Hernie ombilicala - informatii, tratament

Hernie ombilicala - informatii, tratament Hernie ombilicala - informatii, tratament

Ultima actualizare: 27 februarie 2023

hernia-ombilicala

Termenul de hernie ombilicala desemneaza o afectiune aparuta atat in randul copiilor, cat si al adultilor, constand in protruzia/iesirea continutului abdominal - intestin subtire, colon, epiploon -  printr-un defect la nivelul inelului ombilical.

Aparuta frecvent la copii, defectul fiind congenital – prin inchiderea necorespunzatoare a orificiului ombilical – hernia ombilicala poate afecta si adultii, instalandu-se, adesea, in uma eforturilor fizice intense, episoadelor de tuse sau in sarcina.

In randul adultilor, femeile sunt mai predispuse la a face hernie ombilicala.


Hernie ombilicala - informatii generale

Hernia ombilicala este un defect al peretelui abdominal. Acesta implica exteriorizarea, la nivelul inelului ombilical si buricului, a unei portiuni de grasime sau a unui organ intern - cel mai adesea, intesinul subtire.

Ombilic: locul in care cordonul ombilical patrunde la nivelul abdomenului fetal.

La sugari, herniile ombilicale sunt frecvent intalnite. In cele mai multe cazuri, ele nu provoaca neplaceri, durere ori alte simptome, fiind rezolvate spontan, fara tratament, pana in varsta de 2 ani. O hernie ombilicala apare, cel mai frecvent, la copiii foarte mici, cu varsta sub 6 luni.

La adulti, hernia ombilicala poate fi dureroasa, in special in timpul tusei sau incordarii, si poate necesita interventie chirurgicala. Atunci cand tesutul proeminent al herniei devine obstructionat pana la punctul in care tesutul nu este hranit, pot aparea probleme medicale grave si interventia chirurgicala devine urgenta.

Hernie ombilicala - cauze, factori de risc

Hernie ombilicala la sugari si copii

Herniile ombilicale sunt frecvente la sugari. Ele sunt prezente la aproximativ 10 - 30% dintre copiii caucazieni la nastere, in timp ce diverse studii au aratat o prevalenta de 23 - 85% la copiii afro-americani la nastere. Medicii nu cunosc, deocamdata, cauza acestei variatii.

Acest tip de hernie este deosebit de frecvent la sugarii nascuti prematur. Pana la 84% dintre nou-nascutii cu o greutate la nastere cuprinsa intre 1 si 1,5 kilograme dezvolta hernie ombilicala.

In timp ce fatul in curs de dezvoltare se afla in uter, cordonul ombilical trece printr-o mica deschidere, sau orificiu, in muschii abdominali ai copilului. In mod normal, acest orificiu ar trebui sa se inchida la scurt timp dupa nastere. Cu toate acestea, muschii nu se unesc intotdeauna complet, lasand o slabiciune a peretelui abdominal ce poate favoriza aparitia herniei ombilicale la nastere sau mai tarziu, de-a lungul vietii.

Copiii cu obezitate se confrunta cu un risc semnificativ mai mare de a dezvolta o hernie ombilicala in comparatie cu persoanele al caror indice de masa corporala (IMC) se incadreaza in intervalul de greutate optima.

Hernie ombilicala la adulti

Doar 1 din 10 adulti cu hernie ombilicala poarta aceasta afectiune inca din copilarie, aproximativ 90% dintre adulti dobandind-o ca urmare a problemelor cu muschii abdominali, mai tarziu in viata. Presiunea crescuta asupra muschilor abdominali, cum ar fi sarcina sau ridicarea de greutati, creste riscul de hernie ombilicala dobandita.

La adulti, factorii de risc care pot contribui la dezvoltarea unei hernii ombilicale includ:

  • supraponderalitatea sau obezitatea;
  • incordarea in timpul ridicarii de greutati;
  • tusea cronica;
  • ascita (acumulare de lichid in abdomen);
  • constipatia cronica;
  • eforturile de mictiune la pacientii diagnosticati cu adenom de prostata;
  • interventiile chirurgicale abdominale;
  • sarcinile repetate, in special sarcinile cu gemeni sau tripleti.

