Otomicoza: cauze si tratamente eficiente pentru mancarimea urechii

Otomicoza este infectia fungica, deseori superficiala, a canalului auditiv extern. Uneori, apare si in spatele urechii, si se caracterizeaza prin hipoacuzie (scaderea calitatii auzului) si mai ales printr-un prurit intens. Se considera ca are o prevalenta mondiala de 9-30%, fiind mai frecventa in sezonul cald si la persoanele care inoata. De obicei, afecteaza o singura ureche, dar afectarea bilaterala apare mai ales la persoanele imunocompromise (diabet, infectie subiacenta cu HIV). In mod obisnuit, otomicoza este cauzata de specii din genurile Aspergillus, Candida, dar poate fi secundara si infectiilor cu drojdii, dermatofiti si mucegaiuri. Infectia este deseori tratabila.

Infectia fungica se poate prezenta cu simptome de la usoare pana la deosebit de severe, deseori in functie de statutul imunitar al persoanei cu otomicoza. Poate fi acuta, subacuta sau cronica, existand un risc crescut ca infectia sa se cronicizeze atunci cand nu se intervine la timp printr-un tratament eficient. Persoanele cu diabet si otomicoza prezinta un risc crescut de cronicizare a afectiunii. Epidemiologic, principalul factor de risc al acestei afectiuni il reprezinta prezenta climatului tropical sau subtropical, igiena deficitara, inotul in piscine publice, terapia pentru o perioada lunga de timp cu antibiotice si diabetul, precum si umezeala excesiva a urechii.

Otomicoza - cauze si factori de risc

Otomicoza este cauzata de infectia cu diferite specii de fungi, dermatofiti si mucegaiuri. Dintre acestea, cei mai frecventi agenti cauzali sunt mucegaiurile din genul Aspergillus si drojdiile din genul Candida. Aspergillus tubingensis si Candida albicans sunt principalele specii implicate. Alte specii sunt Aspergillus niger, Aspergillus welwitschiae, Aspergillus awamori, Aspergillus foetidus. Pe langa Candida albicans, Candida parapsilosis este o cauza relativ comuna a bolii. Candida lustaniae, Candida guilliermondii si Candida krusei sunt mai rar implicate in aparitia infectiei, dar nu ar trebui excluse. Otomicoza cauzata de Candida auris se trateaza foarte greu.

Sporadic, otomicoza poate fi cauzata de drojdii din genul Cryptococcus, cum ar fi Rhodotorulla si Geotrichum candidum. Infectia pielii cu otomicoza ar putea fi cauzata de ciuperci din grupul dermatofitilor, cum ar fi Trichophyton mentagrophytes, prin autoinfectie (existenta unei leziuni la nivelul urechii, concomitent cu existenta unei leziuni la nivelul pielii). Canalul auditiv extern pare a fi un mediu excelent pentru cresterea si inmultirea mucegaiurilor, drojdiilor sau fungilor. Otomicoza mai poate fi cauzata si de infectii cu specii din genul Penicillium, Scopulariopsis si Chrysosporium, Fusarium, Alternaria. Factorii care cresc riscul de otomicoza sunt urmatorii:

• Umiditatea crescuta la nivelul urechii, in combinatie cu temperatura externa ridicata;
• Microleziunile de la nivelul urechii cauzate prin folosirea betisoarelor de urechi;
• Diabetul, tratamentul cronic cu corticosteroizi, infectia subiacenta cu HIV;
• Purtarea aparatelor auditive, igienizarea deficitara a acestora si folosirea incorecta, ceea ce ar putea duce la leziuni la nivelul urechii;
• Curatarea excesiva a urechii, cu indepartarea totala a cerumenului, deoarece acest material are rolul de a asigura protectia mecanica, antifungica si antibacteriana a canalului auditiv.

Leziunile de la nivelul urechii reprezinta „porti de intrare” pentru speciile care provoaca aceasta afectiune. Otomicoza apare ca urmare a inmultirii excesive a speciilor patogene. Daca nu se va interveni cu tratament rapid, de obicei antifungic, exista un risc crescut ca otomicoza sa ajunga la cronicizare. La persoanele cu stare imunitara scazuta, otomicoza nu doar ca tinde sa aiba un tablou clinic mult mai sever, dar prezinta un risc mult mai mare de cronicizare si de complicatii asociate.

Otomicoza - simptome si manifestari clinice

De obicei, simptomele de otomicoza se vor manifesta la o singura ureche. Acestea includ:

• Mancarimea (cel mai frecvent simptom);
• Otalgie (durere la nivelul urechii);
• Otoree (scurgeri de la nivelul urechii);
• Tinitus (perceptia unui tiuit constant la nivelul urechii);
• Senzatia de plenitudine la nivelul urechii;
• Hipoacuzie (diminuarea auzului, auz infundat).

