele solide.
Daca pacientul nu se recupereaza pe deplin cu ajutorul terapiei vocale, medicul poate recomanda interventia chirurgicala. Exista o serie de optiuni chirurgicale:
Injectie
In cele mai multe cazuri, muschiul corzii vocale este slabit din cauza paraliziei nervului. Otolaringologul (medic specialist in urechi, nas si gat) poate injecta grasime, colagen sau unele substante de umplutura in corzile vocale. Volumul suplimentar aduce corzile vocale mai aproape de mijlocul laringelui, facilitand miscarea eficienta a muschiului corzii opuse, atunci cand pacientul tuseste, inghite sau vorbeste.
Fonochirurgie (repozitionarea corzilor vocale)
Aceasta operatie implica repozitionarea si/sau remodelarea corzii vocale pentru a imbunatati functiile vocale.
Traheotomie
Daca ambele corzi vocale sunt afectate si se afla foarte aproape una de cealalta, respiratia este extrem de ingreunata din cauza reducerii fluxului de aer. Traheotomia presupune efectuarea unei incizii (taieturi) in partea din fata a gatului si crearea unei deschideri in trahee. Mai departe, medicul introduce un tub special, pentru ca pacientul sa poata respira. Pur si simplu, pacientul respira printr-o gaura in gat, deoarece laringele este prea ingust pentru ca acesta sa poata respira adecvat.
Recuperare
In cazul paraliziei corzilor vocale, recuperarea depinde de cauza. Pentru unii oameni, efectuarea exercitiilor vocale de una sau doua ori pe saptamana, timp de 4 pana la 6 luni, poate corecta problema suficient incat pacientii sa poata vorbi si inghiti normal. Exercitiile vocale nu pot repara corzile vocale paralizate, motiv pentru care pacientul este nevoit de cele mai multe ori sa invete metode de respiratie si vorbire care sa-l ajute sa comunice folosindu-si vocea.
Daca paralizia corzilor vocale necesita o interventie chirurgicala, recuperarea poate decurge diferit. Este posibil ca pacientul sa fie nevoit sa nu-si foloseasca deloc vocea timp de 72 de ore, deoarece laringele incepe procesul de vindecare.
De asemenea, este posibil ca vocea sa nu sune mai bine imediat dupa operatie. Drept urmare, pacientul ar putea fi nevoit sa invete un nou mod de a vorbi, in functie de schimbarile aparute la nivelul corzilor vocale.
Referinte:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17624-vocal-cord-paralysis
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/vocal-cord-paralysis/symptoms-causes/syc-20378873
https://www.medicalnewstoday.com/articles/188993
https://www.healthline.com/health/vocal-cord-paralysis