 

Hernie ombilicala – simptome

O hernie ombilicala arata ca o umflatura la nivelul ombilicului, avand consistenta moale. Aceasta poate fi observata mai usor cand copilul rade, plange, merge la toaleta sau tuseste. Cand copilul sta intins sau relaxat, protuberanta se poate micsora sau poate disparea complet.

Simptomele unei hernii ombilicale difera de la un caz la altul. Indiferent de dimensiunea herniei, daca peretele abdominal se ingusteaza in jurul acesteia, acest lucru poate intrerupe circulatia pana la protuberanta, provocand durere. Durerea poate fi usoara sau severa.

Se recomanda vizita la medic, daca hernia:

  • devine dureroasa;
  • este insotita de varsaturi;
  • se umfla si se decoloreaza;
  • nu scade in timpul somnului sau sub presiune usoara.

 

Sfaturi similare se aplica si in cazul adultilor. Este recomandat ca pacientul cu hernie ombilicala sa faca o vizita la medic daca exista o umflatura situata la nivelul buricului, solicitand, totodata, asistenta medicala de urgenta daca hernia devine dureroasa. Un diagnostic si tratament prompt pot ajuta la prevenirea complicatiilor.

Marimea unei hernii poate varia de la cativa milimetri pana la cativa centimetri, daca hernia ombilicala nu este tratata. In cazul unei hernii ombilicale usoare, reductibile, aceasta poate fi impinsa inapoi in abdomen cu mana ori cand pacientul se afla in pozitie orizontala.

Hernia ombilicala la copii

Cordonul ombilical ofera toate substantele nutritive de care bebelusii au nevoie inainte de nastere. Dupa nasterea copilului, cordonul ombilical este taiat, iar partea sa exterioara cade. Pielea bebelusului se vindeca si devine ombilic (buric). In cele mai multe cazuri, muschiul din jurul ombilicului se inchide imediat dupa nastere.

La aproximativ 1 din 5 nou-nascuti, muschiul din jurul ombilicului nu se inchide. Orificiul mic, ramas in peretele abdominal al copilului, sub ombilic, se numeste hernie ombilicala. Din acest motiv, o portiune a intestinului poate iesi intr-un sac herniar care este acoperit doar de piele.

Cel mai frecvent simptom al herniei ombilicale consta intr-o umflatura aflata in apropierea buricului. Umflatura poate aparea si disparea, devenind mai evidenta atunci cand copilul se incordeaza sau plange. Cand copilul se relaxeaza, umflatura devine insesizabila. Uneori, umflatura poate intinde pielea pe masura ce hernia devine mai mare.

De cele mai multe ori, herniile ombilicale nu provoaca probleme. In cazuri foarte rare, organele din interiorul abdomenului sunt prinse („incarcerate”) in sacul herniar - de unde si umflatura prezenta, chiar si atunci cand copilul este relaxat.

Se intampla chiar mai rar ca organele prinse in sacul herniar sa aiba un flux redus de sange  („strangulat”). Daca se intampla acest lucru, copilul va avea, probabil, dureri severe. Totodata, buricul poate fi foarte sensibil la atingere. Umflatura buricului poate fi, de asemenea, inrosita. Copilul poate avea febra, vomita sau refuza sa manance. Daca se intampla acest lucru, el trebuie vazut imediat de catre medic.

Hernia ombilicala la adulti

Spre deosebire de hernia ombilicala la copii, o hernie ombilicala la adulti poate fi destul de grava. O hernie ombilicala usoara poate aparea mai intai ca un buric iesit in afara. Se estimeaza ca 10% pana la 15% dintre adultii sanatosi au un astfel de buric si nu exista motive de ingrijorare.

Cu toate acestea, daca activitatea fizica intensa sau efortul determina aparitia unui orificiu in canalul ombilical, poate fi inceputul unei hernii ombilicale. Cu timpul, tot mai mult tesut gras poate iesi printr-un orificu in canalul ombilical, provocand o protuberanta mai vizibila. Atunci cand o persoana o poate impinge inapoi, aceasta se numeste o „hernie ombilicala reductibila”. Hernia poate ramane la loc daca persoana este intinsa, dar, de obicei, protuberanta va fi vizibila cu orice activitate fizica.