Recidiva este foarte frecventa in cazul otomicozei, fiind deosebit de frustranta, intrucat ridica necesitatea unui tratament prelungit si monitorizare continua. In unele cazuri, poate sa apara si o leziune cutanata superficiala, cu roseata si formare de scuame la nivelul canalului auditiv. Se observa aspectul inflamat si nesanatos al urechii. Deseori, otomicoza se asociaza cu infectiile de natura bacteriana.

Otomicoza - tratamente eficiente

Lipsa protocoalelor terapeutice oficiale a dus la dezacorduri in ceea ce priveste tratamentul cel mai optim in caz de otomicoza. De asemenea, durata tratamentului poate varia de la cateva zile, la cativa ani. Aproape 60% dintre persoanele cu otomicoza utilizeaza picaturi cu antibiotice cu aplicare ototopica, neomicina, hidrocortizon, ciprofolxacina si antibiotice orale pentru a se trata presupusa otita medie, inainte de eventuala diagnosticare. Nistatina, un antinfungic important, este recomandata ca tratament de prima linie in caz de otomicoza, frecvent si in combinatie cu oxitetraciclina, polimixina B si dexametazona timp de aproximativ 2 saptamani.

In alte tari, clotrimazolul, ca imidazol topic, este considerat medicamentul de electie in caz de otomicoza necomplicata (crema cu clotrimazol 1% poate trata eficient acest tip de infectie). De asemenea, alti agenti antifungici, cum ar fi miconazolul, bifonazolul, izoconazolul, ar putea fi utilizati pentru a trata otomicoza. Acidul acetic 2% poate fi, de asemenea, eficient. Acetatul de aluminiu 5% poate fi o alta solutie terapeutica. Este recomandata spalarea urechilor folosindu-se apa oxigenata, care poate ajuta la neutralizarea temporara a speciilor patogene si la eventuala ameliorare a simptomelor asociate. Tratamentul trebuie sa urmeze indicatiile medicului ORL.

Otomicoza - complicatii si riscuri asociate

Principalele complicatii asociate otomicozei apar mai ales la persoanele cu sistem imunitar slab si deficitar. Otita medie serioasa (cu efuziune), perforarea membranei timpanice, dar si osteita canalului auditiv extern sunt principalele complicatii la care se poate ajunge in lipsa alternativei terapeutice. De asemenea, este mult mai probabil ca aceste complicatii sa apara in infectia care s-a cronicizat. Intr-un studiu, s-a observat ca din 149 de persoane care au primit tratament, 38% fie au prezentat recurenta bolii, fie au prezentat simptome reziduale pentru o perioada lunga de timp dupa disparitia infectiei. Recurenta indica, de cele mai multe ori, cronicizarea otomicozei.

Otomicoza - sfaturi pentru preventie

Adoptarea unor metode eficiente de preventie poate reduce semnificativ riscul acestei infectii:

• Ar trebui sa nu se exagereze cu igienizarea urechilor, deoarece cerumenul este important in a asigura protectia naturala mecanica, antibacteriana si antifungica a urechilor;
• Se recomanda purtarea dopurilor de urechi sau castii de protectie in timpul inotului, pentru a proteja urechile de contactul cu apa;
• Ar trebui sa se evite acumularea umiditatii excesive la nivelul urechilor, prin uscarea lor cu ajutorul unui material steril, curat, ori de cate ori se simte umiditate, chiar si din transpiratie;
• Evitarea introducerii in ureche a diferitelor materiale care pot provoca leziuni;
• Evitarea folosirii betisoarelor de urechi drept metoda de curatare a urechilor (nu doar ca nu sunt eficiente, dar pot leza suprafata canalului auditiv);
• Evitarea fumatului, fiind cunoscut faptul ca persoanele care fumeaza prezinta un risc relativ mai mare de a prezenta infectii ale urechilor, inclusiv otomicoza;
• Evitarea folosirii sapunurilor, sampoanelor si gelurilor de dus pentru a igieniza urechile, in esenta pentru ca pot perturba pH-ul de la acest nivel, favorizand dezvoltarea ciupercilor;
• Igienizarea periodica a aparatelor auditive si castilor, folosirea corespunzatoare a acestora.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4048507/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10302809/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9643015/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9445860/

https://sci-hub.se/https://doi.org/10.1016/j.clindermatol.2009.12.003

https://sci-hub.se/https://doi.org/10.1016/j.mycmed.2021.101115