Frica de intuneric – simptome, cauze si solutii

Frica de intuneric este numita in limbaj de specialitate nictofobie si constituie una dintre cele mai intalnite fobii. Pana in jurul varstei de 6 ani, frica de intuneric este considerata ceva normal, disparand treptat pe masura ce copii cresc si inteleg mai bine ce se intampla in jurul lor.

Si in cazul adultilor este firesc sa existe o oarecare frica de intuneric, insa de nictofobie in adevaratul sens al cuvantului se poate vorbi cand aceasta teama genereaza reactii exagerate atat in plan psihic, cat si fizic.

Desi unii se feresc sa recunoasca in mod deschis, frica de intuneric este o problema cu care se confrunta multi copii si adulti deopotriva, iar din acest motiv am ales sa tratam subiectul pe larg in randurile de mai jos.

Ce este frica de intuneric

Asa cum spuneam, atat la varsta copilariei, cat si la varsta adulta, este firesc sa existe o oarecare teama de intuneric, ce se manifesta instinctiv atunci cand unul dintre simturi – vazul, mai exact – nu mai poate fi folosit la capacitatea optima pentru a explora lucrurile din jur. In spatiile intunecate se activeaza instinctul de conservare, iar frica de intuneric pe care majoritatea dintre noi o simt in mai mare sau mai mica masura este asociata cu teama de necunoscut si de un potential pericol, ce nu poate fi perceput din cauza lipsei de vizibilitate.

Putem vorbi astfel de o frica de intuneric fireasca, ce tine de instinctul de conservare, insa nictofobia consta intr-o manifestare exagerata acestui sentiment de teama, ce poate fi justificat pana la un anumit punct. Cei care sufera de frica de intuneric resimt mult mai intens acest sentiment, care apare in orice spatiu intunecat, chiar daca e vorba de medii familiare, cum ar fi propria curte sau locuinta.

Asadar, frica de intuneric poate fi definita ca o senzatie de teama nejustificata si exagerata, declansata de lipsa luminii naturale sau artificiale.

Cum se manifesta frica de intuneric

In mod normal, persoanele care ajung in diferite conjuncturi in spatii sau zone intunecate isi pastreaza cumpatul, inainteaza cu precautie, cauta o sursa de lumina sau asteapta pana cand ochii se mai obisnuiesc cu intunericul. Chiar daca exista o oarecare teama despre care spuneam ca e fireasca, se comporta normal in astfel de conditii, fara a-si pierde cumpatul si a incerca sa evite cu orice pret mediul respectiv.

In cazul persoanelor cu frica de intuneric comportamentul este total diferit, iar manifestarile difera de la caz la caz si de la o situatie la alta. In primul rand, cei cu o astfel de problema evita pe cat posibil sa aiba de-a face cu intunericul, ajungand chiar sa nu mai iasa din casa dupa lasarea serii. De asemenea, daca acest lucru nu poate fi evitat, persoanele cu frica de intuneric solicita cuiva apropiat sa le insoteasca, se asigura ca au asupra lor o sursa puternica de lumina, pe care o folosesc chiar si in zonele pe care le cunosc foarte bine.

Frica de intuneric nu se rezuma doar la astfel de masuri de precautie, ce pot parea exagerate, generand si manifestari mai severe atunci cand persoanele cu nictofobie sunt puse in situatia de a infrunta intunericul. O astfel de confruntare directa poate declansa crize de anxietate si chiar atacuri de panica, iar in plan fizic frica de intuneric provoaca palpitatii, transpiratie rece si abundenta, respiratie accelerata si tremur.

In cazurile severe, persoanele cu frica de intuneric pot ajunge chiar sa se teama sa doarma cu lumina stinsa ori sa simta o stare de neliniste odata cu lasarea serii.

De ce apare frica de intuneric

In multe cazuri, frica de intuneric isi are originile in copilarie, fiind determinata de propria imaginatie, de anumite temeri specifice fiecaruia, de anumite experiente traumatizante si de comportamentul parintilor fata de copii.

In primii ani de viata frica de intuneric este fireasca, fiind vorba de acel instinct de conservare de care aminteam anterior. Pe masura ce cresc, copiii invata sa-si controleze acest instinct, invata lucruri noi si astfel frica de intuneric incepe sa se estompeze dupa varsta de 6 ani, ajungand la proportiile normale care sa permita gestionarea cu calm a unor astfel de situatii.

De multe ori, parintii incearca sa isi protejeze copii de frica de intuneric exagerand cu unele masuri, asa cum se intampla cand dorm impreuna cu ei pana la varste mai mari. In alte cazuri, acestia exacerbeaza frica de intuneric a copiilor tocmai pentru a-i proteja de eventuale pericole la care s-ar expune aventurandu-se in locurile slab luminate. In ambele cazuri, astfel de comportamente alimenteaza teama care va persista si cand cel mic va creste, cu toate ca intentiile parintilor sunt dintre cele mai bune.

Povestile sau cartile cu personaje infricosatoare si – mai nou – desenele animate, jocurile sau filmele care ilustreaza astfel de personaje pot alimenta frica de intuneric a copilului, facandu-l sa se teama chiar si in adolescenta sau la varsta adulta.  

Nu in ultimul rand, unele experiente traumatizante asociate cu intunericul pot alimenta ani in sir aceasta teama.

Cum se trateaza frica de intuneric

Frica de intuneric este o forma de fobie tratabila, insa foarte important pentru succesul tratamentului este ca aceasta problema sa fie depistata din faze cat mai incipiente. In acest sens, parintilor le este recomandat sa urmareasca atent comportamentul copiilor dupa ce au trecut de varsta de 6 ani, cand este normal ca frica de intuneric sa se estompeze si sa dispara. In cazul in care copilul evita intunericul, se teme sa doarma singur sau devine nelinistit la lasarea serii e semn ca ar putea suferi de nictofofie.

Psihologii spun ca e gresit ca in astfel de situatii copiii, adolescentii sau adultii sa fie „impinsi de la spate” sa isi infrunte temerile, sa fie permanent insotiti in zonele intunecate sau sa fie protejati de intuneric. Desi bine intentionate, astfel de comportamente nu ii vor ajuta deloc, ba din contra, le vor spori teama de a se confrunta singuri cu intunericul.

Astfel de cazuri necesita tratament de specialitate, sub coordonarea unui psiholog. Terapia cognitiv-comportamentala este metoda care a dat cele mai bune rezultate pana acum, avand scopul de a modifica gandurile si sentimentele negative ale pacientului, asociate cu intunericul. Tehnicile folosite de specialisti sunt complexe si difera de la caz la caz.

O alta metoda folosita frecvent pentru tratarea fobiilor, implicit a nictofobiei, este terapia prin expunere. Aceasta presupune expunerea progresiva si controlata a pacientului la stimulii care ii starnesc teama, in cazul de fata, intunericul. Sub supravegherea psihologului, pacientul invata astfel sa isi depaseasca treptat temerile si sa aiba un comportament normal in astfel de conditii.

In cazul copiilor, un rol important in succesul tratamentului ii revine si familiei. Astfel, parintii sunt indemnati sa discute deschis cu copiii despre intuneric si sa ii provoace pe acestia la diferite activitati distractive in acest mediu. Spre exemplu, purtarea unor obiecte vestimentare sau accesorii fosforescente, care stralucesc in intuneric, le poate starni interesul celor mici, la fel o plimbare seara, pe o alee mai intunecata din parc, la lumina unor lanterne colorate sau un joc de-a v-ati ascunselea.