Diagnosticul de hernie ombilicala

Diagnosticul de hernie ombilicala este stabilit de catre medic in urma unui examen fizic. Pentru evidentierea unor eventuale complicatii, specialistul va solicita analize de sange sau teste imagistice – ecografie abdominala sau radiografie.

Medicul va efectua un examen fizic pentru a stabili daca un copil sau adult are hernie ombilicala. In timpul examenului clinic, se acorda o atentie deosebita:

  • dimensiunii si formei herniei ombilicale;
  • aspectului zonei abdominale, in special a celei din jurul ombilicului.

 

Totodata, medicul va:

  • determina daca hernia este reductibila (se poate impinge inapoi in abdomen) sau daca este incarcerata (nu poate fi redusa in cavitatea abdominala);
  • observa dimensiunea deschiderii inelului ombilical;
  • evalua hernia pacientului in pozitii diferite: in picioare si culcat.

 

O hernie incarcerata este o complicatie potential grava, deoarece in partea incarcerata a tesutului herniat poate fi intrerupt fluxul de sange, ceea ce conduce la o noua complicatie - hernia strangulata, ce poate provoca leziuni permanente ale tesuturilor.

Medicul poate solicita o radiografie sau o ecografie in zona abdominala pentru a se asigura ca nu exista complicatii. De asemenea, specialistul poate cere analize de sange pentru a detecta eventuale infectii sau ischemie, mai ales daca intestinul este incarcerat sau strangulat.

Tratament hernie ombilicala

Daca hernia congenitala persista dupa primul an si jumatate de viata al copilului, aceasta va avea indicatie chirurgicala. Corectarea herniei este recomandata dupa varsta de cinci ani.

La adulti, hernia ombilicala este dobandita, iar pentru corectare este recomandata, de asemenea, interventia chirurgicala.

Corectarea herniei ombilicale

Interventia chirurgicala trateaza hernia ombilicala si previne complicatiile, desi exista sansa de recidiva.

Chirurgul opteaza, de obicei, pentru operatia laparoscopica, aceasta avand avantajul de a prezenta mai putine complicatii, cicatrici de dimensiuni mai mici si o recuperare mai rapida, comparativ cu operatia clasica.

O corectare a herniei ombilicale este o procedura relativ simpla, care dureaza aproximativ 20 - 30 de minute. Anestezia generala este de obicei utilizata, astfel incat sa nu existe durere in timpul operatiei.

La copii, punctul slab din peretele abdominal este de obicei inchis prin sutura inciziilor. Daca hernia este mare, sau la adulti, o plasa speciala poate fi utilizata pentru a intari zona.

Atat adultii, cat si copiii ar trebui sa poata fi externati in ziua operatiei. Pentru o recuperare rapida, se recomanda limitarea activitatilor fizice solicitante, timp de cateva saptamani.

Majoritatea pacientilor sunt capabili sa revina la toate activitatile lor normale in termen de 2 saptamani de la operatie.

 

Bibliografie:

1. Umbilical Hernia

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/umbilical-hernia

2. Umbilical Hernia

https://www.healthline.com/health/umbilical-hernia

3. Umbilical Hernia

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459312/

4. Umbilical hernia: What you need to know

https://www.medicalnewstoday.com/articles/189580

5. Umbilical hernia

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/umbilical-hernia/symptoms-causes/syc-20378685

6. Umbilical hernia

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/umbilical-hernia/diagnosis-treatment/drc-20378689

7. Umbilical hernia repair

https://www.nhs.uk/conditions/umbilical-hernia-repair/

8. Types of hernias/ Umbilical Hernias

https://alaskaherniacenter.com/umbilical-hernia-treatment-anchorage/

9. Umbilical Hernia

https://www.anaheimsurgical.com/umbilical-hernia.php

10. Umbilical Hernia in Babies & Children

https://www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/abdominal/Pages/umbilical-hernia-in-children.aspx