Informatii complete despre saptamana 40 de sarcina

Informatii complete despre saptamana 40 de sarcina Informatii complete despre saptamana 40 de sarcina

Ultima actualizare: 17 iunie 2021

saptamana-40-de-sarcina

Daca ai avut vreodata impresia ca aceasta zi nu mai vine, ei bine, acum poti sa te mangai pe burtica fericita. Te afli in mod oficial in saptamana 40 de sarcina. Practic, din acest moment, tu, tatal copilului si ceilalti apropiati veti astepta cu sufletul la gura venirea pe lume a noului membru al familiei.

Felicitari, ai ajuns la linia de sosire (sau aproape). Uterul tau a reprezentat practic casa protectoare si confortabila a bebelusului in ultimele noua luni, cu toate ca micutul ar putea sa nu fie prea dornic sa-si faca marele debut inca.

Urmeaza un joc de asteptare. Marele moment s-ar putea produce maine sau peste o saptamana. Deci, la ce ar trebui sa te astepti in aceste ultime zile, ore si secunde de sarcina?

 

Cuprins:

Bebelusul tau in saptamana 40 de sarcina

Corpul tau in saptamana 40 de sarcina

Sfaturi pentru saptamana 40 de sarcina

 

Bebelusul tau in saptamana 40 de sarcina

In saptamana 40 de sarcina, bebelusul este aproximativ de dimensiunea unui pepene galben. Cel mic masoara intre 48 si 56 cm lungime si cantareste undeva intre 3,2 si 4 kilograme. Bineinteles, toti bebelusii sunt diferiti, iar micutul poate sa se nasca putin mai mare sau mai mic.

In tot acest timp, bebelusul s-ar putea misca mai incet, deoarece spatiul de desfasurare este tot mai mic in uter.

Daca te nelinisteste faptul ca nu mai simti atat de des loviturile micutului tau, nu trebuie sa te panichezi. Respira adanc, ia o gura de suc si intinde-te in pat. Incearca apoi sa numeri cate lovituri simti.

saptamana-40

Daca esti extrem de ingrijorata, ia legatura cu medicul, iar acesta ar putea decide daca este nevoie de o verificare.

In mod normal si ideal, bebelusul se afla deja in pozitia de nastere, cu capul indreptat in jos. In caz contrar, specialistul poate presa putin abdomenul pentru a incerca sa forteze rotirea copilului. Daca aceasta manevra nu da rezultate, nu te ingrijora pentru ca mai este timp pentru ca acesta sa ajunga in pozitia ideala de nastere. Exista, de asemenea, posibilitatea ca medicul ginecolog sa mentioneze ca ar putea fi nevoie de cezariana.

Vederea bebelusului la nastere

Cel mai probabil, primul lucru care te va interesa la nastere va fi sexul copilului. Dupa ce vei descoperi daca e baiat sau fata, vei observa ca bebelusul, pe langa faptul ca este simpatic, poarta semnele nasterii, mai precis: sange, vernix caseosa, lanugo si lichid amniotic.

De cealalta parte, imaginea ta prin ochii bebelusului va fi un pic neclara. La nastere, vederea centrala a bebelusilor este inca in curs de dezvoltare, insa acest lucru este absolut normal. Cu toate acestea, nu uita sa-l saluti pe noul-venit, deoarece bebelusul va recunoaste foarte probabil atat vocea ta, cat si pe a partenerului.

Corpul tau in saptamana 40 de sarcina

Exista mai multe stadii ale travaliului:

- Prima etapa include travaliul timpuriu, travaliul activ si tranzitia.

- A doua etapa presupune impingerea si nasterea.

- A treia etapa vizeaza eliminarea placentei.

Travaliul timpuriu

In aceasta faza, vei simti contractii uterine pe care cu greu le vei uita. Cu fiecare contractie, colul uterin continua sa se dilate si sa se subtieze. Spre deosebire de contractiile Braxton Hicks, contractiile din timpul travaliului nu se opresc daca schimbi pozitia. Acestea apar initial in spate si se deplaseaza catre zona din fata a abdomenului. In plus, sunt mai puternice decat contractiile pe care le-ai experimentat pana acum. Acest stadiu incipient al travaliului poate dura o zi sau doua, asa ca ia legatura cu medicul pentru a-l informa si pentru a primi instructiuni.

Faza activa

Faza activa incepe, de obicei, dupa ce colul uterin este dilatat intre 3 si 6 centimetri. Dupa ce intri in stadiul activ al travaliului timpuriu, colul uterin se poate dilata cu aproximativ 1 centimetru pe ora.

In timpul travaliului activ:

- Contractiile devin mai regulate, mai puternice, mai lungi si mai dureroase.

- Bebelusul se deplaseaza catre canalul de nastere.

Specialistii recomanda sa mergi la medic atunci cand contractiile sunt puternice si se produc constant la 5 minute distanta intre ele timp de cel putin cateva ore.

Faza de tranzitie

Ultima parte a primei etape a travaliului este considerata, de obicei, cea mai grea si cea mai scurta parte. In timpul fazei de tranzitie, contractiile sunt lungi si intense, acesta fiind momentul in care colul uterin se dilata cel mai mult. In timpul acestei faze, poti incepe sa tremuri inconfortabil sau chiar sa vomiti. Desi e neplacut, acest lucru este absolut normal.

Impingere si nastere

Fiecare impingere ajuta la deplasarea bebelusului prin canalul de nastere. In timpul acestei etape, capul bebelusului incepe sa iasa din vagin cu fiecare contractie. Dupa ce capul copilului devine vizibil, trebuie sa continui sa impingi, in timp ce medicul ghideaza venirea pe lume a copilului.

A doua etapa a travaliului se incheie odata cu nasterea bebelusului.

Dilatarea completa

A doua etapa a travaliului incepe atunci cand atingi dilatarea completa de 10 centimetri. A doua etapa poate dura 20 de minute sau chiar cateva ore.

sarcina-40

Eliminarea placentei

Etapa finala a travaliului, dupa nasterea bebelusului, va presupune eliminarea placentei. In aceasta etapa, vor aparea din nou contractiile si ar putea fi necesar sa impingi din nou. De obicei, placenta este eliminata dupa 30 de minute, iar travaliul se incheie dupa eliminarea din corp a acesteia.

Sfaturi pentru saptamana 40 de sarcina

Fie ca te pregatesti pentru travaliu, fie ca ai nascut deja, este esential sa ai mare grija de tine in saptamana 40 de sarcina.

Daca te pregatesti de nastere

Daca te afli in saptamana 40 de sarcina si inca astepti marele moment, tot ce trebuie sa faci este sa ai rabdare. In acest timp, poti faci anumite lucruri pentru a incuraja pozitionarea corecta a bebelusului. De exemplu:

- fa plimbari

- stimuleaza-ti mameloanele pentru a elibera ocitocina, hormonul cel mai eficient si mai des folosit in inducerea travaliului

- intretine relatii sexuale

Dupa nasterea copilului

Dupa nastere ai putea avea tendinta sa-ti neglijezi propriile nevoi. Dar tine minte: fie ca ai nascut normal sau prin cezariana, urmeaza sa-ti revii dintr-una dintre cele mai solicitante experiente fizice si psihice pe care le poate trai o persoana. De aceea, este esential sa faci tot posibilul pentru a sprijini procesul de recuperare.

Referinte:

https://www.verywellfamily.com/40-weeks-pregnant-4159264

https://www.whattoexpect.com/pregnancy/week-by-week/week-40.aspx

https://www.healthline.com/health/pregnancy/40-weeks-pregnant