Hidrocel: ce este, cum se manifesta, care sunt cauzele si tratamentele

Diagnosticul de hidrocel este stabilit cel mai des in cazul copiilor nou-nascuti si nu constituie o problema majora de sanatate atat timp cat nu persista dupa primii 2 ani de viata. Aproximativ 10% dinte bebelusii de sex masculin vin pe lume cu hidrocel, fiind vorba de o acumulare de lichid in jurul unuia sau ambelor testicule, vizibila sub forma unei umflaturi sau inflamatii a scrotului.

Si adultii pot dezvolta hidrocel pe parcursul vietii, sub influenta unor factori pe care ii veti putea afla din cuprinsul acestui articol. Nu ne vom rezuma doar la atat, ci va vom oferi infirmatii complete despre tipurile de hidrocel, mecanismul aparitiei, simptome si optiuni de tratament.

Hidrocel – definitie si mecanism de producere

Termenul de hidrocel se refera la o acumulare de lichid in jurul testiculelor, ceea ce duce la o inflamare a scrotului sau la aparitia unei umflaturi deasupra testiculului afectat. In viata intrauterina, testiculele se dezvolta in partea inferioara a abdomenului, iar in ultimul trimestru al sarcinii incep sa coboare catre scrot. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, se formeaza un canal de comunicare ce coboara in afara abdomenului si se deschide in scrot. Acesta se numeste canal peritoneo-vaginal si permite testiculelor sa coboare in scrot. Canalul perineo-vaginal se inchide treptat, iar din membrana care forma peretii sai ia nastere tunica vaginala. Aceasta este tot o membrana, care inconjoara testiculele cu scopul de a le proteja si de a le permite sa se miste usor.

In cazurile de hidrocel, acumularea de lichid se formeaza fie in jurul testiculului, in tunica vaginala, fie in canalul peritoneo-vaginal. Cum spuneam, cele mai multe cazuri de hidrocel se depisteaza in cazul nou-nascutilor, insa astfel de cazuri nu sunt excluse nici in randul adultilor. Despre hidrocel, medicii spun ca in general nu este o afectiune problematica, se rezolva de la sine si nu afecteaza fertilitatea, insa necesita monitorizare pentru ca poate da nastere unor complicatii daca acumularea de lichid nu se resoarbe dupa o anumita perioada.

Hidrocel – tipuri si criterii de clasificare

Exista mai multe tipuri de hidrocel, care se clasifica in functie de momentul aparitiei, mecanismul de producere, localizare si cauze – cand acestea din urma sunt cunoscute. Astfel, daca acumularea lichidului este prezenta inca de la nastere, putem vorbi de hidrocel congenital sau hidrocel primar, iar daca problema apare ulterior pe parcursul vietii, diagnosticul este de hidrocel secundar sau hidrocel dobandit.

Daca luam in considerare mecanismul de producere, hidrocelul poate fi de doua feluri, dupa cum urmeaza:

1. hidrocel comunicant – este urmarea neinchiderii sau inchiderii partiale a canalului peritoneo-vaginal, caz in care lichidul coboara din peritoneu in scrot si totodata se poate intoarce in abdomen;
2. hidrocel non-comunicant – apare cand canalul peritoneo-vaginal se inchide, insa lichidul ramas intre tunica vaginala si testicule nu se resoarbe, asa cum ar fi normal.

In functie de localizare, hidrocelul poate fi testicular (cand lichidul se acumuleaza in jurul testiculului) sau funicular (cand canalul perito-vaginal se inchide deasupra testiculului, iar lichidul se acumuleaza in interiorul sau).

Cand cauzele pot fi identificate, se poate vorbi de hidrocel traumatic, infectios sau de natura tumorala.

Hidrocel – cauze si factori de risc

Ramanem la ideea cu care am incheiat capitolul anterior si trecem la o prezentare a cauzelor care pot provoca hidrocel. Dupa cum am precizat, aceasta problema este mai frecventa in cazul nou-nascutilor, fiind vorba de hidrocel congenital – adica prezent de la nastere. In cazul sau, acumularea lichidului este cauzata de faptul ca nu se inchide complet canalul perito-vaginal, iar astfel lichidul poate migra usor din abdomen catre scrot si invers, sau de faptul ca lichidul ramas intre tunica vaginala si testicul nu se resoarbe in mod natural.

Hidrocelul congenital este mai frecvent la copiii prematuri, astfel ca nasterea inainte de termen este considerata un factor de risc. In cazul copiilor cu hidrocel nascuti la termen, cauzele care duc la declansarea unuia dintre cele doua mecanisme descrise mai sus nu pot fi identificate.

In ceea ce priveste cazurile de hidrocel secundar sau dobandit, acestea pot aparea in urma unui traumatism, a unei leziuni sau a unei infectii ori boli care afecteaza testiculele.

O alta cauza poate fi si aparitia unui dezechilibru intre capacitatea organismului de a produce si cea de a resorbi lichidul format in tunica vaginala. Trebuie spus ca celulele produc in mod constant acest lichid si ca totodata acesta se resoarbe, dar in cazul aparitiei dezechilibrului despre care vorbeam, intre tunica si testicul se acumuleaza o cantitate mai mare de lichid decat in mod normal.

Nu in ultimul rand, exista anumite afectiuni care pot duce la aparitia unui hidrocel, printre acestea numarandu-se epididimita, torsiunea testiculara, priapismul, boala Peyronie, litiaza renala, hernia inghinala sau scrotala, uretrita, tromboza venei peniene dorsale si tumorile benigne sau maligne.

Hidrocel – semne si simptome

Un indiciu care face hidrocelul usor de recunoscut este o marire in volum a scrotului sau aparitia unei umflaturi la nivelul unuia sau al ambelor testicule. In cazurile congenitale, hidrocelul nu e este dureros, iar cu exceptia acelor umflaturi nu exista alte simptome.

Si in cazul hidrocelului secundar, marirea scrotului sau aparitia umflaturilor la nivelul testiculelor constituie principalul simptom. Acesta poate genera o senzatie de disconfort manifestat printr-o senzatie de incarcare sau greutate in zona pubiana, care poate radia prin zona inghinala, pana la nivelul spatelui.

In functie de cauze, hidrocelul secundar poate fi insotit si de durere, care trebuie sa constituie un motiv de ingrijorare suficient de intemeiat pentru a merge de urgenta la medic.

Hidrocel – metode de diagnostic

Diagnosticul de hidrocel congenital se stabileste de obicei inca de la momentul nasterii, de catre medicul neonatolog, sau la scurt timp dupa aceea, de catre medicul pediatru, in urma examinarilor de rutina. In astfel de situatii, o examinare fizica este suficienta pentru stabilirea diagnosticului, pe baza semnelor evidente pe care le-am mentionat.

In cazul adultilor, diagnosticul de hidrocel se stabileste de catre medicul urolog pe baza unor investigatii specifice, de aceasta data fiind importanta stabilirea cauzelor. Anamneza si examenul fizic sunt primele etape obligatorii in stabilirea diagnosticului, iar pentru stabilirea cauzelor sunt necesare si investigatii imagistice. In functie de fiecare caz in parte, medicul urolog poate face testul transluciditatii, cu ajutorul unui dispozitiv ce proiecteaza o raza de lumina asupra scrotului pentru a depista eventualele tumori, sau poate recomanda o ecografie testiculara, o tomografie computerizata (CT) sau un examen de rezonanta magnetica nucleara (RMN). De asemenea, pot fi necesare analize de sange si urina daca se suspecteaza cauze de natura infectioasa, ce necesita identificarea agentilor patogeni responsabili.

Hidrocel – optiuni terapeutice

Nu toate cazurile de hidrocel necesita tratament, pentru ca de multe ori problema dispare de la sine, pe masura ce lichidul acumulat se resoarbe in organism. De aceea, nou nascutii veniti pe lume cu hidrocel congenital sunt doar monitorizati, avand in vedere ca problema dispare in general in primii 2 ani de viata, perioada in care dezvoltarea copilului nu este cu nimic afectata si nu ii este pusa in pericol nici fertilitatea ulterioara. Doar daca se constata existenta hidrocelului si dupa varsta de 2 ani se impune interventia pentru eliminarea lichidului acumulat. In cele mai multe cazuri, tratamentul este chirurgical si presupune efectuarea unei mici incizii la nivelul scrotului sau al abdomenului, prin care se extrage lichidul respectiv.

In cazurile in care pacientii nu pot fi operati din diverse motive, lichidul poate fi extras prin aspiratie, cu ajutorul unei seringi si al unui ac introdus in scrot sau abdomen, in functie de localizarea hidrocelului.

Aceleasi proceduri se aplica si in cazul adultilor cu hidrocel secundar, tratamentul concentrandu-se si pe cauzele generatoare. Si la adulti problema poate disparea de la sine, odata ce se elimina cauza, astfel ca nu toti pacientii necesita interventie chirurgicala sau procedura alternativa de aspirare a lichidului. Mai trebuie precizat ca tratamentul interventional are si scopul de a preveni recidiva.

Hidrocel – posibile complicatii

Hidrocelul nu este considerat o problema grava, dat fiind faptul ca nu genereaza simptome neplacute, nu afecteaza functia sexuala si nici fertilitatea. Totusi, daca nu se vindeca de la sine, se impune tratamentul adecvat pentru a evita complicatii ce pot avea consecinte mult mai grave. 

Astfel, acumularea lichidului favorizeaza dezvoltarea unor bacterii si aparitia unei infectii care, netratata la randul sau, poate duce la necrozarea tesuturilor. De asemenea, acumularea unei cantitati mari de lichid exercita presiune crescuta asupra testiculelor si totodata determina cresterea temperaturii la nivelul scrotului – factori ce afecteaza in timp spermatogeneza, avand o influenta negativa asupra fertilitatii. Nu in ultimul rand, hidrocelul poate da nastere unei complicatii numite sindrom alergic testicular, caracterizat prin durere acuta in zona scrotala, cu iradiere catre pelvis.